ALEXANDRU,

Din mila lui Dumnezeu şi graţie Sfântului Scaun Apostolic al Romei,
Episcop român unit, greco-catolic,
al Eparhiei de Lugoj

Onoratului cler
şi iubitului popor credincios
har, binecuvântare şi mântuire de la Dumnezeu-Tatăl
şi de la Domnul nostru Isus Cristos

CRISTOS A ÎNVIAT!

“Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul
Să ne bucurăm şi să ne veselim întrânsa”
(Stihirile învierii)

Iubiţii mei fraţi întru preoţie,
Iubiţii mei fii sufleteşti,

Iubirea lui Dumnezeu a fost atât de mare încât l-a dăruit pe Unicul Său Fiu pentru a ne răscumpăra din sclavia întunecoasă a păcatului şi a ne deschide drumul spre împărăţia Sa. Toată istoria mântuirii nu este altceva decât o dovadă constantă a iubirii lui Dumnezeu pentru creatura sa umană. “În istoria iubirii pe care ne-o prezintă Biblia, El vine în întâmpinarea noastră, el caută să ne cucerească – până la ultima cină, până la inima străpunsă pe Cruce, până la apariţiile celui Înviat şi la marile lucrări din activităţile apostolilor, prin care El a călăuzit drumul Bisericii de la început” (Deus caritas est, 17).

“Nu vă fie teamă” (Mc 16, 6). Cu aceste cuvinte, Cel înviat se adresează nu numai discipolilor cei mai apropiaţi, ci umanităţii întregi, o umanitate care şi azi – chiar mai mult ca oricând – are nevoie de aceste cuvinte ale Mântuitorului. Sfântul Părinte Papa Benedict al XVI-lea încă de la începutul pontificatului său, a reluat aceste cuvinte cerându-ne să nu ne fie teamă că Dumnezeu nu ne ia nimic dar ne dăruieşte totul. În faţa misterului învierii Mântuitorului, teama şi spaima nu-şi mai au rostul şi trebuie să fie înlocuite de credinţă, speranţă şi iubire.

“Pentru ce îl căutaţi pe cel viu printre cei morţi? Nu este aici, ci a înviat” (Lc 24, 5-6). Dificultatea pur umană de a înţelege că Cel Viu nu poate rămâne printre cei morţi pune în criză atât pe credincioasele femei care găsesc mormântul gol, cât şi pe toţi aceia care de 2000 de ani încearcă să înţeleagă marele mister al învierii din morţi a Mântuitorului.

Pe drumul nostru către Emaus de prea multe ori ochii noştri sunt împiedicaţi să-l recunoască pe Cel care este Iubirea. Suntem şi noi ca şi Cleopa şi prietenul său Luca, nişte fiinţe umane încercate de dubiu, nişte fiinţe care caută cu înfrigurare semnele prezenţei celui înviat printre noi. Mântuitorul însă vine şi ne pune faţă în faţă cu propria noastră contradicţie: “O nepricepuţilor şi târzii cu inima de a crede toate câte au grăit profeţii? Nu trebuia oare să le pătimească Cristos acestea ca să intre în mărirea sa?” (Lc 24, 25-26). Singurătatea şi îndoiala noastră au nevoie de o prezenţă care să ne ferească de venirea nopţii din noi, şi de aceea şi noi – ca şi discipolii din Emaus – îi cerem Mântuitorului: “Rămâi cu noi, căci se lasă seara şi ziua e de acum pe sfârşite” (Lc 24, 29).

Ca şi pe Maria Magdalena, Mântuitorul ne cheamă pe nume şi noi îi răspundem chemându-l “Învăţătorule” (Io. 20, 16), pentru ca apoi să auzim şi noi acel puternic şi emoţionant: “Pace vouă” (Io 20, 19). Bucuria inundă şi sufletele noastre ca şi pe cele ale discipolilor pentru că asistăm la victoria iubirii asupra împărăţiei întunericului.

*
* *

Iubiţi credincioşi,

În mijlocul unei lumi bolnave spiritual în care unii ar dori să facă cât mai puţin prezent Cuvântul Evangheliei, nu pot să nu împărtăşesc cu voi bucuria învierii Domnului Nostru Isus Cristos, gândul şi rugăciunea noastră îndreptându-se în special spre acele comunităţi parohiale care încă trebuie să-l mărturisească pe Cel ce este iubirea în mijlocul unor situaţii dificile, văduviţi fiind de lăcaşurile de cult sau de o adevărată libertate religioasă. Glasul nostru de păstor se ridică în apărarea voastră asigurându-vă că Dumnezeu care este iubire nu vă va părăsi niciodată atunci când aveţi de suferit de pe urma credinţei voastre să nu uitaţi niciodată că punctul final al Golgotei nu este crucificarea, ci Învierea. Trebuie să-l mărturisiţi pe Cristos în mijlocul unor situaţii dificile, să ştiţi că şi acolo învierea Domnului va aduce bucurie şi reînnoire spirituală, fiind cu toţii conştienţi de victoria iubirii lui Cristos împotriva urii şi a răului.

Mormântul Mântuitorului este gol, piatra a fost dată la o parte şi lumina a pătruns în mijlocul întunericului. Trebuie şi noi să îndepărtăm orice oprelişti ce stau în calea iubirii şi să lăsăm ca sufletul nostru să fie inundat de lumina învierii. Nu poate exista o viaţă creştină autentică fără iubire, şi nu putem să-l mărturisim pe Cel Înviat dacă iubirea nu ne călăuzeşte paşii. “El ne iubeşte, ne arată şi ne face să trăim iubirea Sa, şi pornind de la această ?primă iubire a lui Dumnezeu?, poate, ca răspuns să înmugurească iubirea şi în noi” (Deus caritas est, 17).

Învierea Mântuitorului este în zorii primei zile a săptămânii dar de fapt suntem în prima zi a învierii neamului omenesc din abisul păcatului şi de aceea Mântuitorul ne vine în întâmpinare spunându-ne “Bucuraţi-vă” (Mt 28, 9).

Iubiţi credincioşi,

În toate comunităţile noastre parohiale răsună în aceste zile salutul care dă mărturie despre marea noastră bucurie: “Cristos a înviat!”, iar răspunsul credincioşilor este simplu dar atât de profund: “Adevărat a înviat”. Cu moartea pe moarte călcând, dăruind viaţă celor din morminte şi schimbând cursul istoriei, Cel care este Iubirea ne invită la a ne schimba radical viaţa, a abandona neîncrederea, solitudinea şi frica şi a ne regăsi împreună în jurul celui care este Pâinea Vieţii. Acum frica, dubiul şi întunericul îşi pierd forţa pentru a lăsa loc luminii puternice a credinţei în cel ce a suferit, a murit şi a înviat doar pentru că ne-a iubit. Iubirea gratuită a lui Dumnezeu a schimbat logica umană şi presupusa victorie a întunericului a fost demascată de învierea cea de a treia zi. La fel vor fi demascate şi acele concepţii pseudo-etice ce încearcă să-l îndepărteze pe om de Dumnezeu şi într-un final, pe om de el însuşi. Să nu ne lăsăm amăgiţi iubiţi credincioşi, de toate acele concepţii care vin să pună la îndoială iubirea în toate formele ei: familia, raportul dintre părinţi şi copii, raportul dintre comunităţi cu limbi şi concepţii religioase diferite. Poate ca atacul împotriva familiei creştine este mai virulent ca niciodată încercându-se să se dea impresia că pot exista mai multe feluri de familie pe lângă cea recunoscută de Biserică. O societate însă care confundă iubirea cu instinctele primare şi încearcă sa facă o ideologie din aşa-zise forme noi de căsătorie, această societate se îndepărtează nu numai de mesajul de iubire al Celui înviat, dar mai ales de planul lui Dumnezeu privind istoria mântuirii.

Cristos a înviat din morţi şi cu toate acestea mulţi sunt cei care nu au cunoscut mesajul iubirii lui Dumnezeu. Oare câţi dintre oamenii de pe pământul nostru cred cu adevărat că Isus Cristos este Mântuitorul lumii? Oare câţi dintre cei care cred, devin cu adevărat apostoli ai Evangheliei? În ultimul capitol din Evanghelia după Matei în versetele 16-20, îi regăsim pe discipolii Mântuitorului în Galileea ascultând cuvintele celui ce nu a încetat niciodată să iubească: “Aşadar mergeţi şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Spirit, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată Eu sunt cu voi în toate zilele până la sfârşitul lumii” (Mt 28, 19-20). Totul reîncepe în Galileea, discipolii nemaiputând rămâne în dubiu au trebuit să se angajeze în a-l mărturisi pe Cel Înviat la toată făptura. Oamenii nu mai pot rămâne indiferenţi la misterul morţii şi învierii lui Isus, istoria pornind pe un nou drum şi misiunea începând din acelaşi loc de unde Cristos a făcut primii săi paşi în evanghelizarea lumii. Apostolicitatea Bisericii nu înseamnă doar faptul că a fost fondată pe cei 12, dar şi faptul că are datoria şi misiunea de a predica mesajul iubirii lui Dumnezeu întregii umanităţi. În numele Sfintei Treimi toţi cei care cred ca Isus Cristos este Calea, Adevărul şi Viaţa, şi se botează devin membrii ai marii familii de fii ai celui care este iubirea. Fiecare dintre noi, ţinând cont desigur la starea de viaţă la care aparţinem, trebuie să purtăm în lume mesajul Evangheliei, spunându-le oamenilor de astăzi că există o unică speranţă pentru umanitate şi această speranţă are un nume: Isus Cristos, Mântuitorul şi Răscumpărătorul neamului omenesc.

*
* *

Iubiţii mei fii sufleteşti,

La al şaptesprezecelea Paşti în reînviata Biserică Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, retrăim împreună cu dumneavoastră bucuria învierii dar şi dificultăţile pe care unii dintre dumneavoastră le întâmpinaţi pentru simplul fapt că vă declaraţi în comuniune cu succesorul Apostolului Petru, Sfântul Părinte Papa. Logica noastră umană păleşte în faţa mesajului de bucurie şi speranţă pe care învierea Mântuitorului nostru ne-o aduce tuturor. Chiar şi în spaţii improvizate sau în capele sărace bucuria învierii este la fel de prezentă ca şi în marile catedrale.

Dorim să adresăm şi acestor credincioşi care încă trăiesc experienţa catacombelor, un mesaj de încurajare şi de speranţă, cerându-le să nu uite că Mântuitorul Isus Cristos învinge, domneşte şi împărăţeşte în toate zilele până la sfârşitul lumii.

Cu ocazia marii solemnităţi a Învierii Domnului, urez tuturor credincioşilor sărbători fericite, cu sănătate şi bucurii.

De “ziua Învierii, să ne luminăm cu prăznuire şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem fraţilor, şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: «Cristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le»” (Stihirile Paştilor).

Cristos a înviat!

Cu arhiereşti binecuvântări,

Alexandru
Episcop de Lugoj

Dată la Reşedinţa Noastră Episcopală din Lugoj, la Praznicul Învierii Domnului, Anul Domnului 2006.