Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
trimis Cardinalului Ivan Dias, prefect al Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor,
cu ocazia adunării plenare a acestui dicaster

Veneratului Frate, Cardinal Ivan Dias
Prefectul Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor

Cu ocazia Adunării Plenare a Congregaţiei pentru Evanghelizarea Popoarelor, doresc să vă adresez dumneavoastră salutul meu cordial, pe care îl extind bucuros Cardinalilor, Arhiepiscopilor, Episcopilor şi tuturor celor care sunt prezenţi. Salut, de asemenea, secretarul, secretarul adjunct, subsecretarul şi pe toţi colaboratorii acestui dicaster. Unesc expresia sentimentelor de apreciere şi de mulţumire pentru slujirea pe care o aduceţi în Biserică în cadrul misiunii ad gentes.

Tema pe care aţi abordat-o în această întâlnire, “Sfântul Pavel şi noile areopaguri“, chiar în lumina Anului Paulin care s-a încheiat de puţin timp, ne ajută să retrăim experienţa Apostolului Popoarelor când la Atena, după ce a predicat în numeroase locuri, s-a îndreptat spre areopag şi a vestit Evanghelia folosind un limbaj pe care astăzi am putea să îl definim “inculturat” (cf. Fapte 17,22-31). Acel areopag, care atunci reprezenta centrul culturii poporului atenian, astăzi – aşa cum a spus veneratul meu predecesor Papa Ioan Paul al II-lea – “poate să fie asumat ca un simbol al noilor ambiente în care trebuie proclamată Evanghelia” (Redemptoris missio, 37). În mod efectiv, trimiterea la acel eveniment constituie o invitaţie presantă la a şti să valorizăm “areopagurile” de astăzi, unde se abordează marile provocări ale evanghelizării.

Voi aţi înţeles să analizaţi această temă cu realism, ţinând cont de multele schimbări sociale petrecute. Un realism sprijinit de spiritul de credinţă, care vede istoria la lumina Evangheliei, şi cu certitudinea pe care o avea Sfântul Pavel asupra prezenţei lui Hristos înviat. Răsună mângâietoare chiar şi pentru noi cuvintele pe care Isus i le-a adresat la Corint: “Nu te teme, ci continuă să vorbeşti şi nu tăcea, pentru că eu sunt cu tine şi nimeni nu va încerca să-ţi facă rău” (Fapte 18,9-10). Într-o manieră eficace, Servul lui Dumnezeu Papa Paul al VI-lea a spus că nu este vorba numai de a predica Evanghelia, ci de a “ajunge şi aproape a răsturna prin intermediul forţei Evangheliei criteriile de judecată, valorile determinante, punctele de interes, liniile de gândire, izvoarele inspiratoare şi modelele de viaţă ale omenirii, care sunt în contrast cu Cuvântul lui Dumnezeu şi cu planul mântuirii” (Insegnamenti XIII, [1975], 1448).

Trebuie să privim la “noile areopaguri” cu un astfel spirit; unele dintre ele, în actuala globalizare, au devenit comune, în timp ce altele rămân specifice unor continente, aşa cum s-a văzut şi în recenta Adunare specială pentru Africa a Sinodului Episcopilor. Activitatea misionară a Bisericii trebuie de aceea orientată către aceste centre nevralgice ale societăţii celui de al treilea mileniu. Nu trebuie nici subevaluată influenţa unei răspândite culturi relativiste, de cele mai multe ori lipsită de valori, care intră în sanctuarul familiei, se infiltrează în câmpul educaţional şi în alte sfere ale societăţii şi le contaminează, manipulând conştiinţele, în special pe cele ale tinerilor. În acelaşi timp, însă, cu toate aceste capcane, Biserica ştie că Spiritul Sfânt este întotdeauna în acţiune. Se deschid, într-adevăr, noi porţi Evangheliei şi se extinde în lume năzuinţa către o autentică reînnoire spirituală şi apostolică. Ca şi în alte epoci de schimbare, prioritatea pastorală este a arăta faţa adevărată a lui Hristos, Domnul istoriei şi unicul Mântuitor al omului. Aceasta solicită ca orice comunitate creştină şi Biserica în întregul său să ofere o mărturie de fidelitate faţă de Hristos, construind cu răbdare acea unitate voită de El şi invocată pentru toţi ucenicii Săi. Unitatea creştinilor va face, într-adevăr, mai uşoară evanghelizarea şi confruntarea cu provocările culturale, sociale şi religioase ale timpului nostru.
În această întreprindere misionară, putem să privim la apostolul Pavel, să îi imităm “stilul” de viaţă şi acelaşi “spirit” apostolic axat în totalitate pe Hristos. Cu o astfel de adeziune completă la Domnul, creştinii vor putea cu mai multă uşurinţă să transmită generaţiilor viitoare moştenirea credinţei, capabilă să transforme chiar şi dificultăţile în posibilităţi de evanghelizare. În recenta Enciclică Caritas in veritate, am dorit să subliniez că dezvoltarea economică şi socială a societăţii contemporane are nevoie să recupereze atenţia asupra vieţii spirituale şi o “serioasă considerare a experienţelor de încredere în Dumnezeu, de fraternitate spirituală în Hristos, de încredinţare Providenţei şi Milostivirii dumnezeieşti, de iubire şi de iertare, de renunţare la sine însuşi, de primire a aproapelui, de dreptate şi de pace… Năzuinţa creştinului este ca întreaga familie omenească să poată să îl invoce pe Dumnezeu ca ‘Tatăl nostru!’” (nr. 79).

Domnule Cardinal, în timp ce mulţumesc pentru serviciul pe care acest Dicaster îl aduce cauzei Evangheliei, invoc asupra Dumneavoastră şi asupra tuturor celor care iau parte la prezenta Adunare Plenară ajutorul lui Dumnezeu şi protecţia Fecioarei Maria, Steaua Evanghelizării, în timp ce din inimă transmit tuturor binecuvântarea mea.