PE URMELE MAGILOR ÎN CĂUTAREA PRUNCULUI MÂNTUITOR

SCRISOAREA PASTORALĂ
a PS Florentin CRIHĂLMEANU,
Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla
la mărita Sărbătoare a Naşterii Domnului
şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos

Florentin, prin harul, mila şi îndelungă-răbdarea Atotputernicului Dumnezeu, Eparh de Cluj-Gherla, Onoratului cler împreună slujitor, cuvioaselor persoane consacrate împreună rugătoare, iubiţilor creştini greco-catolici şi tuturor celor de-o potrivă credincioşi iubitori şi cinstitori de Dumnezeu,

“Har, milă, pace de la Dumnezeu-Tatăl şi de la Hristos Isus, Domnul nostru!” (Tim 1,2).

“Veniţi credincioşilor să vedem unde s-a născut Hristos. Pentru aceasta să urmăm unde merge steaua cu magii, împăraţii de la răsărit. Acolo îngerii cântă neîncetat iar păstorii petrecând noaptea pe câmp, cântare vrednică-i aduc. Mărire întru cele de sus, Celui ce s-a născut astăzi în peşteră din Fecioara şi de la Dumnezeu Născătoarea, în Bethleemul Iudeii!” (Imnografia utreniei din 25 decembrie).

Iubiţi credincioşi,

Sfintele sărbători de iarnă sunt însoţite în fiecare an de bucurie şi veselie, dar şi de numeroase griji, preocupări. Ne facem liste lungi de cumpărături: alimente, băuturi, cadouri pentru cei dragi, podoabe pentru brad şi pentru casele noastre. Suntem dispuşi să facem multe drumuri, să căutăm mult, până găsim ceea ce ne place, ceea ce dorim.

Ca şi creştini botezaţi, acum la sfârşit de an şi în ajunul unui nou an, printre dorinţele noastre, trebuie să punem pe “lista” căutărilor şi a drumurilor noastre un obiectiv esenţial: Darul pe care l-am primit şi pe care în fiecare an suntem invitaţi să-l redescoperim în sufletele noastre, Darul pe care Pruncul născut în peştera din Bethleem ni l-a adus: Darul Mântuirii.

Vă invit să pornim la un drum spiritual având ca şi model căutarea, drumul, pelerinajul în credinţă al magilor de la Răsărit, din Evanghelia de la Matei (Mt 2,1-12). Este de altfel invitaţia pe care Servul lui Dumnezeu Ioan-Paul al II-lea, Pontiful de binecuvântată memorie, a adresat-o tinerilor pentru cea de-a XX-a Zi Mondială a tineretului (care a avut loc la Köln), invitându-i să îl caute pe Hristos, avându-i pe Magi ca şi model; să urmeze steaua, o reflectare a lui Hristos pe firmamentul vieţii personale.

Magii sunt amintiţi uneori în Sfintele Scripturi ca personaje ce invocă sau colaborează cu forţe negative, oculte, un fel de vrăjitori, magicieni (Lev, Dan, Fapte). În Evanghelia de la Matei sunt prezentaţi cu totul altfel. Se pare că magii despre care textul aminteşte erau oameni înţelepţi, cunoscători ai ştiinţelor naturii, de rang nobil; de aceea tradiţia vorbeşte chiar despre “regii magi, împăraţii de la răsărit”. Probabil făceau parte din acele caste sacerdotale ale înţelepţilor care existau încă din vechime în zona Mediei, Mesopotamiei şi a Persiei. Nu ştim cu exactitate nici câţi erau, nici de unde veneau. Se pare că erau experţi în studiul mişcării aştrilor, cunoscând şi modalitatea de interpretare a semnelor cereşti. De aceea, apariţia unui nou astru, mai luminos decât celelalte, pe bolta cerească, a constituit un eveniment deosebit, care nu a trecut neobservat de către cititorii stelelor. Interesaţi să citească şi să interpreteze corect acest semn, magii au petrecut probabil un timp de căutări, de studiu şi discuţii ştiinţifice (astrologice şi astronomice) şi religioase, punând în legătură acest fenomen cu semnele naşterii unei mari personalităţi cu o misiune extraordinară pentru întreaga lume, aşa cum interpretau scrierile lor sacre.

S-a scris mult despre regii magi, s-au făcut ecranizări şi desene animate, dar dincolo de tot ceea ce ar putea constitui rodul imaginaţiei omeneşti un fapt istoric rămâne ca sigur şi adevărat: magii, venind din Răsărit, au ajuns în Ţara sfântă în vremea Naşterii Domnului Isus Hristos, conduşi fiind de o stea călăuzitoare. Magii însă nu au făcut doar o expediţie ştiinţifică, ci cu mult mai important a fost drumul în credinţă, pelerinajul spiritual făcut la lumina harului divin care i-a condus la cunoaşterea Scripturilor, pentru ca primind Cuvântul să ajungă la adevărul deplin, întâlnirea personală cu Pruncul divin, Isus Hristos, Mântuitorul.

Vă invit, deci, să facem şi noi un drum împreună cu magii, un drum de aprofundare spirituală şi de convertire, la capătul căruia să-L redescoperim pe Hristos în ieslea sufletele noastre.

Călătoria Magilor

“Iar dacă s-a născut Isus în Bethleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui” (Mt 2,1-2).

Sf. Apostol Matei începe evanghelia sa cu genealogia Domnului nostru Isus Hristos şi-apoi în finalul primului capitol aminteşte că: “…Maria a născut pe Fiul Său cel Unul-Născut, căruia I-a pus numele Isus” (Mt 1,25). La începutul capitolului al doilea el pune ca şi condiţie necesară a tot ceea ce urmează acest eveniment al naşterii Domnului: “…dacă s-a născut Isus (…) magii de la răsărit au venit…” (Mt 2,1). Drumul magilor, istoria vremii, întreaga istorie de fapt, este condiţionată de evenimentul Naşterii Domnului. Este momentul plinirii timpului în care Dumnezeu a hotărât să pătrundă în timpul şi spaţiul istoriei umane, să îmbrace haina noastră omenească pentru ca pe noi să ne îmbrace în haina de fii ai Tatălui, după cuvântul Sf. Pavel: “Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca pe cei de sub Lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea” (Gal 4,4-5). Este evenimentul crucial pentru omenire, care a marcat pentru veşnicie axa timpului istoriei umane împărţindu-l în două perioade clare şi distincte: înainte de Naşterea lui Hristos şi după Naşterea lui Hristos.

Evanghelistul Matei precizează locul acestui eveniment: Bethleemul, din provincia Iudeea, în Ţara Sfântă şi timpul istoric calculat după anii regelui care domnea în zona respectivă: în timpul regelui Irod, supranumit “cel mare” (născut în 73 î.H.).

Apoi, în directă legătură cu evenimentul Naşterii Domnului, este întrebarea străinilor ajunşi la Ierusalim. Aceştia sunt prezentaţi simplu: “magii de la Răsărit”. Este tot ceea ce textul biblic ne spune despre ei. Nu cunoaştem cu exactitate nici de unde provin, nici câţi sunt. Tradiţia apocrifă a primelor secole ne spune că ar fi fost trei regi (împăraţi) şi că s-ar fi numit Melchior (sau Melcon, regele persanilor), Baltazar (sau Baldazar, regele arabilor) şi Gaşpar (regele indienilor). Deducem din textul biblic faptul că erau oameni înţelepţi care studiau fenomenele astrologice şi cunoşteau modul de interpretare al acestor semne după ştiinţa şi scrierile lor. Au văzut o stea deosebită pe bolta cerească, au studiat fenomenul şi l-au interpretat ca fiind semnul cosmic prevestitor al naşterii regelui iudeilor “…am văzut la Răsărit steaua Lui”. Astfel, ei înţeleg că este vorba despre naşterea unei persoane cu un rol deosebit în istoria umană. Această nouă descoperire trezeşte în sufletele lor dorinţa de a porni în căutarea regelui iudeilor şi a i se închina.

Putem spune că semnul apariţiei stelei a schimbat întreaga lor viaţă. Ne închipuim că trăiau liniştiţi în bunăstare în palatele lor din Orient. Împlineau rânduielile stării lor, dar aveau şi pasiunea studiului semnelor cereşti şi interpretarea lor. Cu siguranţă erau persoane credincioase, care se rugau şi se închinau după rânduiala lor. Într-o seară însă, o nouă stea nemaivăzută, deosebită de toate celelalte, a apărut pe bolta cerească trezindu-le interesul ştiinţific. Ei îşi pun înţelepciunea, inteligenţa şi voinţa în slujba interpretării corecte a semnului ceresc. Câtă frământare, câte cercetări, căutări, nopţi de studiu şi discuţii au petrecut ei până a putea găsi o interpretare acestui semn ceresc, nu ştim. Ştim însă că tot acest efort intelectual i-a condus spre o interpretare concretă: steaua prevesteşte naşterea unui rege cu o misiune deosebită în îndepărtata provincie Iudeea. Noua descoperire dobândeşte o semnificaţie atât de importantă în viaţa lor, încât trezeşte în sufletele lor dorinţa de a căuta confirmarea interpretării semnului primit. Doresc să-l vadă, să-l întâlnească, pe acest rege al iudeilor prevestit de semne cereşti. Aceasta presupune însă noi sacrificii, noi renunţări. Vor avea puterea să renunţe la viaţa comodă, la onoruri, la familii, şi să plece spre o ţară necunoscută, să-şi supună întreaga viaţă unui nou ideal? Vor putea porni într-o călătorie al cărui itinerar exact şi durată exactă nu le cunosc, fără a avea garanţia de a atinge scopul propus? Se vor putea aventura într-o expediţie plină de pericole, vor putea suporta frigul tăios al nopţii şi căldura toridă a zilei, furtunile de nisip şi seceta deşertului? Vor putea înfrunta ţinuturile ostile, “piraţii deşertului”, animalele sălbatice? Câte multe alte întrebări pe care probabil şi le-au pus şi ei…

Magii acceptă renunţarea la bunăstarea actuală, acceptă această expediţie în care viaţa le este pusă la încercare în fiecare clipă. Acceptă pentru că simt că idealul cercetării lor ştiinţifice s-a transformat acum într-o dorinţă interioară, puternică ce îi atrage cu o forţă care le dă tărie, o forţă care depăşeşte puterea lor de înţelegere momentană.

Luând cele necesare pentru o astfel de călătorie, magii pleacă la drum. Renunţă la familiile lor, dar împreună formează o nouă comunitate spirituală bazată pe încredere şi speranţă. Ei au acum un ideal comun: să caute, să întâlnească şi să se închine regelui iudeilor.

Lumina stelei a uimit magii trezindu-le interesul ştiinţific; a urmat cercetarea raţională, interpretarea corectă a unui semn cosmic. Interpretând semnul, lumina stelei pătrunde în sufletele înţelepţilor căutători ai adevărului şi se transformă într-o chemare, un ideal care dă un nou sens vieţii lor: vor urma drumul luminii stelei pentru a-l găsi pe Cel arătat de stea. Sunt doar primii paşi ai drumului de convertire spre adevărata credinţă.

Evenimentul crucial pentru întreaga omenire a fost Naşterea Domnului nostru Isus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul întrupat în spaţiul şi timpul istoriei umane. Evenimentul cel mai important al vieţii noastre spirituale este pentru fiecare dintre noi Naşterea Domnului în sufletele noastre prin Sacramentul Sf. Botez, taina de intrare în familia bisericii creştine. Pelerinajul vieţii noastre, ne spun Părinţii bisericii, începe cu naşterea la viaţa naturală, continuă cu naşterea la viaţa supranaturală (prin Sf. Botez) şi se încheie cu naşterea la viaţa cea veşnică. Naşterea la viaţă precum şi naşterea prin Taina Sf. Botez, în cele mai multe situaţii nu depinde de noi, ci de familie sau de Biserică. Cea de-a treia, naşterea la viaţa veşnică, depinde numai de noi, de modul în care de-a lungul vieţii păstrăm darul prezenţei lui Hristos în sufletele noastre. Aceasta ne poate dobândi împlinirea scopului vieţii, bucuria fericirii veşnice în prezenţa Sa ori regretul, tristeţea veşnică a unei vieţi irosite, departe de El…

Pe drumul vieţii, în acest pelerinaj pământesc, Dumnezeu este Cel care caută şi cheamă pe fiecare om pe nume, chiar mai înainte de a fi cunoscut de către aceştia. Aşa cum răsuna Cuvântul Domnului către proorocul Ieremia: “Înainte de a te fi zămislit în pântece, te-am cunoscut şi înainte de a ieşi din pântece, te-am sfinţit…” (Ier 1,5), iar Psalmistul meditând scria: “Cărarea mea şi firul vieţii mele Tu le-ai cercetat şi toate căile mele mai dinainte le-ai văzut” (Ps 138,3). Atotputernicul Dumnezeu cunoaşte firul vieţii noastre şi trimite semne la timpul potrivit pentru ca să putem recunoaşte şi înţelege prezenţa Sa ocrotitoare alături de noi. Drumul vieţii noastre este un drum de căutare şi interpretare a acestor semne. “Dacă îl cauţi pe Dumnezeu e semn că El te-a căutat mai întâi şi, Dumnezeu fiind, te-a şi găsit mai întâi” – spunea înţeleptul prelat mărturisitor al credinţei, Mons. Vladimir Ghika, de pie memorie. Chiar şi astăzi Dumnezeu este în căutarea omului. Ne cercetează pe fiecare acolo unde suntem, este prezent cu noi la şcoală, la universitate, la locul de muncă, în familie, în societate. Dumnezeu rămâne prezent în sufletul nostru prin harul luminos al Botezului pe care cu toţii l-am primit. Dar oare câţi dintre noi încercăm să conştientizăm prezenţa Lui în acest pelerinaj al vieţii noastre, care se îndreaptă inevitabil spre El, dreptul Judecător? Încercăm să-L punem mai presus de alte planuri şi proiecte personale în viaţa noastră? Încercăm să-L urmăm, cu orice jertfă, să-L lăsăm să orienteze viaţa noastră, să devină idealul vieţii noastre?

Să ne oprim pentru o clipă şi să privim drumul vieţii noastre spirituale. Am primit atâtea haruri prin Sfintele Taine, care trebuie să fie tot atâtea lumini strălucitoare pe drumul vieţii noastre. Să ne propunem să colaborăm activ cu Harul divin şi cu toţi cei care ne pot călăuzi paşii pe drumul căutării şi a interpretării semnelor vieţii noastre, pentru ca, o dată cu vârsta, să progresăm şi pe calea credinţei, a “vârstei spirituale”…

Întâlnirea cu Irod

“Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el. Şi adunând pe toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: Unde este să se nască Hristos? Iar ei i-au zis: În Betheemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: «Şi tu Bethleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul meu Israel». Atunci Irod chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua. Şi trimiţându-i la Bethleem, le-a zis: «Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi dacă îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, pentru ca, venind şi eu, să mă închin lui»” (Mt 2,3-8).

Magii porniţi din Orient caută pe regele iudeilor. Pare că steaua călăuzitoare a dispărut pentru o vreme. Atunci ei se îndreaptă spre oraşul Ierusalim, centrul cultural şi cultual (spiritual) al provinciei Iudeea şi sediul tronului de domnie al regelui provinciei. În vremea aceea Iudeea se afla sub domnia regelui Irod supranumit “cel Mare”. Abil conducător, bun administrator, îndrăzneţ constructor şi iubitor de cultură Irod, evreu după religie, dar hedonit de origine, primeşte din partea Senatului roman tronul mult râvnit, de rege al iudeilor (între anii 37 î.H şi 4 d.H). Pentru a câştiga bunăvoinţa evreilor, începe un mare proiect pentru reconstruirea Templului din Ierusalim, dar în acelaşi timp, înalţă în multe zone ale regatului său temple idolatre, închinate unor zeiţe păgâne. Trăsătura de caracter dominantă a lui Irod a fost aviditatea de putere. Dorinţa de a înlătura orice concurenţi la tronul de domnie i-a întunecat minţile până-ntr-atât încât a fost în stare să-şi ucidă una dintre cele cinci soţii şi trei dintre cei şapte fii ai săi. Firea suspicioasă şi bănuitoare a lui Irod a ajuns să-l târască spre aceste izbucniri criminale de o rară cruzime. De aceea a rămas în istorie mai degrabă ca un despot criminal obsedat de putere decât ca un abil constructor militar sau administrator. La auzul întrebării magilor: “unde este regele iudeilor, cel ce s-a născut?…”, îşi dă seama că un semn ceresc indicase existenţa unui alt rege al iudeilor. Astfel înţelegem bine cauza pentru care sufletul lui Irod s-a tulburat. Pentru cel obişnuit să elimine fără scrupule orice rival, fie el chiar şi dintre rudele sale, această veste aduce multă tulburare, nelinişte, iar temerile regelui se transmit şi populaţiei Ierusalimului. Întrebarea magilor devine o problemă atât de importantă, încât Irod convocă imediat o adunare de urgenţă a tuturor autorităţilor religioase ale vremii, un adevărat Sinod: “…adunând toţi arhiereii şi cărturarii poporului, căuta să afle de la ei: unde este să se nască Hristos?” (Mt 2,4). Irod pune sinodului o întrebare diferită de cea pe care magii o adresaseră localnicilor. El este interesat de locul naşterii lui Hristos, (Mesia), pe când magii sunt interesaţi de persoana regelui iudeilor, pentru că doresc să i se închine. Un iudeu, membru al Poporului lui Israel, ar fi utilizat mai degrabă titulatura “regele lui Israel” (aşa cum arhiereii batjocoritor i se adresează la răstignire, Mt 27,42) dar Matei preferă să pună acest titlu pe buzele păgânilor pentru a face o directă legătură cu titlul care va rămâne înscris deasupra Crucii, tot de către păgâni, ca şi cap de acuză al procesului şi condamnarea la moarte: “Acesta este Isus Regele Iudeilor” (Mt 27,37) sau “Isus Nazarineanul, Regele iudeilor” (Io 19, 19). Astfel, evanghelistul prefigurează încă de la Naşterea lui Isus, momentul patimii mântuitoare.

Irod, ca şi evreu, (după religia declarată), auzise lecturile profetice referitoare la venirea lui Mesia, Hristosul, Unsul lui Dumnezeu, dar cu siguranţă nu cunoştea textul Scripturilor.

Oare acel Mesia să fie regele iudeilor pe care magii îl caută? Până acum îşi eliminase cu succes toţi rivalii. Oare va fi nevoit să lupte chiar cu Unsul lui Dumnezeu? Cine ar fi putut să-i răspundă mai bine acestei întrebări decât arhiereii şi cărturarii poporului, cunoscători ai sfintelor Scripturi şi păstrători ai sfintelor tradiţii? Răspunsul pare evident pentru aceştia. Citează profeţia lui Mihea (Mih 5,1), din care Irod află cu exactitate ceea ce îl interesa: locul unde trebuia să se nască Hristos: “în Bethleemul Iudeii”. De asemenea, acum ştie că Acela este rânduit să devină “Conducătorul care va paşte” poporul Israel. Deci temerea lui Irod se adevereşte: Regele iudeilor prevestit înţelepţilor magi prin steaua de la Răsărit este Mesia, Hristos, Unsul lui Dumnezeu cel prevestit de prooroci. Neliniştea şi tulburarea lui creşte. Va trebui acum să afle mai exact vârsta Pruncului, să aibă o confirmare a celor aflate pentru ca apoi să poată acţiona imediat. Până atunci totul trebuia să rămână ascuns, nimeni să nu ştie. Mai mult decât atât, un plan viclean încolţeşte în mintea sa întunecată: să se folosească tocmai de magi pentru a afla alte detalii şi a-i trimite să verifice împlinirea Scripturilor. De aceea, cheamă în ascuns pe magi întrebându-i asupra timpului când s-a arătat semnul ceresc, steaua. Astfel, Irod aflând când a apărut steaua, află când s-a născut Hristos şi poate deduce vârsta pe care ar fi trebuit să o aibă (Mt 2,16). Cunoaşte astfel locul şi vârsta Pruncului, mai rămâne doar confirmarea practică. Ascunzându-şi cu ipocrizie gândurile, Irod vrea să pară în faţa magilor nerăbdător să primească o confirmare a venirii pe lume a Pruncului pentru a se închina Lui. Pare că le oferă misiunea de trimişi ai lui, dar, de fapt, doreşte să fie spionii lui…iar magii îl ascultă. De fapt, având planul ucigaş deja bine gândit, nu aştepta decât o confirmare pentru a-l pune în aplicare. Vor muri atunci din cruda-i poruncă mii de prunci nevinovaţi (Mt 2,16), dar Pruncul divin nu va fi printre aceştia… Dumnezeu îşi urmează cursul planului Său, dincolo de toate ambiţiile şi pasiunile umane. Paradoxal Dumnezeu lucrează chiar şi prin cei care-i stau împotrivă: Irod ajută pe magi să facă paşi importanţi în căutarea lor: mai întâi identificând pe regele iudeilor cu Hristos, (Mesia), iar apoi orientându-le căutarea spre sfintele Scripturi şi chiar trimiţându-i să caute şi să-i confirme împlinirea Cuvântului.

Am întâlnit în acest fragment trei categorii de persoane cu trei atitudini diferite faţă de Pruncul divin:

- magii, care caută adevărul cu sinceritate şi perseverenţă, dorind o întâlnire personală cu regele iudeilor pentru a i se închina;

- arhiereii şi cărturarii poporului, care cunosc Scripturile şi interpretarea lor, dar rămân indiferenţi, viaţa lor rămânând o cunoaştere doar la nivelul teoretic, dar care nu schimbă, nu orientează viaţa lor spre Hristos

- regele Irod, care îşi vede tronul ameninţat, pentru el Pruncul fiind un rival care trebuie înlăturat.

Dar oare noi ce atitudine spirituală avem faţă de Hristos, Domnul nostru? Suntem perseverenţi în căutarea lui Hristos cu credinţă, cu speranţă şi iubire, împotriva dificultăţilor pe care le întâmpinăm, ca şi magii; sau poate am devenit deja indiferenţi, siguri pe noi, cunoaştem poruncile, am citit Scripturile, deci nimic nu ne mai mişcă sufleteşte, ca şi arhiereii şi cărturarii poporului, sau poate chiar mai mult, suntem atât de aplecaţi asupra propriilor idealuri, planuri, pasiuni încât prezenţa Lui ne deranjează şi poate l-am şi “eliminat” din viaţa noastră, ca şi Irod, regele? Care este imaginea pe care o am despre Isus? Constituie un ideal al vieţii mele, este o imagine vie, a devenit doar o “poveste pioasă” sau poate chiar consider că este o piedică în viaţa mea? Imaginea pe care o am despre Hristos îmi arată identitatea mea spirituală şi îmi întăreşte motivaţia vieţii creştine?

Cum încerc să-mi cultiv identitatea creştină? Cât timp acord rugăciunii, lecturii Sfintei Scripturi? Să mi-aduc aminte că unicul mesaj divin, scris de către oameni sub inspiraţia Spiritului Sfânt, dar considerat ca având pe Dumnezeu ca şi autor (Conciliul Vatican II, Dei Verbum), este Sfânta Scriptură. De aceea, nu este suficient să o avem şi să o ţinem la loc de cinste în casa noastră, ci este necesar să o citim, să o medităm şi mai cu seamă să o aplicăm în viaţa noastră, adică să oferim un trup mesajului divin.

Să reluăm drumul luminos al căutării şi întâlnirii cu Hristos, să trăim ceea ce am învăţat şi cunoaştem despre viaţa creştină, din Sfânta Scriptură, (Biblie) şi să nu ne lăsăm robiţi de ideile şi planurile noastre într-atât încât să le punem mai presus de Voinţa divină.

Întâlnirea cu Isus

“Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui şi deschizând vistieriile lor, i-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor” (Mt 2,9-12).

Magii începuseră căutarea bazând-se pe ştiinţa lor, apoi interpretând semnul stelei au plecat la drum iar acum au primit confirmarea cuvântului Scripturilor. Ei însă nu doresc doar o confirmare a raţionamentului făcut, ci doresc o întâlnire personală cu Conducătorul şi Păstorul poporului Israel. De aceea pornesc din nou la drum, cu încredere în cuvântul primit şi cu speranţă. Surprinzător, steaua strălucitoare care apăruse dintr-odată, schimbându-le întreaga viaţă şi orientându-le drumul căutărilor de zi şi noapte, acum apare înaintea lor la fel de clară şi strălucitoare călăuzindu-i spre casa unde era Pruncul. Magii se bucură pentru că înţeleg că nu e o stea oarecare de pe bolta cerească. Strălucirea ei era atât de puternică încât putea fi văzută şi ziua şi noaptea. Această lumină călăuzitoare avea puterea să apară şi să dispară, să se înalţe şi să coboare, să arate calea magilor când ei mergeau, să se oprească atunci când ei se opreau. “Era ca stâlpul cel de nor în pustie” (Ieş 13,21-22), explică Sf. Ioan Gură de aur. Aşa cum stâlpul de nor ziua şi stâlpul de foc noaptea, era semn că Domnul merge înaintea poporului Său, arătându-le şi luminându-le calea, oprind şi ridicând tabăra iudeilor în drumul lor prin deşert la timpul potrivit, astfel era şi semnul stelei strălucitoare şi călăuzitoare pentru regii magi.

Dacă stăm bine să ne gândim, ar fi dificil ca o stea din înaltul cerului să indice o direcţie precisă între două localităţi atât de apropiate cum sunt Ierusalimul şi Betheemul, iar apoi să arate locul exact în care se afla casa unde era Pruncul. “Cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei şi al colibei dacă nu ar fi părăsit înălţimea aceea şi de nu s-ar fi coborât jos şi n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului?” se întreabă Sf. Ioan Gură de aur. Ce poate fi steaua aceasta care nu se supune legilor creaţiunii şi are puteri cu totul extraordinare? S-au întrebat şi magii înţelegând că nu era vorba despre un simplu semn astral, ci era un semn ceresc menit să le confirme actul de încredere făcut şi să le călăuzească paşii spre Pruncul din Bethleem.

Sufletele aprinse de dorinţa de a-L vedea pe Hristos-Regele iudeilor, la revederea semnului ceresc, sunt pătrunse de o bucurie foarte mare, presimt că momentul întâlnirii se apropie. Acesta devenise treptat scopul vieţii lor, ce trebuia să încununeze şirul lung al zilelor şi nopţilor de studiu şi cercetare, despărţirea de propria familie şi patrie, drumul lung plin de pericole, sub arşiţa zilei şi frigul nopţii şi alte neajunsuri întâlnite urmând calea indicată de steaua călăuzitoare. Acum toate acestea se preschimbă în bucuria întâlnirii cu Cel căutat. (“Dumnezeu este cu noi”, Emanuel). Sunt pe drumul cel bun.

Magii se apropie de misterul întâlnirii cu Hristos îmbrăcaţi în veşmântul bucuriei.

Să încercăm să pătrundem şi noi alături de ei în această scenă. Să vedem cămilele şi elefanţii cu mişcări lente, greoaie apropiindu-se treptat şi-apoi îngenunchind; magii cu sufletele pline de o sfântă teamă, coborând şi apropiindu-se purtând în mâini daruri preţioase. Se îndreaptă încet spre lumină şi apoi pătrund în casă. Orbiţi de Izvorul luminii rămân o clipă neclintiţi, uimiţi, învăluiţi în lumină, în adoraţie. Privirea lor întâlneşte acum pe Cel prevestit de stea, pe Cel pentru care renunţaseră la familie, avere, ţară, pe Cel căutat cu ardoare trecând peste “mări şi ţări”, pe Cel proorocit de sfintele Scripturi, pe Cel care le schimbase atât de radical cursul vieţii şi îl orientase spre această întâlnire.

E doar un prunc, un simplu prunc, ce zâmbeşte dulce în braţele materne. Un gângurit firav de neînţeles, o mânuţă-ntinsă spre chipul Mamei ce priveghează-n rugăciune. Ce putea să le ofere înţelepţilor regi magi un simplu prunc, neputincios, ce nu ştia vorbi, ce doar prin privire, zâmbet sau plâns putea să-şi exprime trăirile?…

“Noul rege, în faţa cărora erau închinaţi în adoraţie, era foarte diferit de aşteptările lor – explică Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea (ZMT, Köln – 20.08.2005) – Deci era necesar să-şi schimbe propriile idei despre putere, despre Dumnezeu şi despre om, şi astfel să se schimbe, de fapt ei înşişi”. Magii acum încep să înţeleagă cât de diferită este puterea acestui Prunc-Dumnezeu faţă de puterea marilor regi ai lumii în care vieţuiesc. Învaţă supremaţia puterii în slăbiciune, a tăriei în smerenie, a forţei în neputinţă, a frumuseţii în inocenţă…Învaţă să devină oameni ai adevărului, ai dreptăţii, ai smereniei, ai milostivirii, ai bunătăţii. Se petrece astfel în sufletul lor o convertire profundă, o schimbare a scării valorilor. “Nu vor mai întreba: La ce îmi poate servi acest lucru? Ci vor trebui să se întrebe: Cum pot sluji eu prezenţa lui Dumnezeu în lume?”, exemplifică Suveranul pontif. Magilor li se dezvăluie aceste adevăruri profunde ale vieţii lor în adoraţie: o privire şi un zâmbet lin a Pruncului divin a fost de-ajuns. Sufletele pătrunse deja de arşiţa căutării, de bucuria semnului ceresc, acum se deschid în adoraţie. Ei se lasă pătrunşi de simplitatea, puritatea şi inocenţa, de pacea, liniştea şi iubirea pe care acest Prunc le-o transmite.

Este un nou pas în credinţă. În faţa lor idealul a devenit realitate, semnul certitudine şi cuvântul a devenit Trup. Cel vestit (arătat) de semnul ceresc, Regele iudeilor, Cel confirmat de sfintele Scripturi, Conducătorul şi Păstorul poporului Israel, Cel întâlnit acum, Izvor de lumină, pace şi iubire, este Hristos, Mesia, Pruncul-Dumnezeu.

Ei simt dorinţa de a-I oferi ce au mai bun, mai preţios şi mai curat, micului Împărat. Cad la pământ în semn de venerare, recunoscând în Pruncul din iesle pe Domnul cel tare. Acesta e darul lor cel mai mare, chiar viaţa lor i-o aduc închinare. Apoi vistieriile deschizând deodat’, Îi oferă aurul ca pentru Împărat, tămâia ca pentru Dumnezeu şi smirna ca pentru Unsul Său, Mesia. Astfel regii magi, alături de Maria, Iosif şi păstori, devin primii adoratori ai Pruncului divin.

Cine ar fi putut să înţeleagă mai bine zâmbetul dulce şi gânguritul lin, mânuţele întinse şi scâncetul Pruncului divin? Maria Fecioara în priveghere şi rugăciune, cunoaşte dorinţele şi înţelege semnele gingaşului Prunc şi toate le împlineşte şi le orânduieşte după divina Voinţă. Ea este acum Mamă şi Mijlocitoare Magilor veniţi la închinare. Le oferă în tăcere tot ceea ce Pruncul dorea să le ofere, liniştea conştiinţei şi pacea credinţei Maria e Mijlocitoarea pentru Fiul ei şi-I aduce darurile oferite de Magi să le atingă lin spre binecuvântare. Totul se face prin Maria şi cu Maria mama Lui. Mijlocitoare pentru Fiul ei şi mijlocitoare la El de-a pururi pentru toţi cei care Îl caută.

Lumina prezenţei chipului Mântuitor a pătruns acum în sufletele lor şi străluceşte prin faptele lor. Adoraţia e semnul iubirii oferite, simbolul castităţii. Închinăciunea e semnul supunerii cu încredere, simbolul ascultării. Oferirea preţioaselor daruri e semnul desprinderii de bogăţiile lumii, simbolul sărăciei. Iată cum viaţa lor oferită pentru un ideal, s-a transformat treptat pe drumul căutării şi împlinirii acestui ideal. Astfel, la lumina stelei urmate cu credinţă, a cuvântului Scripturii ascultat şi primit, dar mai cu seamă la lumina întâlnirii personale cu Hristos, ei dobândesc o nouă viaţă şi un nou drum pentru viaţa lor. Nu se vor mai întoarce pe acelaşi drum. De-acum înainte Hristos va fi Lumina vieţii lor în zi şi în noapte. Acesta este marele dar pe care Pruncul din iesle l-a oferit magilor: Darul prezenţei Sale în sufletele lor.

Adoraţia magilor a constituit momentul culminant al drumului lor spiritual, fiind o scenă care a inspirat adeseori arta creştină universală, de-a lungul vremurilor. Casa din Bethleem devine astfel prima catedrală în care Dumnezeu coboară pe pământ şi se oferă în dar oamenilor pentru a fi adorat. Magii, profund pătrunşi de această strălucire a Prezenţei, vor deveni ei înşişi tabernacole vii, cristofori.

Păstrând în imaginaţie scena regilor magi în adoraţie, să reflectăm asupra vieţii noastre de rugăciune, asupra atitudinii noastre în rugăciune. Este rugăciunea noastră o întâlnire personală cu Hristos? Este o hrană spirituală care îmi alimentează viaţa de credinţă? Apelez cu încredere la mijlocirea Psf. Fecioare Maria?

Cultul euharistic, chiar şi în afara Sf. Liturghii, scria Ioan Paul al II-lea, pontiful de pie memorie, (Ecclesia de euharistia) este de mare valoare pentru Biserică. “Între toate devoţiunile, a-L adora pe Isus în Taina Sf. Sacrament este cea dintâi,…, cea mai iubită de Dumnezeu şi cea mai utilă nouă”, spunea Sf. Alfons Maria de Liguori; iar Sf. Ioan Maria Vianney, parohul de Ars, oferea ca şi model răspunsul ţăranului pe care îl întrebase ce face când stă atâta timp în faţa tabernacolului: “Nu fac nimic, eu îl privesc şi El mă priveşte…”. Să ne unim şi noi cât mai des cu Hristos prin legătura privirii şi-apoi să păstrăm această legătură în sufletul nostru, cu credinţă, speranţă şi iubire, de-a lungul vieţii noastre. Să urmăm modelul Fecioarei Maria care păstra cu sfinţenie toate cuvintele lui Isus şi le medita în inima Sa (Lc 2,19). Să avem o devoţiune plină de iubire şi respect faţă de ea. Să fie mereu tăria, mângâierea, ajutorul şi refugiul nostru de-a lungul pelerinajului acestei vieţi.

Am fi tentaţi să credem că întâlnirea cu Isus marchează pasul ultim şi definitiv pe drumul spiritual al magilor. Au primit lumina harului întâlnirii Pruncului divin şi s-au închinat Lui, deci ţelul călătoriei a fost atins, misiunea lor s-a încheiat…De fapt adevărata lor misiune abia acum începe. Vor fi apostoli şi evanghelizatori, trimişi în lume să vestească şi să dăruiască lumina Darului primit. Nu vor avea nevoie de o altă stea călăuzitoare pentru că lumina credinţei străluceşte acum în sufletele lor. Vor păstra în suflete chipul Pruncului mântuitor, care va deveni Idealul călăuzitor al vieţii lor. De-acum ei vor trebui să poarte Icoana sfântă în lumea-ntreagă, să-L vestească şi să-L dăruiască tuturor, pe Cel pe care l-au căutat, l-au găsit şi l-au primit.

Acesta a fost drumul magilor. Au pornit încrezători în ştiinţa şi înţelepciunea lor, dar apoi, pătrunşi de lumina harului şi conduşi de puterea cuvântului, perseverenţi în credinţă, au ajuns să întâlnească pe Cel căutat şi să recunoască în El pe Mesia, Hristos, Regele izbăvitor mult aşteptat.

Reprezentările antice cu adoraţia magilor zugrăvesc adeseori trei magi: unul mai tânăr, altul matur şi altul mai în vârstă; unul e asiatic, altul e european şi altul african. Ce dorea tradiţia creştină să simbolizeze prin aceasta? Faptul că toţi oamenii, de orice vârstă, de orice rasă şi naţiune trebuie să recunoască Pruncul divin ca Rege şi Mântuitor, să-L caute şi să I se închine. El a venit în lume din iubire pentru noi şi doreşte să împărtăşească tuturor acelaşi mare dar: Darul Mântuirii, Darul Vieţii, căci “întru aceasta s-a arătat dragostea lui Dumnezeu către noi că pe Fiul său cel Unic născut L-a trimis Dumnezeu în lume, ca prin El viaţă să avem” (I Io 4,9).

Iar acum magii se întorc bucuroşi pe-un nou drum, având o nouă misiune.

Ne întoarcem şi noi în lumea noastră, o lume ce are nevoie de un nou drum, având ca şi lumini călăuzitoare, Harul, Cuvântul şi Prezenţa lui Dumnezeu care să ofere pacea, liniştea şi iubirea Sa, în familii, în societate şi în lumea toată. Drumul lumii cu siguranţă nu îl vom schimba într-o zi, dar drumul vieţii noastre îl putem schimba într-o clipă: în acea clipă în care vom decide să trăim cu adevărat ca şi creştini botezaţi, călăuziţi de lumina Harului divin, întrupând în viaţa noastră Cuvântul ascultat şi păstrând în ieslea sufletele noastre Prezenţa sfinţitoare. Astfel vom deveni adevăraţi cristofori care vor vesti bucuroşi tuturor: Azi pentru noi, şi în noi, s-a născut Hristos, Prunc Mântuitor!

“Însuşi Dumnezeul păcii să vă sfinţească pe voi desăvârşit şi întreg spiritul vostru şi sufletul şi trupul să se păzească, fără de prihană, întru venirea Domnului nostru Isus Hristos” (I Tes 5,23).

Pruncul divin născut în Bethleem, prin mijlocirea rugăciunilor Preasfintei Sale Mame, ale Sfântului Iosif, Părintele ocrotitor şi Patronul Eparhiei noastre, să vă dăruiască tuturor să puteţi trăi în aceste sfinte zile de sărbătoare bucuria păstorilor şi a magilor, şi să redescoperiţi prezenţa lui Hristos în ieslea sufletelor voastre!

Sfântă bucurie întru Naşterea Mântuitorului nostru şi mulţi ani sfinţi în pelerinajul spre întâlnirea faţă către faţă cu El!

Cu arhierească binecuvântare şi sfântă bucurie, la ceas de luminată sărbătoare,

+ Florentin
Episcop de Cluj-Gherla

Dată în Cluj-Napoca, din reşedinţa episcopală, la Marea Sărbătoare a Naşterii Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, Anul Domnului 2005, la 305 ani de la Sfânta Unire cu Biserica Romei, în primul an de pontificat al Sf. Părinte Papa Benedict al XVI-lea, în al IX-lea an al episcopatului şi în al IV-lea la tronul Eparhiei de Cluj-Gherla.