Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Vesperele celebrate în Sanctuarul din Etzelsbach
23 septembrie 2011

Iubiţi fraţi şi surori,

Acum se realizează dorinţa mea de a vizita Eichsfeld şi de a mulţumi, împreună cu voi, Fecioarei Maria aici la Etzelsbach. “Aici, în această iubită vale liniştită” – aşa cum spune un cântec al pelerinilor – şi “sub teii bătrâni”, Maria ne dă siguranţă şi forţă nouă. În două dictaturi nelegiuite care au încercat să le ia oamenilor credinţa lor tradiţională, oamenii din Eichsfeld erau sigură că găsesc aici, în sanctuarul din Etzelsbach, o uşă deschisă şi un loc de pace interioară. Prietenia deosebită cu Maria, prietenie care a crescut din toate acestea, vrem s-o continuăm şi cu celebrarea Vesperelor mariane de astăzi.

Atunci când creştinii din toate timpurile şi din toate locurile se adresează Mariei, se lasă conduşi de certitudinea spontană că Isus nu poate refuza cererile pe care i le prezintă Mama sa; şi se sprijină pe încrederea de neclintit că Maria este în acelaşi timp şi Mama noastră – o Mamă care a experimentat suferinţa cea mai mare dintre toate, care percepe împreună cu noi toate dificultăţile şi se gândeşte în mod matern la depăşirea lor. Câte persoane în decursul secolelor au mers în pelerinaj la Maria pentru a găsi în faţa imaginii Îndureratei – ca aici la Etzelsbach – consolare şi întărire!

Să privim imaginea ei! O femeie de vârstă mijlocie cu pleoapele îngreunate de mult plâns şi în acelaşi timp privirea uluită îndreptată departe, ca şi cum ar medita în inima ei despre tot ceea ce s-a întâmplat. Pe genunchii ei se odihneşte trupul fără viaţă al Fiului; Ea îl strânge cu delicateţe şi cu iubire, ca pe un dar preţios. Pe trupul dezbrăcat al Fiului vedem semnele răstignirii. Braţul stâng al Răstignitului cade vertical în jos. Probabil că această sculptură a lui Pietŕ – aşa cum se folosea adesea – era la origine situată deasupra unui altar. Astfel Răstignitul face trimitere cu braţul său întins la ceea ce se întâmplă pe altar unde sfânta jertfă împlinită de El este făcută prezentă în Euharistie.

O particularitate a imaginii miraculoase de la Etzelsbach este poziţia Răstignitului. În cea mai mare parte a reprezentărilor lui Pietŕ, Isus mort zace cu capul spre stânga. Astfel observatorul poate vedea rana din coasta Răstignitului. În schimb aici la Etzelsbach rana din coastă este ascunsă, pentru că trupul, întocmai, este orientat spre cealaltă parte. Mie mi se pare că în această reprezentare se ascunde o semnificaţie profundă, care se dezvăluie numai unei contemplaţii atente: în imaginea miraculoasă de la Etzelsbach inimile lui Isus şi a Mamei sale sunt îndreptate una către cealaltă; se apropie una de cealaltă. Îşi schimbă reciproc iubirea lor. Ştim că inima este şi organul celei mai delicate sensibilităţi faţă de celălalt, precum şi organul compasiunii intime. În inima Mariei există spaţiu pentru iubirea pe care Fiul său divin vrea s-o dăruiască lumii.

Devoţiunea mariană se concentrează în contemplarea raportului dintre Mamă şi Fiul său divin. Credincioşii au găsit mereu aspecte şi titluri noi care pot să ne dezvăluie mai bine nouă acest mister, de exemplu imaginea Inimii neprihănite a Mariei ca simbol al unităţii profunde şi fără rezerve cu Cristos în iubire. Nu autorealizarea îndeplineşte adevărata dezvoltare a persoanei, lucru care astăzi este propus ca model al vieţii moderne, dar care poate cu uşurinţă să se transforme într-o formă de egoism rafinat. Este mai degrabă atitudinea dăruirii de sine, care se orientează spre inima Mariei şi cu asta şi spre inima Răscumpărătorului.

“Noi ştim că el le îndreaptă toate spre bine celor care îl iubesc pe Dumnezeu, adică celor care sunt chemaţi după planul lui” (Rom 8,28): este ceea ce tocmai am auzit în lectură. În Maria, Dumnezeu a îndreptat toate spre bine şi nu încetează să facă în aşa fel încât, prin Maria, binele să se răspândească ulterior în lume. De pe Cruce, de pe tronul harului şi al răscumpărării, Isus a dat oamenilor ca Mamă pe propria sa Mamă Maria. În momentul jertfei sale pentru omenire, El o face pe Maria într-un anumit mod mediatoare a fluxului de har care derivă din Cruce. Sub Cruce, Maria devine însoţitoare şi ocrotitoare a oamenilor în drumul lor de viaţă. “În iubirea ei maternă are grijă de fraţii Fiului său care sunt încă pe cale şi ameninţaţi de primejdii şi strâmtorări, până ce vor fi duşi în Patria fericită” (Lumen gentium, 62). Da, în viaţă noi trecem prin evenimente alterne, însă Maria mijloceşte pentru noi la Fiul său şi ne comunică forţa iubirii divine.

Încrederea noastră în mijlocirea eficace a Mamei lui Dumnezeu şi recunoştinţa noastră pentru ajutorul experimentat mereu din nou poartă în sine într-un fel impulsul de a duce reflecţia dincolo de necesităţile momentului. Ce vrea să ne spună cu adevărat Maria atunci când ne salvează de pericol? Vrea să ne ajute să înţelegem lărgimea şi profunzimea vocaţiei noastre creştine. Cu delicateţe maternă vrea să ne facă să înţelegem că toată viaţa noastră trebuie să fie un răspuns la iubirea bogată în milostivire a Dumnezeului nostru. Ca şi cum ne-ar spune: înţelege că Dumnezeu, care este izvorul oricărui bine şi nu vrea nimic altceva decât fericirea ta, are dreptul de a cere de la tine o viaţă care să se abandoneze fără rezerve şi cu bucurie voinţei sale şi să se străduiască pentru ca şi alţii să facă la fel. “Unde este Dumnezeu acolo este viitor”. De fapt: unde lăsăm ca iubirea lui Dumnezeu să acţioneze total asupra vieţii noastre, acolo este deschis cerul. Acolo este posibil să plăsmuim prezentul aşa încât să corespundă tot mai mult cu Vestea Bună a Domnului nostru Isus Cristos. Acolo lucrurile mici din viaţa zilnică au sensul lor şi acolo marile probleme îşi găsesc soluţia lor. Amin.