Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia din solemnitatea Mariei, Maica lui Dumnezeu
1 ianuarie 2006, Bazilica San Pietro

Iubiţi fraţi şi surori!

În Liturghia de astăzi privirea noastră continuă să fie aţintită asupra marelui mister al întrupării Fiului lui Dumnezeu, în timp ce, în mod special, contemplăm maternitatea Fecioarei Maria. În pasajul paulin pe care l-am ascultat (cf. Galateni 4,4), apostolul indică într-un mod foarte discret spre cea prin care Fiul lui Dumnezeu a intrat în lume: Maria din Nazaret, Maica lui Dumnezeu, Theot?kos. La începutul unui nou an, suntem invitaţi să ne punem la şcoala ei, la şcoala discipolei fidele a Domnului, pentru a învăţa de la ea să primim în credinţă şi în rugăciune mântuirea pe care Dumnezeu doreşte să o dea celor care au încredere în iubirea sa milostivă.

Mântuirea este dar de la Dumnezeu; în prima lectură pe care am ascultat-o ne este prezentată ca o binecuvântare: “Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească! Să-şi întoarcă Domnul faţa Sa către tine şi să-ţi dăruiască pace!” (Numeri 6,24.26). Este vorba aici de binecuvântarea pe care sacerdoţii obişnuiau să o invoce asupra poporului la încheierea marilor sărbători liturgice, în special la sărbătoarea noului an. Suntem în prezenţa unui text important, în care numele Domnului este repetat la începutul fiecărui verset. Un text care nu se limitează la o simplă enunţare de principiu, ci care tinde să realizeze ceea ce afirmă. După cum se ştie, de fapt, în gândirea semită, binecuvântarea Domnului produce, prin forţă proprie, bunăstare şi mântuire, aşa după cum blestemul aduce dizgraţie şi ruină. Eficacitatea binecuvântării este concretizată apoi, mai specific, din partea lui Dumnezeu prin faptul că protejează (vs. 24), este binevoitor (vs. 25) şi dăruieşte pacea, adică, cu alte cuvinte, oferirea abundenţa fericirii.

Făcându-ne să reascultăm această străveche binecuvântare, la începutul unui nou an solar, liturgia doreşte parcă să ne încurajeze să invocăm la rândul nostru binecuvântarea Domnului asupra noului an care a făcut primii paşi, pentru ca să fie pentru noi toţi un an de prosperitate şi de pace. Tocmai această urare doresc să o adresez iluştrilor ambasadori ai corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, care participă la celebrarea liturgică de astăzi. Îl salut pe Cardinalul Angelo Sodano, secretarul meu de stat. Împreună cu el, îi salut pe Cardinalul Renato Raffaele Martino şi pe toţi membrii Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace. Lor le sunt în mod special recunoscător pentru angajamentul puternic în răspândirea mesajului anual pentru Ziua Mondială a Păcii, adresat creştinilor şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă. Un cordial salut adresez şi numeroşilor pueri cantores, care cu cântul lor fac şi mai solemnă această Sfântă Liturghie prin care invocăm de la Dumnezeu darul păcii pentru lumea întreagă.

Alegând pentru Mesajul Zilei Mondiale a Păcii de astăzi tema “Pacea este în adevăr”, am dorit să îmi exprim convingerea că “acolo unde şi când omul se lasă luminat de splendoarea adevărului, el întreprinde, aproape în mod natural, drumul păcii” (nr. 3). Cum să nu vedem o realizare eficientă şi potrivită a acestui fapt în pasajul evanghelic tocmai proclamat, în care am contemplat scena cu păstorii în drum spre Betleem pentru a-l adora pe Pruncul Isus (cf. Luca 2,16)? Nu sunt oare aceşti păstori, pe care evanghelistul Luca ni-i descrie în sărăcia şi în simplitatea lor, ascultători faţă de porunca îngerului şi faţă de voinţa lui Dumnezeu, o imagine, mai uşor accesibilă fiecăruia dintre noi, a omului care se lasă luminat de adevăr, devenind astfel capabil să construiască o lume a păcii?

Pacea! Această mare dorinţă a inimii fiecărui om se edifică zi după zi cu contribuţia tuturor, preţuind şi extraordinara moştenire lăsată nouă de Conciliul Vatican II prin Constituţia pastorală “Gaudium et Spes”, unde se afirmă, printre altele, că omenirea nu va reuşi să construiască “o lume cu adevărat mai umană pentru toţi oamenii şi pe tot pământul, dacă oamenii nu se vor întoarce cu toţii, cu suflet reînnoit, la pacea adevărată” (nr. 77). Momentul istoric în care a fost promulgată Constituţia “Gaudium et Spes”, la 7 decembrie 1965, nu era mult diferit de al nostru; atunci, ca, din păcate, şi în zilele noastre, tensiuni de diferite feluri se profilau la orizontul lumii. În faţa prelungirii situaţiilor de nedreptate şi de violenţă care continuă să oprime diferite zone ale globului, în faţa a ceea ce se prezintă ca noi şi mai viclene ameninţări la adresa păcii – terorismul, nihilismul şi fundamentalismul fanatic – devine mai necesar să acţionăm împreună pentru pace!

Este necesar un “salt” de curaj şi de credinţă în Dumnezeu şi în om pentru a alege să mergem pe drumul păcii. Şi aceasta din partea tuturor: indivizi şi popoare, organizaţii internaţionale şi puteri mondiale. În Mesajul pentru celebrarea de astăzi, am dorit în mod particular să invit Organizaţia Naţiunilor Unite să conştientizeze din nou responsabilităţile pe care le are în promovarea valorilor dreptăţii, solidarităţii şi păcii, într-o lume tot mai marcată de vastul fenomen al globalizării.. Dacă pacea este dorinţa fiecărei persoane de bunăvoinţă, pentru discipolii lui Cristos este o sarcină permanentă care îi angajează pe toţi; este o misiune exigentă care îi îndeamnă să vestească şi să dea mărturie despre “Evanghelia Păcii”, proclamând faptul că recunoaşterea adevărului deplin al lui Dumnezeu este condiţie prealabilă şi indispensabilă pentru consolidarea adevărului păcii. Această conştientizare să crească tot mai mult, pentru ca fiecare comunitate creştină să devină “ferment” al unei omeniri reînnoite în iubire.

“Maria însă păstra toate aceste cuvinte, meditându-le în inima ei” (Luca 2,19). Prima zi a anului este pusă sub semnul unei femei, Maria. Evanghelistul Luca o descrie ca Fecioara tăcută, în ascultare constantă a cuvântului etern, care trăieşte în Cuvântul lui Dumnezeu. Maria păstrează în inima ei cuvintele care vin de la Dumnezeu şi, unindu-le ca într-un mozaic, învaţă să le înţeleagă. La şcoala ei să dorim să învăţăm şi noi a deveni discipoli atenţi şi ascultători ai Domnului. Cu ajutorul ei matern, să dorim să ne angajăm în a lucra neobosit pe “şantierele” păcii, urmându-l pe Cristos, Principele Păcii. Urmând exemplul Preasfintei Fecioare, să dorim a ne lăsa călăuziţi mereu şi doar de către Isus Cristos, care este acelaşi ieri, astăzi şi întotdeauna (cf. Evrei 13,8)!