Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia de încheiere a Zilei Mondiale
a Tineretului 2011, de la Madrid
duminică, 21 august 2011

Dragi tineri,

Cu celebrarea Euharistiei ajungem la momentul culminant al acestei Zile Mondiale a Tineretului. Văzându-vă aici, veniţi în număr mare din toate părţile, inima mea se umple de bucurie gândindu-mă la afectul special cu care vă priveşte Isus. Da, Domnul vă iubeşte şi vă numeşte prietenii săi (cf. In 15,15). El vă vine în întâmpinare şi doreşte să vă însoţească în drumul vostru pentru a vă deschide porţile unei vieţi depline şi să vă facă părtaşi de relaţia sa intimă cu Tatăl. Noi, la rândul nostru, conştienţi de măreţia iubirii sale, dorim să corespundem cu toată generozitatea acestui semn de predilecţie cu propunerea de a împărtăşi şi cu alţii bucuria pe care am primit-o. desigur, sunt mulţi actualmente cei care se simt atraşi de figura lui Cristos şi doresc să-l cunoască mai bine. Percep că El este răspunsul la multe din neliniştile lor personale. Dar cine este El cu adevărat? Cum este posibil ca unul care a trăit pe pământ în urmă cu atâţia ani să aibă de-a face cu mine astăzi?

În Evanghelia pe care am ascultat-o (cf. Mt 16,13-10) vedem descrise două moduri distincte de a-l cunoaşte pe Cristos. Primul ar consta într-o cunoaştere externă, caracterizată de opinia curentă. La întrebarea lui Isus: “Cine spun oamenii că este Fiul Omului?” discipolii răspund: “Unii spun că este Ioan Botezătorul, alţii că este Ilie, alţii că este unul dintre profeţi”. Adică Isus Cristos este considerat ca un personaj religios în plus faţă de cei deja cunoscuţi. Apoi, adresându-se personal discipolilor, Isus îi întreabă: “Dar voi cine spuneţi că sunt eu?”. Petru răspunde cu aceea care este prima mărturisire de credinţă: “Tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu”. Credinţa trece dincolo de simplele date empirice sau istorice şi este capabilă să perceapă misterul persoanei lui Cristos în profunzimea sa.

Însă credinţa nu este rod al efortului uman, al raţiunii sale, ci este un dar al lui Dumnezeu: “Fericit eşti tu Simon, fiul lui Iona, pentru că nu carnea şi sângele ţi-au revelat asta, ci Tatăl meu care este în ceruri”. Îşi are originea în iniţiativa lui Dumnezeu, care ne revelează intimitatea sa şi ne invită să fim părtaşi de însăşi viaţa sa divină. Credinţa nu dă numai câteva informaţii cu privire la identitatea lui Cristos, ci presupune o relaţie personală cu El, adeziunea întregii persoane, cu propria inteligenţă, voinţă şi sentimente la manifestarea pe care Dumnezeu o face despre sine însuşi. Astfel, întrebarea “Dar voi cine spuneţi că sunt eu?” în fond îi provoacă pe discipoli să ia o decizie personală în privinţa Lui. Credinţa şi urmarea lui Cristos sunt în raport strâns. Şi, dat fiind faptul că presupune urmarea Învăţătorului, credinţa trebuie să se consolideze şi să crească, să devină mai profundă şi matură, în măsura în care se intensifică şi se întăreşte relaţia cu Isus, intimitatea cu El. Şi Petru şi ceilalţi apostoli au trebuit să înainteze pe acest drum până când întâlnirea cu Domnul înviat le-a deschis ochii la o credinţă deplină.

Dragi tineri, şi astăzi Cristos vi se adresează cu aceeaşi întrebare pe care a pus-o apostolilor: “Dar voi cine spuneţi că sunt eu?”. Răspundeţi-i cu generozitate şi curaj, aşa cum corespunde unei inimi tinere cum este inima voastră. Spuneţi-i: Isuse, eu ştiu că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu care ţi-ai dat viaţa pentru mine. Vreau să te urmez cu fidelitate şi să mă las condus de cuvântul tău. Tu mă cunoşti şi mă iubeşte. Eu mă încred în tine şi îmi pun întreaga mea viaţă în mâinile tale. Vreau ca Tu să fii forţa care mă susţine, bucuria care niciodată nu mă abandonează.

În răspunsul său la mărturisirea lui Petru, Isus vorbeşte despre Biserică: “Iar eu îţi spun: tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea”. Ce înseamnă asta? Isus construieşte Biserica pe stânca credinţei lui Petru, care mărturiseşte divinitatea lui Cristos.

Da, Biserica nu este o simplă instituţie umană, ca oricare alta, ci este strâns unită cu Dumnezeu. Însuşi Cristos se referă la ea ca la Biserica “sa”. Nu este posibil a-l separa pe Cristos de Biserică, aşa cum nu se poate separa capul de trup (cf. 1Cor 12,12). Biserica nu trăieşte prin ea însăşi, ci din Domnul. El este prezent în mijlocul ei şi îi dă viaţă, aliment şi forţă.

Dragi tineri, permiteţi-mi, ca Urmaş al lui Petru, să vă invit să întăriţi această credinţă care ne-a fost transmisă de Apostoli, să-l puneţi pe Cristos, pe Fiul lui Dumnezeu, în centrul vieţii voastre. Însă permiteţi-mi să vă amintesc şi că a-l urma pe Isus în credinţă înseamnă a merge cu El în comuniunea Bisericii. Nu-l putem urma pe Isus singuri. Cel care cedează tentaţiei de a merge “pe cont propriu” sau de a trăi credinţa după mentalitatea individualistă care predomină în societate, riscă să nu-l întâlnească niciodată pe Isus Cristos şi să ajungă să urmeze o imagine falsă a Lui.

A avea credinţă înseamnă a te sprijini pe credinţa fraţilor tăi şi credinţa ta să folosească în acelaşi mod ca sprijin pentru credinţa celorlalţi. Vă cer, dragi prieteni, să iubiţi Biserica, pe ea care v-a născut la credinţă, care v-a ajutat să-l cunoaşteţi mai bine pe Cristos, care v-a făcut să descoperiţi frumuseţea iubirii sale. Pentru creşterea prieteniei voastre cu Cristos este fundamental a recunoaşte importanţa inserării voastre fericite în parohii, comunităţi şi mişcări, precum şi participarea la Euharistie în fiecare duminică, apropierea frecventă de sacramentul reconcilierii şi cultivarea rugăciunii şi meditării Cuvântului lui Dumnezeu.

Din această prietenie cu Isus se va naşte şi stimulentul care conduce la a da mărturia credinţei în locurile cele mai diferite, inclusiv acolo unde este refuz sau indiferenţă. Nu este posibil a-l întâlni pe Cristos şi a nu-l face cunoscut altora. Deci, nu-l păstraţi pe Cristos pentru voi înşivă! Comunicaţi altora bucuria credinţei voastre. Lumea are nevoie de mărturia credinţei voastre, are nevoie desigur de Dumnezeu. Cred că prezenţa voastră aici, tineri veniţi din cele cinci continente, este o minunată dovadă a rodniciei mandatului lui Cristos dat Bisericii: “Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia la toată făptura” (Mc 16,15). Şi vouă vă revine misiunea extraordinară de a fi discipoli şi misionari ai lui Cristos în alte ţinuturi şi ţări unde există o mulţime de tineri care aspiră la lucruri mai mari şi, descoperind în inimile proprii posibilitatea de valori mai autentice, să nu se lase seduşi de promisiunile false ale unui stil de viaţă fără Dumnezeu.

Dragi tineri, mă rog pentru voi cu tot afectul inimii mele. Vă recomand Fecioarei Maria pentru ca să vă însoţească mereu cu mijlocirea ei maternă şi să vă înveţe fidelitatea faţă de Cuvântul lui Dumnezeu. Vă cer să vă rugaţi şi pentru Papa, pentru ca el ca Urmaş al lui Petru să poată continua să-i întărească pe fraţii săi în credinţă. Fie ca toţi în Biserică, păstori şi credincioşi, să ne apropiem în fiecare zi mai mult de Domnul pentru a creşte în sfinţenia vieţii şi a da astfel mărturie eficace că Isus Cristos este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul tuturor oamenilor şi izvorul viu al speranţei lor. Amin.