Mesajul Urbi et Orbi
al Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea
4 aprilie 2010

“Cantemus Domino: glorios enim magnificatus est”
“Să cântăm Domnului: El este cu adevărat glorios!”
(Liturgia orelor, Paşte, Oficiul lecturilor, Ant. 1)

Iubiţi fraţi şi surori!

Vă aduc vestea Paştelui cu aceste cuvinte ale Liturgiei, care sunt ecoul străvechiului imn de laudă al evreilor după trecerea Mării Roşii. Cartea Exodului (cf. 15,19-21) relatează că atunci când au trecut prin mare ca pe uscat şi i-au văzut pe egipteni înecaţi de ape, Miriam – sora lui Moise şi Aron – şi celelalte femei au intonat dansând această cântare de bucurie: “Cântaţi Domnului, / pentru că a triumfat în mod minunat: / calul şi călăreţul / i-a aruncat în mare!” Creştinii, în toată lumea, repetă această cântare în Privegherea pascală, şi o rugăciune specială explică semnificaţia ei; o rugăciune pe care acum, în lumina deplină în Învierii, ne-o însuşim cu bucurie: “O, Dumnezeule, şi în timpurile noastre vedem strălucind faptele Tale minunate din vechime: ceea ce ai făcut cu mâna Ta puternică pentru a elibera un singur popor de asuprirea faraonului, acum împlineşte prin apa Botezului pentru mântuirea tuturor popoarelor; fă ca întreaga omenire să fie primită printre fiii lui Abraham şi să fie părtaşă de demnitatea poporului ales”.

Evanghelia ne-a revelat împlinirea figurilor din vechime: cu moartea şi învierea Sa, Isus Cristos l-a eliberat pe om din sclavia păcatului şi i-a deschis drumul spre adevărata Ţară Promisă, Împărăţia lui Dumnezeu, Împărăţie universală a dreptăţii, a iubirii şi a păcii. Acest “exod” are loc înainte de toată chiar în om şi constă într-o nouă naştere în Duhul Sfânt, efect al Botezului pe care Cristos ni l-a dăruit tocmai în misterul pascal. Omul vechi lasă loc omului nou; viaţa de dinainte este lăsată în urmă şi se poate începe o nouă viaţă (cf. Rom 6,4). Dar “exodul” spiritual este începutul unei eliberări integrale, capabilă să reînnoiască orice dimensiune umană, personală şi socială.

Da, fraţilor, Paştele este adevărata mântuire a umanităţii! Dacă Cristos – Mielul lui Dumnezeu – nu şi-ar fi vărsat Sângele său pentru noi, n-am avea nici o speranţă, destinul nostru şi al lumii întregi ar fi în mod inevitabil moartea. Însă Paştele a inversat tendinţa: Învierea lui Cristos este o nouă creaţie, ca o altoire care poate să regenereze toată planta. Este un eveniment care a modificat orientarea profundă a istoriei, orientând-o o dată pentru totdeauna de partea binelui, a vieţii, a iertării. Suntem liberi, suntem mântuiţi! Iată pentru ce din adâncul inimii tresăltăm: “Să cântăm Domnului: este într-adevăr glorios!”

Poporul creştin, ieşit din apele Botezului, este trimis în toată lumea să mărturisească această mântuire, să ducă tuturor rodul Paştelui, care constă într-o viaţă nouă, eliberată de păcat şi readusă la frumuseţea ei originară, la bunătatea şi adevărul ei. În continuu, în decursul celor două mii de ani, creştinii – în special sfinţii – au făcut rodnică istoria cu experienţa vie a Paştelui. Biserica este poporul exodului, deoarece în mod constant trăieşte misterul pascal şi răspândeşte forţa sa reînnoitoare în orice timp şi în orice loc. Şi în zilele noastre umanitatea are nevoie de un “exod”, nu de ajustări superficiale, ci de o convertire spirituală şi morală. Are nevoie de mântuirea Evangheliei, pentru a ieşi dintr-o criză care este profundă şi ca atare cere schimbări profunde, pornind de la conştiinţe.

Mă rog Domnului Isus ca în Orientul Mijlociu, şi îndeosebi în Ţara sfinţită de moartea şi învierea Sa, popoarele să facă un “exod” adevărat şi definitiv din război şi din violenţă la pace şi la înţelegere. Comunităţilor creştine, care, în special în Irak, experimentează încercări şi suferinţe, Cel Înviat le repetă cuvântul încărcat de consolare şi de încurajare pe care l-a adresat Apostolilor în cenacol: “Pace vouă!” (In 20,21).

Pentru acele ţări din America Latină şi din Caraibe care experimentează o recrudescenţă periculoasă a delictelor legate de traficul de droguri, Paştele lui Cristos să însemne victoria convieţuirii paşnice şi a respectului faţă de binele comun. Iubita populaţie din Haiti, devastată de teribila tragedie a cutremurului, să facă “exodul” său din doliu şi din disperare la o nouă speranţă, susţinută de solidaritatea internaţională. Iubiţii cetăţeni din Chile, loviţi de o altă catastrofă gravă, dar susţinuţi de credinţă, să înfrunte cu tenacitate lucrarea de reconstruire. În puterea lui Isus înviat, în Africa să se pună capăt conflictelor care continuă să provoace distrugere şi suferinţe şi să se ajungă la acea pace şi la acea reconciliere care sunt garanţii de dezvoltare. Îndeosebi, încredinţez Domnului viitorul Republicii Democratice Congo, al Guineei şi al Nigeriei.

Cel Înviat să-i susţină pe creştinii care, pentru credinţa lor, suferă persecuţia şi chiar moartea, ca în Pakistan. Ţărilor lovite de terorism şi de discriminările sociale sau religioase El să le dea forţa de a întreprinde parcursuri de dialog şi de convieţuire senină. Responsabililor tuturor naţiunilor, Paştele lui Cristos să le aducă lumină şi putere, pentru ca activitatea economică şi financiară să fie în sfârşit fundamentată după criterii de adevăr, de dreptate şi de ajutor fratern. Puterea mântuitoare a învierii lui Cristos să cuprindă toată omenirea, pentru ca ea să depăşească exprimările multiple şi tragice ale unei “culturi a morţii” care tinde să se răspândească, pentru a edifica un viitor de iubire şi de adevăr, în care orice viaţă umană să fie respectată şi primită.

Iubiţi fraţi şi surori! Paştele nu săvârşeşte nici o magie. Aşa cum dincolo de Marea Roşie evreii au găsit deşertul, tot aşa Biserica, după Înviere, găseşte mereu istoria cu bucuriile şi speranţele sale, durerile şi neliniştile sale. Şi totuşi, această istorie s-a schimbat, este marcată de o alianţă nouă şi veşnică, este realmente deschisă spre viitor. Pentru aceasta, mântuiţi în speranţă, să continuăm pelerinajul nostru, purtând în inimă cântarea veche şi mereu nouă: “Să cântăm Domnului: este într-adevăr glorios!”