Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Liturghia de canonizare a cinci Fericiţi
Vatican, 10 octombrie 2009

Dragi fraţi şi surori!

“Ce trebuie să fac ca să moştenesc viaţa veşnică?” Aceasta este întrebarea ce deschide scurtul dialog pe care l-am auzit în pericopa evanghelică, dintre un bărbat, identificat în altă parte ca un tânăr bogat, şi Isus (cf. Marcu 10,17-30). Nu avem prea multe detalii despre acest personaj fără nume: dar şi aşa, din puţinul existent, putem să ne dăm seama de dorinţa lui sinceră de a ajunge la viaţa veşnică ducând pe pământ o existenţă onestă şi virtuoasă. De fapt el ştie poruncile şi le-a respectat din tinereţe. Dar toate acestea, deşi sunt importante, nu sunt suficiente, îi spune Isus. Există un singur lucru ce îi lipseşte, dar un lucru esenţial. Văzându-l deschis, Învăţătorul divin îl priveşte cu iubire şi îi propune un salt calitativ, chemându-l la eroismul sfinţeniei, cerându-i să abandoneze tot ce are pentru a merge după El: “Vinde ceea ce ai şi dă săracilor [...] apoi vino şi urmează-mă!” (v. 21).

“Vino şi urmează-mă!” Aceasta este vocaţia creştină ce izvorăşte dintr-o propunere de iubire făcută de Domnul, ea putându-se realiza doar printr-un răspuns de iubire. Isus îşi invită discipolii la dăruirea totală a vieţilor lor, fără calcule sau vreun câştig uman, cu încredere fără rezerve în Dumnezeu. Sfinţii primesc această invitaţie exigentă şi pornesc pe urmele lui Cristos răstignit şi înviat cu o umilă ascultare. Perfecţiunea lor, în logica credinţei care este uneori de neînţeles omeneşte vorbind, constă nu în punerea propriei persoane cât mai în centru, ci din alegerea de a merge împotriva curentului, trăind conform Evangheliei. Aşa au făcut cei cinci sfinţi care astăzi, cu mare bucurie, sunt propuşi Bisericii Universale spre venerare: Zygmunt Szczesny Felinski, Francis Coll y Guitart, Jozef Damiaan de Veuster, Rafael Arnaiz Baron şi Maria a Crucii (Jeanne) Jugan. În ei putem contempla împlinirea cuvintelor Apostolului Petru: “Iată, noi am lăsat toate şi te-am urmat” (v. 28) şi mângâietoarea asigurare dată de Isus: “nu este nimeni care a părăsit casă, sau fraţi, sau surori, sau mamă, sau tată, sau copii, sau ogoare pentru Mine şi pentru evanghelie şi să nu primească însutit acum, în timpul acesta, case, fraţi, surori, mame, copii şi ogoare, dar şi persecuţii, iar în veacul care va veni, viaţa veşnică” (vv. 29-30).

Zygmunt Szczesny Felinski, Arhiepiscop de Varşovia, fondator al Congregaţiei Surorilor Franciscane ale Familiei Mariei, a fost un mare mărturisitor al credinţei şi al carităţii pastorale într-o perioadă foarte dificilă pentru naţiunea şi pentru Biserica poloneză. S-a preocupat cu fervoare de creşterea spirituală a credincioşilor şi de ajutorarea săracilor şi orfanilor. La Academia eclezială din Sankt Petersburg, s-a îngrijit de formarea temeinică a preoţilor. Ca Arhiepiscop de Varşovia, i-a încurajat pe toţi spre o înnoire interioară. Înainte de insurecţia din ianuarie 1863 împotriva anexării ruse, şi-a avertizat credincioşii împotriva vărsării inutile de sânge. După ce a izbucnit însă revolta, şi au existat represalii, el i-a apărat cu curaj pe cei oprimaţi. Din ordinul ţarului rus, a petrecut 20 de ani în exil în Jaroslavl pe Volga, fără să poată să se mai întoarcă vreodată în Dieceza sa. În toate contextele el a rămas ferm încrezător în Providenţa divină şi s-a rugat astfel: “O, Dumnezeule, apără-ne nu de necazurile şi de îngrijorările acestei lumi [...] doar înmulţeşte iubirea din inimile noastre, şi fă ca cu cea mai profundă umilinţă să ne putem păstra infinita încredere în ajutorul Tău şi în milostivirea Ta”. Fie ca astăzi dedicarea sa pentru Dumnezeu şi pentru oameni, plină de încredere şi de iubire, să devină exemplu strălucitor pentru întreaga Biserică.

Sfântul Paul ne aminteşte în a doua lectură de astăzi că “cuvântul lui Dumnezeu este viu” (Evrei 4,12). Prin el, Tatăl care este în ceruri, le vorbeşte cu iubire tuturor copiilor Săi din toate vremurile (cf. Dei Verbum, nr. 21), permiţându-le să cunoască iubirea Sa infinită şi, astfel, îi încurajează, îi consolează şi le oferă planul Său de mântuire pentru omenire şi pentru fiecare persoană în parte. Conştient de tot acest adevăr, Sf. Francis Coll s-a dedicat cu ardoare proclamării lui, împlinindu-şi astfel cu fidelitate vocaţia în Ordinul Predicatorilor, în care a intrat. Pasiunea sa a fost predicarea, în cea mai mare parte în mod itinerant, sub forma “misiunilor populare”, cu scopul proclamării şi însufleţirii Cuvântului lui Dumnezeu în satele şi oraşele Cataloniei, conducându-i astfel pe oameni la o întâlnire profundă cu El. O întâlnire care înalţă spre convertirea inimilor, spre a primi cu bucurie harul divin şi menţine unui dialog constant cu Domnul prin rugăciune. Pentru aceasta, activitatea sa de evanghelizare includea o devoţiune deosebită pentru Sacramentul Reconcilierii, o subliniere extraordinară a Euharistiei şi o insistenţă constantă pe rugăciune. Francis Coll a atins inimile celorlalţi pentru că a transmis ceea ce el trăia cu pasiune, ceea ce ardea în inima sa: iubirea pentru Cristos, abandonarea în mâinile Lui. Pentru ca sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu să găsească teren fertil, Francis a fondat Congregaţia Surorilor Dominicane ale Buneivestiri a Preasfintei Fecioare Maria, cu scopul oferirii unei educaţii integrale copiilor şi tinerilor, astfel ca ei să descopere bogăţia insondabilă reprezentată de Cristos, acest Prieten loial care nu ne abandonează niciodată şi nu se satură să fie alături de noi, animând speranţa noastră în Cuvântul Său de viaţă.

Jozef De Veuster, care în Congregaţia Preasfintelor Inimi ale lui Isus şi Mariei a primit numele Damian, când avea 23 de ani, în 1863, şi-a părăsit pământul său natal, Flandra, pentru a proclama Evanghelia în cealaltă parte a lumii, în insulele Hawaii. Activitatea sa misionară, care i-a produs multă bucurie, şi-a atins culmea în caritate. Nu fără teamă şi aversiune, a ales să meargă în Insula Molokai pentru a-i sluji pe leproşii care erau acolo, abandonaţi de toţi; astfel el s-a expus pe sine bolii de care sufereau aceştia. S-a simţit ca acasă cu ei. Slujitorul Cuvântului a devenit astfel un slujitor în suferinţă, un lepros cu leproşii, în ultimii patru ani ai vieţii sale. Pentru a-l urma pe Cristos, pr. Damian nu doar şi-a părăsit ţara sa natală, dar şi-a şi riscat viaţa: de aceea a primit viaţa veşnică, după cum spune Cuvântul lui Dumnezeu proclamat în Evangheliza de astăzi (cf. Marcu 10,30). La a 20-a aniversare a canonizării unui alt sfântul belgian, fr. Mutien-Marie, Biserica din Belgia s-a reunit încă o dată să îşi exprime recunoştinţa faţă de Dumnezeu pentru că unul dintre fii ei a fost recunoscut ca autentic slujitor al lui Dumnezeu. Ne amintim, în faţa acestei figuri nobile, de faptul că iubirea face unitatea: îi dă naştere şi o face dezirabilă. Urmându-l pe Sf. Paul, Sf. Damian ne conduce la a alege lupta cea bună (cf. 1Timotei 1,18), nu aceea care duce la diviziuni, ci aceea care reuneşte. El ne invită să ne deschidem ochii faţă de leprele care desfigurează umanitatea fraţilor noştri şi cer şi astăzi, mai mult decât generozitatea noastră, caritatea prezenţei noastre în slujire.

Revenind la Evanghelia de astăzi, la figura tânărului care îi prezintă lui Isus dorinţa sa de a fi mai mult decât un bun ascultător al datoriilor impuse de lege, el este în contrast cu fr. Rafael, canonizat astăzi, care a murit la vârsta de 27 de ani ca oblat în Mănăstirea Trapiştilor de la Sf. Isidor de Duenas. Şi el provenea dintr-o familie înstărită, şi avea, după cum spunea el însuşi, un “spirit uşor visător”, dar visele lui nu s-au risipit în faţa ataşamentului faţă de posesiunile materiale sau faţă de alte scopuri pe care lumea insistă uneori. El a spus da la propunerea de a-l urma pe Isus, într-un mod imediat şi hotărât, fără limite sau condiţii. Astfel a pornit pe un drum care, din momentul când în mănăstire şi-a dat seama că nu ştie să se roage, l-a condus în doar câţiva ani la culmea vieţii spirituale, pe care o descria cu mare simplitate şi naturaleţe în multe scrieri. Fr. Rafael, în continuare aproape de noi, continuă să ofere, prin exemplul şi acţiunile sale, un drum fascinant, în special pentru tinerii care nu sunt satisfăcuţi cu uşurinţă, ci care aspiră la adevărul deplin, la bucuria inexprimabilă, la care se ajunge din iubire pentru Dumnezeu. “Viaţa este iubire… Acesta este singurul motiv pentru care trăim”, spunea noul sfânt. Şi insista: “Din iubirea lui Dumnezeu vin toate lucrurile”. Fie ca Domnul să primească una dintre ultimele rugăciuni ale Sf. Rafael Arnaiz, pe când îşi dăruia întreaga viaţă lui Cristos, implorând: “Ia-mă pe mine şi dăruieşte-te pe Tine lumii”. Să se dăruiască pentru a reînsufleţi viaţa interioară a creştinilor de astăzi. Să se dăruiască pentru ca fraţii lui din centrele trapiste şi monastice să poată continua să fie un far care dezvăluie dorul intim după Dumnezeu, pe care El l-a pus în fiecare inimă umană.

Prin opera sa admirabilă în slujirea persoanelor sărace şi în vârstă, Sf. Maria a Crucii este şi ea ca un far pentru a călăuzi societăţile noastre care trebuie întotdeauna să redescopere locul şi contribuţia unică a acestei perioade a vieţii. Născută în 1792 la Cancale, Bretagne, Jeanne Jugan a fost preocupată de demnitatea fraţilor şi surorilor ei în umanitate, pe care vârsta i-a făcut vulnerabili, recunoscând în ei însăşi persoana lui Cristos. “Priviţi la săraci cu compasiune, spunea ea, şi Isus vă va privi cu bunătate în ultima voastră zi”. Această privire plină de compasiune pentru persoanele în vârstă, venind din profunda sa comuniune cu Dumnezeu, a fost manifestată de Jeanne Jugan prin intermediul slujirii sale pline de bucurie şi dezinteresate, exercitate cu blândeţea şi umilinţa inimii, dorind să fie ea însăşi săracă între săraci. Jeanne a trăit misterul iubirii acceptând, în pace, întunericul şi lipsindu-se de orice posesiuni materiale până la moartea sa. Carisma ei este mereu actuală, datorită faptului că atât de multe persoane în vârstă suferă de multiple forme de sărăcie şi singurătate, fiind uneori chiar abandonate de familiile lor. Spiritul de ospitalitate şi de iubire fraternă, fondat pe o încredere nelimitată în Providenţă, pentru care Jeanne Jugan a găsit izvorul în Fericiri, a iluminat întreaga ei existenţă. Acest elan evanghelic este continuat astăzi în întreaga lume de către Congregaţia Micilor Surori ale Săracilor, pe care ea a fondat-o şi care dă mărturie despre urmarea de către ea a milostivirii lui Dumnezeu şi a iubirii pline de compasiune a Inimii lui Isus pentru cei mai mici. Fie ca Sf. Jeanne Jugan să fie pentru persoanele în vârstă un izvor viu de speranţă, şi pentru persoanele care se pun în mod generos în slujba lor un stimulent puternic pentru a urma şi a dezvolta opera ei!

Dragi fraţi şi surori, să îi mulţumim Domnului pentru darul sfinţeniei care astăzi străluceşte în Biserică cu o deosebită frumuseţe. Salutându-vă pe fiecare cu iubire – Cardinali, Episcopi, autorităţi civile şi militare, preoţi, persoane consacrate, laici de diferite naţionalităţi care participanţi la această solemnă celebrare euharistică – doresc să vă invit pe toţi să vă lăsaţi atraşi de exemplul strălucitor al acestor sfinţi, să vă lăsaţi călăuziţi de învăţăturile lor, pentru ca întreaga noastră existenţă să poată să devină un imn de laudă a iubirii lui Dumnezeu. Să ne dobândească acest dar mijlocirea lor cerească şi, mai presus de toate, protecţia maternă a Mariei, Regina Sfinţilor şi Mama omenirii. Amin.