Predica Patriarhului Bartolomeu în Bazilica San Pietro
Publicat la 29.06.2008 în categoria Ierarhi ortodocşi. 464 afişări.
Predica Patriarhului ecumenic Bartolomeu I
la Liturghia din Bazilica San Pietro
în sărbătoarea Sfinţilor Petru şi Paul
duminică, 29 iunie 2008
Sanctitate,
Având încă vie bucuria şi emoţia participării personale şi binecuvântate a Sanctităţii voastre la sărbătoarea patronală din Constantinopol, în amintirea sfântului Andrei, cel dintâi chemat, în noiembrie 2006, ne-am mişcat “cu pas de bucurie”, de la Fanarul Noii Rome, pentru a veni la voi, pentru a participa la bucuria voastră în sărbătoarea patronală a Romei Antice. Şi am ajuns la voi “cu plinătatea binecuvântării Evangheliei lui Cristos” (Rom 15,29), restituind onoarea şi iubirea, sărbătorind împreună cu preaiubitul nostru frate în tărâmul Occidentului, “pe crainicii siguri şi inspiraţi, pe Corifeii Discipolilor Domnului”, pe sfinţii apostoli Petru, fratele lui Andrei, şi Paul: aceste două coloane imense, centrale, ridicate spre cer, de toată Biserica, care – în acest oraş istoric – au dat şi ultima mărturisire strălucitoare a lui Cristos şi aici şi-au dat sufletul Domnului cu martiriul, unul prin cruce şi celălalt prin intermediul săbiei, sfinţind-o.
Deci salutăm, cu iubire foarte adâncă şi evlavioasă, din partea Preasfintei Biserici a Constantinopolului şi a fiilor săi răspândiţi în lume, Sanctitatea Voastră, frate dorit, dorind din inimă “celor care sunt în Roma iubiţi de Dumnezeu” (Rom 1,7), să vă bucuraţi de sănătate, pace, prosperitate, şi să înaintaţi zi şi noapte spre mântuire “înflăcăraţi de Duh, slujind Domnului. Plini de bucurie în speranţă, statornici în încercare, stăruitori în rugăciune” (Rom12,11-12).
În ambele Biserici, Sanctitate, cinstim cum se cuvine şi venerăm atât pe cel care a dat o mărturie mântuitoare a divinităţii lui Cristos, Petru, cât şi vasul ales, Paul, care a proclamat această mărturisire şi credinţă până la marginile universului, în mijlocul celor mai inimaginabile dificultăţi şi pericole. Sărbătorim comemorarea lor, din anul mântuirii 258 încoace, la 29 iunie, în Occident şi în Orient, unde în zilele care preced, conform tradiţiei Bisericii antice, în Orient ne-am pregătit şi prin intermediul postului, respectat în cinstea lor. Pentru a sublinia mai mult valoarea lor egală, dar şi pentru însemnătatea lor în Biserică şi în lucrarea ei regeneratoare şi mântuitoare de-a lungul secolelor, Orientul îi cinsteşte în mod obişnuit şi printr-o icoană comună, în care ori ţin în mâinile lor sfinte o corabie mică, ce simbolizează Biserică, ori se îmbrăţişează unul cu altul şi-şi dau sărutul în Cristos.
Tocmai acest sărut am venit să-l dăm cu dumneavoastră, Sanctitate, subliniind dorinţa arzătoare în Cristos şi iubirea, lucruri care ne ating îndeaproape pe unii şi pe alţii.
Dialogul teologic dintre Bisericile noastre “în credinţă, adevăr şi iubire”, graţie ajutorului divin, merge înainte, dincolo de dificultăţile însemnate care subzistă şi de notele problematice. Dorim cu adevărat şi ne rugăm mult pentru asta; ca aceste dificultăţi să fie depăşite şi ca problemele să dispară, cât mai repede posibil, pentru a ajunge la obiectul dorinţei finale, la gloria lui Dumnezeu.
Această dorinţă ştim bine că este şi a voastră, aşa cum suntem siguri că Sanctitatea voastră nu va omite nimic lucrând personal, alături de iluştrii colaboratori ai dumneavoastră printr-o netezire perfectă a căii, spre o completare pozitivă a lucrărilor dialogului, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Sanctitate, am proclamat anul 2008 “Anul Apostolului Paul”, aşa cum faceţi şi voi din ziua de astăzi până anul viitor, la împlinirea a două mii de ani de la naşterea marelui apostol. În cadrul respectivelor manifestări pentru aniversare, în care am venerat şi locul exact al martiriului său, programăm între alte lucruri un pelerinaj sacru la câteva monumente ale activităţii evanghelice a apostolului în Orient, cum ar fi: Efes, Perge şi alte oraşe din Asia Mică, dar şi Rodi şi Creta, la localitatea numită “Porturi Bune”. Fiţi sigur, Sanctitate, că în acest itinerar sacru, veţi fi prezent şi dumneavoastră, mergând împreună cu noi în spirit, şi că în fiecare loc vor înălţa o rugăciune ferventă pentru dumneavoastră şi pentru fraţii noştri din venerabila Biserică Romano-Catolică, adresând Domnului o puternică implorare şi mijlocire a divinului Paul pentru voi.
Şi acum venerând pătimirile şi crucea lui Petru şi îmbrăţişând lanţul şi stigmatele lui Paul, cinstind mărturisirea şi martiriul şi cinstita moarte a amândurora pentru numele Domnului, care duce cu adevărat la Viaţă, să-l preamărim pe Dumnezeu cel de trei ori Sfânt şi să-l implorăm, pentru ca prin mijlocirea Protocorifeilor săi apostoli, să ne dea nouă şi tuturor fiilor Bisericii ortodoxe şi romano-catolice din lume, aici pe pământ “unirea credinţei şi comuniunea Duhului Sfânt” în “legătura păcii” şi sus în cer, în schimb, viaţa veşnică şi marea milostivire. Amin.
Traducător: pr. Mihai Pătraşcu
Copyright: Ercis.ro
Publicarea în original: 29.06.2008
Publicarea pe acest sit: