Articole selectate

Audienţa generală de miercuri Despre rugăciune miercuri, 16 mai 2012 Iubiţi fraţi şi surori, În ultimele cateheze am reflectat asupra rugăciunii din Faptele Apostolilor, astăzi aş vrea să...

Citiţi întreg documentul

Audienţa generală de miercuri Despre sfântul Ştefan miercuri, 2 mai 2012 Iubiţi fraţi şi surori, În ultimele cateheze am văzut cum, în rugăciunea personală şi comunitară, citirea şi...

Citiţi întreg documentul

Audienţa generală de miercuri Despre caritate miercuri, 25 aprilie 2012 Iubiţi fraţi şi surori, În cateheza trecută, am arătat că Biserica, încă de la începuturile drumului său, a trebuit...

Citiţi întreg documentul

Audienţa generală de miercuri Mica cinzecime miercuri, 18 aprilie 2012 Iubiţi fraţi şi surori, După marile sărbători, ne întoarcem acum la catehezele despre rugăciune. În audienţa dinaintea...

Citiţi întreg documentul

Audienţa generală de miercuri Paştele şi ucenicii lui Cristos miercuri, 11 aprilie 2012 Iubiţi fraţi şi surori, După celebrările solemne de Paşte, întâlnirea noastră de astăzi este pătrunsă...

Citiţi întreg documentul

Mesajul Conferinţei Episcopilor din Spania către tineri în vederea ZMT 2011

Publicat la 02.05.2011 în categoria Ierarhi catolici. 432 afişări. Tipăreşte acest material Trimite prin email materialul

Mesaj Conferinţei Episcopilor din Spania
adresat tinerilor, în vederea
Zilei Mondiale a Tineretului 2011

“Înrădăcinaţi şi zidiţi în Cristos, tari în credinţă” (cf. Col 2,7)

Dragi tineri, apropiindu-se Ziua Mondială a Tineretului, care va avea loc la Madrid, între 16 şi 21 august, noi, Episcopii spanioli reuniţi în adunarea plenară, vă adresăm acest scurt mesaj pentru a vă anima să participaţi la acest eveniment. Ştim că mulţi dintre voi vă pregătiţi cu speranţă şi că îi animaţi şi pe prietenii şi pe colegii voştri. În ceea ce ne priveşte pe noi, vă invităm pe toţi la fel cum a făcut şi Papa Benedict al XVI-lea în mesajul pe care vi l-a adresat cu ocazia acestei zile “Aş dori ca toţi tinerii, atât cei care împărtăşesc credinţa noastră, cât şi aceia care ezită, au dubii sau nu cred, să participe pentru a trăi această experienţă care poate fi decisivă pentru întreaga viaţă: experienţa lui Isus Cristos înviat şi viu, experienţa iubirii sale pentru fiecare dintre noi”.

1. Trăiţi cu bucurie şi speranţă

Încă de la începutul Bisericii, păstorii ei v-au privit cu speranţă şi bucurie deoarece sunteţi prezentul şi mai ales viitorul societăţii şi al Bisericii. În prima sa Scrisoare, sfântul Ioan vi se adresează cu aceste cuvinte: “Vă scriu vouă tinerilor pentru că sunteţi puternici şi cuvântul lui Dumnezeu rămâne în voi; voi l-aţi învins pe cel rău” (1In 2,14). Astăzi, Succesorul lui Petru vă scrie zicându-vă: “Cu adâncă bucurie, vă aştept pe fiecare dintre voi în mod personal. Cristos vrea să ne întărească în credinţă prin intermediul Bisericii”. Şi noi, ca Episcopi ai voştri, avem încredere în voi şi vă considerăm nu doar destinatari ai evangheliei lui Cristos, dar şi protagonişti ai istoriei Bisericii şi ai edificării ei. Moto-ul Zilei Mondiale a Tineretului nu putea fi mai expresiv decât acesta: “Înrădăcinaţi şi zidiţi în Cristos, tari în credinţă”. În această frumoasă etapă a vieţii care este tinereţea, vă încurajăm să întăriţi şi să edificaţi credinţa voastră, să aprofundaţi rădăcinile voastre în Cristos care vă iubeşte şi vă cheamă la prietenia cu el, care vă propune să-l urmaţi pe calea preoţiei, a vieţii consacrate sau a căsătoriei, pentru a face din voi martorii lui. El vă va da lumina şi puterea pentru a construi viitorul vostru prin intermediul studiului, a meseriei şi a muncii pe care în ciuda dificultăţilor economice şi a şomajului actual, voi luptaţi să le obţineţi.

Papa Ioan Paul al II-lea – anunţul beatificării sale ne-a umplut de bucurie – v-a aşezat în centrul interesului şi misiunii sale. El a fost numit “papa tinerilor” pentru afectul şi dedicarea cu care el v-a apreciat. El nu şi-a câştigat drăgălăşenia voastră prin intermediul adulării şi nici nu v-a scutit de exigenţele urmării lui Cristos. Dimpotrivă, el v-a cerut ceea ce aveţi mai bun în voi înşivă, capacitatea de a vă dărui total iubirii faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni şi de a duce o viaţă creştină îndepărtată de orice mediocritate, împotriva curentului, dacă era necesar, din timpul nostru. De câte ori nu v-a cerut să fiţi sfinţi! Gândindu-se la voi, el a început o aventura pasionantă a Zilelor Mondiale ale Tineretului pentru ca voi, ca tineri, să manifestaţi lumii bucuria de a trăi în Cristos, tinereţea şi frumuseţea Bisericii, puterea unei credinţe care să fie pentru toţi un semn al prezenţei Dumnezeului celui viu. Da, prieteni, acesta este sensul viitoarei Zile Mondiale a Tineretului la care vă invităm, convinşi fiind de deschiderea voastră faţă de Adevăr şi de capacitatea voastră de a crea legături de prietenie cu tinerii din toată lumea.

2. Celebraţi o autentică sărbătoare a credinţei

Peste câteva luni, Biserica peregrină din Spania va trăi experienţa de a primi în dieceze şi, în cele din urmă la Madrid, sute de mii de tineri adunaţi de Papa Benedict al XVI-lea pentru a celebra a XXVI-a Zi Mondială a Tineretului. Veţi avea ocazia ca în decurs de o săptămână să vă rugaţi personal şi comunitar, să participaţi la cateheza Episcopilor din toată lumea despre semnificaţia faptului de a fi creştin, să celebraţi iertarea lui Dumnezeu şi Euharistia, şi să exprimaţi prin mai multe modalităţi – concerte, expoziţii şi acte culturale de tot felul – bucuria credinţei, care schimbă viaţa voastră şi vă trimite în lume ca şi creatori ai unor opere în care străluceşte caritatea, dreptatea şi adevărul. Prezenţa Papei vă va permite să vă simţiţi membri ai poporului universal care este Biserica.

Ziua Mondială a Tineretului va fi de aceea o autentică sărbătoare a credinţei care va arăta cum sunt creştinii de care are nevoie lumea de astăzi: “făcători de pace, promotori ai dreptăţii, animatori ai unei lumi mai umane, ai unei lumi după voinţa lui Dumnezeu”, creştini care se angajează “în diferite ambiente ale vieţii sociale, cu competenţă şi profesionalism, contribuind în mod eficace la binele tuturor” (cf. Benedict al XVI-lea). Aşadar, tineri prieteni, este vorba de a face vizibil că “Isus Cristos nu este doar un bine pentru noi înşine, dar că este binele cel mai preţios pe care trebuie să-l împărtăşim cu ceilalţi; în era globalizării, fiţi martorii speranţei creştine în lumea întreagă. Sunt mulţi care doresc să primească această speranţă” (cf. Benedict al XVI-lea).

Vă invităm să participaţi la Ziua Mondială a Tineretului ca expresie a adeziunii voastre la Cristos şi a apartenenţei voastre la Biserică. Pentru ca această participare a voastră să fie adevărată şi profundă vă îndemnăm de pe acum să peregrinaţi în interior către Cristos, conştienţi că, de fapt, “Calitatea acestei întâlniri va depinde mai ales de pregătirea spirituală, de adoraţie, de ascultarea în comun a cuvântului lui Dumnezeu şi de ajutorul reciproc” (cf. Benedict al XVI-lea). Noi înşine, preoţii, cateheţii şi tinerii din comunităţile voastre, vă vom însoţi în această misiune. Nu sunteţi singuri deoarece sunteţi parte a unicei Biserici a lui Cristos care peregrinează în lume. Doar vă cerem să aveţi încredere şi să puneţi în joc toate capacităţile voastre.

3. Manifestaţi chipul Bisericii tinere

Responsabilitatea voastră ca tineri ai ţării gazdă este foarte mare. Voi veţi fi, într-un anumit sens, chipul Bisericii tinere care-i va primi pe peregrinii din lumea întreagă. Zilele de primire în dieceze va fi o experienţă de neuitat, trăind universalitatea Bisericii şi enorma bogăţie şi vitalitate a fiecărei dieceze din Spania, care a primit evanghelia lui Cristos încă din primul moment al creştinismului. Încurajaţi-i pe prietenii şi pe colegii voştri ca să participe la diversele activităţi de primire şi de voluntariat, în celebrările credinţei şi în activităţile pregătite de fiecare dieceză. Oferiţi-vă, de asemenea, ca voluntari pentru multele misiuni de organizare din Madrid, locul Zilei Mondiale a Tineretului. Este vorba de a-i sluji pe toţi pentru ca toţi să se simtă primiţi şi iubiţi pentru ei înşişi; vă cerem de asemenea solidaritatea cu tinerii din ţările cele mai sărace. Mulţi dintre ei, adesea lipsiţi de experienţe de acest tip, îşi doresc să participe la Ziua Mondială a Tineretului pentru a trăi dimensiunile credinţei şi ale vieţii ecleziale care să-i îmbogăţească. De asemenea, aşteptăm tineri din ţările unde Biserica este persecutată, pentru ca să ne întărească cu mărturia lor. Fiţi generoşi în a-i înscrie şi pe ei, contribuind cu solidaritatea voastră. Îi veţi face fericiţi pe mulţi dintre colegii voştri.

Nu dorim să terminăm fără a vă mulţumi anticipat pentru primirea acestui mesaj şi pentru angajarea voastră în Biserică. Primiţi cuvintele noastre ca semn de afecţiune şi de apropiere pe care o avem faţă de voi; ca episcopi, suntem de partea voastră şi vă iubim. Biserica are nevoie de voi pentru a vesti tuturor iubirea lui Dumnezeu. Ştim, de asemenea, că şi voi ne iubiţi şi aveţi nevoie de noi pentru a creşte în credinţa voastră şi în viaţa creştină. Să peregrinăm în Cristos, calea care ne duce la Tatăl. Cu toţii suntem itineranţi şi cu toţii aspirăm să ajungem împreună la ţintă. Oare nu sunt suficiente motivele pentru a trăi în comuniunea pe care Duhul ne-a dat-o? Oare nu va fi mai mare bucuria noastră dacă ne vom întâlni cu succesorul lui Petru, care vine pentru a ne întări în credinţă? Să cerem, de aceea, unii pentru alţii ca această Zi a Tineretului, ca şi cele dinainte, să ne întărească şi să ne edifice în Cristos şi să transforme credinţa noastră într-o stâncă tare pe care să se construiască viaţa noastră. Nu ne va lipsi protecţia Mariei, Mama lui Cristos şi a Bisericii, care de la ţinta peregrinării veghează şi păzeşte paşii noştri. Vă binecuvântăm în Cristos Domnul.

Madrid, a XCVII-a Adunare Plenară

Autor: Conferinţa Episcopală Spaniolă
Traducător: Iulian Robu
Copyright: Libreria Editrice Vaticana; InfoSapientia.ro
Publicarea în original: 02.03.2011
Publicarea pe acest sit: