A XCIII-a Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului

Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
cu ocazia Zilei Mondiale a Migrantului şi a Refugiatului
14 ianuarie 2007

Dragi fraţi şi surori,

Cu prilejul următoarei Zile Mondiale a Migrantului şi a Refugiatului, privind spre sfânta familie din Nazaret, icoană a tuturor familiilor, aş dori să vă invit să reflectăm asupra condiţiei familiei migrante. Evanghelistul Matei relatează că, la scurt timp după naşterea lui Isus, Iosif a fost constrâns să plece în timpul nopţii spre Egipt luând cu sine copilul şi pe mama sa, pentru a scăpa astfel de persecuţia regelui Irod (cf. Mt 2,13-15).

Comentând această pagină evanghelică, venerabilul meu predecesor, slujitorul lui Dumnezeu papa Pius al XII-lea, a scris în anul 1952: “Familia din Nazaret, aflată în exil, Isus, Maria şi Iosif, emigranţi în Egipt şi refugiaţi aici pentru a se sustrage mâniei unui rege nemilos, este modelul, exemplul şi sprijinul tuturor migranţilor şi pelerinilor de orice vârstă şi din orice ţară, al tuturor refugiaţilor de orice condiţie care, împinşi de persecuţie şi de necesitate, se văd constrânşi să-şi abandoneze patria, rudele dragi, vecinii şi bunii prieteni, şi să se îndrepte spre o ţară străină” (Exsul familia, AAS 44, 1952, 649). În drama familiei din Nazaret, obligată să se refugieze în Egipt, întrevedem dureroasa condiţie a tuturor migranţilor, mai ales a refugiaţilor, a exilaţilor, a celor evacuaţi şi a celor persecutaţi. Întrevedem greutăţile fiecărei familii migrante, privaţiunile, umilirile, strâmtorările şi fragilităţile a milioane şi milioane de migranţi, exilaţi şi refugiaţi. Familia din Nazaret reflectă imaginea lui Dumnezeu păstrată şi apărată în inima fiecărei familii umane, chiar dacă desfigurată şi deformată de emigrare.

Tema următoarei Zile Mondiale a Emigrantului şi a Refugiatului – Familia migrantă – vine în continuitatea acelora din 1980, 1986 şi 1993, şi intenţionează să evidenţieze angajarea Bisericii nu doar în beneficiul individului migrant, ci şi al familiei sale, loc şi izvor al culturii vieţii şi factor de integrare a valorilor. Cât de multe sunt dificultăţile cu care se confruntă familia migrantului! Îndepărtarea dintre membrii ei şi lipsa unităţii conduc deseori la ruperea legăturilor de origine. Se stabilesc noi relaţii şi iau naştere noi afecţiuni; sunt date uitării trecutul şi propriile datorii, sunt puse la greaua probă a îndepărtării şi a singurătăţii. Dacă familiei imigrante nu i se asigură o posibilitate reală de integrare şi de participare, este greu de prevăzut dezvoltarea sa armonioasă. Convenţia internaţională pentru protejarea drepturilor tuturor muncitorilor imigranţi şi a membrilor familiilor lor, intrată în vigoare la 1 iulie 2003, vrea să-i apere pe muncitorii şi muncitoarele emigrante şi pe membrii respectivelor familii. Prin aceasta se recunoaşte valoarea familiei şi în ceea ce priveşte emigrarea, fenomen care este de acum parte a structurii societăţilor noastre. Biserica încurajează ratificarea instrumentelor internaţionale legale care urmăresc apărarea drepturilor migranţilor, ale refugiaţilor şi ale familiilor lor, şi oferă, în diferitele sale instituţii şi asociaţii, acel advocacy care se dovedeşte a fi mereu tot mai necesar. Au fost deschise, cu un atare scop, centre de ascultare a migranţilor, case de primire pentru a-i adăposti, oficii pentru a oferi servicii persoanelor şi familiilor, şi s-a dat suflu altor iniţiative pentru a răspunde exigenţelor crescânde din acest domeniu.

Deja se lucrează mult pentru integrarea familiilor imigranţilor, chiar dacă mai rămâne încă mult de făcut. Există dificultăţi concrete asociate unor “mecanisme de apărare” ale primei generaţii care a emigrat, care riscă să constituie o piedică pentru o ulterioară maturizare a tinerilor din cea de-a doua generaţie. Iată de ce se dovedeşte necesară adoptarea unor intervenţii legislative, juridice şi sociale care să faciliteze o atare integrare. În ultimul timp a crescut numărul femeilor care îşi părăsesc ţara de origine în căutarea unor condiţii de viaţă mai bune, cu speranţa unor perspective profesionale mai promiţătoare. Însă nu puţine sunt acele femei care sfârşesc prin a fi victime ale traficului de fiinţe umane şi ale prostituţiei. În cadrul reunirilor familiale, asistentele sociale, mai ales călugăriţele, pot face un serviciu de mediere apreciat şi meritoriu care are o valoarea tot mai mare.

În ceea ce priveşte problema integrării familiilor imigranţilor, mă consider dator să atrag atenţia asupra familiilor refugiaţilor, ale căror condiţii par a fi înrăutăţite faţă de trecut, chiar şi în ceea ce priveşte reunirea căminelor familiale. În locurile destinate lor, dificultăţilor logistice cât şi celor personale, legate de traumele şi stresul emoţional datorat tragicelor experienţe trăite, se adaugă câteodată chiar şi riscul implicării femeilor şi copiilor în exploatarea sexuală, ca şi mecanism de supravieţuire. În aceste situaţii se recere o atentă prezenţă pastorală care, dincolo de asistenţa menită să aline rănile inimii, să ofere din partea comunităţii creştine un sprijin capabil să restaureze cultura respectului şi să ducă la redescoperirea adevăratei valori a iubirii. Este necesară încurajarea celui care este distrus interior pentru ca el să recupereze încrederea în sine însuşi. Trebuie apoi să existe o angajare care să ducă la garantarea drepturilor şi demnităţii familiilor şi să le fie asigurată o locuinţă adaptată exigenţelor lor. Refugiaţilor trebuie să li se ceară să cultive o atitudine deschisă şi pozitivă faţă de societatea care îi primeşte, menţinând o disponibilitate activă faţă de propunerile de participare pentru a construi împreună o comunitate integrată, care să fie “casă comună” pentru toţi.

Printre migranţi există o categorie ce merită atenţie în mod cu totul aparte: este aceea a studenţilor din alte ţări, care trăiesc departe de casă, fără o cunoaştere adecvată a limbii, câteodată lipsiţi de prieteni şi nu rareori având burse de studiu insuficiente. Şi mai gravă devine situaţia lor când este vorba de studenţi căsătoriţi. Prin instituţiile sale, Biserica se străduieşte să facă mai puţin dureroasă lipsa sprijinului familial al acestor tineri studenţi şi îi ajută să se integreze în oraşele care îi primesc, punându-i în contact cu familii dispuse să-i primească şi să le favorizeze cunoaşterea reciprocă. Aşa cum am mai spus şi în alte împrejurări, a veni în ajutor studenţilor străini este “un important câmp al acţiunii pastorale. De fapt, tinerii care îşi lasă propria ţară pentru a studia se confruntă cu multe probleme şi mai ales cu riscul unei crize de identitate” (L’Osservatore romano, 15 decembrie 2005).

Dragi fraţi şi surori, Ziua Mondială a Migrantului şi a Refugiatului poate să devină un prilej fructuos pentru a sensibiliza comunităţile ecleziale şi opinia publică asupra necesităţilor şi problemelor, precum şi asupra potenţialităţilor pozitive ale familiilor migrante. Îndrept în mod particular gândul meu către toţi cei care sunt în mod direct implicaţi în vastul fenomen al migrării şi către toţi aceia care îşi pun propriile resurse pastorale în slujba mobilităţii umane. Cuvântul apostolului Paul: “Charitas Christi urget nos” (2Cor 5,14), să-i stimuleze pe toţi aceştia să se dăruiască mai ales fraţilor şi surorilor care au mai mare nevoie. Cu aceste sentimente, invoc asupra fiecăruia ajutorul divin şi tuturor le împart cu afecţiune o specială binecuvântare apostolică.

Vatican, 18 octombrie 2006.

Benedict al XVI-lea