Mesajul Urbi et Orbi
al Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea
25 decembrie 2005

“Nu vă temeţi, căci, iată, vă vestesc o mare bucurie [...]: astăzi, în cetatea lui David, vi s-a născut Mântuitorul care este Cristos Domnul.” (Luca 2,10-11)

Noaptea trecută am ascultat din nou cuvintele îngerului către păstori şi am retrăit atmosfera acelei nopţi sfinte, Noaptea Betleemului, când Fiul lui Dumnezeu s-a făcut om şi, născându-se într-un grajd sărac, a venit să locuiască în mijlocul nostru. În această zi solemnă, proclamarea îngerului răsună din nou, invitându-ne şi pe noi, bărbaţii şi femeile celui de-al treilea mileniu, să îl primim pe Mântuitorul. Fie ca omenirea de astăzi să nu ezite să îl lase să intre în propriile case, în oraşe, în naţiuni, în fiecare colţ al pământului! Este adevărat, în mileniul care tocmai trecut, în special în ultimele secole, s-au realizat multe progrese în domeniile tehnologiei şi ştiinţei; astăzi putem dispune de resurse materiale vaste. Însă omul epocii tehnologice riscă să devină victimă a propriilor realizări intelectuale şi tehnice, sfârşind într-o ariditate spirituală şi o golire a inimii. De aceea este atât de important să îşi deschidă mintea şi inima faţă de Naşterea lui Cristos, eveniment al mântuirii care poate da o nouă speranţă existenţei fiecărei fiinţe umane.

“Trezeşte-te, omule: pentru tine Dumnezeu s-a făcut om!” (Sf. Augustin, Predici, 185)

Trezeşte-te, omule al mileniului trei! De Crăciun, Atotputernicul se face copil şi are nevoi de ajutor şi protecţie. Modul său de a fi Dumnezeu reprezintă o provocare pentru modul nostru de a fi oameni. Bătând la uşile noastre, el ne provoacă pe noi şi libertatea noastră; ne invită să ne examinăm modul în care ne înţelegem şi trăim vieţile noastre. Epoca modernă este adesea văzută ca o trezire a raţiunii din somnul ei, ca o ieşire la lumină a omenirii, după o epocă a întunericului. Fără Cristos însă, lumina raţiunii nu este suficientă pentru a lumina omul şi lumea. De aceea, cuvintele evanghelice din ziua de Crăciun: “lumina adevărată care, venind în lume, luminează pe orice om” (Ioan 1,9) răsună acum mai mult ca niciodată ca o vestire a mântuirii pentru toţi. “Doar în misterul Cuvântului făcut carne misterul umanităţii devine cu adevărat clar” (Gaudium et Spes, nr. 22). Biserica nu oboseşte să repete acest mesaj de speranţă reafirmat de Conciliul Vatican II, încheiat acum 40 de ani.

Omule modern, adult şi totuşi uneori slab în gând şi în voinţă, lasă-te luat de mână de Pruncul din Betleem; nu te teme, ai încredere în El! Forţa dătătoare de viaţă a luminii sale te încurajează să te implici în edificarea unei noi ordini mondiale, bazată pe raporturi drepte etice şi economice. Iubirea lui să călăuzească popoarele şi să le întărească conştiinţa comună de a fi “familie” chemată să construiască relaţii de încredere şi de sprijin reciproc. Omenirea unită va putea să facă faţă multelor şi îngrijorătoarelor probleme ale momentului prezent: de la ameninţarea teroristă la condiţiile de sărăcie umilitoare în care trăiesc milioane de fiinţe umane, de la proliferarea armelor la epidemii şi la distrugerea mediului care pune în pericol viitorul planetei.

Fie ca Dumnezeu, care s-a făcut om din iubire pentru om, să îi susţină pe toţi cei care lucrează în Africa în favoarea păcii şi a dezvoltării integrale, opunându-se luptelor fratricide, pentru ca să se consolideze actualele tranziţii politice încă fragile, şi să fie protejate cele mai elementare drepturi ale celor care trec prin tragice crize umanitare, precum în Darfur şi în alte regiuni ale Africii centrale. Să conducă popoarele latino-americane la a trăi în pace şi armonie. Să dea curaj oamenilor de bunăvoinţă din Ţara Sfântă, din Irak, din Liban, unde semnele de speranţă, care nu lipsesc, aşteaptă să fie confirmate de acţiuni inspirate de corectitudine şi înţelepciune; să favorizeze procesele de dialog în peninsula coreeană şi în celelalte ţări asiatice, pentru ca, odată depăşite divergenţele periculoase, să se ajungă, în spirit de prietenie, la concluzii coerente de pace, atât de aşteptate de acele populaţii.

De Crăciun, sufletele noastre se deschid spre speranţă, contemplând gloria divină ascunsă în sărăcia unui Prunc înfăşat şi aşezat într-o iesle: este Creatorul universului, redus la neputinţa unui nou născut! A accepta acest paradox, paradoxul Crăciunului, înseamnă a descoperi Adevărul care ne face liberi, Iubirea care transformă existenţa. În Noaptea Betleemului, Răscumpărătorul se face unul dintre noi, pentru a ne însoţi pe drumurile nesigure ale istoriei. Să prindem mâna pe care El ne-o întinde: este o mână care nu caută să ne ia nimic, ci doar să ne dea.

Împreună cu păstorii să intrăm în grajdul din Betleem sub privirea iubitoare a Mariei, martora tăcută a naşterii lui miraculoase. Să ne ajute ea să trăim un Crăciun fericit; să ne înveţe să păstrăm în inimile noastre misterul lui Dumnezeu care s-a făcut om pentru noi; să ne călăuzească să dăm mărturie în lume de adevărul său, de iubirea sa, de pacea sa.