Scrisoare pastorală de Paşti, 2010

Iubiţi fraţi şi surori,

Îmi place “să văd” cu ochii sufletului cum pe întregul pământ, pe toate continentele şi la popoarele de toate rasele care fac parte din Biserica noastră “Una, Sfântă, Catolică şi Apostolică”, se sărbătoreşte în acelaşi timp Învierea Domnului nostru Isus Cristos. Anul acesta îi avem alături de noi întru aceeaşi bucurie a Învierii şi pe fraţii ortodocşi. Cristos Înviat ne adună pe toţi în bucuria şi lumina pascală.

Biserica noastră locală, Arhidieceza noastră, cântă şi ea slavă şi recunoştinţă Fiului lui Dumnezeu care “a înviat a treia zi, după Scripturi”; şi spunând aceasta mă gândesc la preoţii care slujesc comunităţile noastre de credinţă. Ce s-ar face Biserica fără ei? Cum s-ar trăi Postul Mare şi Paştele dacă ei ar lipsi? Nu în zadar Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea a declarat Anul Sfintei Preoţii (iunie 2009 – iunie 2010), căci viaţa de credinţă, viaţa Bisericii este imposibil de imaginat fără prezenţa preoţilor. De aceea Isus, în ajunul pătimirii, la Cina cea de Taină, le-a dat apostolilor darul Sfintei Preoţii, ca prin acest dar plin de mister, să avem printre noi, până la sfârşitul veacurilor, aceste “semne vii ale prezenţei lui Cristos”. Iată cum se roagă preoţii la Sfânta Liturghie a Crismei: “Dumnezeule, tu l-ai uns cu Duhul Sfânt pe Fiul tău unul-născut… dă-ne, te rugăm, darul ca noi, cei făcuţi părtaşi de aceeaşi consacrare, să fim în lume mărturisitori ai misterului răscumpărării”.

Avem în această rugăciune o definiţie a preoţilor: “mărturisitori ai misterelor mântuirii”. În această calitate ne însoţesc preoţii, în general, de la botez până la mormânt şi tot ca atare ne-au călăuzit acum de la Miercurea Cenuşii încoace, prin rugăciuni şi meditarea suferinţelor lui Cristos, îndreptându-ne spre adâncul Postului, de unde să ne ridicăm primeniţi şi schimbaţi spre bucuria şi lumina pascală. Drumul crucii, moartea pe lemnul crucii, coborârea în mormânt sunt mistere ale mântuirii pe care preoţii, păstorii noştri sufleteşti, ni le-au împărtăşit în Postul Paştelui. Tot ei ne-au condus la Taina Sfintei Spovezi şi la Taina Sfintei Euharistii: “Eu te dezleg de păcatele tale”; “Luaţi şi mâncaţi, acesta este trupul meu; luaţi şi beţi, acesta este sângele meu”. Preotul este darul lui Dumnezeu care dăruieşte viaţa lui Dumnezeu. Spunea Sfântul Ioan Gură de Aur: “Naşterea spirituală a sufletelor este un privilegiu al preoţilor: ei le fac să se nască la viaţa harului prin intermediul Botezului; prin intermediul lor, noi ne îmbrăcăm cu Cristos”. Într-adevăr, preoţii ne-au călăuzit şi ne-au crescut în credinţa cea dreaptă şi ne-au făcut prin Botez fii ai Bisericii zidite de Cristos.

Prefaţa Liturghiei Crismei din Joia Sfântă spune că Isus, Marele Preot, “a voit ca aceştia (preoţii) să reînnoiască, în numele lui, jertfa răscumpărării neamului omenesc, pregătindu-le fiilor tăi ospăţul pascal”. Ştim că ospăţul pascal este Cina de Taină, Cina preasfântă, jertfa nouă a legământului veşnic, iar preoţilor, prin apostoli şi prin urmaşii lor, odată cu ungerea Duhului, Isus le-a dat această poruncă: “Faceţi aceasta în amintirea mea”. După cele două Sfinte Liturghii din Joia Sfântă, preoţii, după ce şi-au reînnoit făgăduinţele de la Preoţie, ne-au introdus în atmosfera din Vinerea şi Sâmbăta Sfântă, când adoraţia şi rugăciunea luau locul celebrărilor solemne, când comunităţile noastre contemplau moartea pe cruce a Răscumpărătorului şi starea unică a Fiului lui Dumnezeu care a fost pus în mormânt.

Iubiţi fraţi şi surori,

Cel care spusese: “Eu sunt învierea şi viaţa” (In 11,24) nu putea să rămână mult în umbra morţii. Ştim din Evanghelii, de asemenea, că Isus vorbise de mai multe ori despre învierea sa, şi totuşi se pare că numai arhiereii şi fariseii şi-au amintit de această profeţie după moartea lui Isus şi de aceea au pus pază la mormânt (cf. Mt 27,62-66).

La începutul solemn al Vigiliei Pascale am auzit din gura preotului celebrant aceste cuvinte: “Biserica îi cheamă pe fiii săi, răspândiţi în lumea întreagă, să se adune în priveghere şi rugăciune. Dacă vom comemora astfel Paştele Domnului, ascultându-i cuvântul şi celebrându-i tainele sfinte, vom avea speranţa de a fi părtaşi de biruinţa lui asupra morţii”. Iată deci că pentru a intra în lumina Învierii avem nevoie de priveghere şi rugăciune, de ascultarea cuvântului şi de celebrarea Tainelor sfinte. Pe acestea le-am împlinit şi în timpul Postului, dar acum le săvârşim cu inimi reînnoite şi luminate, pentru că “aceasta este sărbătoarea Paştelui, în care este jertfit adevăratul Miel, cu sângele căruia sunt sfinţite sufletele credincioşilor” şi pentru că “Isus Cristos, ridicându-se glorios din mormânt, şi-a revărsat strălucirea asupra neamului omenesc” (Vestirea Solemnă a Învierii). Isus Înviat să binecuvânteze privegherea noastră şi să ne primească rugăciunile.

Ascultând cuvântul lui Dumnezeu, ne amintim ce spune Apostolul neamurilor: “Am fost înmormântaţi împreună cu el prin botez în moartea lui, pentru ca, după cum Cristos a Înviat din morţi prin gloria Tatălui, la fel şi noi să umblăm într-o viaţă nouă” (Rom 6,4). A umbla într-o viaţă nouă înseamnă să stai departe de tot ce se cheamă păcat, căci acesta este “boala şi mormântul sufletului”, cum spune un confrate ierarh şi teolog. Îl citez în continuare: “Prin păcat ni se întunecă vederea cea duhovnicească, ni se micşorează auzul cel lăuntric, ni se tocesc timpanele şi ni se împietreşte inima. Păcatul desfigurează chipul lui Dumnezeu din noi şi ne coboară din ce în ce mai jos”. Să căutăm aşadar nu mormântul sufletului nostru, ci mormântul lui Cristos care ne vorbeşte despre Înviere şi viaţă nouă, despre promisiunea învierii şi a mântuirii noastre. Să nu uităm că suntem fii ai luminii şi ai învierii şi ca atare să ascultăm şi să împlinim cuvintele Apostolului:

“În sfârşit, fiţi toţi într-un gând, compătimitori, plini de iubire faţă de fraţi, milostivi şi smeriţi. Nu întoarceţi rău pentru rău, nici insultă pentru insultă, dimpotrivă, binecuvântaţi, pentru că la aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea. Într-adevăr, cine vrea să iubească viaţa şi să vadă zile bune să-şi ferească limba de la rău şi buzele sale să nu vorbească cu înşelăciune, să evite răul şi să facă binele, să caute pacea şi s-o urmeze” (1Pt 3,8-11).

Celebrând Euharistia şi împărtăşindu-ne, îl primim, ca şi ucenicii de la Emaus, pe Isus cel Înviat, ca să ne fie binecuvântare în marea sărbătoare a Învierii şi cu îndurare să ne ocrotească de orice răutate a păcatului, păstrându-ne mereu uniţi, credincioşi şi preoţi, călugări şi călugăriţe, persoane consacrate şi oameni de bunăvoinţă, în iubirea sa fără margini.

Am amintit de mai multe ori de preoţi, în prima parte a acestor rânduri. Îmi place să-i “văd” sufleteşte stând în toate comunităţile noastre în mijlocul vostru, rugându-se cu voi, predicându-vă, celebrând Sfânta Liturghie pentru voi, bucurându-se de Paşti cu voi toţi. Vă mulţumesc, dragi colegi preoţi, pentru slujirea voastră, iar pe voi toţi, laici şi clerici, călugări şi călugăriţe, persoane consacrate, vă îndemn să-i iubiţi pe preoţii voştri aşa cum sunt, căci şi ei vă iubesc pe voi aşa cum sunteţi.

Tuturor, Sărbători Fericite!

CRISTOS A ÎNVIAT!

Cu binecuvântare,
+ Ioan ROBU
Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti