Predica Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia de pe Stadionul Amadou Ahidjo
Yaounde, joi, 19 martie 2009

Iubiţi fraţi întru episcopat,
Iubiţi fraţi şi surori,

Lăudat să fie Isus Hristos care ne adună astăzi pe acest stadion, pentru a ne face să intrăm mai profund în viaţa Sa! Isus Hristos ne adună în această zi în care Biserica, aici în Camerun ca şi pe întreg pământul, celebrează sărbătoarea Sfântului Iosif, soţul Fecioarei Maria. Încep cu a dori o sărbătoare frumoasă tuturor celor care, ca şi mine, au primit harul de a purta acest frumos nume, şi cer Sfântului Iosif să le acorde o protecţie specială, conducându-i către Domnul Isus Hristos în toate zilele vieţii lor. Salut şi parohiile, şcolile şi colegiile, instituţiile care poartă numele Sfântului Iosif. Mulţumesc Mons. Tonye Bakot, Arhiepiscop de Yaounde, pentru cuvintele sale cordiale şi adresez un salut cald reprezentanţilor Conferinţelor Episcopale din Africa veniţi la Yaounde cu ocazia publicării Instrumentum laboris al celei de a doua Adunări Speciale pentru Africa a Sinodului Episcopilor.

Cum putem să intrăm în harul specific al acestei zile? Peste puţin timp, la sfârşitul Sfintei Liturghii, liturgia ne va descoperi punctul culminant al meditaţiei noastre, când ne va face să spunem: “Ocroteşte pururi, Doamne, familia ta, pe care ai îndestulat-o cu Pâinea ta cerească astăzi, când îl sărbătoreşte cu bucurie pe Sfântul Iosif, şi binevoieşte a păstra în ea darurile pe care i le împărtăşeşti fără încetare“. Vedeţi voi, noi cerem Domnului să ocrotească întotdeauna Biserica sub protecţia Sa constantă – şi El o face – exact la fel cum Iosif a protejat familia sa şi a vegheat asupra primilor ani ai Pruncului Isus. Evanghelia ne-a amintit acest lucru. Îngerul i-a spus: “Nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta” (Matei 1,20), şi este exact ceea ce a făcut: “A făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului” (Matei 1,24). De ce Sfântul Matei a ţinut să noteze această fidelitate faţă de cuvintele primite de la mesagerul lui Dumnezeu, dacă nu pentru a ne invita să imităm această fidelitate plină de iubire?

Cea dintâi lectură pe care tocmai am ascultat-o nu ne vorbeşte în mod explicit despre Sfântul Iosif, dar ne spune multe lucruri despre el. Profetul Natan merge să îi spună lui David în urma poruncii Domnului însuşi: “Eu voi ridica după tine pe urmaşul tău” (2Samuel 7,12). David trebuie să accepte să moară fără să vadă realizată această promisiune, care se va traduce în act “când se vor împlini zilele sale” şi el va dormi “cu părinţii săi“. Astfel, vedem că una dintre dorinţele cele mai mari ale omului, aceea de a fi martor la fecunditatea acţiunii sale, nu este întotdeauna ascultată de Dumnezeu. Mă gândesc la aceia dintre voi care sunt taţi şi mame ai unei familii: ei au în mod foarte legitim dorinţa de a da ce este mai bun din ei înşişi fiilor lor şi vor să îi vadă ajungând la o adevărată împlinire. Totuşi, nu trebuie să ne înşelăm referitor la această reuşită: ceea ce Dumnezeu îi cere lui David este să îi arate încredere. David însuşi nu va vedea pe succesorul său, pe cel care va avea un “tron pe veci” (2Samuel 7,16), deoarece acest succesor anunţat sub vălul profeţiei este Isus. David se încrede în Dumnezeu. La fel, Iosif se încrede în Dumnezeu când îl ascultă pe mesagerul Său, Îngerul Său, spunându-i: “Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Spiritul Sfânt” (Matei 1,20). Iosif este, în istorie, omul care i-a dat lui Dumnezeu cea mai mare dovadă de încredere, chiar şi în faţa unei veşti atât de stupefiante.

Şi voi, iubiţi taţi şi mame de familii care mă ascultaţi, aveţi încredere în Dumnezeu care face din voi taţi şi mame ai fiilor Săi adoptivi? Acceptaţi ca El să poată conta pe voi pentru a transmite fiilor voştri valorile umane şi spirituale pe care le-aţi primit şi care îi vor face să trăiască în iubire şi respect faţă de Numele Lui sfânt? În aceste vremuri ale noastre, în care atâtea persoane fără scrupule caută să impună împărăţia banului dispreţuind pe cei mai nevoiaşi, voi trebuie să fiţi foarte atenţi. Africa în general, şi Camerun în special, sunt în pericol dacă nu recunosc pe Adevăratul Autor al Vieţii! Fraţi şi surori din Camerun şi din Africa, voi care aţi primit de la Dumnezeu atâtea calităţi omeneşti, aveţi grijă de sufletele voastre! Nu vă lăsaţi fascinaţi de măririle false şi de falsele idealuri. Credeţi, da, continuaţi să credeţi că Dumnezeu, Tată, Fiul şi Spiritul Sfânt, este singurul care vă iubeşte aşa cum vă aşteptaţi voi, este singurul care vă poate satisface, singurul care poate să dea stabilitate vieţilor voastre. Hristos este unicul drum al Vieţii. Numai Dumnezeu putea să îi dea lui Iosif puterea de a se încrede în înger. Numai Dumnezeu vă va da, iubiţi fraţi şi surori care sunteţi căsătoriţi, puterea de a educa familia voastră aşa cum vrea EL. Cereţi-o Lui! Lui Dumnezeu îi place să i se ceară ceea ce El vrea să dăruiască. Cereţi-i harul unei iubiri adevărate şi întotdeauna fidele, după imaginea iubirii Sale. Aşa cum spune foarte frumos Psalmul: “în veac mila se va zidi, în ceruri se va întări adevărul Tău” (Psalm 88,3).

Ca şi în alte continente, astăzi familia cunoaşte în mod efectiv, în ţara voastră şi în restul Africii, o perioadă dificilă pe care încrederea în Dumnezeu o va ajuta să o depăşească. Unele valori ale vieţii tradiţionale au fost tulburate. Raporturile între generaţii s-au modificat într-o astfel de manieră încât nu mai favorizează ca şi înainte transmiterea cunoştinţelor străvechi şi a înţelepciunii moştenite de la strămoşi. Prea des se asistă la un exod rural comparabil celor pe care numeroase alte perioade umane le-au cunoscut. Calitatea legăturilor familiare este – în urma acestui fenomen – afectată. Dezrădăcinaţi şi deveniţi mai fragili, membrii tinerelor generaţii, deseori – vai mie – fără un loc de muncă, caută soluţii la trăirea lor rea refugiindu-se în paradisuri efemere şi artificiale importate, despre care se ştie că nu ajung niciodată să asigure omului o fericire profundă şi de durată. Câteodată chiar omul african este constrâns să fugă de el însuşi, şi să abandoneze tot ceea ce constituia bogăţia sa interioară. Pus să se confrunte cu fenomenul unei urbanizări galopante, el abandonează pământul său, atât fizic cât şi moral, nu aşa cum a făcut Avraam pentru a răspunde chemării Domnului, ci pentru un fel de exil interior care îndepărtează de însăşi fiinţa proprie, de fraţii şi surorile sânge şi de Dumnezeu însuşi.

Există deci o fatalitate, o evoluţie inevitabilă? Sigur că nu! Mai mult ca oricând trebuie să “sperăm împotriva oricărei speranţe” (Romani 4,18). Doresc să aduc aici un omagiu cu admiraţie şi recunoştinţă muncii deosebite realizate de nenumărate asociaţii care încurajează viaţa în credinţă şi practica carităţii. Le mulţumesc cu căldură! Să găsească în Cuvântul lui Dumnezeu o întărire a puterii pentru a putea duce în mod fericit la sfârşit toate proiectele lor spre slujirea unei dezvoltări integrale a persoanei umane în Africa, şi în mod particular în Camerun. Cea dintâi prioritate va consta în a reda sensul de acceptare a vieţii ca şi dar al lui Dumnezeu. Pentru Sfânta Scriptură precum pentru cea mai bună înţelepciune a continentului vostru, sosirea unui copil este un dar, o binecuvântare de la Dumnezeu. Omenirea este astăzi invitată să îşi schimbe viziunea: într-adevăr, fiecare fiinţă omenească, chiar şi cea mai mică şi săracă, este creată “după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” (Facerea 1,27). El trebuie să trăiască! Moartea nu trebuie să prevaleze asupra vieţii! Moartea nu va avea niciodată ultimul cuvânt!

Fii şi fiice ale Africii, nu vă fie teamă să credeţi, să speraţi şi să iubiţi, nu vă fie teamă să spuneţi că Isus este Calea, Adevărul şi Viaţa, că numai de către El putem fi mântuiţi. Sfântul Pavel este autorul inspirat pe care Spiritul Sfânt l-a dăruit Bisericii pentru a fi “învăţătorul neamurilor” (1Timotei 2,7), când ne spune că Avraam “a crezut cu nădejde – împotriva oricărei nădejdi – că el va fi părinte al multor neamuri, după cum i s-a spus: ‘Aşa va fi seminţia ta‘” (Romani 4,18).

“Tare în nădejde împotriva oricărei nădejdi“: nu este o definiţie minunată a creştinului? Africa este chemată la speranţă prin intermediul vostru şi în voi! Cu Isus Hristos, care a călcat pe pământul african, Africa poate deveni continentul speranţei. Noi toţi suntem membri ai unor popoare pe care Dumnezeu le-a dat ca şi descendenţă lui Avraam. Fiecare dintre noi este gândit, voit şi iubit de Dumnezeu. Fiecare dintre noi are rolul său de jucat în planul lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul şi Spiritul Sfânt. Dacă descurajarea vă copleşeşte, gândiţi-vă la credinţa lui Iosif; dacă neliniştea vă cuprinde, gândiţi-vă la speranţa lui Iosif, descendentul lui Avraam care nădăjduia împotriva oricărei nădejdi; dacă vă cuprind antipatia sau ura, gândiţi-vă la iubirea lui Iosif, primul om care a descoperit faţa umană a lui Dumnezeu în persoana Pruncului zămislit de către Spiritul Sfânt în sânul Fecioarei Maria. Să-l binecuvântăm pe Hristos pentru că s-a făcut atât de aproape de noi şi să-i aducem mulţumire pentru că ni l-a dat pe Iosif ca exemplu şi model de dragoste faţă de El.

Iubiţi fraţi şi surori, vă spun din nou din toată inima: asemenea lui Iosif, nu vă fie teamă să o luaţi pe Maria cu voi, adică nu vă fie frică să iubiţi Biserica. Maria, Mama Bisericii, vă va învăţa să-i urmaţi pe Păstorii săi, să-i iubiţi pe Episcopii voştri, preoţii voştri, diaconii voştri şi cateheţii voştri, şi să urmaţi ceea ce vă învaţă şi să vă rugaţi la intenţiile lor. Voi, care sunteţi căsătoriţi, priviţi la dragostea lui Iosif pentru Maria şi Isus; voi, care vă pregătiţi pentru căsătorie, respectaţi pe viitorul vostru soţ sau pe viitoarea voastră soţie aşa cum a făcut Iosif; voi, care v-aţi consacrat lui Dumnezeu în celibat, reflectaţi asupra învăţăturii Bisericii, Maica noastră: “Fecioria şi celibatul pentru Împărăţia lui Dumnezeu nu numai că nu contrazic demnitatea căsătoriei, ci o presupun şi o confirmă. Căsătoria şi fecioria sunt două moduri de exprimare şi de trăire a unicului mister al Alianţei lui Dumnezeu cu poporul Său” (Redemptoris custos, 20).

Aş dori să mai adaug încă un îndemn particular taţilor de familie, deoarece Sfântul Iosif este modelul lor. Sfântul Iosif revelează misterul paternităţii lui Dumnezeu asupra lui Hristos şi asupra fiecăruia dintre noi. El este cel care poate să îi înveţe secretul propriei lor paternităţi, el care a vegheat asupra Fiului Omului. Fiecare tată primeşte de la Dumnezeu pe fiii săi creaţi după chipul şi imaginea Sa. Sfântul Iosif a fost soţul Mariei. Fiecare tată de familie vede de asemenea încredinţat lui misterul femeii prin intermediul propriei soţii. Asemenea Sfântului Iosif, iubiţi taţi de familie, respectaţi şi iubiţi pe soţiile voastre, şi conduceţi copiii voştri, cu iubire şi cu prezenţa voastră înţeleaptă, către Dumnezeu, unde ei trebuie să fie (cf. Luca 2,49).

În sfârşit, tuturor tinerilor care sunt aici, le adresez cuvinte de prietenie şi de încurajare în faţa dificultăţilor vieţii, menţineţi-vă curajul! Existenţa voastră are un preţ infinit în faţa ochilor lui Dumnezeu. Lăsaţi-vă prinşi de Hristos, acceptaţi să-i dăruiţi iubirea voastră şi, de ce nu, pe voi înşivă în preoţie sau în viaţa consacrată! Este cea mai înaltă slujire. Copiilor care nu mai au un părinte sau care trăiesc abandonaţi în mizeria străzii, celor care sunt separaţi în mod violent de părinţii lor, maltrataţi şi abuzaţi, şi înrolaţi cu forţa în grupuri militare care acţionează cu furie în unele ţări, aş dori să le spun: Dumnezeu vă iubeşte, nu vă uită şi Sfântul Iosif vă protejează! Invocaţi-l cu încredere.

Dumnezeu să vă binecuvânteze şi să vă ocrotească pe toţi! Să vă dea harul de a înainta către El cu fidelitate. Să dăruiască vieţilor voastre stabilitate pentru a primi rodul pe care El îl aşteaptă de la voi ! Să vă facă mărturisitori ai dragostei sale, aici, în Camerun, şi până la marginile pământului! Îl rog cu fervoare să vă facă să gustaţi din bucuria de a-I aparţine, acum şi în vecii vecilor. Amin.