Articole selectate

Audienţa generală de miercuri Despre rugăciunea lui Isus în faţa morţii miercuri, 8 februarie 2012 Iubiţi fraţi şi surori, Astăzi aş dori să meditez împreună cu voi asupra rugăciunii...

Citiţi întreg documentul

Mesaj cu ocazia Postului Mare Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea pentru Postul Mare 2012 "Să fim atenţi unii faţă de alţii pentru a da impuls carităţii şi faptelor bune" (Evr...

Citiţi întreg documentul

Predica Papei în sărbătoarea Prezentării Domnului... Predica Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea în sărbătoarea Prezentării Domnului la Templu şi Ziua Mondială a Vieţii Consacrate Vatican, 2 februarie 2012 Iubiţi...

Citiţi întreg documentul

Audienţa generală de miercuri Despre rugăciunea lui Isus în Ghetsemani miercuri, 1 februarie 2012 Iubiţi fraţi şi surori, Astăzi aş vrea să vorbesc despre rugăciunea lui Isus în Ghetsemani,...

Citiţi întreg documentul

Discursul Papei la întâlnirea cu Congregaţia pentru... Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea la audienţă acordată participanţilor la Adunarea plenară a Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei Vatican,...

Citiţi întreg documentul

Notă despre Ordinariatele pentru anglicanii ce vor să intre în Biserica Catolică

Publicat la 21.10.2009 în categoria Congregaţia pentru Doctrina Credinţei. 1.982 afişări. Tipăreşte acest material Trimite prin email materialul

Nota Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei
despre Ordinariatele personale pentru anglicanii
care doresc să intre în Biserica Catolică
marţi, 20 octombrie 2009

Cu pregătirea unei constituţii apostolice, Biserica Catolică răspunde la numeroasele cereri care au fost făcute la Sfântul Scaun din partea unor grupuri de clerici şi credincioşi anglicani provenind din diferite părţi ale lumii, care doresc să intre în comuniunea deplină şi vizibilă.

În această constituţie apostolică, Sfântul Părinte a introdus o structură canonică ce se ocupă de o astfel de reuniune corporativă prin instituirea de ordinariate personale, care vor permite credincioşilor foşti anglicani să intre în comuniunea deplină cu Biserica Catolică, păstrând în acelaşi timp elemente din patrimoniul spiritual şi liturgic anglican specific.

Conform modului de exprimare al constituţiei apostolice, supravegherea şi conducerea pastorală pentru aceste grupuri de credincioşi foşti anglicani va fi asigurată de un ordinariat personal, al cărui ordinariu va fi în mod obişnuit numit de clerul fost anglican.

Constituţia apostolică ce va fi publicată în curând reprezintă un răspuns raţional şi chiar necesar dat unui fenomen global, oferind un unic model canonic pentru Biserica Universală adaptabil la diferite situaţii locale şi, în aplicarea sa universală, egală pentru foştii anglicani. Acest model prevede posibilitatea hirotonirii de clerici căsătoriţi foşti anglicani, ca preoţi catolici. Motive istorice şi ecumenice nu permit hirotonirea bărbaţilor căsătoriţi ca episcopi fie în Biserica Catolică, precum şi în cele ortodoxe. De aceea, constituţia determină că ordinariul poate să fie ori un preot ori un episcop necăsătorit.

Seminariştii din ordinariat sunt pregătiţi alături de alţi seminarişti catolici, chiar dacă ordinariatul va putea deschide o casă de formare cu scopul de a răspunde la necesităţile speciale de formare în patrimoniul anglican. În felul acesta, constituţia apostolică încearcă să creeze un echilibru între interesul de a păstra preţiosul patrimoniu anglican liturgic şi spiritual pe de o parte, şi preocuparea ca aceste grupuri şi clerul lor să fie încorporaţi în Biserica Catolică.

Cardinalul William Levada, prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, care a pregătit această măsură, a afirmat: “Am încercat să venim în mod unitar şi egal în întâmpinarea cererilor pentru o unire deplină care ne-au fost prezentate din partea credincioşilor foşti anglicani provenind din diferite părţi ale lumii în anii recenţi. Cu această propunere Biserica vrea să răspundă la aspiraţiile legitime ale acestor grupuri anglicane pentru o comuniune deplină şi vizibilă cu episcopul de Roma, succesorul sfântului Petru”.

Aceste ordinariate personale vor fi instituite, în funcţie de necesităţi, cu consultarea prealabilă a conferinţelor episcopilor locale, iar structurile lor vor fi într-un fel asemănătoare cu acelea ale ordinariatelor militare, care au fost înfiinţate în atâtea ţări pentru a asigura îngrijirea pastorală a membrilor forţelor armate şi a angajaţilor lor în lumea întreagă. “Anglicanii care s-au pus în contact cu Sfântul Scaun au exprimat clar dorinţa lor pentru o comuniunea deplină şi vizibilă în Biserica una, sfântă, catolică şi apostolică. În acelaşi timp ne-au vorbit despre importanţa tradiţiilor lor anglicane referitoare la spiritualitate şi la cult pentru propriul drum de credinţă”, a afirmat cardinalul Levada.

Înfiinţarea acestei noi structuri este în linie cu angajarea pentru dialogul ecumenic, care continuă să fie o prioritate pentru Biserica Catolică, îndeosebi prin eforturile Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. “Iniţiativa provine de la diferite grupuri de anglicani”, a adăugat cardinalul Levada. “Ei au declarat că împărtăşesc credinţa catolică comună, aşa cum este exprimată în Catehismul Bisericii Catolice, şi că acceptă ministerul petrin ca un element voit de Cristos pentru Biserică. Pentru ei a venit timpul să exprime această unire implicită într-o formă vizibilă de comuniune deplină”.

Conform cardinalului Levada: “Sfântul Părinte Benedict al XVI-lea speră că clericii şi credincioşii anglicani care doresc unirea cu Biserica Catolică vor găsi în această structură canonică oportunitatea de a păstra acele tradiţii anglicane care sunt preţioase pentru ei şi conforme cu credinţa catolică. Deoarece exprimă într-un mod distinct credinţa mărturisită în mod obişnuit, aceste tradiţii sunt un dar care trebuie împărtăşit în Biserica universală. Unirea cu Biserica nu cere uniformitatea care ignoră diversităţile culturale, aşa cum demonstrează istoria creştinismului”.

“În afară de asta, numeroasele şi diferitele tradiţii prezente astăzi în Biserica Catolică sunt înrădăcinate toate în principiul formulat de sfântul Paul în Scrisoarea către Efeseni: «Un singur Domn, o singură credinţă, un singur botez» (4,5). Deci comuniunea noastră este întărită de asemenea diversităţi legitime şi de aceea suntem fericiţi că aceşti bărbaţi şi femei oferă contribuţiile lor particulare la viaţa noastră comună de credinţă”.

Informaţii contextuale

Încă din secolul al XVI-lea, când regele Henric al VIII-lea a declarat independenţa Bisericii din Anglia de autoritatea papei, Biserica din Anglia a creat propriile confesiuni doctrinale, uzanţe liturgice şi practici pastorale, încorporând adesea idei din Reforma care a avut loc pe continentul european. Expansiunea regatului britanic, unită cu apostolatul misionar anglican, a comportat după aceea naşterea unei Comuniuni Anglicane la nivel mondial.

În decursul celor peste 450 de ani ai istoriei sale, problema reunirii dintre anglicani şi catolici nu a fost pusă deoparte niciodată. La jumătatea secolului al XIX-lea, Mişcarea din Oxford (în Anglia) a arătat un reînnoit interes faţă de aspectele catolice ale anglicanismului. La începutul secolului al XX-lea, cardinalul Mercier, din Belgia, a întreprins colocvii publice cu anglicanii cu scopul de a explora posibilitatea unei uniri cu Biserica Catolică sub drapelul unui anglicanism “reunit, dar nu absorbit”.

Conciliul Vatican II a nutrit ulterior speranţa pentru o unire, îndeosebi cu Decretul despre ecumenism (nr. 13), care, făcând referinţă la comunităţile despărţite de Biserica Catolică în timpul Reformei, a reafirmat: “Între acele [comuniuni] în care continuă să subziste în parte tradiţiile şi structurile catolice, ocupă un loc special Comuniunea Anglicană”.

Încă de la Conciliu, raporturile dintre anglicani şi catolicii romani au creat un climat mai bun de înţelegere şi cooperare reciprocă. Anglican-Roman Catholic International Commission (ARCIC) a produs o serie de declaraţii doctrinale în decursul anilor, în speranţa de a crea baza pentru o unire deplină şi vizibilă. Pentru mulţi apartenenţi la cele două comuniuni, declaraţiile lui ARCIC au pus la dispoziţie un instrument în care exprimarea comună a credinţei poate să fie recunoscută. În acest cadru trebuie încadrată noua măsură.

În anii care au urmat după Conciliu, unii anglicani au abandonat tradiţia de a conferi ordinele sacre numai bărbaţilor, chemând la prezbiterat şi la episcopat şi femei. Mai recent, unele segmente din Comuniunea Anglicană s-au îndepărtat de învăţătura biblică comună în privinţa sexualităţii umane – exprimată deja în mod clar în documentul ARCIC “Viaţa în Cristos” – conferind ordinele sacre clericilor homosexuali şi binecuvântând unirile dintre persoane de acelaşi sex. Totuşi, în timp ce Comuniunea Anglicană trebuie să înfrunte aceste noi şi dificile provocări, Biserica Catolică rămâne pe deplin angajată în dialogul său ecumenic cu Comuniunea Anglicană, îndeosebi prin activitatea Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor.

Între timp, mulţi anglicani au intrat individual în comuniunea deplină cu Biserica Catolică. Uneori au intrat şi grupuri de anglicani, păstrând o anumită structură “corporativă”. Acest lucru s-a petrecut, de exemplu, pentru Dieceza anglicană de Amritsar din India şi pentru câteva parohii în Statele Unite care, deşi menţinând o identitate anglicană, au intrat în Biserica Catolică în cadrul unei aşa-numite “măsuri pastorale”, adoptată de Congregaţia pentru Doctrina Credinţei şi aprobată de papa Ioan Paul al II-lea în anul 1982.

În aceste cazuri, Biserica Catolică a dispensat frecvent de condiţia celibatului, admiţând ca acei clerici anglicani căsătoriţi care doresc să continue slujirea ministerială ca preoţi catolici să fie hirotoniţi în Biserica Catolică.

În acest context, ordinariatele personale instituite conform constituţiei apostolice amintite mai sus pot fi văzute ca un pas ulterior spre realizarea aspiraţiei pentru unirea deplină şi vizibilă în unica Biserică, care este unul din scopurile principale ale mişcării ecumenice.

Autor: Congregaţia pentru Doctrina Credinţei
Traducător: pr. Mihai Pătraşcu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; Ercis.ro
Publicarea în original: 20.10.2009
Publicarea pe acest sit: