Scrisoare pastorală la
sărbătoarea Naşterii Domnului 2011

Ladislaus Böcskei
Divina Miseratione et Apostolicae Sedis Gratia
Episcopus Magno Varadinensis Latinorum

Iubiţi Fraţi întru Cristos! Iubiţi credincioşi!

Sărbătoarea Crăciunului ne oferă o imagine bogată, plină de întâmplări, atmosfera intimă, familiară şi fermecătoare în care îşi face apariţia o pereche simplă, vin îngerii, se minunează păstorii, părtaşi ai unui eveniment extraordinar în viaţa lor prin naşterea lui Isus Cristos. În această atmosferă se reîmprospătează în noi amintiri ale copilăriei şi îndrăznim mai mult decât altă dată să vorbim despre iubire şi pace, al căror dar ne străduim să-l trăim în primul rând în sânul familiei şi să-l împărtăşim cu cei pe care îi întâlnim în aceste zile.

Crăciunul, însă, înseamnă mult mai mult decât ceea ce am enumerat aici: Sfântul Evanghelist Luca relatează în mod detaliat cele petrecute în Noaptea Sfântă (Lc 2, 1-20), ceea ce 1,2 miliarde de creştini sărbătoresc astăzi în lumea întreagă. În întâmplarea evocată nu scapă atenţiei noastre ambientul deloc potrivit pentru naşterea Pruncului, care ne aminteşte de soarta pribegiei: “A venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit…”. În contrast cu cântecul îngerilor constatăm răceala lumii, care nu L-a primit: Dumnezeul care vine pentru mântuirea oamenilor, Mesia cel mult aşteptat a trebuit să se nască în afara oraşului şi departe de oameni.

Noaptea de Crăciun ne vorbeşte despre lumea lui Dumnezeu şi ne face să ne oprim, să fim atenţi unii la alţii. Astfel, lăsăm grijile pământeşti şi parcă ne aducem aminte să fim din nou oameni. Regăsim Pruncul şi descoperim lumea care, deşi se află aici şi facem parte din ea, totuşi, de multe ori ni se pare îndepărtată.

Noaptea de Crăciun vorbeşte şi despre lumea oamenilor, despre lumea noastră şi despre întunericul acesteia. În pofida a milioane de lumini noi, trăim în lumea umbrelor şi parcă ne-am şi obişnuit cu semiobscuritatea. Căci este umbră acolo unde săracii nu au ce mânca, unde familiile trăiesc în duşmănie şi se destramă, unde copiii ajung să crească pe stradă, unde oamenii se urăsc pentru că nu vorbesc aceeaşi limbă sau nu se roagă în acelaşi fel.

Crăciunul este timpul marii întâlniri. Dumnezeu din lumea Sa coboară printre oameni şi îşi caută loc între ei. Lumina alungă întunericul, şi se naşte o stea a speranţei: “Maria l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfăşat şi l-a culcat în iesle.”(Lc 2, 7) Dumnezeu s-a făcut om. Multă vreme a pregătit acest moment al întâlnirii cu omul: Profeţii au avertizat poporul aflat în aşteptare despre vizita lui Dumnezeu, totuşi lumea parcă a rămas insensibilă. Dar cu toate acestea, El a venit prin conlucrarea omului: Maria şi Iosif L-au primit cu iubirea familiei în numele întregii lumi. De atunci se află printre noi, pentru ca în venirea Lui să descoperim lumina din Betleem. “Dumnezeu are urmele şi căile sale, noi trebuie să le recunoaştem… scrie episcopul Prohászka Ottokár. Doi călători sosesc la Betleem; necesitatea şi ascultarea, «edictum Caesaris» îi conduce, iar ei vin să se supună. … Cine ar fi crezut că va sosi astfel. Mai degrabă l-am fi imaginat sosind printre fulgere şi trăsnete. Dar de ce credem că Dumnezeu este violenţă, de ce nu smerenie şi iubire? acestea înseamnă mai puţin? Violenţa nu clădeşte, ci distruge, iar pentru viaţă şi creaţie sunt necesare forţe tăcute şi iubitoare. … Şi de ce nu a venit cu mare fast? Fastul este exterior. El a venit purtând raiul în sine. Unde altundeva există mai multă lumină şi strălucire decât în sufletul curat pe care nu îl înghite nici măcar noaptea cea mai întunecată? Frumuseţe, armonie şi simplitate, aceasta este calea lui Dumnezeu, drumui său de la Betleem până la noi, în noaptea sfântă…”(Prohászka Ottokár, Gloria in Excelsis, Elmélkedések, Bupesta 1915).

Iubiţi Fraţi întru Hristos! Iubiţi credincioşi!

Conform relatării evanghelistului, pacea şi liniştea caracterizează momentul naşterii lui Dumnezeu. Pace şi linişte îi cuprinde pe toţi aceia care caută Pruncul – păstorii, oamenii simpli, magii de la răsărit – pentru ca ei să descopere şi să înţeleagă iubirea inefabilă a lui Dumnezeu. Fie ca sărbătoarea Crăciunului să ne conducă şi pe noi la Dumnezeu, astfel încât să descoperim Iubirea care a luat trup în mijlocul nostru. Atunci va pătrunde în vieţile noastre pacea vestită de îngeri şi mărirea lui Dumnezeu ne va schimba vieţile.

Cu aceste gânduri doresc tuturor un Crăciun binecuvântat şi plin de pace!

Cu binecuvântarea mea episcopală.

Oradea, Crăciunul 2011

† Böcskei László, m.p.
Episcop de Oradea