A XCII-a Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului
Migraţia, un semn al timpurilor
Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
cu ocazia Zilei Mondiale a Migrantului şi a Refugiatului
15 ianuarie 2006

Dragi fraţi şi surori,

În urmă cu patruzeci de ani, s-a încheiat Conciliul Ecumenic Vatican II, a cărui bogată învăţătură acoperă multe domenii ale vieţii Bisericii. În mod deosebit, constituţia pastorală Gaudium et spes a făcut o analiză atentă a complexităţii lumii de astăzi, căutând căile care se potrivesc cel mai bine transmiterii mesajului evangheliei bărbaţilor şi femeilor de astăzi.

Cu acest scop părinţii conciliari, răspunzând chemării fericitului Ioan al XXIII-lea, papă, s-au angajat să examineze semnele timpurilor şi să le interpreteze în lumina evangheliei astfel încât să ofere noilor generaţii posibilitatea de a răspunde adecvat eternelor întrebări cu privire la viaţa prezentă şi viitoare şi la relaţiile sociale juste (cf. Gaudium et spes, nr. 4).

Unul dintre semnele timpurilor ce poate fi recunoscut astăzi este, fără îndoială, migraţia, un fenomen care se poate spune că a dobândit caracteristici structurale în timpul secolului ce tocmai s-a încheiat, devenind un factor important al pieţei de muncă din lumea întreagă, o consecinţă, printre alte lucruri, a enormei forţe a globalizării. Evident, în acest “semn al timpurilor” diferiţi factori au rolul lor. Ei includ migrarea naţională şi internaţională, migrarea forţată şi voluntară, migrarea legală şi ilegală, supuse flagelului traficului de fiinţe umane. Nu poate fi uitată nici categoria studenţilor străini, al căror număr creşte în lume în fiecare an.

Cu privire la cei care emigrează pentru motive economice, un factor recent ce merită menţionat este creşterea numărului femeilor implicate în acest fenomen (“o adevărată feminizare”). În trecut erau bărbaţii cei care emigrau în principal, deşi au existat întotdeauna şi femei, dar ele emigrau, în special, ca să-i însoţească pe soţi sau taţi ori ca să li se alăture oriunde erau aceştia. Astăzi, deşi numeroase situaţii de această natură încă mai există, emigrarea femeilor tinde să devină din ce în ce mai autonomă. Femeile trec graniţele propriilor ţări singure în căutare de lucru într-o altă ţară. Într-adevăr, se întâmplă deseori că femeia migrantă devine principala sursă de venit pentru familia ei. E un fapt dovedit că prezenţa femeilor este majoritară mai ales în sectoarele care oferă salarii mici. Dacă muncitorii migranţi sunt în mod deosebit vulnerabili, acest lucru e cu atât mai mult adevărat în cazul femeilor. Ocaziile cele mai întâlnite de angajare pentru femei, altele decât munca în casă, consistă în ajutorarea bătrânilor, îngrijirea bolnavilor şi lucrul în sectorul hotelier. Acestea, de asemenea, sunt domenii unde creştinii sunt chemaţi să se dedice asigurării unei tratări juste a femeilor migrante, din respect faţă de demnitatea femeii, recunoscându-li-se drepturile lor egale.

În acest context, e necesar să menţionăm traficul de fiinţe umane – în special femei – care înfloreşte acolo unde posibilităţile de a-şi îmbunătăţi standardul de viaţă sau de a supravieţui sunt limitate. Devine uşor pentru traficant să îşi ofere “serviciile” victimelor, care deseori nu bănuiesc, nici în mod vag, ce le aşteaptă. În unele cazuri există femei şi fete care sunt destinate să fie exploatate aproape ca sclavii în munca lor, şi nu rareori chiar în industria sexului. Deşi eu nu pot aici să examinez îndeaproape analiza consecinţelor acestui aspect al migraţiei, mă alătur condamnării făcute de Ioan Paul al II-lea împotriva “răspânditei culturi hedoniste şi comerciale care încurajează exploatarea sistematică a sexualităţii” (Scrisoarea papei Ioan Paul al II-lea către femei, 29 iunie 1995, nr. 5). Aceasta schiţează un întreg program de mântuire şi de eliberare de la care creştinii nu pot să se sustragă.

Vorbind de alte categorii de migranţi – cei care caută azil şi refugiaţii – doresc să subliniez că există tendinţa de a se opri la întrebarea legată de sosirea lor în timp ce se trec cu vederea motivele pentru care ei şi-au părăsit pământul natal. Biserica vede această întreagă lume a suferinţei şi a violenţei prin ochii lui Isus, care a fost mişcat cu milă la vederea mulţimilor care rătăceau ca o turmă fără păstor (cf. Mt 9,36). Speranţă, curaj, iubire şi “creativitate în caritate” (Scrisoarea apostolică Novo millennio ineunte, nr. 50) trebuie să inspire eforturile umane şi creştine necesare să ajute aceşti fraţi şi surori în suferinţa lor. Bisericile lor natale îşi vor demonstra preocuparea trimiţând lucrători pastorali de aceeaşi limbă şi cultură, într-un dialog al carităţii cu Bisericile locale care îi primesc.

În lumina “semnelor timpurilor” de astăzi, o atenţie deosebită ar trebui acordată fenomenului studenţilor străini. Mulţumită, printre alte lucruri, unor programe de schimburi internaţionale între universităţi, mai ales în Europa, numărul lor creşte, având, ca şi consecinţe, probleme pastorale pe care Biserica nu le poate ignora. Aceasta este în mod special adevărat în cazul studenţilor veniţi din ţări în curs de dezvoltare, ale căror experienţe universitare pot deveni o ocazie extraordinară de îmbogăţire spirituală.

Invocând asistenţa divină pentru cei care, mişcaţi de dorinţa de a contribui la promovarea unui viitor în care va fi dreptate şi pace în lume, îşi consumă energiile în domeniul grijii pastorale în serviciul mobilităţii umane, împart tuturor, ca un semn de afecţiune, o binecuvântare apostolică specială.

Vatican, 8 decembrie 2005.

Benedict al XVI-lea