Mesajul Urbi et Orbi – Crăciun
Publicat la 25.12.2011 în categoria Mesaje - Urbi et Orbi. 370 afişări.
Mesajul Urbi et Orbi
al Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea
25 decembrie 2011
Iubiţi fraţi şi surori din Roma şi din lumea întreagă!
Cristos s-a născut pentru noi! Mărire în cer lui Dumnezeu şi pace pe pământ oamenilor pe care El îi iubeşte. Să ajungă la toţi ecoul veştii de la Betleem, pe care Biserica Catolică îl face să răsune în toate continentele, dincolo de orice deosebire de naţionalitate, de limbă şi de cultură. Fiul Fecioarei Maria s-a născut pentru toţi; El este Mântuitorul tuturor. Astfel îl invocă pe Cristos un străvechi antifon liturgic: “O, Emanuel, regele şi legiuitorul nostru, speranţa şi mântuirea neamurilor: vino şi ne mântuieşte, Doamne, Dumnezeul nostru”. Veni ad salvandum nos! Vino şi ne mântuieşte! Acesta este strigătul oamenilor din orice timp, care simt că nu reuşesc singuri să depăşească dificultăţile şi pericolele. Au nevoie să îşi pună mâinile într-o mână mai mare şi mai puternică, o mână care se întinde spre ei de sus.
Iubiţi fraţi şi surori, această mână este Isus, născut la Betleem din Fecioara Maria. El este mâna pe care Dumnezeu a întins-o omenirii, pentru a o face să iasă din nisipurile mişcătoare ale păcatului şi să o pună în picioare pe stâncă, stânca tare a Adevărului Său şi a Iubirii Sale (cf. Psalm 40,3). Aceasta este semnificaţia numelui Pruncului, nume pe care, din voinţa lui Dumnezeu, i l-au dat Maria şi Iosif: se numeşte Isus, care înseamnă “Mântuitor” (cf. Matei 1,21; Luca 1,31). El a fost trimis de Dumnezeu Tatăl pentru a ne salva mai presus de toate de răul profund înrădăcinat în om şi în istorie: acel rău care este separarea de Dumnezeu, prezumţia orgolioasă de a ne fi auto-suficienţi, de a ne lua la întrecere cu Dumnezeu şi a-i lua locul, de a decide ce este bine şi ce este rău, de a fi stăpânii vieţii şi ai morţii (cf. Geneza 3,1-7). Acesta este marele rău, marele păcat, de care noi oamenii nu ne putem salva decât încredinţându-ne ajutorului lui Dumnezeu, decât strigându-i: “Veni ad salvandum nos! – Vino şi ne mântuieşte!”
Faptul însuşi de a înălţa spre Cer această invocaţie ne pune deja în condiţia justă, ne aşează în adevărul despre noi înşine: în fapt, noi suntem cei care strigăm către Dumnezeu şi suntem mântuiţi (cf. Estera [LXX] 10,3). Dumnezeu este Mântuitorul, noi suntem cei aflaţi în pericol. El este medicul, noi bolnavii. A recunoaşte aceasta este primul pas spre mântuire, spre ieşirea din labirintul în care noi înşine ne închidem prin orgoliul nostru. A ridica ochii spre Cer, a ne întinde mâinile şi a invoca ajutorul este calea noastră de ieşire, cu condiţia să fie Cineva care ascultă şi care ne poate veni în ajutor. Isus Cristos este dovada că Dumnezeu ne-a ascultat strigătul. Şi nu numai atât! Dumnezeu nutreşte pentru noi o iubire atât de puternică încât nu poate rămâne departe; iese din El însuşi şi vine în mijlocul nostru, împărtăşind pe deplin condiţia noastră (cf Exod 3,7-12). Răspunsul pe care Dumnezeu l-a dat în Isus la strigătul nostru depăşeşte infinit aşteptările noastre, ajungând la o solidaritate care nu poate fi doar omenească, ci divină. Numai Dumnezeu care este iubire şi iubirea care este Dumnezeu putea alege să ne mântuiască pe această cale, care este în mod cert cea mai lungă, dar este aceea care respectă adevărul său şi al nostru: calea reconcilierii, a dialogului, a colaborării.
Iubiţi fraţi şi surori din Roma şi din lumea întreagă, în acest Crăciun 2011, să ne adresăm Pruncului din Betleem, Fiului Fecioarei Maria, şi să îi spunem: “Vino şi ne mântuieşte!” Să repetăm aceste cuvinte uniţi spiritual cu numeroasele persoane care trăiesc în situaţii deosebit de dificile, şi vorbind în numele acelora care nu pot vorbi. Să invocăm împreună ajutorul lui Dumnezeu pentru populaţiile din Cornul Africii, care suferă din cauza foametei şi a lipsurilor, uneori agravate de o persistentă stare de nesiguranţă. Comunitatea internaţională să nu lipsească de ajutorul său numeroşii evacuaţi proveniţi din această regiune, greu încercaţi în demnitatea lor.
Domnul să dea mângâiere populaţiilor din sud-estul Asiei, în special din Thailanda şi Filipine, care se mai află încă în grave situaţii de disconfort din cauza recentelor inundaţii. Domnul să ajute umanitatea rănită de atâtea conflicte, care însângerează şi astăzi planeta. El, care este Principele Păcii, să dăruiască pace şi stabilitate acelei ţări pe care a ales-o pentru a veni în lume, încurajând reluarea dialogului între israelieni şi palestinieni. Fie ca El să pună capăt violenţelor din Siria, unde atât de mult sânge a fost deja vărsat. Să favorizeze deplina reconciliere şi stabilitate în Irak şi în Afghanistan. Să dăruiască o reînnoită vigoare în edificarea binelui comun tuturor componentelor societăţii în ţările nord-africane şi medio-orientale.
Naşterea Mântuitorului să susţină perspectivele de dialog şi colaborare în Myanmar, în căutarea de soluţii comun acceptate. Sărbătoarea Naşterii Răscumpărătorului să asigure stabilitate politică ţărilor din regiunea africană a Marilor Lacuri şi să susţină efortul locuitorilor din Sudanul de Sud pentru a garanta drepturile tuturor cetăţenilor. Iubiţi fraţi şi surori, să ne îndreptăm privirea din nou spre Peştera din Betleem: Pruncul pe care îl contemplăm este mântuirea noastră! El a adus lumii un mesaj universal de reconciliere şi de pace. Să ne deschidem inimile faţă de El şi să îl primim în vieţile noastre. Să îi repetăm cu încredere şi speranţă: “Veni ad salvandum nos!”
Traducător: Radio Vatican
Copyright: Libreria Editrice Vaticana
Publicarea în original: 25.12.2011
Publicarea pe acest sit: