Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la celebrarea primelor Vespere ale Solemnităţii
Preasfintei Maria, Maica lui Dumnezeu
Bazilica San Pietro, joi, 31 decembrie 2009

Dragi fraţi şi surori!

La sfârşitul unui an bogat în evenimente pentru Biserică şi pentru lume, ne întâlnim în această seară în Bazilica vaticană pentru a celebra primele Vespere ale Solemnităţii Preasfintei Maria, Maica lui Dumnezeu, şi pentru a ridica un imn de mulţumită Domnului timpului şi al istoriei.

Înainte de toate, cuvintele Apostolului Paul, pe care tocmai le-am ascultat, aruncă o lumină particulară asupra încheierii anului: “Când a venit împlinirea timpului, Dumnezeu l-a trimis în lume pe Fiul său, născut din femeie [...] ca să primim înfierea” (Galateni 4,4-5). Densul pasaj paulin vorbeşte despre “împlinirea timpului” şi luminează conţinutul acestei expresii. În istoria familiei umane, Dumnezeu a dorit să introducă Cuvântul Său etern, făcându-l să îşi asume condiţia noastră umană. Prin întruparea Fiului lui Dumnezeu, Eternitatea a intrat în timp, iar istoria omului s-a deschis spre împlinirea în absolutul lui Dumnezeu. Timpul a fost – să spunem aşa – “atins” de Cristos, Fiul lui Dumnezeu şi al Mariei, şi a primit semnificaţii noi şi surprinzătoare: a devenit un timp al mântuirii şi al harului. Tocmai din această perspectivă trebuie să analizăm timpul anului care se încheie şi al celui care începe, pentru a pune cele mai diverse evenimente ale vieţii noastre – importante sau mărunte, simple sau indescifrabile, vesele sau triste – sub semnul mântuirii, şi pentru a accepta chemarea pe care Dumnezeu ne-o adresează pentru a ne conduce spre un scop care este dincolo de timpul însuşi: eternitatea.

Textul paulin doreşte de asemenea să sublinieze misterul apropierii lui Dumnezeu faţă de întreaga omenire. Este apropierea caracteristică misterului Crăciunului: Dumnezeu devine om şi omului i se dă incredibila posibilitate de a deveni fiul lui Dumnezeu. Toate acestea ne umplu de o mare bucurie şi ne fac să înălţăm laude lui Dumnezeu. Suntem chemaţi să spunem cu vocea, cu inima şi cu viaţa noastră “mulţumesc”-ul nostru către Dumnezeu pentru darul Fiului, izvor şi împlinire pentru toate celelalte daruri cu care iubirea divină umple viaţa fiecăruia dintre noi, a familiilor, a comunităţii, a Bisericii şi a lumii. Cântarea Te Deum-ului, care răsună astăzi în toate colţurile pământului, se doreşte să fie un semn de bucuroasă recunoştinţă pe care o îndreptăm către Dumnezeu pentru tot ceea ce ne-a oferit în Cristos. Cu adevărat “noi toţi am primit din plinătatea lui har după har” (Ioan 1,16).

Urmând un fericit obicei, în această seară doresc ca împreună cu voi să îi mulţumesc Domnului, în special, pentru harurile dăruite din abundenţă comunităţii noastre diecezane romane în cursul anului care urmează să se încheie. Doresc să adresez, înainte de toate, un salut particular Cardinalului Vicar, Episcopilor Auxiliari, preoţilor, persoanelor consacrate, precum şi tuturor credincioşilor laici veniţi aici. Salut de asemenea cu respect şi cordialitate pe domnul primar şi pe autorităţile prezente. Gândul meu se îndreaptă apoi spre toţi cei care trăiesc în oraşul nostru, în special către cei care se află în situaţii dificile şi marcate de lipsuri: pe toţi şi pe fiecare vă asigur de apropierea mea în spirit, întărită de o constantă amintire în rugăciune.

Cât priveşte drumul Diecezei de Roma, îmi înnoiesc aprecierea pentru opţiunea pastorală de a dedica timp unei verificări a itinerariului parcurs, pentru a face să crească sentimentul de apartenenţă la Biserică şi pentru a favoriza coresponsabilitatea pastorală. Pentru a sublinia importanţa acestei verificări, am dorit să îmi aduc şi eu propria contribuţie, intervenind, în după-amiaza zilei de 26 mai, la Convenţia diecezană din Bazilica San Giovanni in Laterano. Sunt încântat de faptul că programul Diecezei evoluează bine, cu o acţiune apostolică răspândită care se desfăşoară în parohii, în prefecturi şi în diferitele grupări ecleziale în două domenii esenţiale pentru viaţa şi misiunea Bisericii: cel al celebrării Euharistiei duminicale şi mărturia carităţii. Doresc să încurajez credincioşii să participe în număr mare la întâlnirile care se organizează în diferite parohii, pentru a putea să îşi aducă propria contribuţie la edificarea Bisericii. Chiar şi astăzi Domnul doreşte să facă cunoscută iubirea Sa pentru omenire locuitorilor Romei şi încredinţează fiecăruia, în diversitatea slujirilor şi responsabilităţilor, misiunea de vestire a cuvântului Său de adevăr şi de mărturisire a carităţii şi solidarităţii.

Doar contemplând misterul Cuvântului întrupat omul poate să găsească răspunsul la marile întrebări ale existenţei umane şi să descopere astfel adevărul despre propria sa identitate. Pentru aceasta, Biserica, în toată lumea şi chiar şi aici, în Urbe, este angajată să promoveze dezvoltarea integrală a persoanei umane. Am aflat astfel cu bucurie despre planificarea unei serii de “întâlniri culturale în Catedrală”, care vor avea ca temă Enciclica mea recentă Caritas in veritate.

De mai mulţi ani, multe familii, numeroşi profesori şi comunităţi parohiale se dedică ajutării tinerilor pentru construirea viitorului lor pe fundamente solide, în particular pe piatra care este Isus Cristos. Sper ca acest angajament înnoit la educaţie să poată să fie realizat cu o fecundă sinergie între comunitatea eclezială şi oraş, pentru a-i ajuta pe tineri să îşi planifice propriile vieţi. Doresc cu ardoare, de asemenea, ca o preţioasă contribuţie la acest important domeniu să vină dinspre Conferinţa promovată de Vicariat, care va avea loc în luna martie a anului viitor.

Pentru a fi martori cu autoritate ai adevărului despre om, este necesară o ascultare în rugăciune a Cuvântului lui Dumnezeu. În acest sens, doresc să recomand în mod special străvechea tradiţie a lectio divina. Parohiile şi diversele realităţi ecleziale, inclusiv mulţumită materialelor pregătite de Vicariat, pot să promoveze în mod eficient această practică străveche, pentru ca să devină o parte esenţială a pastoraţiei obişnuite.

Cuvântul, crezut, proclamat şi trăit ne îndeamnă la un comportament de solidaritate şi de împărtăşire. Lăudându-l pe Domnul pentru ajutorul pe care comunităţile creştine au putut să îl dea cu generozitate celor care au bătut la uşile lor, doresc să îi încurajez pe toţi să continue în angajamentul de alinare a dificultăţilor prin care trec încă multe familii, datorită crizei economice şi şomajului. Naşterea Domnului, care ne aminteşte de generozitatea cu care Dumnezeu a venit să ne mântuiască, asumându-şi umanitatea noastră şi dăruindu-ne viaţa Sa divină, poate să îi ajute pe toţi oamenii de bunăvoinţă să înţeleagă că doar deschizându-se faţă de iubirea lui Dumnezeu acţiunile umane se schimbă, se transformă, devenind plămadă pentru un viitor mai bun pentru toţi.

Dragi fraţi şi surori, Roma are nevoie de preoţi care să fie vestitori curajoşi ai Evangheliei şi care, în acelaşi timp, să dezvăluie faţa milostivă a Tatălui. Îi invit pe tineri să nu se teamă să răspundă, cu dăruirea totală a propriei existenţe, la chemarea pe care Domnul le-o adresează la a-l urma pe calea preoţiei sau a vieţii consacrate. Urez, încă de pe acum, ca întâlnirea din 25 martie anul viitor, a 25-a aniversare a instituirii Zilei Mondiale a Tineretului şi a 10-a aniversare a întâlnirii de neuitat de la Tor Vergata, să constituie pentru toate comunităţile parohiale şi religioase, pentru mişcări şi asociaţii, un moment de reflecţie puternică şi de invocare pentru a obţine de la Domnul darul vocaţiilor numeroase la preoţie şi la viaţă consacrată.

În timp ce ne luăm rămas bun de la anul care se încheie şi ne îndreptăm spre anul nou, liturgia de astăzi ne introduce în Solemnitatea Preasfintei Maria, Maica lui Dumnezeu. Preasfânta Fecioară este Mama Bisericii şi Mama fiecăruia dintre membri ei, adică Mama fiecăruia dintre noi, în Cristos. Să îi cerem să ne însoţească astăzi şi întotdeauna cu grija ei protectoare, pentru ca Cristos să ne primească într-o zi în gloria Sa, în adunarea Sfinţilor: Aeterna fac cum sanctis tuis in gloria numerari. Amin!