Predica Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea
la funeraliile Cardinalului Luigi Poggi
Bazilica San Pietro, 4 mai 2010

Veneraţi fraţi,
Stimaţi domni şi doamne,
Iubiţi fraţi şi surori!

V-aţi adunat în jurul altarului Domnului pentru a însoţi cu celebrarea jertfei euharistice, în care se actualizează misterul pascal, ultima călătorie a iubitului Cardinal Luigi Poggi, pe care Domnul l-a chemat la sine. Adresând fiecăruia dintre voi salutul meu cordial, îi mulţumesc îndeosebi Cardinalului Sodano care, ca Decan al Colegiului Cardinalilor, a prezidat sfânta Liturghie a înmormântării.

Evanghelia care a fost proclamată la această celebrare ne ajută să trăim mai intens momentul trist al despărţirii de viaţa pământească a regretatului nostru frate. Durerea pentru pierderea persoanei sale este atenuată de speranţa în înviere, întemeiată pe însuşi cuvântul lui Isus: “Pentru că aceasta este voinţa Tatălui meu: oricine îl vede pe Fiul şi crede în el să aibă viaţa veşnică. Iar eu îl voi învia în ziua de pe urmă” (In 6,40). În faţa misterului morţii, pentru omul care nu are credinţă totul ar părea să fie pierdut în mod iremediabil. Aşadar, cuvântul lui Cristos luminează drumul vieţii şi conferă valoare oricărui moment al ei. Isus Cristos este Stăpânul vieţii şi a venit pentru a învia în ziua de pe urmă tot ceea ce Tatăl i-a încredinţat (cf. In 6,39). Acesta este şi mesajul pe care Petru îl vesteşte cu mare putere în ziua de Rusalii (cf. Fap 2,14.22b-28). El arată că Isus nu putea să fie reţinut de moarte. Dumnezeu l-a dezlegat de neliniştile sale, pentru că nu era posibil ca ea să-l ţină sub puterea ei. Pe cruce, Cristos a repurtat victoria care trebuia să se manifeste cu o depăşire a morţii, adică prin învierea sa.

În acest orizont de credinţă regretatul nostru Frate şi-a dus întreaga sa existenţă, consacrată lui Dumnezeu şi slujirii fraţilor, devenind astfel martor al acelei credinţe curajoase care ştie să se încreadă în Dumnezeu. Putem spune că întreaga misiune sacerdotală a Cardinalului Luigi Poggi a fost dedicată slujirii directe a Sfântului Scaun. Născut la Piacenza la 25 noiembrie 1917, după studiile ecleziastice la Colegiul “Alberoni” şi după hirotonirea sacerdotală, primită la 28 iulie 1940, a continuat studiile la Roma, obţinând doctoratul “in utroque iure” şi desfăşurând slujirea sacerdotală în câteva parohii romane. Intrat în Academia Pontificală Ecleziastică, a început în anul 1945 munca sa la Prima Secţiune a Secretariatului de Stat din vremea aceea: ani grei, în decursul cărora el nu s-a cruţat în a sluji Biserica. După o primă misiune, în primăvara anului 1963, pe lângă guvernul din Republica Tunisiană pentru a ajunge la un “modus vivendi” dintre Sfântul Scaun şi guvernul din ţara aceea cât priveşte situaţia juridică a Bisericii Catolice din Tunisia, în aprilie 1965 a fost numit Delegat Apostolic pentru Africa Centrală, cu demnitatea de arhiepiscop şi jurisdicţie asupra Camerunului, Ciadului, Congo-Brazzaville, Gabonului şi Republicii Centroafricane. În mai 1969 a fost promovat nunţiu apostolic în Peru, unde a rămas până în august 1973, când a fost rechemat la Roma cu funcţia de nunţiu apostolic cu misiuni speciale, în mod specific pentru a avea contacte cu guvernele din Polonia, Ungaria, Cehoslovacia, România şi Bulgaria, cu scopul de a îmbunătăţi situaţia Bisericii Catolice din acele ţări.

În iulie 1974 au fost instituţionalizate raporturile dintre Sfântul Scaun şi guvernul polonez şi Monseniorul Poggi a fost numit şef al delegaţiei Sfântului Scaun pentru contactele permanente de lucru cu guvernul din Polonia. În perioada aceea a făcut numeroase călătorii în Polonia, întâlnind multe personalităţi atât politice cât şi ecleziastice, devenind, la şcoala superiorului său, Cardinalul Agostino Casarolli, un protagonist al lui ostpolitik vaticană în ţările din blocul comunist. La 19 aprilie 1986 este numit nunţiu apostolic în Italia; tocmai de atunci şi această nunţiatură a primit misiunea de a studia practicile referitoare la numirile episcopale din ţară. Şi, tot în acea perioadă, el, în calitate de reprezentant pontifical, a gestionat o fază delicată de reaşezare a diecezelor italiene. Creat şi publicat cardinal în consistoriul din 26 noiembrie 1994, a fost numit de venerabilul Ioan Paul al II-lea arhivar şi bibliotecar al Sfintei Biserici Romane, păstrând această funcţie până în martie 1998.

Iubiţi fraţi, au fost proclamate puţin înainte cuvintele apostolului Paul: “Dacă am murit împreună cu Cristos, credem că vom şi trăi împreună cu el” (Rom 6,8). Această pagină din Scrisoarea către Romani constituie unul din textele fundamentale din Lecţionarul liturgic. De fapt, ea ne este propusă în fiecare an în cursul Privegherii pascale. Ne gândim la aceste cuvinte iluminante ale sfântului Paul în timp ce aducem iubitului Cardinal Luigi Poggi ultimul salut emoţionat. De câte ori şi el le-a citit, le-a meditat şi le-a comentat! Ceea ce scrie Apostolul cu privire la unirea mistică a celui botezat cu Cristos mort şi înviat, el acum trăieşte în realitatea ultrapământească, dezlegat de condiţionările impuse de păcat naturii umane. “Fiindcă – aşa cum afirmă sfântul Paul în acelaşi text – cel care a murit a fost eliberat de păcat” (Rom 6,7). Unirea sacramentală, dar reală, cu misterul pascal al lui Cristos îi deschide celui botezat perspectiva de a fi părtaş de însăşi gloria sa. Şi asta are o consecinţă deja pentru viaţa de aici, de pe pământ, pentru că, dacă în virtutea Botezului noi suntem deja părtaşi de învierea lui Cristos, atunci deja acum “putem să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom 6,4). Iată pentru ce moartea evlavioasă a unui frate în Cristos, cu atât mai mult dacă el este însemnat de caracterul sacerdotal, este întotdeauna motiv de uimire intimă şi recunoscătoare faţă de planul paternităţii divine, care ne eliberează de puterea întunericului şi ne transferă în împărăţia Fiului său preaiubit (cf. Col 1,13).

În timp ce invocăm pentru acest Frate al nostru mijlocirea maternă a sfintei Fecioare Maria, Regina Apostolilor şi Maica Bisericii, încredinţăm sufletul lui ales Părintelui vieţii, ca să-l ducă în locul pregătit pentru prietenii săi, slujitori fideli ai Evangheliei şi ai Bisericii.