Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia din Ziua Mondială pentru Pace
Bazilica San Pietro, 1 ianuarie 2008

Dragi fraţi şi surori,

Începem astăzi un nou an şi ne prinde de mână speranţa creştină; îl începem invocând asupra lui binecuvântarea divină şi implorând, prin mijlocirea Mariei, Mama lui Dumnezeu, darul păcii: pentru familiile noastre, pentru oraşele noastre, pentru lumea întreagă. Cu aceste gânduri vă salut pe voi toţi cei prezenţi aici, începând de la distinşii ambasadori ai Corpului Diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, veniţi împreună la această celebrare cu ocazia Zilei Mondiale a Păcii. Îi salut pe Cardinalul Tarcisio Bertone, Secretarul de meu de Stat, pe Cardinalul Renato Raffaele Martino şi pe toţi membrii Consiliului Pontifical pentru Justiţie şi Pace. Le sunt deosebit de recunoscător pentru strădania în a difuza Mesajul Zilei Mondiale a Păcii, care anul acesta are ca temă: “Familia umană, comunitate de pace”.

Pacea. În prima lectură, luată din cartea Numerilor, am ascultat invocaţia: “Domnul… să-ţi dăruiască pacea” (6,26); Domnul să dăruiască pace fiecăruia dintre voi, familiilor voastre, lumii întregi. Toţi aspirăm să trăim în pace, dar pacea adevărată, cea anunţată de îngeri în noaptea Crăciunului, nu este simplă cucerire a omului sau rod al unor acorduri politice; este înainte de toate dar divin de implorat în mod constant şi, în acelaşi timp, angajament de purtat înainte cu răbdare rămânând mereu docili poruncilor Domnului. Anul acesta, în Mesajul pentru actuala Zi Mondială a Păcii, am dorit să pun în lumină raportul strâns care există între familie şi construirea păcii în lume. Familia naturală, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, este “leagăn al vieţii şi al iubirii” şi “cea dintâi şi de neînlocuit educatoare la pace”. Tocmai pentru aceasta familia este “principala ‘agent’ al păcii”, iar “negarea sau chiar restrângerea drepturilor ei, obscurând adevărul omului, ameninţă însăşi bazele păcii” (cf. nn.1-5). Întrucât umanitatea este o “mare familie”, dacă vrea să trăiască în pace ea nu poate să nu se inspire din acele valori pe care se bazează şi se sprijină comunitatea familiei. Providenţiala coincidenţă a diferite evenimente ne stimulează anul acesta la un efort şi mai intens pentru a realiza pacea în lume. În urmă cu şaizeci de ani, în 1948, Adunarea generală a Naţiunilor Unite a făcut publică “Declaraţia universală a drepturilor omului”; acum patruzeci de ani veneratul meu predecesor Papa Paul al VI-lea a celebrat prima Zi Mondială a Păcii; anul acesta apoi vom comemora a 25-a aniversare a adoptării din partea Sfântului Scaun a “Cartei drepturilor familiei”. “În lumina acestor însemnate aniversări”, reluând aici ceea ce am scris tocmai în încheierea Mesajului, “îi invit pe fiecare bărbat şi pe fiecare femeie să devină tot mai conştienţi de apartenenţa comună la unica familie umană şi să se angajeze pentru ca pe pământ convieţuirea să oglindească tot mai mult această convingere de care depinde instaurarea unei păci adevărate şi durabile”.

Gândul nostru se îndreaptă acum bineînţeles spre Sfânta Fecioară pe care astăzi o invocăm ca Mamă a lui Dumnezeu. A fost Papa Paul al VI-lea cel care a transferat la întâi ianuarie sărbătoarea Divinei Maternităţi a Mariei, care odinioară cădea la 11 octombrie. De fapt, înainte de reforma liturgică de după Conciliul Vatican II, în prima zi a anului se celebra comemorarea Tăierii împrejur a lui Isus în a opta zi după naşterea Sa – ca semn al supunerii faţă de lege, a introducerii Lui oficiale în poporul ales – şi duminica următoare se celebra sărbătoarea Numelui lui Isus. De la aceste aniversări găsim câteva urme în pagina evanghelică ce a fost proclamată mai înainte, în care Sfântul Luca relatează că opt zile după naşterea copilului a fost tăiat împrejur şi i-a fost pus numele Isus, “pe care i-l dăduse îngerul înainte de a fi fost zămislit în sânul mamei sale” (Luca 2.21). De aceea sărbătoarea de astăzi, pe lângă faptul că este una mariană cât se poate de semnificativă, păstrează şi un puternic conţinut cristologic, încât, am putea spune, înainte de Maria, ea îl priveşte tocmai pe Fiul, pe Isus Dumnezeu adevărat şi Om adevărat.

La misterul divinei maternităţi a Mariei, Theotokos, face referinţă apostolul Paul în Scrisoarea către galateni: “Când a venit plinirea timpului”, scrie el, “Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, supus Legii” (4,4). În puţine cuvinte găsim sintetizate misterul întrupării Cuvântului veşnic şi divina maternitate a Mariei: marele privilegiu al Fecioarei stă tocmai în a fi Mamă a Fiului care este Dumnezeu. Stabilirea acestei sărbători mariane la opt zile de la Naştere este de aceea cea mai logică şi potrivită. De fapt, în noaptea de la Betleem, când “a dat la lumină pe fiul său primul-născut” (Luca 2,7), s-au împlinit profeţiile privindu-l pe Mesia: “O fecioară va zămisli şi va naşte un fiu”, a prevestit Isaia (7,14); “iată vei zămisli în sân şi vei naşte un fiu” i-a spus Mariei îngerul Gabriel (Luca 1,31); şi încă un înger al Domnului, – povesteşte evanghelistul Matei – apărând în vis lui Iosif, l-a asigurat spunându-i: “nu te teme să iei cu tine pe Maria, soţia ta, pentru că ceea ce s-a zămislit în ea vine de la Duhul Sfânt. Ea va naşte un fiu” (Matei 1, 20-21).

Titlul de mamă a lui Dumnezeu este, împreună cu cel al Sfintei Fecioare, cel mai vechi şi este fundamentul tuturor celorlalte titluri prin care Sfânta Fecioară a fost venerată şi continuă să fie invocată din neam în neam, în Răsărit şi în Apus. La misterul divinei sale maternităţi fac referinţă atâtea imnuri şi atâtea rugăciuni ale tradiţiei creştine, ca de pildă un antifon marian din timpul Crăciunului, Alma Redemptoris Mater prin care ne rugăm astfel: “Tu quae genuisti, natura mirante, tuum sanctum Genitorem, Virgo prius ac posterius – Tu, în uimirea întregii creaţii, l-ai născut pe Creatorul tău, Mamă pururea fecioară”. Dragi fraţi şi surori, să o contemplăm astăzi pe Maria, mamă mereu fecioară a Fiului Unului Născut al Tatălui; să învăţăm de la Ea să primim Pruncul care pentru noi s-a născut la Betleem. Dacă în Pruncul născut din Ea recunoaştem Fiul veşnic al lui Dumnezeu şi îl primim ca unicul nostru Mântuitor, putem fi chemaţi şi suntem realmente fii ai lui Dumnezeu: fii întru Fiul. Scrie Apostolul: “Dumnezeu l-a trimis pe Fiul său, născut din femeie, supus Legii, pentru ca să-i răscumpere pe cei supuşi Legii şi pentru ca să dobândim înfierea” (Galateni 4,4-5).

Evanghelistul Luca repetă de mai multe ori că Sfânta Fecioară medita în tăcere la aceste evenimente extraordinare în care Dumnezeu o implicase. L-am ascultat în scurtul fragment evanghelic pe care ni-l propune liturgia de azi: “Iar Maria păstra toate aceste cuvinte şi se gândea la ele în inima ei” (Luca 2,19). Cuvântul grec folosit, “sumballousa”, înseamnă literal “a pune împreună” şi ne face să ne gândim la un mister mare de descoperit puţin câte puţin. Copilul care scânceşte în iesle, deşi aparent asemenea tuturor copiilor din lume, este în acelaşi timp cu totul diferit: este Fiul lui Dumnezeu, este Dumnezeu, Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Acest mister – întruparea Cuvântului şi divina maternitate a Mariei – este mare şi desigur nu poate fi uşor de înţeles doar cu inteligenţa umană.

La şcoala Mariei însă putem întrevedea cu inima ceea ce ochii şi mintea nu reuşesc singure să perceapă, nici nu pot cuprinde. Şi tocmai în acest drum de credinţă Maria ne întâmpină, ne este de sprijin şi călăuză. Ea este mamă pentru că a născut în trup pe Isus; este pentru că a aderat total la voinţa Tatălui. Scrie Sfântul Augustin: “Divina maternitate ar fi fost pentru ea fără nici o valoare dacă nu l-ar fi purtat pe Cristos în inimă, cu o soartă mai fericită decât cea când l-a zămislit în trup” (De sancta Virginitate, 3,3). În inima ei Maria a continuat să păstreze, “să pună împreună” evenimentele succesive la care va fi martoră şi protagonistă, până la moartea pe cruce şi la învierea Fiului său Isus.

Dragi fraţi şi surori, numai păstrând în inimă, adică punând împreună şi găsind unitatea a tot ceea ce trăim, putem pătrunde, urmând-o pe Maria, în misterul unui Dumnezeu care din iubire s-a făcut om şi ne cheamă să-l urmăm pe calea iubirii; iubire de tradus în fiecare zi într-un generos serviciu faţă de fraţi. Fie ca noul an, pe care astăzi îl începem încrezători, să fie un timp în care să înaintăm în cunoştinţa inimii, care este înţelepciunea sfinţilor. Să ne rugăm pentru ca, aşa cum am ascultat în prima Lectură, Domnul “să-şi lumineze faţa Sa” asupra noastră, “să fie îngăduitor cu noi” (cf. Numeri 6,24-27) şi să ne binecuvânteze. Putem fi siguri de aceasta: dacă nu vom obosi să căutăm faţa Sa, dacă nu cedăm ispitei descurajării şi îndoielii, dacă, deşi între atâtea dificultăţi pe care le întâlnim, rămânem mereu ancoraţi în El, vom simţi puterea iubirii şi milostivirii Sale. Pruncul plăpând pe care Fecioara îl arată astăzi lumii, să ne facă făuritori de pace, martori ai Lui, Principe al păcii. Amin.