Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia de pe stadionul internaţional
Amman, duminică, 10 mai 2009

Dragi fraţi şi surori în Cristos,

Sunt bucuros să pot să celebrez această Sfântă Liturghie împreună cu voi, la începutul pelerinajului meu în Ţara Sfântă. Ieri, de la înălţimea Muntelui Nebo, am privit acest minunat ţinut, pământul lui Moise, al lui Ilie şi al lui Ioan Botezătorul, locul unde străvechea promisiune a lui Dumnezeu a fost împlinită prin venirea lui Mesia, Isus Domnul nostru. Acest ţinut a fost martor al predicării şi miracolelor Sale, al morţii şi învierii Sale, şi al revărsării Duhului Sfânt asupra Bisericii, Sacramentul unei omeniri reconciliate şi înnoite. Reflectând la misterul fidelităţii lui Dumnezeu, mă rog ca Biserica din această regiune să fie întărită în speranţă şi în mărturia ei despre Cristos Înviat, Mântuitorul omenirii. Cu adevărat, după cum ne-a spus Sfântul Petru în prima lectură de astăzi, “nu este în nimeni altul mântuirea, pentru că nu este nici un alt nume sub cer dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi” (Fapte 4,12).

Fericita celebrare de astăzi a jertfei euharistice exprimă bogata diversitate a Bisericii Catolice din Ţara Sfântă. Vă salut pe toţi cu iubire în Domnul. Îi mulţumesc Preafericirii Sale Fouad Twal, Patriarhul latin al Ierusalimului, pentru cuvintele sale amabile de bun venit. Salutul meu merge şi spre numeroşii tineri din şcolile catolice care astăzi aduc entuziasmul lor acestei celebrări euharistice.

În Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o, Isus proclamă: “Eu sunt păstorul cel bun (care) îşi dă viaţa pentru oi” (Ioan 10,11). Ca Succesor al Sfântului Petru, căruia Domnul i-a încredinţat îngrijirea turmei Sale (cf. Ioan 21,15-17), am aşteptat îndelung această ocazie de a sta în faţa voastră ca un martor al Mântuitorului Înviat şi de a vă încuraja să perseveraţi în credinţă, speranţă şi iubire, în fidelitatea faţă de vechile tradiţii şi faţă de distinsa istorie de mărturie creştină care merge înapoi în timp până în vremea Apostolilor. Comunitatea catolică de aici este profund marcată de dificultăţile şi nesiguranţele care îi afectează de altfel pe toţi oamenii din Orientul Mijlociu. Fie ca voi să nu uitaţi niciodată demnitatea care derivă din moştenirea voastră creştină şi să simţiţi mereu solidaritatea iubitoare a tuturor fraţilor şi surorilor voastre din Biserica din întreaga lume!

“Eu sunt păstorul cel bun”, ne spune Domnul. “Eu le cunosc pe oile mele şi ale mele mă cunosc pe mine” (Ioan 10,14). Astăzi în Iordania noi celebrăm Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocaţii. Reflectând asupra Evangheliei Bunului Păstor, să îi cerem Domnului să ne deschidă tot mai mult inimile şi minţile pentru a-i putea auzi chemarea. Cu adevărat, Isus “ne cunoaşte”, chiar mai profund decât ne cunoaştem noi înşine, şi El are un plan pentru fiecare dintre noi. Noi ştim, de asemenea, că oriunde ne-ar chema, noi vom găsi fericirea şi împlinirea; într-adevăr, ne vom regăsi pe noi înşine (cf. Matei 10,39). Astăzi îi invit pe numeroşii tineri prezenţi aici să se gândească la modul în care Domnul vă cheamă să îl urmaţi şi să zidiţi Biserica Sa. Fie că veţi urma calea slujirii preoţeşti, a vieţii consacrate sau căsătoria sacramentală, Isus are nevoie de voi pentru a-i face vocea auzită şi pentru a lucra la creşterea Împărăţiei Sale.

În a doua lectură de astăzi, Sf. Ioan ne invită să “vedem câtă iubire ne-a dăruit Tatăl”, făcându-ne copiii Săi adoptivi în Cristos. Ascultând aceste cuvinte trebuie să fim recunoscători pentru iubirea Tatălui pe care o experimentăm în familiile noastre, în iubirea taţilor şi mamelor noastre, a bunicilor, fraţilor şi surorilor noastre. În timpul celebrării actualului An al Familiei, Biserica din Ţara Sfântă a reflectat asupra familiei ca mister dătător de viaţă, înzestrată în planul lui Dumnezeu cu propria chemare şi misiune: aceea de a iradia Iubirea divină care este izvorul şi împlinirea ultimă a tuturor celorlalte iubiri din vieţile noastre. Fie ca fiecare familie creştină să crească în fidelitatea faţă de importanta ei vocaţie de a fi o adevărată şcoală de rugăciune, unde copiii învaţă să aibă o iubire sinceră pentru Dumnezeu, unde se maturizează în auto-disciplinare şi în grija pentru nevoile altora, şi unde, modelaţi de înţelepciunea născută din credinţă, contribuie la construirea unei societăţi tot mai juste şi mai fraterne. Puternicele familii creştine din aceste ţinuturi sunt o măreaţă moştenire înmânată nouă de generaţiile anterioare. Fie ca familiile de astăzi să fie fidele acestei impresionante moşteniri şi să nu le lipsească niciodată asistenţa materială şi morală de care au nevoie pentru a-şi îndeplini rolul de neînlocuit în slujirea societăţii.

Un aspect important al reflecţiei voastre de-a lungul acestui An al Familiei a fost demnitatea, vocaţia şi misiunea particulară a femeii în planul lui Dumnezeu. Cât de mult datorează Biserica de aici mărturiei de răbdare, iubire şi credinţă a nenumăratelor creştine mame, surori, profesoare şi lucrătoare sanitare! Cât de mult datorează societatea voastră tuturor femeilor care în moduri diferite şi uneori curajoase şi-au devotat vieţile construirii păcii şi nutririi iubirii! Din încă primele pagini ale Bibliei, vedem cum bărbatul şi femeia, creaţi după chipul lui Dumnezeu, sunt făcut ca să se completeze unul pe altul, administrând darurile lui Dumnezeu şi conlucrând la comunicarea darului vieţii – atât fizice cât şi spirituale – lumii noastre. Din păcate, demnitatea şi rolul femeii, de Dumnezeu stabilite, nu au fost mereu suficient înţelese şi respectate. Biserica, şi societatea ca întreg, au înţeles cât de urgent avem nevoie de ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea numea “carisma profetică” a femeii (cf. Mulieris Dignitatem, nr. 29) ca purtătoare a iubirii, învăţătoare a milostivirii şi artizană a păcii, care aduce căldură şi umanitate unei lumi ce prea adesea judecă valoarea unei persoane prin criteriile reci ale utilităţii şi profitului. Prin mărturia ei publică privind respectul cuvenit femeii şi prin apărarea demnităţii înnăscute a fiecărei persoane umane, Biserica din Ţara Sfântă poate să îşi aducă o importantă contribuţie la progresul unei culturi a adevăratei umanităţi şi la construirea civilizaţiei iubirii.

Dragi prieteni, să ne întoarcem la cuvintele lui Isus din Evanghelia de astăzi. Cred că ele conţin un mesaj special pentru voi, turma Sa fidelă din aceste ţinuturi unde cândva a locuit. “Bunul păstor”, ne spune El, “îşi dă viaţa pentru oile Sale”. La începutul acestei Liturghii, i-am cerut Tatălui să “ne dea tărie din curajul lui Cristos, Păstorul nostru”, care a rămas ferm în ascultarea voinţei Tatălui (cf. rugăciunii de deschidere, Liturghia Duminicii a patra a Paştelui). Fie ca curajul lui Cristos, Păstorul nostru, să vă inspire şi să vă susţină în eforturile voastre de zi cu zi de a da mărturie despre credinţa creştină şi pentru a menţine prezenţa Bisericii în ţesătura socială schimbătoare a acestor străvechi pământuri.

Fidelitatea faţă de rădăcinile voastre creştine, fidelitatea faţă de misiunea Bisericii în Ţara Sfântă, vă cere fiecăruia dintre voi un fel aparte de curaj: curajul convingerii, născută din credinţa personală, nu din convenţie socială sau tradiţie de familie; curajul angajării în dialog şi al lucrării cot la cot cu ceilalţi creştini în slujba Evangheliei şi în solidaritate cu săracii, cu marginalizaţii, cu victimele tragediilor umane; curajul de a construi noi punţi care să permită întâlniri rodnice între oameni de diferite religii şi culturi, care să îmbogăţească astfel societatea. Înseamnă de asemenea a da mărturie despre iubirea care ne inspiră să ne dăm vieţile în slujba semenilor, contrapunându-ne astfel mentalităţii care justifică luarea de vieţi inocente.

“Eu sunt păstorul cel bun. Eu le cunosc pe oile mele şi ale mele mă cunosc pe mine” (Ioan 10,14). Bucuraţi-vă că Domnul v-a făcut membri ai turmei Sale şi că vă cunoaşte pe fiecare după nume! Urmaţi-l cu bucurie şi lăsaţi-l să vă călăuzească pe toate drumurile voastre. Isus cunoaşte provocările pe care le aveţi de înfruntat, suferinţele de îndurat şi binele pe care îl faceţi în numele Lui. Încredeţi-vă în El, în iubirea lui durabilă pentru toţi membrii turmei Sale, şi perseveraţi în mărturia voastră despre triumful iubirii Sale. Fie ca Sfântul Ioan Botezătorul, patronul Iordaniei, şi Maria, Fecioară şi Mamă, să vă susţină prin exemplul şi rugăciunile lor, şi să vă conducă la deplinătatea iubirii în păşunile veşnice unde vom experimenta pentru totdeauna prezenţa Bunului Păstor şi vom cunoaşte pentru totdeauna profunzimea iubirii Sale. Amin.