Predica Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea
la celebrarea Vesperelor în Bazilica Reginei Apostolilor
Yaounde, miercuri, 18 martie 2009

Iubiţi fraţi Cardinali şi Episcopi
Iubiţi preoţi şi diaconi, iubiţi fraţi şi surori consacrate,
Iubiţi prieteni din alte confesiuni creştine,
Iubiţi fraţi şi surori

Avem bucuria de a ne regăsi împreună pentru a aduce mulţumire lui Dumnezeu în această bazilică dedicată Mariei Regina Apostolilor din Mvolye, care a fost construită pe locul unde a fost edificată cea dintâi biserică prin munca misionarilor spiritani, veniţi să aducă Vestea cea Bună în Camerun. Reflectând ardoarea apostolică a acelor oameni care aveau aproape la inimă ţara voastră întreagă, acest loc poartă în sine în mod simbolic fiecare parte a pământului vostru. Şi astfel, dragi fraţi şi surori, într-o profundă comuniune spirituală cu toate comunităţile creştine în care vă desfăşuraţi slujirea, iubiţi fraţi şi surori, înălţăm în această seară lauda noastră Tatălui luminii.

În prezenţa reprezentanţilor celorlalte confesiuni creştine, cărora le adresez salutul meu respectuos şi fratern, vă propun să contemplăm figura Sfântului Iosif, prin intermediul cuvintelor Sfintei Scripturi pe care ni le oferă această Liturghie de seară.

Vorbind mulţimii şi ucenicilor săi, Isus spune: “Unul este Tatăl vostru” (Mt. 23,9). Într-adevăr, nu există o altă paternitate în afară de aceea a lui Dumnezeu Tatăl, unicul Creator “celor văzute şi celor nevăzute”. Şi totuşi omului, creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, i-a fost dat să participe la unica paternitate a lui Dumnezeu (cfr. Ef. 3,15). Sfântul Iosif manifestă aceasta într-o manieră surprinzătoare, el care este tată fără să fi exercitat o paternitate după trup. Nu este tatăl biologic al lui Isus, căruia doar Dumnezeu singur îi este Tată, şi totuşi el exercită o paternitate plină şi întreagă. A fi tată înseamnă înainte de toate a fi slujitor al vieţii şi al creşterii. Sfântul Iosif a dat dovadă, în acest sens, de o mare abnegaţie. Pentru Hristos a cunoscut persecuţia, exilul şi sărăcia care derivă din aceasta. A trebuit să se stabilească într-un loc îndepărtat de satul său. Singura sa recompensă a fost aceea de a fi cu Hristos. Această disponibilitate ilustrează cuvintele Sfântului Pavel: “Slujiţi-l pe Domnul care este Hristos!” (Col. 3,24).

Este important vorba să nu fii un slujitor mediocru, ci unul “fidel şi înţelept”. Împreunarea celor două adjective nu este întâmplătoare: ea sugerează că inteligenţa fără fidelitate şi fidelitatea fără înţelepciune sunt calităţi insuficiente. Una fără cealaltă nu permite a-ţi asuma pe deplin responsabilitatea pe care Dumnezeu ne-o încredinţează.

Iubiţi fraţi preoţi, această paternitate voi trebuie să o trăiţi în slujirea voastră cotidiană. Într-adevăr, constituţia conciliară Lumen Gentium subliniază: “Ca nişte părinţi în Cristos, să aibă grijă de credincioşii pe care i-au născut în mod spiritual prin Botez şi învăţătură” (nr. 28). Cum să nu ne întoarcem atunci în mod continuu la rădăcina preoţiei noastre, Domnul Isus Hristos? Relaţia noastră cu El este esenţială pe calea pe care vrem noi să trăim. El ne numeşte prietenii săi pentru că tot ceea ce El a primit de la Tatăl ne-a făcut cunoscut (cfr. Io. 15,15). Trăind această prietenie profundă cu Hristos veţi găsi libertatea adevărată şi bucuria inimii voastre. Preoţia ministerială comportă o legătură profundă cu Hristos care ne este dăruit în Euharistie. Celebrarea Euharistiei să fie cu adevărat centrul vieţii voastre preoţeşti, şi atunci ea va fi şi centrul misiunii voastre ecleziale. De-a lungul întregii noastre vieţi, Hristos ne cheamă să participăm la misiunea Sa, să fim martorii Săi, pentru ca Cuvântul Său să poată fi anunţat tuturor. Celebrând acest Sacrament în numele şi în persoana Domnului, nu este persoana preotului care trebuie să fie pusă în primul plan: el este un slujitor, un instrument smerit care trimite la Hristos, deoarece Hristos însuşi se oferă ca jerfă pentru mântuirea lumii. “Cel care conduce, (să fie) ca cel care slujeşte” (Lc. 22,26), spune Isus. Iar Origen scria: “Iosif înţelegea că Isus îi era superior deşi îi era supus lui în toate şi, cunoscând superioritatea a celui aflat în sarcina sa, Iosif îi poruncea cu frică şi cu măsură. Fiecare să reflecteze asupra acestui lucru: deseori un om de valoare inferioară este pus deasupra unor oameni mai pregătiţi decât el şi câteodată se întâmplă ca inferiorul să aibă mai mare valoare decât cel care pare să-i poruncească. Când cel care a primit o demnitate înţelege aceasta nu se va umfla de mândrie pe motivul rangului său mai mare, ci va şti că cel inferiorul lui îi poate fi superior, aşa cum Isus a fost supus lui Iosif” (Omilii la Luca XX,5, S.C. p. 287).

Iubiţi fraţi întru preoţie, ministerul vostru pastoral cere multe renunţări, dar este şi izvor de bucurie. Încrezători în Episcopii voştri, uniţi în mod frăţesc cu întregul cler şi susţinuţi de partea poporului lui Dumnezeu care vă este încredinţată, veţi şti să răspundeţi cu fidelitate chemării pe care v-a făcut-o Domnul, aşa cum l-a chemat pe Iosif să vegheze asupra Mariei şi a Pruncului Isus! Vă doresc să puteţi rămâne, iubiţi preoţi, fideli promisiunilor pe care le-aţi făcut lui Dumnezeu în faţa Episcopului vostru şi în faţa comunităţii. Succesorul lui Petru vă mulţumeşte pentru angajarea voastră generoasă în slujirea Bisericii şi vă încurajează să nu vă lăsaţi tulburaţi de dificultăţile întâlnite pe drum! Tinerilor care se pregătesc să vi se alăture, ca şi celor care îşi pun încă întrebări, aş vrea să le repet în această seară bucuria care se descoperă în a te dărui total pentru slujirea lui Dumnezeu şi a Bisericii. Aveţi curajul să oferiţi un “da” generos lui Hristos!

Vă invit şi pe voi, fraţi şi surori care v-aţi angajat în viaţa consacrată sau în mişcările ecleziale, să îndreptaţi privirea către Sfântul Iosif. Când Maria a primit vizita îngerului la Bunavestire era deja promisă lui Iosif. Adresându-se personal Mariei, Domnul îl uneşte deci în mod intim pe Iosif cu misterul Întrupării. Acesta a acceptat să i-a parte la această istorie pe care Dumnezeu a început să o scrie în sânul soţiei sale. El a primit-o deci în casa sa pe Maria. A primit misterul care era în ea şi misterul care era ea însăşi. A iubit-o cu acel mare respect care este sigiliul iubirii autentice. Sfântul Iosif ne învaţă că se poate iubi fără să posezi. Contemplându-l pe Iosif, fiecare bărbat şi fiecare femeie poate, cu harul lui Dumnezeu, să fie dus la vindecarea rănilor sale afective cu condiţia să intre în proiectul pe care Dumnezeu l-a iniţiat deja în fiinţele care stau aproape de El, aşa cum Iosif a intrat în opera mântuirii prin intermediul figurii Mariei şi mulţumită a ceea ce Dumnezeu făcuse deja în ea. Vă doresc să puteţi, iubiţi fraţi şi surori angajate în mişcările ecleziale, să fiţi atenţi la cei care vă înconjoară şi să arătaţi faţa iubitoare a lui Dumnezeu persoanelor celor mai umile, mai ales prin intermediul faptelor de milostenie, educaţiei umane şi creştine a tinerilor, slujirii promovării femeii şi în atâtea alte feluri!

Contribuţia spirituală adusă de persoanele consacrate este şi el foarte semnificativă şi indispensabilă pentru viaţa Bisericii. Această chemare la a-l urma pe Hristos este un dar pentru întregul poporul lui Dumnezeu. Aderând la vocaţia voastră, imitând pe Hristos cel cast, sărac şi ascultător, în totalitate consacrat măririi Tatălui său şi iubirii fraţilor şi surorilor Sale, voi aveţi ca misiune mărturia atât de necesară lumii despre primatul lui Dumnezeu şi despre viaţa veşnică (cfr. Vita consecrata, n 85). Cu fidelitate fără rezerve faţă de angajamentele voastre, voi sunteţi în Biserică un germene de viaţă care creşte în slujirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Întotdeauna, dar în mod special când fidelitatea vă este încercată, Sfântul Iosif vă aminteşte de sensul şi valoarea angajamentelor voastre. Viaţa consacrată este o imitare radicală a lui Hristos. Este deci necesar ca stilul vostru de viaţă să exprime cu precizie ceea ce vă face să trăiţi şi ca activitatea voastră să nu ascundă identitatea voastră profundă. Nu vă fie teamă să trăiţi pe deplin jertfa propriei persoane pentru Dumnezeu şi nici să daţi mărturie autentică despre ea oriunde vă aflaţi. Un exemplu care vă încurajează în mod particular să căutaţi această sfinţenie de viaţă este aceea a pr. Simon Mpeke, numit şi Baba Simon. Voi ştiţi cum “misionarul desculţ” şi-a cheltuit toate forţele cu smerenie dezinteresată în slujirea sufletelor, fără să îi pese de dificultăţile şi suferinţele presupuse de slujirea materială a celorlalţi.

Iubiţi fraţi şi surori, meditaţia noastră asupra itinerariului uman şi spiritual al Sfântului Iosif ne invită să surprindem măsura întregii bogăţii a vocaţiei sale şi a modelului care rămâne pentru toţi aceia şi acelea care au voit să-şi dăruiască existenţa lui Hristos, în preoţie ca şi în viaţa consacrată, sau în diferite forme de angajament laic. Iosif a trăit într-adevăr în lumina misterului Întrupării. Nu doar fizic, ci şi cu inima. Iosif ne dezvăluie secretul unei umanităţi care trăieşte în prezenţa misterului şi se deschide acestuia prin în fiecare moment al existenţei. În el nu există separare între credinţă şi acţiune. Credinţa îi orientează într-o manieră decisivă acţiunile. În mod paradoxal acţionând, asumându-şi deci responsabilităţile, el se dă la o parte pentru a-i lăsa lui Dumnezeu libertatea de a realiza opera Sa, fără a-i ridica obstacole. Iosif este un “om drept” (Mt. 1,19) pentru că existenţa sa este “ajustată” după cuvântul lui Dumnezeu.

Viaţa Sfântului Iosif, petrecută în ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, este un semn elocvent pentru toţi ucenicii lui Isus care aspiră la unitatea Bisericii. Exemplul său ne ajută să înţelegem că numai abandonându-se pe deplin voinţei lui Dumnezeu omul devine un înfăptuitor eficace al planului Lui, de a reuni oamenii într-o singură familie, o singură adunare, o singură “ecclesia”. Iubiţi prieteni din alte confesiuni creştine, această căutare a unităţii ucenicilor lui Hristos este pentru noi om mare provocare. Ea ne conduce întâi la convertirea în Persoana lui Hristos, la a ne lăsa tot mai mult atraşi de El. În El că suntem chemaţi să ne recunoaştem fraţi, fii ai aceluiaşi Tată. În acest an consacrat Apostolului Paul, marele vestitor al lui Isus Hristos, Apostolul Neamurilor, să ne îndreptăm spre el pentru a asculta şi a învăţa “credinţa şi adevărul”, care reprezintă temelia raţiunii unităţii între ucenicii lui Hristos.

Încheind, ne adresăm soţiei Sfântului Iosif, Fecioara Maria, “Regina apostolilor”, pentru că cu acest titlul este ea invocată ca patroană a Camerunului. Ei îi încredinţez consacrarea fiecăruia dintre voi, dorinţa voastră de a răspunde cât mai fidel chemării care v-a fost făcută şi misiunii care v-a fost încredinţată. Invoc mijlocirea ei pentru binele frumoasei voastre ţări. Amin.