Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Sfânta Liturghie cu ocazia publicării
instrumentului de lucru pentru
Sinodul Episcopilor pentru Orientul Mijlociu
Nicosia, duminică, 6 iunie

Dragi fraţi şi surori în Hristos,

Îi salut cu bucurie pe Patriarhii şi Episcopii diferitelor comunităţi ecleziale din Orientul Apropiat care au venit în Cipru cu această ocazie şi îi mulţumesc în mod special Reverendisimului Youssef Soueif, Arhiepiscop Maronit al Ciprului, pentru cuvintele pe care mi le-a adresat la începutul Liturghiei.

Lăsaţi-mă să vă spun cât sunt de fericit pentru că am această ocazie de a celebra Euharistia împreună cu atâţia credincioşi din Cipru, un pământ binecuvântat de lucrarea apostolică a Sfântului Pavel şi a Sfântului Barnaba. Vă salut pe voi toţi cu mare afecţiune şi vă mulţumesc pentru ospitalitate şi pentru primirea generoasă pe care mi-aţi rezervat-o. Extind salutul meu în mod particular emigranţilor din Filipine şi din Sri Lanka şi către celelalte comunităţi de emigranţi care formează un grup semnificativ din populaţia catolică din această insulă. Mă rog pentru ca prezenţa voastră aici să poată să îmbogăţească activitatea şi cultul parohiilor de care aparţineţi şi ca la rândul vostru să puteţi obţine sprijinul spiritual de la antica moştenire creştină a pământului pe care l-aţi ales ca şi casă a voastră.

Astăzi celebrăm Solemnitatea Trupului şi Sângelui lui Hristos. Corpus Christi, numele dat acestei sărbători în Occident, este folosit în tradiţia Bisericii pentru a indica trei realităţi distincte: trupul fizic al lui Isus, născut din Fecioara Maria, trupul său euharistic, pâinea din cer care ne hrăneşte în acest mare sacrament, şi trupul său eclezial, Biserica. Reflectând asupra acestor aspecte diferite a Corpus Christi, ajungem la o mai profundă înţelegere a misterului de comuniune care îi leagă pe toţi aceia care aparţin Bisericii. Toţi cei care se hrănesc cu trupul şi sângele lui Hristos în Euharistie sunt adunaţi de către Spiritul Sfânt într-un singur trup (cfr. Rugăciunea Euharistică II) pentru a forma unicul popor sfânt al lui Dumnezeu. Astfel, aşa cum Spiritul Sfânt a coborât asupra Apostolilor în Cenaclu la Ierusalim, acelaşi Spirit Sfânt lucrează în fiecare celebrare a Liturghiei pentru un dublu scop: să sfinţească darurile de pâine şi de vin pentru ca să devină trupul şi sângele lui Hristos şi să îi umple pe cei care sunt hrăniţi cu aceste sfinte daruri pentru ca să poată deveni un singur trup şi un singur spirit în Hristos.

Sfântul Augustin explică în mod magnific acest proces (cfr. Sermone 272). El ne aminteşte că pâinea nu este pregătită dintr-un singur bob, ci din foarte multe boabe. Înainte ca aceste boabe să devină pâine trebuie să fie măcinate. El face aluzie aici la exorcismul la care trebuiau să se supună catecumenii înainte de botezul lor. Fiecare dintre noi care aparţinem Bisericii are nevoie să iasă din lumea închisă a propriei individualităţi şi să accepte tovărăşia celor care împărtăşesc pâinea cu el. Nu mai trebuie să gândesc plecând de la “mine însumi” ci de la “noi”. Pentru aceasta în toate zilele noi ne rugăm Tatălui “nostru” pentru pâinea “noastră” cea de toate zilele. A dărâma barierele dintre noi şi vecinii noştri este cea dintâi condiţie pentru a intra în viaţa dumnezeiască la care suntem chemaţi. Avem nevoie de a fi eliberaţi de tot ceea ce ne blochează şi ne izolează: frica şi neîncrederea unii faţă de alţii, aviditatea şi egoismul, lipsa de voinţă în a accepta riscul vulnerabilităţii la care ne expunem când ne deschidem iubirii.

Boabele de grâu, o dată strivite, sunt amestecate în pastă şi coapte. Aici Sfântul Augustin face referire la imersiunea în apele baptismale urmate de darul sacramental al Spiritului Sfânt care înflăcărează inima credincioşilor cu focul iubirii de Dumnezeu. Acest proces care uneşte şi transformă boabele de grâu izolate într-o singură pâine ne prezintă o imagine sugestivă a acţiunii unificatoare a Spiritului Sfânt asupra membrilor Bisericii, realizată într-o manieră eminentă prin intermediul celebrării Euharistiei. Cei care iau parte la acest mare sacrament devin Trupul eclezial al lui Hristos când se hrănesc cu Trupul său euharistic. “Fii ceea ce poţi tu vedea – spune Sfântul Augustin încurajându-i – şi primeşte ceea ce eşti tu“.

Aceste cuvinte puternice ne invită să răspundem cu generozitate la invitaţia de a “fi Hristosul” pentru cei care ne înconjoară. Noi suntem trupul său acum pe pământ. Pentru a parafraza o celebră frază atribuită sfintei Tereza de Avila, noi suntem ochii cu care compasiunea sa priveşte pe cei care sunt în nevoie, suntem mâinile pe care le întinde pentru a binecuvânta şi a vindeca, suntem picioarele de care se slujeşte el pentru a merge şi a face bine, şi suntem buzele cu care Evanghelia sa este proclamată. Este deci important a şti că atunci când noi participăm astfel la lucrarea sa de mântuire, noi nu pomenim un erou mort prelungind astfel ceea ce el a făcut: dimpotrivă, Hristos este viu în noi, trupul său, Biserica, poporul său preoţesc. Hrănindu-ne cu El în Euharistie şi primind Spiritul Sfânt în inimile noastre, devenim cu adevărat trupul lui Hristos pe care l-am primit, suntem cu adevărat în comuniune cu el şi unii cu alţii, şi devenim în mod autentic instrumentele sale, dând mărturie despre el în faţa lumii.

“Mulţimea celor care au crezut erau o singură inimă şi un singur suflet” (Fapte 4,32). În cea dintâi comunitate creştină, hrănită la masa Domnului, noi vedem efectele acţiunii unificatoare a Spiritului Sfânt. Împărtăşeau bunurile lor în comun, dezlipindu-se de orice bun material din dragoste pentru fraţi. Au găsit soluţii echitabile divergenţelor lor aşa cum vedem, de exemplu, în rezolvarea disputei dintre Elenişti şi Evrei în distribuirea cotidiană (cf. Fapte 6,1-6). Aşa cum mai târziu a spus un comentator: “Vezi cum aceşti creştini se iubesc unul pe altul şi cum sunt gata să moară unul pentru altul” (Tertulian, Apologia, 39). Dar iubirea lor nu era deloc limitată la prietenii lor credincioşi. Niciodată nu s-au considerat pe sine ca şi exclusivişti, beneficiari privilegiaţi ai favorurilor divine, ci dimpotrivă ca şi mesageri trimişi să răspândească vestea cea bună a mântuirii în Hristos până la marginile pământului. Şi a fost aşa că mesajul încredinţat Apostolilor de către Domnul Înviat, s-a răspândit în tot Orientul Apropiat şi de aici în lumea întreagă.

Dragi fraţi şi surori în Hristos, astăzi suntem chemaţi, ca şi ei, să fim o singură inimă şi un singur suflet, aprofundând comuniunea noastră cu Domnul şi dintre noi, şi să fim martorii lui în faţa lumii. Suntem chemaţi să depăşim diferenţele noastre, să ducem pace şi reconciliere acolo unde sunt conflicte, să oferim lumii un mesaj de speranţă. Suntem chemaţi să extindem atenţia noastră spre cei nevoiaşi, împărţind cu generozitate bunurile noastre pământeşti cu cei care sunt mai puţin norocoşi decât noi. Şi suntem chemaţi să proclamăm fără încetare moartea şi învierea Domnului, pentru ca el să vină. Prin el, cu el şi în el, în unitatea pe care Spiritul Sfânt o dăruieşte Bisericii, să aducem onoare şi mărire Dumnezeului nostru Tatăl ceresc împreună cu toţi îngerii şi sfinţii care cântă laudele lui în vecii vecilor. Amin.