A XXIX-a Zi Mondială a Turismului 2008

“Turismul înfruntă provocarea schimbării climatice”

Mesajul Consiliului Pontifical pentru Pastoraţia Migranţilor şi Itineranţilor
27 septembrie 2008

Vaticanul a devenit primul stat suveran “cu emisii zero” de anhidridă carbonică (CO2) cu crearea, în anul 2007, a unei zone de pădure în teritoriul unguresc, proprietate a sa. Acest plan, orientat să regenereze vegetaţia constituie o angajare ecologică semnificativă faţă de planeta noastră din partea Bisericii Catolice în expresia ei apicală. O mărturie ulterioară a faptului cât de mult stă la inima Sfântului Scaun această problemă este dată de proiectul unui agregat fotovoltaic cu panouri solare care va furniza Vaticanului o cantitate de energie zilnică egală cu o cotă importantă din consumul său total. Sunt două exemple concrete, care trebuie să ne facă să reflectăm asupra viitorului ecologic dificil, referitor la schimbările climaterice ale planetei, la flagelul despăduririi şi la fenomenul încălzirii globului.

1. În această privinţă, pentru a veni la tema noastră specifică, tocmai turismul este unul dintre vectorii schimbărilor climatice actuale, deoarece contribuie la procesul de încălzire a pământului (cf. Discursul Secretarului General al OMT, martie 2007). De fapt, luând în considerare, actualmente, că persoanele care merg în călătorie turistică în străinătate sunt peste 900 de milioane (şi se prevede că în anul 2020 vor depăşi un miliard şi jumătate), călătoriile lor, prin aer, pe mare şi pe uscat, folosesc carburanţi poluanţi, (iar) şi hotelurile care-i găzduiesc, cu sistemele de aer condiţionat, provoacă emisie de gaz nociv.

Desigur, nu este vorba numai de turism, deoarece există atâtea alte activităţi care produc poluare, încălzire globală şi ulterioară sărăcire a atmosferei, cu consecinţe negative asupra climei şi ambientului. De fapt, se poate spune că ne aflăm în faţa unei faze precare şi delicate a istoriei omenirii, adică la o răscruce. În faţa noastră se află proverbialele două drumuri ale binelui şi răului, aşa cum ne învaţă Biblia (cf. Dt 30,15; 1In 3,14).

Astfel, textul din Geneză referitor la creaţie a fost probabil inspirator al tratatelor care guvernează lumea, dar în practică a fost uitat. Demonstrează acest lucru deciziile tardive chiar şi ale popoarelor mai avansate în domeniul ecologiei globale, ca şi îndărătnicia celor care ezită să ratifice protocoale internaţionale, menite pentru conservarea ambientului şi pentru reducerea emisiilor de anhidridă carbonică.

Dacă însă am asculta cuvântul lui Dumnezeu în adevărul, frumuseţea şi poezia sa (Gen 1,1-31), universul ne-ar apărea ca o ofertă care trebuie conservată, un dar, un “Eden”, în care totul se conjugă în armonia şi în bucuria de a trăi. Pământul este o grădină, un loc în care creaturile laudă iubirea celui care le-a creat şi unde echilibrul este norma, întocmai în extazul unei grădini înfloritoare şi plină de roade, de pomi şi de viaţă.

Dar acolo unde domnea frumuseţea, contemplată de autorul sacru inspirat, poarta, în regim de libertatea fără adevăr şi iubire, rămâne deschisă ororii şi păcatului: echilibrul a lăsat loc dezordinii; pacea este asaltată de violenţă, tortură şi război; după vegetaţia luxuriantă vine secetă şi catastrofe; unde era lumina, care se alterna cu întunericul pentru a ritma timpurile de muncă şi de odihnă, sunt excesul, confuzia ritmată şi haosul; acolo unde domnea dialogul iubirii dintre bărbat şi femeie în pacea simţurilor, au găsit loc păcatul, acuza lui Adam faţă de Eva, soţia sa, duşmănia, fratricidul, potopul.

Aşadar, grădina a devenit un deşert, florile s-au ofilit, apa a înghiţit şi distrus ceea ce a găsit în drumul său crescând de potop, în timp ce s-au construit alte obstacole, bombele au format cratere, contemplaţia s-a transformat în uzurpare, dialogul a devenit monolog de atotputernicie, fraţii i-au redus la sclavie pe fraţi şi popoarele n-au mai găsit pomul vieţii în grădină, pentru că au gustat rodul binelui şi răului.

2. Dar care este pentru noi drumul binelui ecologic pentru a ne opune schimbării climatice nefaste, temă a Zilei Mondiale a Turismului de anul acesta? Marea provocare pare să constea în depăşirea unui anumit narcisism nesănătos, în combaterea egoismului şi în privirea cu luciditate şi onestitate a pământului, care riscă să fie distrus. Cu aceasta, desigur că nu se vrea să se spună că omul trebuie să se lase copleşit de dezamăgire, dimpotrivă, înseamnă a-şi asuma propriile responsabilităţi la nivel individual şi colectiv, pentru a recrea armonia posibilă după păcatul strămoşesc şi a lăsa ca planeta să-şi urmeze propriul ciclu vital, ajutând-o în acest sens. În concret, înseamnă a nu contribui şi mai mult la creşterea încălzirii globale, cu acţiuni umane concertate sau inconştiente, frontiere de ruină prematură. Răul se află în structuri sau lucruri care accelerează poluarea, fără să se dea ascultare glasului interior al omului care-l ameninţă să-şi dea seama de limite, fără a evalua deciziile care trebuie luate într-un orizont de fraternitate şi bunăvoinţă milostivă faţă de generaţiile care vor veni şi faţă de binele comun universal, în perspectiva viitorului. Nu este drept ca fiinţele umane să provoace sfârşitul pământului şi al scurgerii generaţiilor din cauza neglijenţei, sau din cauza unor decizii egoiste şi a consumismului exasperat, ca şi cum alţii şi cei care vor veni după noi nu ar conta nimic. Există deci un egoism în faţa viitorului care se revelează în lipsa de cumpătare şi de perspectivă, în indolenţă şi abandonare.

3. Care este deci apelul care apare aici, pentru noi, pentru pastoraţia turismului, inspiraţi de tema care ne este propusă de Organizaţia Mondială a Turismului şi pe care vrem s-o primim? Este aceea de a cultiva etica responsabilităţii, din partea tuturor – şi pentru noi, îndeosebi din partea turiştilor. Acest tip de etică implică şi respectarea viitorului şi a condiţiilor ecologice şi climatice apte să-l facă posibil.

De asemenea, în mod concret, dorim contribuţia tuturor, de aceea şi a turiştilor, în ciclul pământului în care trăim, pentru a se da atenţie comportamentelor şi acţiunilor concertate, care să aducă mai puţină injurie planetei, dincolo de orice plângere, chiar legitimă, cu privire la dezechilibrul, daunele şi posibilul naufragiu.

Turistul – în slujba căruia noi oferim o pastoraţie specifică – cu atitudinea sa poate, de fapt, să contribuie la menţinerea în viaţă a planetei şi la frânarea escaladării unei schimbări climatice care ne alarmează. Adică se poate alege – sunt tot două căi în faţa noastră – să fie un turism împotriva pământului sau în favoarea sa, eventual mergând pe jos, preferând hoteluri sau locuri de primire mai în contact cu natura, ducând bagaj mai puţin pentru ca mijloacele de transport să emită cantităţi mai mici de anhidridă carbonică, evitând în mod corespunzător gunoaiele, consumând mâncăruri mai “ecologice”, plantând copaci pentru a neutraliza efectele poluante ale călătoriilor noastre, preferând produse ale artizanatului local în locul altora mai scumpe şi veninoase, folosindu-se de materiale reciclabile sau biodegradabile, respectând legislaţia locală şi valorizând cultura locului pe care-l vizităm.

Am mers la concret, îndrăznind să prezentăm propuneri ideale şi poate neîmpărtăşite de toţi şi soluţii apte să aducă mai puţină daună naturii, ascultând glasul celui care bate la uşă, pentru a ne încuraja să realizăm noi moduri de a face turism, cel care poate fi susţinut.

4. În această logică “ecologică” este extrem de important să ne întoarcem la simţul limitei, împotriva progresului nebun şi cu orice preţ, alungând obsesia de a poseda şi a consuma. Simţul limitei se cultivă şi atunci când se recunoaşte alteritatea între semeni şi transcendenţa Creatorului faţă de creaturile sale. Avem simţul limitei atunci când nu luăm locul celui care este lângă noi şi dăm altora drepturile pe care le reclamăm pentru noi înşine. Asta înseamnă că ne deschidem la conştiinţa fraternităţii într-un pământ al tuturor şi pentru toţi, astăzi şi mâine.

Orice fiinţă umană, şi mai mult creştinul, trebuie să răspundă de planeta care poate fi susţinută, de calitatea pământului nostru, care pentru următoarele generaţii va fi a lor. Toţi turiştii, ca şi întreaga comunitate internaţională, ar trebui, de aceea, să respecte şi să încurajeze o cultură “verde” care respectă ambientul, caracterizată, pentru noi, creştinii, în special, de valorile etice, în afară de cele morale. Cartea Genezei vorbeşte despre un început în care Dumnezeu îl pune pe om ca paznic al pământului, pentru a-l face să rodească. Fraţii noştri musulmani văd în el pe “majordomul” lui Dumnezeu.

Apoi, atunci când omul uită să fie un slujitor fidel al lui Dumnezeu şi al pământului, el se răzvrăteşte şi devine un deşert care ameninţă supravieţuirea. De aceea trebuie construite legături puternice între diferitele generaţii pentru ca viitorul să fie posibil; trebuie dezvoltată o austeritate bucuroasă, alegând ceea ce nu este tranzitoriu şi nici perisabil. Este necesar să cultivăm caritatea şi faţă de pământ, dezarmând logica morţii şi încurajând iubirea faţă de acest spaţiu drag care ne aparţine nouă tuturor, în amintirea darului, în responsabilitatea de fiecare clipă şi în slujirea constantă a fraternităţii, şi în vederea celor care vor veni după noi. În felul acesta, se va dezvolta o cultură a turismului responsabil şi faţă de schimbările climatice.

Este urarea noastră, este dorinţa noastră şi pentru aceasta se îndreaptă rugăciunea noastră în acest an de har 2008.

Renato Raffaele Cardinal Martino, preşedinte

Arhiepiscop Agostino Marchetto, secretar

Vatican, 18 iunie 2008