Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia din Floriana, Malta
duminică, 18 aprilie 2010

Dragi fraţi şi surori în Isus Cristos,
Mahbubin uliedi [Dragii mei fii şi fiice],

Sunt foarte bucuros să fiu cu voi, aici, astăzi, în faţa frumoasei biserici a Sf. Publius, pentru a celebra marele mister al iubirii lui Dumnezeu manifestat în Preasfânta Euharistie. În acest timp, bucuria timpului pascal ne umple inimile pentru că celebrăm victoria lui Cristos, victoria vieţii asupra păcatului şi morţii. Este o bucurie ce ne transformă vieţile şi ni le umple de speranţă în împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu. Cristos a înviat, aleluia! Îl salut pe preşedintele Republicii şi pe doamna Abela, autorităţile civile ale acestei iubite naţiuni, şi întreg poporul din Malta şi Gozo. Îi mulţumesc Arhiepiscopului Cremona pentru cuvintele sale amabile şi îi salut şi pe Episcopul Grech şi pe Episcopul Depasquale, pe Arhiepiscopul Mercieca, pe Episcopul Cauchi şi pe ceilalţi Episcopi şi preoţi prezenţi aici, precum şi pe credincioşii creştinii ai Bisericii din Malta şi Gozo. De la sosirea mea aici ieri seară am experimentat aceeaşi primire călduroasă pe care strămoşii voştri au dat-o Apostolului Paul în anul 60.

Mulţi călători au debarcat aici de-a lungul istoriei voastre. Bogăţia şi diversitatea culturii malteze constituie un semn al faptului că poporul vostru a profitat foarte mult de schimburile de daruri şi de ospitalitatea oferită călătorilor veniţi pe mare. Şi este semnificativ faptul că aţi ştiut cum, cu discernământ, să identificaţi ce era mai bun din ceea ce aveau de oferit. Vă îndemn să continuaţi să faceţi tot aşa. Nu tot ce propune lumea de astăzi este demn să fie acceptat de către poporul din Malta. Multe voci încearcă să ne convingă să lăsăm la o parte credinţa noastră în Dumnezeu şi în Biserica Sa, şi să alegem noi înşine valorile şi credinţele după care să trăim. Ni ne spune că nu avem nevoie de Dumnezeu sau de Biserică. Dacă suntem tentaţi să credem toate acestea, trebuie să ne amintim de incidentul din pericopa evanghelică de astăzi, când discipolii, toţi pescari experimentaţi, au trudit toată noaptea fără să prindă nici un peşte. Apoi, când Isus le-a apărut pe ţărm, îi conduce spre o captură pe care cu greu o pot cuprinde. Lăsaţi singuri, eforturile lor erau fără roade; când Isus stă alături de ei, prind o cantitate uriaşă de peşte. Dragi fraţi şi surori, dacă ne punem încrederea în Domnul şi urmăm învăţăturile Lui, vom culege mereu recompense uriaşe.

Prima lectură din Liturghia de astăzi este una dintre cele pe care ştiu că vă place să le ascultaţi: relatarea naufragiului lui Paul pe coasta Maltei şi calda sa primire de către locuitorii acestor insule. Să observăm că echipajul corabiei, pentru a supravieţui furtunii, a trebuit să arunce peste bord încărcătura, uneltele corabiei şi chiar şi grâul cu care se hrăneau. Paul i-a îndemnat să îşi pună încrederea în Dumnezeu, în timp ce corabia era purtată în toate direcţiile de valuri. Şi noi trebuie să ne punem încrederea numai în El. Suntem tentaţi să credem că tehnologia avansată de astăzi poate să răspundă tuturor nevoilor noastre şi să ne salveze de toate ameninţările şi pericolele care ne pândesc. Dar nu este aşa. În orice moment vieţile noastre depindem în întregime de Dumnezeu, în care trăim, ne mişcăm şi fiinţăm. Doar El ne poate apăra de rău, doar El ne poate călăuzi prin furtunile vieţii, doar El ne poate duce la ţărmuri sigure, aşa cum a pentru Pavel şi însoţitorii săi ajunşi în derivă pe coasta Maltei. Ei au făcut aşa după cum i-a îndemnat Paul, şi astfel “au reuşit toţi să se salveze pe uscat” (Fapte 27,44).

Mai mult decât orice încărcătură pe care am putea-o transporta cu noi – în sensul realizărilor noastre umane, al posesiunilor noastre, al tehnologiilor noastre – relaţia noastră cu Domnul este cea care oferă cheia fericirii şi împlinirii noastre umane. Iar El ne cheamă la o relaţie de iubire. Observaţi întrebarea pe care i-a pus-o de trei ori lui Petru pe malul lacului: “Simone, fiul lui Iona, mă iubeşti tu pe Mine?” În baza răspunsului afirmativ al lui Petru, Isus îi dă o sarcină – sarcina de a-i paşte turma. Vedem aici fundamentul întregii slujiri pastorale din Biserică. Iubirea noastră pentru Domnul este cea care trebuie să modeleze fiecare aspect al predicării şi învăţăturii noastre, al celebrării sacramentelor şi al grijii noastre pentru poporul lui Dumnezeu. Iubirea noastră pentru Domnul este cea care ne îndemnă să îi iubim pe cei pe care El îi iubeşte, şi să acceptăm cu bucurie sarcina comunicării iubirii Sale celor pe care îi slujim. În timpul Patimilor Domnului, Petru s-a lepădat de El de trei ori. Acum, după Înviere, Isus îl invită de trei ori să îşi mărturisească iubirea sa, oferindu-i în acest fel vindecare şi iertare şi încredinţându-i în acelaşi timp misiunea Sa. Pescuirea minunată subliniază dependenţa Apostolilor de Dumnezeu pentru reuşita în proiectele lor pământeşti. Dialogul dintre Petru şi Isus subliniază nevoia de milostivire divină pentru vindecarea rănilor spirituale, a rănilor păcatului. În toate domeniile vieţilor noastre avem nevoie de ajutorul harului lui Dumnezeu. Cu El, noi putem face orice; fără El nu putem face nimic.

Ştim din Evanghelia Sf. Marcu semnele ce îi însoţesc pe cei care şi-au pus încrederea în Isus: vor lua şerpi în mână şi acest lucru nu le va face rău; îşi vor pune mâinile pe cei bolnavi şi ei se vor vindeca (cf. Marcu 16,18). Aceste semne au fost imediat recunoscute de strămoşii voştri atunci când Paul a sosit în mijlocul lor. O viperă s-a prins de mâna lui, dar el pur şi simplu a scuturat-o în foc şi nu a păţit nimic. A fost dus să îl vadă pe tatăl lui Publius, protos-ul insulei, şi după ce s-a rugat şi şi-a pus mâinile asupra lui, Paul l-a vindecat de febră. Dintre toate darurile aduse pe aceste ţărmuri de-a lungul istoriei poporului vostru, darul adus de Paul a fost cel mai mare dintre toate, şi este meritul vostru că l-aţi acceptat şi preţuit imediat. Ghozzu l-fidi u l-valuri li takom l-Appostlu Missierkom San Pawl [Păstraţi-vă credinţa şi valorile transmise vouă de părintele vostru, Sfântul Apostol Paul]. Continuaţi să exploraţi bogăţia şi profunzimea darului lui Paul pentru voi şi asiguraţi-vă că îl transmiteţi nu doar copiilor voştri, ci tuturor celor pe care îi veţi întâlni astăzi. Fiecare vizitator al Maltei trebuie să fie impresionat de devoţiunea poporului vostru, de credinţa vie manifestată în celebrările din zilele de sărbătoare, de frumuseţea bisericilor şi sanctuarelor voastre. Acest dar trebuie însă împărtăşit cu alţii, trebuie să fie exprimat. Aşa după cum Moise a învăţat poporul lui Israel, cuvintele Domnului “să le ai în inima ta şi în sufletul tău; să le sădeşti în fiii tăi şi să vorbeşti de ele când şezi în casa ta, când mergi pe cale, când te culci şi când te scoli” (Deuteronom 6,6-7). Acest lucru a fost bine înţeles de primul sfânt maltez, Dun Gorg Preca. Munca sa neobosită de cateheză, inspirând tineri şi bătrâni prin iubirea faţă de doctrina creştină şi profunda devoţiune faţă de Cuvântul Întrupat, a devenit un exemplu pe care vă îndemn să îl urmaţi. Amintiţi-vă că schimbul de bunuri dintre aceste insule şi restul lumii este un proces în două direcţii. Ceea ce primiţi evaluaţi cu grijă, iar ceea ce aveţi de valoare asiguraţi-vă că împărtăşiţi cu alţii.

Aş dori să adresez un cuvânt special preoţilor prezenţi aici, în acest an dedicat celebrării marelui dar al preoţiei. Dun Gorg a fost un preot de o umilinţă, bunătate, blândeţe şi generozitate remarcabile, profund dedicat rugăciunii şi plin de pasiune în vestirea adevărurilor Evangheliei. Să vă fie model şi sursă de inspiraţie în timp ce vă străduiţi să îndepliniţi misiunea pe care aţi primit-o, de a paşte turma Domnului. Amintiţi-vă de asemenea întrebarea pe care Domnul Înviat i-a pus-o de trei ori lui Petru: “Mă iubeşti?” Această întrebare v-o pune fiecăruia dintre voi. Îl iubiţi? Doriţi să îl slujiţi prin darul vieţii voastre întregi? Doriţi să îi conduceţi pe ceilalţi la a-l cunoaşte şi să a-l iubi? Cu Petru, aveţi curajul să răspundeţi: “Da, Doamne, Tu ştii că te iubesc”, şi acceptaţi cu inimi recunoscătoare frumoasa sarcină pe care v-a încredinţat-o. Misiunea pe care a dat-o preoţilor este cu adevărat o slujire a bucuriei, a bucuriei lui Dumnezeu care doreşte să pătrundă în lume (cf. Predica din 24 aprilie 2005).

Privind acum în jurul meu la mulţimile adunate aici, în Floriana, pentru celebrarea noastră euharistică, îmi amintesc de scena descrisă în a doua lectură de astăzi, în care mii şi mii de îngeri îşi unesc vocile într-un unic şi mare cântec de laudă: “Celui care şade pe tron şi Mielului să fie binecuvântarea, cinstea, gloria şi puterea în vecii vecilor!” (Apocalips 5,13). Continuaţi să cântaţi acest cântec, lăudându-l pe Domnul înviat şi mulţumindu-i pentru numeroasele Sale daruri. Cu cuvintele Sf. Paul, Apostolul Maltei, închei îndemnurile pe care vi le-am adresat în această dimineaţă: “L-imhabba tieghi tkun maghkom ilkoll fi Kristu Gesu” ["Iubirea mea este cu voi toţi în Cristos Isus"] (1Corinteni 16,24).

Ikun imfahhar Gesu Kristu! [Lăudat să fie Isus Cristos!]