Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia celebrată în parcul Bellahouston
din Glasgow, Scoţia, 16 septembrie 2010

Dragi fraţi şi surori în Cristos,

“Împărăţia lui Dumnezeu este aproape de voi!” (Luca 10,9). Cu aceste cuvinte din lectura evanghelică tocmai ascultată vă salut pe voi toţi, cu mare afecţiune în Domnul. Cu adevărat, Împărăţia lui Dumnezeu este deja în mijlocul nostru! La această celebrare euharistică, în care Biserica din Scoţia se strânge în jurul altarului în uniune cu Succesorul lui Petru, să ne reafirmăm credinţa în cuvântul lui Cristos şi speranţa noastră – o speranţă ce nu dezamăgeşte niciodată – în promisiunile Sale! Îi salut cu căldură pe Cardinalul O’Brien şi pe Episcopii scoţieni; îi mulţumesc în mod special Arhiepiscopului Conti pentru cuvintele sale de bun venit rostite în numele vostru; şi îmi exprim profunda recunoştinţă pentru munca făcută de guvernele britanice şi scoţiene şi de responsabilii oraşului Glasgow pentru a face posibilă această celebrare.

Evanghelia de astăzi ne aminteşte că Cristos continuă să îşi trimită discipoli în lume pentru proclamarea venirii Împărăţiei Sale şi pentru a duce pacea Sa în lume, din casă în casă, din familie în familie, din oraş în oraş. Am venit ca vestitor al acestei păci vouă, fiilor spirituali ai Sf. Andrei, şi pentru a vă întări în credinţa lui Petru (cf. Luca 22,32). Mă adresez vouă cu o anumită emoţie, nu departe de locul unde iubitul meu predecesor, Papa Ioan Paul al II-lea, a celebrat Liturghia acum aproape 30 de ani, iar voi l-aţi primit cu cea mai mare adunare înregistrată în istoria Scoţiei.

Multe s-au întâmplat în Scoţia şi în Biserica din această ţară de la acea vizită istorică. Constat cu satisfacţie faptul că chemarea Papei Ioan Paul al II-lea adresată vouă de a merge mână în mână cu semenii voştri creştini a condus la o mai mare încredere şi prietenie cu membrii Bisericii Scoţiei, cu Biserica Episcopală Scoţiană şi alţii. Vă încurajez să continuaţi să vă rugaţi şi să lucraţi cu ei pentru construirea unui viitor luminos pentru Scoţia, bazat pe moştenirea noastră comună. În prima lectură de astăzi, l-am auzit pe Sfântul Paul cerând romanilor să recunoască faptul că, fiind membri ai Trupului lui Cristos, noi aparţinem unii altora (cf. Romani 12,5) şi trebuie să trăim în respect şi iubire reciprocă. În acest spirit, îi salut pe reprezentanţii ecumenici care ne onorează cu prezenţa lor. Acest an marchează a 450-a aniversare a parlamentului scoţian, dar şi 100 de ani de la Conferinţa Mondială Misionară de la Edinburgh, recunoscută de mulţi ca marcând naşterea mişcării ecumenice moderne. Să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru promisiunea pe care o reprezintă înţelegerea şi cooperarea ecumenică pentru o mărturie unită despre adevărul mântuitor al cuvântului lui Dumnezeu în societatea de astăzi, care se schimbă într-un ritm tot mai ameţitor.

Printre diferitele daruri pe care Sf. Paul le enumeră în zidirea Bisericii este cel al învăţăturii (cf. Romani 12,7). Predicarea Evangheliei a fost mereu însoţită de grija pentru cuvânt: cuvântul inspirat de Dumnezeu şi cultura în care acest cuvânt prinde rădăcini şi înfloreşte. Aici, în Scoţia, mă gândesc la trei Universităţi medievale fondate de Papi, inclusiv St. Andrews, care aniversează 600 de ani de la fondare. În ultimii 30 de ani şi cu asistenţa autorităţilor civile, şcolile catolice scoţiene şi-au asumat provocarea oferirii unei educaţii integrale unui mare număr de elevi, iar aceasta i-a ajutat pe tineri nu doar pe drumul creşterii spirituale şi umane, ci şi la intrarea în viaţa profesională şi publică. Este un semn de mare speranţă pentru Biserică şi îi încurajez pe profesioniştii, politicienii şi profesorii catolici din Scoţia să nu piardă niciodată din vedere chemarea de a-şi folosi talanţii şi experienţa în slujba credinţei, implicându-se în cultura scoţiană la toate nivelurile.

Evanghelizarea culturii este cu atât mai importantă în aceste vremuri, când o “dictatură a relativismului” ameninţă să întunece adevărul neschimbător despre natura omului, despre destinul său şi binele lui ultim. Sunt unii care caută acum să excludă credinţa religioasă din discursul public, să o reducă la sfera privată sau chiar să o prezinte ca ameninţare la adresa egalităţii şi libertăţii. Şi totuşi, religia este de fapt un garant al libertăţii autentice şi al respectului, conducându-ne să vedem în fiecare persoană un frate sau o soră. Din acest motiv, vă adresez un apel vouă, credincioşilor laici, în baza chemării şi misiunii primite la botez, să fiţi nu doar exemple de credinţă în public, ci şi să lucraţi pentru promovarea înţelepciunii şi viziunii credinţei în spaţiul public. Societatea de astăzi are nevoie de voci clare care să promoveze dreptul nostru de a trăi, nu într-o junglă de libertăţi auto-distructive şi arbitrare, ci într-o societate care lucrează pentru adevăratul bine al cetăţenilor ei şi le oferă călăuzire şi protecţie în faţa slăbiciunilor şi fragilităţii lor. Să nu vă fie teamă să vă asumaţi această slujire faţă de fraţii şi surorile voastre, precum şi faţă de viitorul preaiubitei voastre naţiuni.

Sfântului Ninian, a cărui sărbătoare o celebrăm astăzi, nu i-a fost teamă să fie o voce unică. Pe urmele discipolilor pe care Domnul i-a trimis înaintea lui, Ninian a fost unul dintre primii misionari catolici care a adus semenilor săi britanici vestea cea bună a lui Isus Cristos. Biserica sa din Galloway a devenit un centru al primei evanghelizări a ţării. Munca sa a fost preluată mai apoi de Sf. Mungo, patronul oraşului Glasgow, şi de alţi sfinţi, printre cei mai mari numărându-se Sf. Columba şi Sf. Margareta. Inspiraţi de ei, numeroşi bărbaţi şi femei au lucrat de-a lungul multor secole pentru transmiterea credinţei până la voi. Străduiţi-vă să fiţi demni de această măreaţă tradiţie! Fie ca îndemnul Sf. Paul din prima lectură să vă fie constant sursă de inspiraţie: “Neobosiţi în râvnă, înflăcăraţi de Duh, slujiţi Domnului. Plini de bucurie în speranţă, statornici în încercare, stăruiţi în rugăciune” (Romani 12,11-12).

Doresc acum să mă adresez în mod special Episcopilor Scoţiei. Dragi fraţi, permiteţi-mi să vă încurajez în conducerea pastorală a catolicilor din Scoţia. Aşa după cum ştiţi, una dintre primele voastre îndatoriri se îndreaptă spre preoţii voştri (cf. Presbyterorum Ordinis, nr. 7) şi spre sfinţirea lor. Aşa cum sunt ei alter Christus pentru comunităţile catolice, aşa sunteţi şi voi pentru ei. Trăiţi la maxim caritatea ce vine de la Cristos, în slujirea preoţilor voştri, colaborând cu ei şi în special cu cei care nu au un contact prea consistent cu confraţii lor preoţi. Rugaţi-vă cu ei pentru vocaţii, ca Domnul secerişului să trimită lucrători (cf. Luca 10,2). Aşa după cum Euharistia face Biserica, la fel preoţia este centrală pentru viaţa Bisericii. Angajaţi-vă în a-i forma pe preoţii voştri ca un organism de bărbaţi care îi inspiră pe alţii să se dedice complet slujirii Dumnezeului Atotputernic. Îngrijiţi-vă şi de diaconii voştri, a căror slujire este asociată într-un mod particular cu ordul Episcopilor. Fiţi tată şi călăuză spre sfinţenie pentru ei, încurajându-i să crească în cunoaştere şi în înţelepciune în îndeplinirea misiunii de vestitori la care au fost chemaţi.

Dragi preoţi din Scoţia, voi sunteţi chemaţi la sfinţenie şi la a sluji poporul lui Dumnezeu modelându-vă vieţile după misterul crucii Domnului. Predicaţi Evanghelia cu inimă şi cu conştiinţă curată. Dedicaţi-vă doar lui Dumnezeu şi veţi deveni pentru tineri exemple strălucitoare de viaţă sfântă, simplă şi fericită: ei, în schimb, vor dori cu siguranţă să vi se alăture în slujirea poporului lui Dumnezeu. Fie ca exemplu Sf. John Ogilvie, dedicat, altruist şi curajos, să vă inspire. În mod similar, vă încurajez şi pe voi, călugări şi călugăriţe, persoane consacrate din Scoţia, să fiţi lumină pusă în sfeşnic, trăind o autentică viaţă creştină de rugăciune şi acţiune, care dă mărturie în mod luminos de puterea Evangheliei.

La final, doresc să vă adresez un cuvânt şi vouă, dragii mei tineri catolici din Scoţia. Vă îndemn să trăiţi vieţi demne de Domnul nostru (cf. Efeseni 4,1) şi de voi înşivă. Există multe tentaţii ce se aştern în faţa voastră zi de zi – droguri, bani, sex, pornografie, alcool – despre care lumea vă spune că aduc fericire, pe când ele sunt distructive şi provocatoare de diviziune. Există un singur lucru care durează: iubirea personală a lui Isus Cristos pentru fiecare dintre voi. Căutaţi-l, cunoaşteţi-l şi iubiţi-l, iar El vă va elibera din sclavia existenţei strălucitoare dar superficiale propusă în mod frecvent de societatea de astăzi. Puneţi deoparte ceea ce este fără valoare şi învăţaţi care este demnitatea voastră de copii ai lui Dumnezeu. În pericopa evanghelică de astăzi, Isus ne cere să ne rugăm pentru vocaţii: mă rog ca mulţi dintre voi să îl cunoască şi iubească pe Isus Cristos şi, prin această întâlnire, să vă dedicaţi total lui Dumnezeu, în special aceia dintre voi care sunteţi chemaţi la preoţie şi la viaţa consacrată. Aceasta este provocarea pe care Domnul v-o pune astăzi înainte: Biserica vă aparţine acum vouă!

Dragi prieteni, îmi exprim încă o dată bucuria celebrării acestei Liturghii împreună cu voi. Vă asigur de rugăciunile mele în vechea limbă a ţării voastre: Sith agus beannachd Dhe dhuibh uile; Dia bhi timcheall oirbh; agus gum beannaicheadh Dia Alba. Pacea şi binecuvântarea lui Dumnezeu să fie cu voi cu toţi; Dumnezeu să vă protejeze; Dumnezeu să binecuvânteze poporul Scoţiei!