Mesaj la Învierea Domnului 2010

Prea Cucernici Confrați în preoție, Iubiții mei credincioși!

În timpul pregătirii noastre din postul mare, ne-a preocupat mult misterul şi evenimentul pascal. Bazându-ne pe mărturiile Sfintei Scripturi, ne-am străduit să ne apropiem de gândirea lui Dumnezeu şi planurile sale referitoare la om și la viitorul său, încercând în același timp să ascultăm cuvântul Său, care ne cheamă la o viaţă înnoită prin convertire şi calea pocăinţei. Într-o astfel de întâlnire cu Dumnezeu, ascultându-L şi urmându-L, am putut să ne pregătim pentru sărbătorirea sfântului Mister Pascal, pentru care întreaga lume creştină se pregăteşte cu bucurie şi speranţă.

Atunci când, Michelangelo, spre sfârşitul vieţii sale a început să vorbească despre moarte şi i-a atenţionat pe cei apropiaţi că Dumnezeu în curând îl va chema, l-au întrebat dacă cumva se simte ostenit de viaţă. Răspunsul lui a fost acesta: “Nu m-am obosit de viaţă, cu mult mai mult , mi-e foame de viaţă.”

Sfântul Carol Borromeu, când a cerut să i se picteze moartea, văzând lucrarea maestrului, care a pictat-o în imaginea unui schelet, a spus: “Nu, aşa nu este bine. Pictează moartea prin imaginea unui aducător de veste, care poartă în mâna sa o cheie de aur.”

Omul de astăzi un este obișnuit cu o astfel de abordare a morții. Pentru mulți moartea nu este poarta care duce la viaţă, ci reprezintă punctul de la sfârşitul propoziţiei, clipa din urmă care încheie viaţa. Şi în cimitire, mormintele sunt numite “ultimul loc de odihnă”, iar cu ocazia vizitelor la mormintele celor răposaţi, ne exprimăm respectul faţă de ei, dar despre înviere nu se spun prea multe cuvinte, sau dacă totuşi, atunci se face cu destule rezerve.

Asemenea ucenicilor, care au putut să experimenteze îngrozitoarea moarte a lui Isus, la fel şi creştinul este confruntat cu această încercare. Prin moarte pierdem pe cineva pe care l-am iubit şi de care ne-am ataşat. Însă această pierdere nu este un final, deoarece moartea nu încheie existenţa omului; vesteşte pentru noi o viaţă nouă şi ne conduce la viața deplină și fericită. Această viaţă este darul lui Dumnezeu, unde Isus ne-a pregătit un loc pentru fiecare. În sărbătoarea Paştelui această viaţă nouă ajunge pe primul plan; sărbătorim această viaţă nouă, a cărei poartă ne-a deschis-o chiar Isus Cristos. Prin înviere, Dumnezeu a distrus barierele vieţii umane, în care care am fost așezați la nașterea noastră. El nu mai vine în urma noastră, ci ne conduce în slava strălucitoare a luminii învierii, care este cea mai deplină și atrăgătoare perspectivă.

Unul dintre articolele principale ale Crezului, care reprezintă centrul şi fundamentul credinţei noastre, este: “a treia zi, a invita dintre cei morţi!” Arătând importanţa realităţii învierii lui Isus Cristos, Sfântul Apostol Paul, se adresează și mai explicit celor din Corint: “Dacă Cristos nu a înviat, nu valorează nimic credinţa voastră, pentru că sunteţi în continuare în păcatele voastre.” (1Cor.15,14.17.).

Fără această certitudine a credinţei, am rămâne veșnic marcați de tragedia din vinerea mare. Fără această certitudine a credinţei, am rămâne la experienţa descurajantă şi înfiorătoare a răstignirii pe cruce și a morţii, care a pus capăt atâtor speranţe şi i-a dus la disperare pe cei care au căutat viaţa.

Însă mărturia apostolilor arată o altă realitate. Abia ne putem imagina, că ei şi-ar fi fundamentat propovăduirea doar pe niște iluzii, care să fi provocat un ecou atât de mare în istorie. Pentru ei, crucea, instrumentul celei mai înfiorătoare pedepse, în lumina duminicii pascale, apare ca puterea mântuitoare şi eliberatoare. Ei nu mai vorbesc de lemnul ruşinii, care conduce la nimicire, ci de instrumentul harului, care exprimă iubirea şi jertfirea de sine, care eliberează şi deschide noi orizonturi în faţa omenirii.

Evenimentul pascal înseamnă punctul de cotitură al vieţii noastre. Puterea şi dragostea lui Dumnezeu o dată şi pentru totdeauna a învins puterea răului, puterea morţii. Prin suferinţa şi moartea pe cruce a Fiului Său, Dumnezeu a vrut să se facă părtaş de chinurile și suferințele omeneşti, pentru ca să ne ridice din acestea și ne conducă în împărăţia veșnică şi lumina care nu se stinge niciodată.

La fel ca şi femeile care se grăbesc la mormânt, nedumerite, și care au constatat că “L-au dus pe Domnul din mormânt…” (In.20,2), şi noi experimentăm adeseori dezorientarea, când suntem fără speranţă, ca şi ucenicii, care după răstignirea Domnului, au crezut că această perioadă a vieţii lor a luat sfârşit și mergeau trişti spre Emaus, ca să-şi continue viaţa lor obișnuită. Însă, străinul care s-a alăturat lor, i-a trezit din această starea şi parcă au auzit o a doua chemare, vestea ce mare , care purta viaţa: “Nu înţelegeţi! Nu toate acestea trebuia să le îndure Mesia, ca să ajungă în slavă?!” (Lc.24,25.).

Experiența ucenicilor din Emaus, într-un mod atât de sensibil, pune în faţa noastră trăirea minunată a evenimentului pascal. Ne prezintă cunoştinţele necesare pentru pătrunderea şi înţelegerea misterului învierii, în timp ce atinge dorinţele adânci ale sufletului omenesc, conducându-ne prin întâlnirea cu Dumnezeu, la posibilitatea unei vieţi noi. Pentru ucenici şi pentru cei asemenea lor, care parcurg drumul vieții cu înflăcărare și succes, sau chiar descurajați și marcați de suferințe, li se deschide un drum nou, cel al speranţei şi al credinţei, pe care mergând, ajungem la bucuria întâlnirii cu Cristos.

Preacucernici Confrați! Onorate Persoane Consacrate! Iubiţii mei credincioşi!
Paştele, sărbătoarea cea mai mare a anului bisericesc, ne îndeamnă, să ne îndreptăm privirile spre El, cel Frânt şi Înviat, care a deschis cerul pentru noi. Dacă înţelegem mesajul învierii, atunci vom recunoaşte, că din lumina lui Dumnezeu, ceva se strecoară şi în viaţa noastră. Recunoscând acest dar ceresc, dar mai ales arătându-ne deschiși în fața lui Dumnezeu, vom reuși să contribuim la propagarea acestei lumini în jurul nostru.

Doresc tuturor, ca timpul Sfânt al Paştelui să ne ofere suficiente ocazii pentru căutarea și descoperirea lui Cristos cel viu. Să ne îmbogăţească viaţa cu dorinţe nobile, să ne întărească voinţa şi statornicia în bine şi să ne conducă în rândul celor, care într-o inimă şi într-un suflet mărturisesc: “a treia zi a înviat din morţi,… cred în învierea trupului şi în viaţa veşnică!” Amin.

Oradea, la Sărbătoarea Învierii 2010.

+ László s.k.
episcop