Predica PS Petru Gherghel,
Episcop de Iaşi,
la Liturghia din ziua de Anul Nou
1 ianuarie 2012

Dragi fraţi şi surori,

În bazilica Santa Maria Maggiore din Roma se află o statuie deosebit de frumoasă dedicată Reginei păcii. Sfânta Fecioară este prezentată şezând pe un tron, protejând pruncul aşezat pe genunchii ei, care poartă în mânuţele sale o ramură de măslin, simbolul păcii.

Maria, aleasă să-l nască pe copilul Isus şi să-l ofere lumii după planul inefabil al lui Dumnezeu, a împlinit gândul şi dorinţa plină de iubire a părintelui ceresc de a oferi lumii pacea, armonia şi bucuria, pacea cu El, pacea cu noi înşine şi pacea cu toţi oamenii.

El, Dumnezeu, a voit să împartă tuturor darul inestimabil al păcii adevărate, aşa cum avea să o confirme.

Au trecut opt zile de la celebrarea Naşteri Domnului, Crăciunul. Biserica, prin lecturile pe care le-a propus, ne-a chemat atenţia asupra celui promis şi coborât pe pământ în ieslea din Betleem. Ochii tuturor, începând din noaptea sfântă, s-au îndreptat spre copilul Isus, iar inimile au fost pline de emoţia întâlnirii cu Pruncul divin, pentru care îngerii din ceruri au cântat imnul măririi lui Dumnezeu, care s-a milostivit de poporul ce umbla în întuneric şi în umbra morţii. Acelaşi cor a anunţat şi pacea coborâtă din cer peste oamenii pe care Dumnezeu îi iubeşte.

Continuă să răsune şi astăzi corul îngerilor, vestind marea bucurie: Mărire în cer lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor pe care el îi iubeşte (oamenilor de bunăvoinţă). Nu numai în aceste zile răsună acest cânt, ci el continuă să îmbucure inima tuturor acelora care se întorc în spirit la Betleem.

Astăzi, 1 ianuarie, a opta zi a naşterii Domnului, privirea noastră se lărgeşte şi, aşa cum ne învaţă Biserica, ochii noştri se opresc asupra mamei, asupra Mariei. Este cu adevărat o mare descoperire, care face să strălucească şi mai mult realitatea Crăciunului.

Un mare gânditor, scriitor şi jurnalist englez, Gilbert Keith Chesterton (n. 29 mai 1874 în cartierul Kensington din Londra – d. 14 iunie 1936 în Beaconsfield, Buckinghamshire) sublinia în una dintre scrierile un mare adevăr despre naşterea unui copil: “Nu este posibil să te gândeşti la un copil fără a te gândi la o mamă. Nu poate fi vizitat un prunc fără ca să o viziteze pe mamă; în viaţa umană de toate zilele nu se poate ajunge la un copil decât dacă se trece printr-o mamă”.

Iată de ce Dumnezeu, autorul vieţii şi părintele tuturor, a voit şi a hotărât pentru Fiul său, trimis pe pământ, o mamă.

Acest adevăr face să strălucească o lumină puternică asupra menirii şi misiunii femeii şi, desigur, a mamei.

Maternitatea face din mamă un mister care o apropie de misterul însuşi a lui Dumnezeu. Aşa precum Dumnezeu este izvorul şi leagănul vieţii, tot aşa orice mamă este considerată pe drept izvorul şi leagănul vieţii pe pământ. Aşa a orânduit Dumnezeu şi acest lucru l-a intenţionat, când a ales pentru Fiul său sânul unei tinere mame, consfinţind cu aceasta marea demnitate a Mariei şi în acelaşi timp a tuturor mamelor, împotriva atâtor tentaţii şi invenţii din partea firii, aplecate spre păcat şi neascultare. Îndepărtarea de Dumnezeu şi de glasul profund al naturii duce la adevărate anomalii şi practici.

S-a ajuns până acolo ca într-un document elaborat în urma unui congres organizat de ONU, asupra condiţiei femeii în lume, să se afirme că “maternitatea este un obstacol pentru emanciparea femeii”.

Ce oribilă greşeală şi ce ofensă adusă marii demnităţi a femeii, create ca şi bărbatul după chipul şi imaginea lui Dumnezeu, de la care provine orice paternitate şi maternitate în cer şi pe pământ.

Maternitatea, cu demnitatea şi responsabilitatea ei, o aşează pe orice mamă chiar în inima umanităţii, a omenirii.

Dacă acest adevăr este pus la îndoială, este pusă în pericol însăşi viaţa umană în toate dimensiunile ei. Apărând maternitatea este apărată viaţa umană; respectând maternitatea este respectată însăşi viaţa lumii; renegând şi minimalizând maternitatea, iubirea mamei pentru rodul trupului său, copilul este lipsit de acea indispensabilă căldură şi de aceea condiţie absolut necesară pentru creşterea sa firească şi pentru echilibrul său normal.

Biserica ne aminteşte şi prezintă cu tărie acest adevăr consfinţit de Cristos, pruncul, realizat în sfânta Fecioară Maria.

După cum adevărata maternitatea îl leagă pe un copil de mama sa cu o legătură unică şi indisolubilă,tot aşa s-a întâmplat cu Cristos, care a devenit cu adevărat Fiul Mariei, şi Maria a devenit cu adevărat mama Fiului lui Dumnezeu. Maria nu se poate despărţi de Isus şi nici Isus de Maria. Acest adevăr îl proclamă Biserica în această duminică, prima după naşterea lui Isus din Maria şi chiar în prima zi a noului an civil.

Această alegere nu este întâmplătoare, ci este o confirmare a rolului Mariei, a maternităţii sale pentru Isus şi a misiunii pe care o primeşte ea pentru oameni, pentru care ea împlineşte o adevărată maternitate spirituală.

Astăzi, când celebrăm maternitatea sfintei Fecioare Maria sau sărbătoarea Sfintei Maria, Născătoarea de Dumnezeu, recunoaştem şi mărturisim că Maria a dat lumii pe Mântuitorul şi că ea este cea care a devenit şi mama noastră ocrotitoare, prin iubirea şi jertfa ei oferită lui Isus, fiul ei şi fratele nostru.

Crăciunul, aşadar, nu e complet fără Maria. Prezenţa Mariei în viaţa lui Cristos este o alegere făcută de Dumnezeu. Maria fără prunc şi pruncul divin fără Maria nu există.

Naşterea Domnului, pe care am celebrat-o opt zile mai înainte, ca şi misterul maternităţii divine a sfintei Fecioare Maria sunt realităţi strâns legate între ele şi nedespărţite după voinţa însăşi a lui Dumnezeu.

E firesc, aşadar, ca sfânta Biserică, în înţelepciunea ei, să invite să celebrăm cu vie credinţă bucuria naşterii Domnului şi a maternităţii Maicii preacurate, într-o asemenea atmosferă însoţită cu cântece de preamărire a lui Dumnezeu, care atât de mult ne-a iubit, încât ni l-a dăruit pe Fiul său, făcut om, prin opera Duhului Sfânt, în sânul preacurat al Mariei.

Când Fiul lui Dumnezeu a venit pe pământ, întreaga lume se afla în pace, iar coborârea lui pe pământ nu a avut alt scop decât să aducă oamenilor pacea, pacea adevărată, nu aşa cum o dă lumea, şi nu aceea pe care o stabilesc oamenii, ci “pacea mea”, ne spune Isus în predica şi opera sa de mântuire.

Este ziua de 1 ianuarie, începutul unui nou an civil, în care se aud, pe toate lungimile de undă şi din toate părţile, dorinţe de binecuvântare şi de pace, urări îmbrăcate în mii de forme. Dar cea mai frecventă şi mai aşteptată este dorinţa de pace, de pace adevărată.

Vorbind despre această sărbătoare şi despre locul ei în calendarul bisericesc, Sfântul Părinte Paul al VI-lea în exortaţia apostolică Marialis cultus (nr. 5) scria:

“În restabilirea ordinii pentru perioada Crăciunului mi se pare că trebuie să acordăm o atenţie deosebită reaşezării solemnităţii Sfintei Fecioare Maria, Mamă a lui Dumnezeu; această solemnitate sugerată de vechea tradiţia a liturgiei oraşului (Roma) pentru ziua de 1 ianuarie, este destinată celebrării aportului Mariei în realizarea misterului mântuirii şi să exalte demnitatea cu totul particulară care derivă de aici pentru «Maica preasfântă…, prin intermediul căreia l-am primit pe autorul vieţii», şi, totodată, este o ocazie foarte binevenită pentru a ne reînnoi adoraţia faţă de nou-născutul Principe al păcii, pentru a reauzi vestea cea bună adusă de îngeri, pentru a implora de la Dumnezeu, prin mijlocirea ei, darul suprem al păcii. De aceea, în fericita coincidenţă a octavei Crăciunului, în ziua felicitărilor din 1 ianuarie, am instituit Ziua Mondială a Păcii, care are tot mai multe adeziuni şi maturizează deja roadele păcii în inima multor oameni” (nr. 5).

O hotărâre înţeleaptă şi un dar care nu poate veni decât din cer, de la cel care s-a născut pe pământ din Maria Fecioară, ca să întindă lumii mâinile sale nevinovate în care poartă ramuri de măslin, aşa cum ne arată şi vorbeşte monumentul statuar din “Santa Maria Maggiore”.

Toate cele trei texte, pe care Biserica ni le prezintă la această celebrare sfântă, ne arată de unde şi prin cine ne poate veni adevărata pace şi adevărata bucurie.

Adevărata urare şi binecuvântare, ce ne poate fi de folos şi care umple din plin dorinţa sufletului nostru, este aceea pe care ne-o face astăzi, la începutul anului nou, însuşi Dumnezeu.

Am auzit-o în prima lectură a Liturghiei de azi. Este vorba de o binecuvântare biblică pe care o rosteau Aron şi preoţii din tribul său preoţesc la sfârşitul jertfelor din templu: “Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească. Domnul să-şi lumineze faţa asupra ta şi să se îndure de tine. Domnul să-şi îndrepte faţa către tine şi să-ţi dăruiască pacea”. Pacea – shalom, cuvânt cheie ce a rămas ca fiind cel mai frumos salut între oameni până astăzi, moştenit de la evrei.

Apostolul Paul în a doua lectură ne arată cine ne-a adus nouă pacea şi împăcarea cu Dumnezeu şi cu semenii noştri: este Isus, copilul născut din Maria, dintr-o femeie. Prin el, noi am dobândit dreptul de a fi copii ai lui Dumnezeu, adică nu mai suntem sclavi, nu mai trebuie să tremurăm în faţa lui, căci, prin Isus şi cu el, noi putem să-l numim pe Dumnezeu Tată – Abba, adică Părinte.

Dacă acest lucru este adevărat, atunci noi toţi suntem şi trebuie să ne numim fraţi, iar între noi trebuie să domnească armonia, iubirea şi pacea.

Evanghelia ne explică care este pacea pe care ne-a adus-o Isus, principele păcii, născut din Maria, regina păcii, la Betleem, în peştera cea săracă. El a venit la noi, la cei sărmani şi năpăstuiţi, la cei simpli şi săraci, ca să ne învrednicească de harul împăcării şi al bunăvoinţei Tatălui ceresc care este pacea noastră, după cum ne asigură apostolul Paul.

Păstorii, care au auzit cântarea îngerilor: Mărire în cer lui Dumnezeu şi pe pământ pace oamenilor, pe care el îi iubeşte (Lc 2,8-20), şi care au fost îndemnaţi de îngeri să meargă la Betleem, au întâlnit cu adevărat un copil plăpând, culcat în iesle iar lângă el, cu faţa plină de bucurie, o mamă care s-a bucurat să li-l arate.

Este de necrezut un astfel de moment şi o astfel de realitate. Inima lor s-a umplut de bucurie şi de pace şi s-au întors preamărindu-l şi lăudându-l pe Dumnezeu, pentru tot ce au auzit şi au văzut, după cum le-a fost spus. Presupunem, pe drept, că ei, întorcându-se la turmele lor, nu au încetat să cânte imnul îngeresc: Mărire în cer şi pe pământ pace (Lc 2,8-20). De atunci, toţi cei care au avut bucuria de a-l descoperi şi întâlni pe Principele păcii, şi-au unit glasurile lor lăudându-l şi preamărindu-l pe Dumnezeu pentru marea minune pe care a făcut-o întregii omeniri prin Maria, mama lui Isus şi mama noastră.

 

Dragi fraţi şi surori, dragi tineri, doritori de pace,

Ziua de 1 ianuarie, aşa cum am amintit mai sus rămâne în istorie ca Ziua Mondială a Păcii.

Ea a fost dorită şi stabilită de marele papă Paul al VI-lea în anul 1967 şi a rămas ca o voce pe care Biserica continuă să o înalţe spre ceruri şi spre oameni, ca pe pământ să nu mai fie războaie suferinţe, lacrimi şi moarte din cauza armelor şi a duşmăniei dintre oameni şi popoare, ci linişte şi pace adevărată, pace cerească.

De atunci, în fiecare an, Sfântul Părinte, în numele tuturor oamenilor de bunăvoinţă, strigă pentru pace şi armonie în lume.

După mesajele papei Paul al VI-lea, glasul fericitului papă Ioan Paul al II-lea a continuat să răsune în lume cu o forţă impresionantă, iar astăzi acelaşi glas este întărit de mesajul anual al actualului papă, Benedict al XVI-lea, prezentându-l cu nou avânt şi cu argumente noi şi puternice.

Anul acesta el îndreaptă apelul său într-un chip deosebit către tineri, pe care îi vrea şi îi vede adevăraţi mesageri ai speranţei şi ai înfrăţirii între popoare. Sfântul Părinte a văzut şi a admirat entuziasmul lor la ultimele întâlniri mondiale – Köln şi Madrid.

“Tuturor, îndeosebi tinerilor, vreau să spun cu forţă: Nu ideologiile salvează lumea, ci numai îndreptarea spre Dumnezeul cel viu, care este creatorul nostru, garantul libertăţii noastre, garantul a ceea ce este cu adevărat bun şi adevărat… îndreptarea fără rezerve spre Dumnezeu care este măsura a ceea ce este drept şi în acelaşi timp este iubirea veşnică. Şi oare ce ar mai putea să ne salveze dacă nu iubirea?. Iubirea se bucură de adevăr, este forţa care ne face capabili să ne angajăm pentru adevăr, pentru dreptate, pentru pace, pentru că toate le suportă, toate le crede, toate le speră, toate le îndură” (cf. 1Cor 13,1-13).

Dragi tineri, voi sunteţi un dar preţios pentru societate. Nu vă lăsaţi cuprinşi de descurajare în faţa dificultăţilor şi nu vă abandonaţi soluţiilor false, care adesea se prezintă drept calea cea mai uşoară pentru a depăşi problemele. Nu vă fie frică să vă angajaţi, să înfruntaţi truda şi sacrificiul, să alegeţi căile care cer fidelitate şi statornicie, umilinţă şi dedicare. Trăiţi cu încredere tinereţea voastră şi acele dorinţe profunde de fericire, de adevăr, de frumuseţe şi de iubire adevărată pe care le simţiţi! Trăiţi intens această perioadă a vieţii aşa de bogată şi plină de entuziasm.

Fiţi conştienţi că voi înşivă sunteţi exemplu şi stimulent pentru adulţi şi veţi fi aşa cu cât vă străduiţi mai mult să depăşiţi nedreptăţile şi corupţia, cu cât doriţi mai mult un viitor mai bun şi vă angajaţi să-l construiţi. Fiţi conştienţi de potenţialităţile voastre şi nu vă închideţi niciodată în voi înşivă, ci lucraţi pentru un viitor mai luminos pentru toţi. Nu sunteţi niciodată singuri. Biserica are încredere în voi, vă însoţeşte, vă încurajează şi doreşte să vă ofere ceea ce are ea mai preţios: posibilitatea de a ridica ochii spre Dumnezeu, de a-l întâlni pe Isus Cristos, cel care este dreptatea şi pacea.

Vouă tuturor, bărbaţi şi femei care aveţi la inimă cauza păcii! Pacea nu este niciodată un bine dobândit, ci o ţintă spre care toţi şi fiecare trebuie să tindem. Să privim cu speranţă mai mare spre viitor, să ne încurajăm reciproc în drumul nostru, să lucrăm pentru a da lumii noastră o faţă mai umană şi fraternă şi să ne simţim uniţi în responsabilitatea faţă de tinerele generaţii prezente şi viitoare, îndeosebi în educarea lor ca să fie paşnice şi făcătoare de pace. Pe baza acestei conştiinţe vă trimit aceste reflecţii şi vă adresez apelul meu: să ne unim forţele noastre, spirituale, morale şi materiale, pentru a educa pe tineri la dreptate şi la pace”.

Îi mulţumim lui Isus, Principele păcii venit între noi, îi suntem recunoscători Maicii Preacurate Maria, Fecioară şi mamă, pentru da-ul său în aducerea pe pământ a autorului păcii, şi, desigur, le aducem mulţumiri tuturor tinerilor şi tuturor acelora care s-au oferit şi se oferă ca dorinţa lui Isus şi aşteptarea Bisericii să se realizeze între oameni. Isuse, principe al păcii, dăruieşte lumii, pacea ta! Amin.