Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la canonizarea Fratelui Anton al Sfintei Ana Galvao
Sao Paolo, 11 mai 2007

Domnilor Cardinali,
Domnule Arhiepiscop de Sao Paulo
şi Episcopi din Brazilia şi din America Latină,
Distinse autorităţi,
Dragi fraţi şi surori în Cristos!

“Îl voi binecuvânta pe Domnul în toată vremea, lauda lui va fi fără încetare pe buzele mele” (Psalm 32,2).

1. Să ne bucurăm în Domnul în această zi în care contemplăm o altă minune a lui Dumnezeu care, prin providenţa lui minunată, ne permite să gustăm un semn al prezenţei sale în acest act de dăruire a Iubirii reprezentat de Sfânta Jertfă a Altarului.

Da, nu putem să nu-l lăudăm pe Dumnezeul nostru. Să îl lăudăm cu toţii, popoare din Brazilia şi din America, să cântăm Domnului faptele sale minunate, pentru că a făcut pentru noi lucruri mari. Astăzi, Înţelepciunea Divină ne permite să ne întâlnim în jurul altarului său, cu atitudine de laudă şi mulţumire pentru că ne-a dăruit harul canonizării Fratelui Anton al Sfintei Ana Galvao.

Doresc să mulţumesc pentru cuvintele de afecţiune pe care Arhiepiscopul Odilo Scherer de Sao Paulo le-a rostit în numele vostru, al tuturor, şi pentru marea dedicare a predecesorului său, Cardinalul Claudio Hummes, care a făcut atât de multe pentru promovarea cauzei Fratelui Galvao. Mulţumesc pentru prezenţa fiecăruia dintre voi, atât a locuitorilor acestui mare oraş cât şi a celor care au venit din alte oraşe şi naţiuni. Mă bucur pentru că, prin intermediul mijloacelor de comunicare, cuvintele mele şi expresia afecţiunii mele pot intra în orice casă şi în orice inimă. Fiţi siguri: Papa vă iubeşte, şi vă iubeşte pentru că Isus Cristos vă iubeşte!

În această solemnă Celebrare euharistică a fost proclamată Evanghelia în care Isus, într-o atitudine de înălţare lăuntrică, proclamă: “Te preamăresc, Tată, Domn al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns acestea celor înţelepţi şi învăţaţi şi le-ai revelat celor mici” (Matei 11,25). Mă simt, de aceea, fericit pentru că ridicarea Fratelui Galvao la cinstea altarelor va rămâne pentru totdeauna încadrată în liturgia pe care Biserica ne-o oferă în această zi.

Salut cu afecţiune întreaga comunitate franciscană, şi în mod special călugăriţele Fecioarei Neprihănite care, din Mănăstirea Luminii, din capitala statului Sao Paulo, răspândesc spiritualitatea şi carisma primului brazilian înălţat la gloria altarelor.

2. Să aducem mulţumire lui Dumnezeu pentru beneficiile continue obţinute prin puternica influenţă evanghelizatoare pe care Duhul Sfânt a imprimat-o în atâtea suflete prin intermediul Fratelui Galvao. Carisma franciscană, trăită evanghelic, a adus roade semnificative prin mărturia lui de adorator înflăcărat al Euharistiei, de călăuză prudentă şi înţeleaptă a sufletelor care îl căutau şi de om cu o mare devoţiune faţă de Neprihănita Zămislire a Mariei, al cărei “fiu şi sclav pe vecie” se considera.

Dumnezeu ne vine în întâmpinare, “caută să ne cucerească – până la Ultima Cină, până la Inima străpunsă pe Cruce, până la apariţiile Celui înviat şi la lucrurile mari prin care El, prin acţiunea apostolilor, a călăuzit Biserica ce se năştea” (Scrisoarea enciclică Deus caritas est, nr. 17). El se revelează prin Cuvântul Său, în Sacramente, în special în Euharistie. Viaţa Bisericii este, aşadar, esenţial euharistică. Domnul, în providenţa sa iubitoare, ne-a lăsat un semn vizibil al prezenţei sale.

Când în Sfânta Liturghie îl contemplăm pe Domnul, înălţat de preot, după consacrarea pâinii şi a vinului, sau când îl adorăm cu devoţiune expus în Ostensoriu, reînnoim credinţa noastră cu profundă smerenie, cum făcea Fratele Galvao în “laus perennis” (lauda perenă), în atitudine constantă de adoraţie. În Preasfânta Euharistie este cuprins tot binele spiritual al Bisericii, adică însuşi Cristos Paştele nostru, Pâinea vie care s-a coborât din cer, vivificată de Duhul Sfânt şi dătător de viaţă pentru că dă oamenilor Viaţa. Această manifestare tainică şi inefabilă a iubirii lui Dumnezeu faţă de omenire ocupă un loc privilegiat în inimile creştinilor. Ei trebuie să ajungă să cunoască credinţa Bisericii prin slujitorii ei hirotoniţi, prin modul exemplar în care săvârşesc riturile prescrise, care indică întotdeauna în liturgia euharistică centrul întregii lucrări de evanghelizare. Credincioşii, la rândul lor, trebuie să caute să primească şi să venereze Preasfântul Sacrament cu pietate şi devoţiune, dorind să-l primească pe Domnul Isus cu credinţă, şi ştiind să apeleze, ori de câte ori este necesar, la Sacramentul Spovezii pentru a curăţa sufletul de orice păcat de moarte.

3. Exemplul Fratelui Galvao este semnificativ pentru disponibilitatea sa în slujirea poporului, de fiecare dată când era solicitat. Sfetnic de faimă, împăciuitor de suflete şi familii, împărţitor al carităţii mai ales faţă de săraci şi bolnavi. Era foarte căutat pentru spovezi, pentru că era zelos, înţelept şi prudent. O caracteristică a celui care iubeşte cu adevărat este aceea că nu vrea ca Cel Iubit să fie ofensat. Convertirea păcătoşilor era, de aceea, marea pasiune a sfântului nostru. Sora Helena Maria, prima “călugăriţă” destinată să facă parte din “Recolhimento de Nossa Senhora da Conceicao” (mănăstire dedicată Neprihănitei Zămisliri), a mărturisit ceea ce Fratele Galvao spusese: “Rugaţi-vă pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să îi ridice pe păcătoşi cu mâna Sa puternică din abisul mizerabil de vinovăţii în care se află”. Fie ca acest îndemn delicat să ne folosească drept stimulent pentru a recunoaşte în Milostivirea Divină drumul spre împăcarea cu Dumnezeu şi cu aproapele şi pentru pacea conştiinţelor noastre.

4. Uniţi cu Domnul în suprema comuniune a Euharistiei şi împăcaţi cu El şi cu aproapele nostru, vom fi astfel purtători ai acelei păci pe care lumea nu poate să o dea. Vor putea bărbaţii şi femeile acestei lumi să găsească pacea, dacă nu vor fi conştienţi de necesitatea de a se împăca cu Dumnezeu, cu aproapele şi cu ei înşişi? De mare importanţă a fost, în acest sens, ceea ce Adunarea Senatului din Sao Paulo i-a scris Ministrului provincial al franciscanilor la sfârşitul secolului al XVIII-lea, numindu-l pe Fratele Galvao “om de pace şi de caritate”. Ce ne cere Domnul? “Iubiţi-vă unii pe alţii, cum eu v-am iubit”. Dar apoi adaugă imediat: “Aduceţi roade şi roadele voastră să rămână” (cfr Ioan 15,12.16). Şi ce roade ne cere dacă nu acelea de a şti să iubim, inspirându-ne din exemplul Sfântului de la Guaratingueta?

Faima carităţii sale imense nu a cunoscut limite. Persoane de pe toată geografia naţională mergeau la Fratele Galvao, care îi primea pe toţi părinteşte. Erau săraci, bolnavi la trup şi la suflet, care implorau ajutorul său.

Isus îşi deschide inima şi ne arată centrul mesajului Său răscumpărător: “Nimeni nu are o iubire mai mare decât aceasta: ca cineva să-şi dea viaţa pentru prietenii săi” (ibid., v. 13). El însuşi a iubit până la a-şi da viaţa pentru noi pe Cruce. Şi acţiunea Bisericii şi a creştinilor în societate trebuie să aibă această inspiraţie. Iniţiativele pastoralei sociale, dacă sunt îndreptate spre binele săracilor şi al bolnavilor, poartă în sine acest sigiliu divin. Domnul se bazează pe noi şi ne numeşte prieteni, pentru că numai celor pe care îi iubim în acest fel suntem în măsură să le dăm viaţa oferită de Isus prin harul Său.

După cum ştim, a V-a Conferinţă Generală a Episcopatului Latino-American va avea ca temă fundamentală: “Discipoli şi misionari ai lui Isus Cristos, pentru ca în El popoarele noastre să aibă viaţa”. Cum să nu vedem, aşadar, necesitatea de a asculta cu fervoare reînnoită chemarea, ca să putem răspunde generos la provocările pe care Biserica în Brazilia şi în America Latină este chemată să le înfrunte?

5. “Veniţi la mine, toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi eu vă voi da odihnă”, spune Domnul în Evanghelie (Matei 11,28). Aceasta este recomandarea finală pe care El ne-o adresează. Cum să nu vedem aici sentimentul patern şi totodată matern al lui Dumnezeu pentru toţi fiii lui? Maria, Maica lui Dumnezeu şi Mama noastră, este deosebit de legată faţă de noi în acest moment. Fratele Galvao a afirmat cu glas profetic adevărul Neprihănitei Zămisliri. Ea, “Tota pulchra” (toată frumoasă – lat.), Fecioara Preacurată, care l-a zămislit în sânul ei pe Răscumpărătorul oamenilor şi a fost ferită de orice pată a păcatului strămoşesc, doreşte să fie sigiliul definitiv al întâlnirii noastre cu Dumnezeu, Mântuitorul nostru. Nu există un rod al harului în istoria mântuirii care să nu aibă ca instrument necesar mijlocirea Preasfintei Fecioare.

De fapt, acest sfânt al nostru s-a dăruit în mod irevocabil Maicii lui Isus încă din tinereţea sa, dorind să îi aparţină pentru totdeauna şi alegând-o pe Fecioara Maria ca Mamă şi Ocrotitoare a fiicelor lui spirituale.

Dragi prieteni şi prietene, ce frumos exemplu de urmat ne-a lăsat Fratele Galvao! Cât sunt de actuale pentru noi, care trăim într-o epocă atât de plină de hedonism, cuvintele scrise în formula consacrării sale: “Ia-mi mai degrabă viaţa, înainte ca eu să-l jignesc pe Fiul tău binecuvântat, pe Domnul meu”. Sunt cuvinte puternice, ale unui suflet înflăcărat, cuvinte care ar trebui să facă parte din viaţa normală a fiecărui creştin, consacrat sau nu, şi să retrezească dorinţele de fidelitate faţă de Dumnezeu atât în cadrul cât şi în afara căsătoriei. Lumea are nevoie de vieţi curate, de suflete clare, de inteligenţe simple, care nu acceptă să fie considerate creaturi obiect de plăcere. Este necesar să se spună nu acelor mijloace de comunicare socială care ridiculizează sfinţenia căsătoriei şi virginitatea înainte de căsătorie.

Tocmai acum ne este dată în Sfânta Fecioară cea mai bună apărare împotriva relelor care afectează viaţa modernă. Devoţiunea mariană este garanţia sigură de ocrotire maternă şi de protecţie în ceasul ispitei. Şi ce sprijin sigur este această prezenţă misterioasă a Fecioarei Preacurate când vom invoca ocrotirea şi ajutorul Fecioarei Aparecida? Să punem în mâinile ei preasfinte viaţa preoţilor şi a laicilor consacraţi, a seminariştilor şi a tuturor acelora care sunt chemaţi la viaţa religioasă.

6. Dragi prieteni, permiteţi-mi să închei cu o referinţă la Veghea de rugăciune de la Marienfeld, în Germania: în faţa unei mulţimi de tineri, am dorit să îi caracterizez pe sfinţii epocii noastre ca adevăraţi reformatori. Şi am adăugat: “Numai de la sfinţi, numai de la Dumnezeu vine adevărata revoluţie, schimbarea decisivă a lumii” (Omilie, 25 aug 2005). Aceasta este invitaţia pe care o adresez astăzi vouă tuturor, de la primul la ultimul, în această Euharistie fără graniţe. Dumnezeu a spus: “Fiţi sfinţi, cum eu sunt sfânt” (Levitic 11,44). Să aducem mulţumire lui Dumnezeu Tatăl, lui Dumnezeu Fiul, lui Dumnezeu Duhul Sfânt, de la care ne vin, prin mijlocirea Fecioarei Maria, toate binecuvântările cereşti; de la care ne vine acest dar care, împreună cu credinţa, este cel mai mare har ce poate fi acordat unei creaturi: dorinţa fermă de a ajunge la plinătatea carităţii, în convingerea că sfinţenia nu numai e posibilă dar e şi necesară fiecăruia în propria stare de viaţă, pentru a arăta lumii adevăratul chip al lui Cristos, prietenul nostru! Amin!