A XXI-a Zi Mondială a Tineretului
“Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele” (Ps 118 [119],105)
Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea cu ocazia Zilei Mondiale a Tineretului
9 aprilie 2006

Dragi tineri,

Adresându-mă cu bucurie vouă care vă pregătiţi pentru Cea de-a XXI-a Zi Mondială a Tineretului, retrăiesc în sufletul meu amintirea experienţelor îmbogăţitoare avute în luna august anul trecut în Germania. Ziua din acest an va fi celebrată în diferitele Biserici locale şi va fi o ocazie oportună pentru a reaprinde flacăra de entuziasm aprinsă la Köln şi pe care mulţi dintre voi aţi dus-o în propriile familii, parohii, asociaţii şi mişcări. În acelaşi timp va fi un moment privilegiat pentru a implica atâţia prieteni ai voştri în pelerinajul spiritual al noilor generaţii spre Cristos.

Tema pe care o propun pentru reflecţia voastră este un verset din Psalmul 118 [119]: “Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei şi lumină pentru cărările mele” (v. 105). Iubitul Ioan Paul al II-lea a comentat astfel aceste cuvinte ale Psalmului: “Cel care se roagă se revarsă în lauda adusă legii lui Dumnezeu, pe care el o adoptă ca făclie pentru paşii săi în drumul adesea întunecat al vieţii” (Insegnamenti di Giovanni Paolo II, XXIV/2, 2001, p. 715). Dumnezeu se revelează în istorie, vorbeşte oamenilor şi cuvântul său este creator. De fapt, conceptul ebraic “dabar“, tradus în mod obişnuit cu termenul “cuvânt”, înseamnă atât cuvânt, cât şi act. Dumnezeu spune ceea ce face şi face ceea ce spune.

În Vechiul Testament vesteşte fiilor lui Israel venirea lui Mesia şi instaurarea unei “noi” alianţe; în Cuvântul făcut trup el împlineşte promisiunile sale. Acest lucru îl evidenţiază bine şi Catehismul Bisericii Catolice: “Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, este Cuvântul unic, desăvârşit şi definitiv al Tatălui. În el Tatăl spune totul şi nu va mai exista alt cuvânt decât acesta” (nr. 65). Duhul Sfânt, care a condus poporul ales inspirându-i pe autorii Sfintelor Scripturi, deschide inimile celor care cred spre înţelegerea a ceea ce este conţinut în ele. Acelaşi Duh este prezent în mod activ în celebrarea euharistică atunci când preotul, rostind “in persona Christi” cuvintele consacrării, transformă pâinea şi vinul în trupul şi sângele lui Cristos, pentru ca să fie hrană spirituală a credincioşilor. Pentru a înainta în pelerinajul pământesc spre patria cerească, avem nevoie cu toţii să ne hrănim din cuvânt şi din pâinea vieţii veşnice, inseparabile între ele!

Apostolii au primit cuvântul de mântuire şi l-au transmis succesorilor lor ca o bijuterie preţioasă păstrată în caseta sigură a Bisericii: fără Biserică acest mărgăritar riscă să se piardă sau să se sfărâme. Dragi tineri, iubiţi cuvântul lui Dumnezeu şi iubiţi Biserica; ea vă permite să ajungeţi la o comoară de o valoare aşa de înaltă, făcându-vă să-i apreciaţi bogăţia. Iubiţi şi urmaţi Biserica; ea a primit de la Întemeietorul său misiunea de a arăta oamenilor drumul fericirii adevărate. Nu este uşor de a recunoaşte şi a întâlni fericirea autentică în lumea în care trăim, în care omul este adesea prizonier al curentelor de gândire, care îl conduc, chiar crezându-se “liber”, la pierdere în erorile sau în iluziile ideologiilor aberante. Este urgent de “a elibera libertatea” (cf. Enciclica Veritatis splendor, 86), de a lumina întunericul în care bâjbâie omenirea. Isus a arătat cum poate să se întâmple acest lucru: “Dacă rămâneţi în cuvântul meu, sunteţi cu adevărat discipolii mei şi veţi cunoaşte adevărul, iar adevărul vă va elibera” (In 8,31-32).

Cuvântul întrupat, Cuvânt al adevărului, ne face liberi şi conduce libertatea noastră spre bine. Dragi tineri, meditaţi des cuvântul lui Dumnezeu şi lăsaţi ca Duhul Sfânt să fie învăţătorul vostru. Atunci veţi descoperi că gândurile lui Dumnezeu nu sunt gândurile oamenilor; veţi fi duşi să-l contemplaţi pe adevăratul Dumnezeu şi să citiţi evenimentele istoriei cu ochii săi; veţi gusta în mod deplin bucuria care se naşte din adevăr. Pe drumul vieţii, care nu este uşor şi nici lipsit de capcane, veţi putea întâlni dificultăţi şi suferinţe şi uneori veţi fi tentaţi să exclamaţi împreună cu psalmistul: “Am fost umilit peste măsură” (Ps 118 [119], v. 107). Nu uitaţi să adăugaţi împreună cu el: “Doamne, dă-mi viaţă după cuvântul tău… Sufletul meu este în mâinile mele totdeauna şi nu am uitat de legea ta” (Ps 118 [119], v. 107.109). Prezenţa iubitoare a lui Dumnezeu, prin intermediul cuvântului său, este făclie care risipeşte întunericul fricii şi luminează drumul chiar şi în momentele cele mai dificile.

Autorul Scrisorii către Evrei scrie: “Cuvântul lui Dumnezeu este viu, plin de putere şi mai ascuţit decât orice sabie cu două tăişuri; el pătrunde până la despărţitura sufletului şi a duhului, a încheieturilor şi a măduvei şi judecă sentimentele şi gândurile inimii” (4,12). Trebuie luat în serios îndemnul de a considera cuvântul lui Dumnezeu ca o “armă” indispensabilă în lupta spirituală; el acţionează în mod eficace şi aduce rod dacă învăţăm să-l ascultăm, pentru ca apoi să ne supunem lui. Catehismul Bisericii Catolice explică: “A asculta (ob-audire) în credinţă înseamnă a se supune în mod liber cuvântului ascultat, pentru că adevărul lui este garantat de Dumnezeu, adevărul însuşi” (n. 144). Dacă Abraham este modelul acestei ascultări care este supunere, Solomon se revelează la rândul său un căutător pasionat al înţelepciunii care se află în Cuvânt. Atunci când Dumnezeu îi propune: “Cere-mi ceea ce trebuie să-ţi dau”, înţeleptul răspunde: “Dă slujitorului tău o inimă docilă” (1Re 3,5.9). Secretul pentru a avea “o inimă docilă” este formarea unei inimi gata să asculte. Acest lucru se obţine meditând fără încetare cuvântul lui Dumnezeu şi rămânând înrădăcinaţi în el, prin angajarea de a-l cunoaşte tot mai bine.

Dragi tineri, vă îndemn să deprindeţi familiaritatea cu Biblia, să o ţineţi la îndemână, pentru ca să fie pentru voi ca o busolă care arată drumul ce trebuie urmat. Citind-o, veţi învăţa să-l cunoaşteţi pe Cristos. În acest sens, sfântul Ieronim spune: “Necunoaşterea Scripturilor este necunoaştere a lui Cristos” (PL 24,17; cf. Dei verbum, 25). O cale foarte verificată pentru a aprofunda şi a cunoaşte cuvântul lui Dumnezeu este lectio divina, care constituie un adevărat itinerar spiritual pe etape. De la lectio, care constă în a citi şi a reciti un pasaj din Sfânta Scriptură percepându-i elementele principale, se trece la meditatio, care este ca o pauză interioară, în care sufletul se îndreaptă spre Dumnezeu încercând să înţeleagă ceea ce cuvântul său spune astăzi pentru viaţa concretă. Apoi urmează oratio, care ne face să vorbim cu Dumnezeu în colocviul direct şi în sfârşit se ajunge la contemplatio, care ne ajută să menţinem inima atentă la prezenţa lui Cristos, al cărui cuvânt este “lumină ce străluceşte în loc întunecos, până când se va lumina de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în inimile voastre” (2Pt 1,19). Lectura, studierea şi meditarea cuvântului trebuie să se concretizeze apoi într-o viaţă de adeziune coerentă la Cristos şi la învăţăturile sale.

Sfântul Iacob avertizează: “Căutaţi să împliniţi cuvântul, nu numai să-l ascultaţi, înşelându-vă pe voi înşivă, pentru că, dacă cineva ascultă cuvântul şi nu-l împlineşte, se aseamănă cu omul care îşi priveşte propria faţă în oglindă: s-a privit pe sine, a plecat şi a uitat îndată cum era. Dacă cineva priveşte cu atenţie la legea desăvârşită a libertăţii şi rămâne în ea, nu o ascultă ca apoi să o uite, ci ca să o pună în practică. Astfel va fi fericit în lucrarea sa” (1,22-25). Cine ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi face referinţă constantă la el îşi sprijină propria existenţă pe un fundament solid. “Oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte – spune Isus – va fi asemenea cu bărbatul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă” (Mt 7,24): nu va ceda intemperiilor.

A construi viaţa pe Cristos, primindu-i cu bucurie cuvântul şi punându-i în practică învăţăturile: iată, tineri ai celui de-al treilea mileniu, care trebuie să fie programul vostru! Este urgent să apară o nouă generaţie de apostoli înrădăcinaţi în cuvântul lui Cristos, gata să răspundă provocărilor timpului nostru şi gata să apere pretutindeni evanghelia. Acest lucru vi-l cere Domnul, la aceasta vă invită Biserica, nu vă fie teamă să-i răspundeţi cu generozitate, în special atunci când vă propune să-l urmaţi în viaţa consacrată sau în viaţa preoţească. Nu vă fie teamă; încredeţi-vă în el şi nu veţi rămâne dezamăgiţi.

Dragi prieteni, cu Cea de-a XXI-a Zi Mondială a Tineretului, pe care o vom celebra la 9 aprilie, Duminica Floriilor, vom întreprinde un pelerinaj ideal spre întâlnirea mondială a tinerilor, care va avea loc la Sydney în iulie 2008. Ne vom pregăti pentru această mare întâlnire reflectând împreună asupra temei Duhul Sfânt şi misiunea, prin etape succesive. Anul acesta atenţia se va concentra asupra Duhului Sfânt, Duh al adevărului, care ni-l revelează pe Cristos, Cuvântul făcut trup, deschizând inima fiecăruia la Cuvântul mântuirii, care conduce la tot adevărul.

Anul viitor, 2007, vom medita asupra unui verset din Evanghelia după Ioan: “Aşa cu eu v-am iubit, aşa să vă iubiţi unul pe altul” (13,34) şi vom descoperi mai profund că Duhul Sfânt este Duh de iubire, care revarsă în noi dragostea divină şi ne face sensibili la necesităţile materiale şi spirituale ale fraţilor. În sfârşit, vom ajunge la întâlnirea mondială din anul 2008, care va avea ca temă: “Când va veni Duhul Sfânt asupra voastră, voi veţi primi o putere şi îmi veţi martori” (Fap 1,8).

Încă de acum, într-un climat de ascultare neîntreruptă a cuvântului lui Dumnezeu, invocaţi, dragi tineri, pe Duhul Sfânt, Duh al tăriei şi al mărturiei, pentru ca să vă facă să proclamaţi fără teamă evanghelia până la marginile pământului. Maria, prezentă în Cenacol împreună cu apostolii aşteptând Rusaliile, să vă fie mamă şi călăuză. Să vă înveţe să primiţi cuvântul lui Dumnezeu, să-l păstraţi şi să-l meditaţi în inima voastră (cf. Lc 2,19) aşa cum a făcut ea în timpul întregii vieţi. Să vă încurajeze ca să spuneţi “da”-ul vostru Domnului, trăind “supunerea credinţei”. Să vă ajute să rămâneţi tari în credinţă, statornici în speranţă, perseverenţi în iubire, mereu docili faţă de cuvântul lui Dumnezeu. Eu vă însoţesc cu rugăciunea mea, în timp ce vă binecuvântez pe toţi din inimă.

Vatican, 22 februarie 2006, sărbătoarea Catedrei Sfântul Apostol Petru

Benedict al XVI-lea