Mesajul de Crăciun şi Anul Nou
al Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Romano-Catolic de Alba Iulia
Msgr. Dr. JAKUBINYI GYÖRGY

Crăciunul este cea mai populară sărbătoare a familiei. Cu această ocazie se întorc acasă şi cei care au fost obligaţi să plece în străinătate din varii motive. Ne bucurăm de pomul de Crăciun, ne bucurăm de cadouri, ne bucurăm unii de alţii. Comerţul, cu ofertele sale tentante învăluite într-o feerie de lumini multicolore, îi îndeamnă pe oameni să-şi cheltuiască banii cu nesăbuinţă chiar şi cu câteva săptămâni înaintea Crăciunului.

În spatele romantismului “nopţii de vis” adevărul legat de mântuire este mult mai profund şi totodată surprinzător de real: Dumnezeu devenit om a venit între noi în chip de copil, s-a născut într-o peşteră. “A venit între ai săi şi ai săi nu l-au primit. Dar acelora care l-au primit, le-a dat puterea de a fi copii ai lui Dumnezeu.” (Ioan 1, 11-12). Şi aceştia suntem noi, creştinii.

Să îngenunchem, aşadar, înaintea ieslei Copilului din Betlehem ca semn al veneraţiei noastre. Acolo o găsim pe Fecioara Maria, pe care Fiul ei muribund ne-o va încredinţa nouă, pe Sfântul Iosif, pe păstori, apoi vor sosi şi craii de la Răsărit. … Acum însă – cu ocazia sărbătoririi jubileului milenar al fondării diecezei noastre, să privim la iluştrii noştri strămoşi îngenuncheaţi înaintea ieslei şi să învăţăm de la ei!

1. Sfântul rege Ştefan a fondat în anul 1009 Episcopia Transilvaniei cu reşedinţa la Alba Iulia. El şi-a zidit ţara pe o stâncă, a ofert-o Papei ca domeniu vasal şi astfel i-a asigurat cu înţelepciune independenţa faţă de cele două imperii romane. A şi primit coroana din mâna Papei odată cu misiunea de rege apostolic – organizator al Bisericii.

Petru este stânca. Porţie iadului nu au putere asupra lăcaşului construit pe stânca Bisericii (vezi Mt 16,18). Regele Ştefan, pe patul de moarte, şi-a încredinţat coroana şi poporul Sfintei Fecioare Maria. Astfel a devenit ea Patroana noastră, iar noi, patria ei.

Sfântul Ştefan ne învaţă că nici noi nu ne putem construi viaţa decât pe această stâncă, dacă dorim să rezistăm într-o lume care trăieşte în furtuna vremurilor, în “cultura morţii” cum spunea răposatul Papă Ioan Paul al II-lea, dacă vrem să asigurăm viitorul familiei şi al poporului nostru pe calea mântuirii. Pe acest drum ne însoţeşte Mama noastră, Sfânta Fecioară de la Şumuleu-Ciuc.

2. Îngenunchează înaintea Pruncului din Betlehem şi părintele iezuit, Sf. Ştefan Pongrácz, martirul de la Kosice (1582-1619). El s-a născut la 500 de ani după Sfântul rege Ştefan şi este singurul sfânt canonizat al Transilvaniei. El a crescut pe meleagurile noastre, în dieceza noastră, căci s-a născut la Vinţu de Jos, a studiat la iezuiţii din Cluj şi aici şi-a găsit vocaţia de a lucra pentru mântuirea sufletelor. A fost schingiuit până la moarte alături de alţi doi tovarăşi ai săi pentru că nu a vrut să-şi nege credinţa catolică.

Sfântul Ştefan Pongrácz ne învaţă să ne mărturisim credinţa, în primul rând printr-o viaţă spirituală plină de zel, iar, dacă e nevoie, cu preţul martiriului. Zi de zi putem observa că deşi pe meleagurile noastre nu au fost ucişi credincioşi catolici, mulţi suferă pentru credinţa lor, sau sunt pur şi simplu marginalizaţi, batjocoriţi. Prin Sacramentul Mirului am devenit creştini maturi, iar Duhul Sfânt îi ajută pe cei miruiţi să dea dovadă de credinţa lor în primul rând prin practicarea iubirii creştineşti.

3. Şi nu în ultimul rând îl vedem acolo pe Servul lui Dumnezeu, episcopul nostru Márton Áron, marele mărturisitor al credinţei, care, în ultimul secol al mileniului nostru – în cele mai grele timpuri – a mărturisit cu fidelitate cauza credinţei şi poporului său.

Cel de-al II-lea Război Mondial i-a împărţit dieceza în două. Apoi închisoarea comunistă şi arestul la domiciliu i-au limitat activitatea. Dar el a îndeplinit neîncetat spusele moto-ului său împrumutat de la Sfântul Martin din Tours: “Non recuso laborem” (Nu refuz munca / suferinţa). Din acest motiv l-a numit Papa Ioan Paul al II-lea “cinstitul serv al Domnului” (integerrimus Domini famullus).

Episcopul nostru sfânt ne învaţă şi astăzi: “Fii fidel până la moarte şi îţi voi da coroana vieţii veşnice” (Ap 2,10). Să ţii la Biserica şi la poporul tău în aşa fel, încât să poţi recunoaşte fără a-ţi pierde identitatea, şi valorile celorlalţi.

Adevăratul drum al ecumenismului poate fi urmat doar dacă fiecare îşi păstrează identitatea naţională şi religioasă, îşi asumă aceste însuşiri, iar prin aceasta ne putem cunoaşte unul pe altul în mod sincer, să lăsăm în urmă prejudecăţile care durează de mai multe secole şi astfel vom putem conlucra împreună pentru apărarea creştinătăţii şi a culturii noastre.

Înaintând pe drumul episcopului Márton Áron, putem porni cu încredere în cel de-al doilea mileniu al diecezei noastre. Putem spune fără a greşi, că el ne-a călăuzit din primul mileniu al diecezei noastre înspre cel de-al doilea, pe baza moto-ului nostru milenar: “Cu Cristos pentru o mie de ani” (Ap 20,4).

Cu aceste gânduri le doresc un Crăciun plin de har şi un An Nou binecuvântat fraţilor mei întru preoţie, dragilor mei credincioşi şi tuturor oamenilor de bunăvoinţă.

Alba Iulia, 25 decembrie 2008, în sărbătoarea Naşterii Domnului

+ Gheorghe
arhiepiscop