Mesajul video al Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat participanţilor la exerciţiile spirituale internaţionale ale preoţilor
(de la Ars, din perioada 27 septembrie – 3 octombrie 2009)
luni, 28 septembrie 2009

Iubiţi fraţi întru preoţie,

Aşa cum puteţi cu uşurinţă să vă închipuiţi, aş fi fost foarte fericit să pot să fiu cu voi la aceste exerciţii spirituale internaţionale ale preoţilor cu tema “Bucuria preotului consacrat pentru mântuirea lumii”. Participaţi într-un număr mare şi beneficiaţi de învăţăturile Cardinalului Christoph Schonborn. Îi salut în mod cordial şi pe ceilalţi predicatori şi pe Episcopul de Belley-Ars, Mons. Guy-Marie Bagnard. Trebuie să mă mulţumesc să vă adresez acest mesaj video, dar credeţi-mă, prin intermediul acestor puţine cuvinte îi vorbesc fiecăruia dintre voi în modul cel mai personal posibil, deoarece, aşa cum spune sfântul Pavel: “Vă port în inimă… voi toţi sunteţi părtaşi la acelaşi har cu mine” (Fil. 1,7).

Sfântul Ioan Maria Vianney sublinia rolul indispensabil al preotului când spunea: “Un bun păstor, un păstor după inima lui Dumnezeu, acesta este tezaurul cel mai mare pe care bunul Dumnezeu îl poate dărui unei parohii, şi unul dintre darurile cele mai preţioase ale milostivirii dumnezeieşti” (Il Curato d’Ars, Pensieri, prezentat de abatele Bernard Nodet, Desclee de Brouwer, Foi Vivante, 2000, p. 101). În acest An al Preoţiei suntem chemaţi toţi să explorăm şi să redescoperim măreţia Sacramentului care ne-a configurat pentru totdeauna după Cristos, Preotul Suprem, şi care pe toţi ne-a “consacrat în adevăr” (Ioan 17,19).

Ales dintre oameni, preotul rămâne unul dintre ei şi este chemat să îi slujească dăruind-le lor viaţa lui Dumnezeu. Este el cel care “continuă opera de mântuire pe pământ” (Nodet, p. 98). Vocaţia noastră preoţească este un tezaur pe care îl păstrăm în vase de lut (cf. 2Corinteni 4,7). Sfântul Pavel a exprimat într-un mod fericit distanţa infinită care există între vocaţia noastră şi sărăcia răspunsurilor pe care putem să le dăm lui Dumnezeu. Este, din acest punct de vedere, o legătură secretă care uneşte Anul Paulin şi Anul Preoţiei. Noi ascultăm încă şi păstrăm în intimitatea inimii noastre exclamaţia emoţionantă şi plină de încredere a Apostolului care spune: “Când sunt slab, atunci sunt tare” (2Corinteni 12,10). Conştiinţa acestei slăbiciuni deschide spre intimitatea lui Dumnezeu care dă forţă şi bucurie. Cu cât preotul va persevera în prietenia lui Dumnezeu, cu atât va continua opera Mântuitorului pe pământ (cf. Nodet, p. 98). Preotul nu este pentru sine însuşi, ci pentru toţi (cfr. Nodet, p. 100).

Aceasta este una dintre cele mai mari provocări ale timpului nostru. Preotul, cu siguranţă om al Cuvântului dumnezeiesc şi al sacrului, trebuie astăzi mai mult ca niciodată să fie om al bucuriei şi al speranţei. Oamenilor care nu pot să conceapă că Dumnezeu este iubire pură, el le va spune întotdeauna că viaţa merită să fie trăită şi că Cristos îi dă întregul ei sens, pentru că El îi iubeşte pe oameni, pe toţi oamenii. Religia Parohului din Ars este o religie a fericirii, nu o căutare morbidă a mortificării, aşa cum câteodată s-a crezut: “Fericirea noastră este prea mare; nu, nu, nu o vom înţelege niciodată” (Nodet, p. 110), spunea. Şi încă: “Când suntem pe drum şi vedem un turn [de biserică], această imagine trebuie să facă să bată inima noastră, aşa cum imaginea casei unde locuieşte iubitul său face să bată inima miresei” (ibidem). Doresc aici să salut cu o afecţiune particulară pe aceia dintre voi care se îngrijesc de multe biserici şi care se oferă fără limită pentru a menţine viaţa sacramentală în diferitele lor comunităţi. Recunoştinţa Bisericii către voi toţi este imensă! Să nu vă pierdeţi cumpătul, ci continuaţi să vă rugaţi şi să îi faceţi pe alţii să se roage, pentru ca mulţi tineri să accepte să răspundă chemării lui Cristos, care nu încetează să dorească să facă să crească numărul apostolilor Săi pentru a aduna recolta de pe câmpurile Sale.

Iubiţi preoţi, gândiţi-vă şi la marea diversitate de ministere pe care le exercitaţi în slujirea Bisericii. Gândiţi-vă la marele număr de Sfinte Liturghii pe care le-aţi celebrat sau le veţi celebra, făcându-l de fiecare dată pe Cristos cu adevărat prezent pe altar. Gândiţi-vă la nenumăratele dezlegări pe care le-aţi dat şi le veţi da, permiţând unui păcătos să se lase răscumpărat. Simţiţi atunci fecunditatea infinită a Sacramentului Hirotonirii. Mâinile voastre, buzele voastre au devenit, pentru o clipă, mâinile şi buzele lui Dumnezeu. Îl purtaţi pe Cristos în voi; aţi intrat, prin har, în Preasfânta Treime. Aşa cum spunea Sfântul Paroh: “Dacă am avea credinţă, l-am vedea pe Dumnezeu ascuns în preot precum o lumină în spatele unui geam, precum un vin amestecat cu apă” (Nodet, p. 97). Această consideraţie trebuie să ducă la armonizarea relaţiilor dintre preoţi, cu scopul de a realiza acea comunitate preoţească la care invita Sfântul Petru (cf. 1Petru 2,9) pentru a construi Trupul lui Hristos şi a-l construi în iubire (cf. Efeseni 4,11-16).

Preotul este omul viitorului; este cel care a luat în serios cuvintele lui Pavel: “Aşadar dacă aţi înviat împreună cu Cristos, căutaţi cele de sus” (Coloseni 3,1). Ceea ce face pe pământ face parte dintre mijloacele îndreptate către Scopul ultim. Sfânta Liturghie este acel punct unic de conjuncţie între mijloc şi Scop, deoarece ne permite deja să contemplăm, sub speciile umile ale pâinii şi vinului, Trupul şi Sângele Celui pe care îl vom adora pe veşnicie. Frazele simple şi intense ale Parohului din Ars despre Euharistie ne ajută să percepem mai bine bogăţia acestui moment unic al zilei, în care trăim un faţă către faţă dătător de viaţă pentru noi înşine şi pentru fiecare dintre credincioşi. “Fericirea care se găseşte în a celebra Sfânta Liturghie va fi înţeleasă numai în cer” scria el (Nodet, p. 104). Vă încurajez deci să întăriţi credinţa voastră şi aceea a credincioşilor în Sacramentul pe care îl celebraţi şi care este izvorul adevăratei bucurii. Sfântul din Ars scria: “Preotul trebuie să simtă aceeaşi bucurie (cu a apostolilor) în a-l vedea pe Domnul nostru pe care îl ţine în mâini” (Ibidem).

Aducând mulţumire pentru ceea ce sunteţi şi ceea ce faceţi, vă repet: “Nimic nu va înlocui vreodată slujirea preoţilor în viaţa Bisericii!” (Predica în timpul Sfintei Liturghii din 13 septembrie 2008, pe Esplanada Invalizilor, Paris). Martori vii ai puterii lui Dumnezeu care lucrează în slăbiciunea oamenilor, consacraţi pentru mântuirea lumii, aţi fost, iubiţii mei fraţi, aleşi de către Cristos însuşi cu scopul de a fi, datorită Lui, sarea pământului şi lumina lumii. Să puteţi, în timpul acestor exerciţii spirituale, să experimentaţi într-un fel foarte profund Intimitatea de Nespus (Sfântul Augustin, Confesiuni, iii, 6,11, va 13, p. 383), pentru a fi în mod perfect uniţi cu Cristos cu scopul de a anunţa iubirea Sa în jurul vostru şi a fi în mod total angajaţi în slujirea sfinţirii tuturor membrilor poporului lui Dumnezeu! Încredinţându-vă Fecioarei Maria, Mama lui Cristos şi a preoţilor, vă dau vouă tuturor binecuvântarea mea apostolică.