A 96-a Zi Mondială a Migrantului şi a Refugiatului

Migranţii şi refugiaţii minori

Mesajul Sfântului Părinte Benedict al XVI-lea
cu ocazia Zilei Mondiale a Migrantului şi a Refugiatului
17 ianuarie 2010

Iubiţi fraţi şi surori,

Celebrarea Zilei Migranţilor şi a Refugiaţilor îmi oferă din nou ocazia de a manifesta solicitudinea constantă pe care Biserica o nutreşte faţă de cei care trăiesc, în diferite feluri, experienţa emigrării. Este vorba despre un fenomen care, aşa cum am scris în Enciclica Caritas in veritate, impresionează prin numărul persoanelor implicate, prin problemele sociale, economice, politice, culturale şi religioase pe care le ridică, pentru provocările dramatice pe care le pune în comunităţile naţionale şi în cea internaţională. Migrantul este o persoană umană cu drepturi fundamentale inalienabile care trebuiesc respectate întotdeauna şi de către toţi (cf. nr. 62). Tema acestui an – “Migranţii şi refugiaţii minori” – atinge un aspect pe care creştinii îl evaluează cu mare atenţie, amintindu-şi de avertismentul lui Hristos, care în judecata finală va considera ca făcând referinţă la El tot ceea ce a fost făcut sau negat “unuia singur dintre aceştia mai mici” (cf. Matei 25,40.45). Şi cum să nu îi considerăm printre “cei mai mici” şi pe minorii migranţi şi refugiaţi? Isus însuşi ca şi copil a trăit experienţa migrantului pentru că, aşa cum narează Evanghelia, pentru a scăpa de ameninţările lui Irod, a trebuit să se refugieze în Egipt împreună cu Iosif şi Maria (cf. Matei 2,14).

Dacă Convenţia Drepturilor Copilului afirmă cu claritate că trebuie întotdeauna apărat interesul minorului (cf. art. 3), căruia trebuie să îi fie recunoscute drepturile fundamentale ale persoanei în mod egal cu cele ale adultului, din păcate în realitate aceasta nu se întâmplă întotdeauna. Într-adevăr, în timp ce creşte în opinia publică conştiinţa necesităţii unei acţiuni punctuale şi incisive de protecţie a minorilor, de fapt atâţia sunt abandonaţi şi, în diferite feluri, se regăsesc expuşi riscului exploatării. Pemtru condiţia dramatică în care ei se găsesc s-a făcut interpret veneratul meu predecesor Papa Ioan Paul al II-lea, în mesajul trimis la 22 septembrie 1990 Secretarului General al Naţiunilor Unite, cu ocazia Adunării Mondiale pentru Copii. “Sunt martorul – a scris – condiţiei dureroase a milioane de copii de pe toate continentele. Ei sunt cei mai vulnerabili pentru că sunt mai puţin capabili să îşi facă auzită vocea lor” (Învăţături XIII, 2, 1990, p. 672). Sper din inimă să se rezerve justa atenţie migranţilor minori, care au nevoie de un ambient social ce să permită şi să favorizeze dezvoltarea lor fizică, culturală, spirituală şi morală. A trăi într-o ţară străină fără puncte de referinţă efective le creează, în mod special celor lipsiţi de sprijinul familiei, nenumărate şi câteodată grave tulburări şi dificultăţi.

Un aspect tipic al migraţiei minorilor este constituit de situaţia copiilor născuţi în ţările care îi găzduiesc sau aceea a fiilor care nu trăiesc cu părinţii emigraţi după naşterea lor, ci ajung la ei într-un moment succesiv. Aceşti adolescenţi fac parte din două culturi cu avantajele şi problemele conexe dublei lor apartenenţe, condiţie care totuşi poate să le ofere oportunitatea de a experimenta bogăţia întâlnirii dintre diferitele tradiţii culturale. Este important să le fie dată posibilitatea frecvenţei şcolare şi a introducerii succesive în piaţa muncii, şi să fie facilitată integrarea socială prin structurile formative şi sociale oportune. Să nu se uite niciodată că adolescenţa reprezintă o etapă fundamentală pentru formarea fiinţei omeneşti.

O categorie particulară de minori este cea a refugiaţilor care cer azil, fugind din diferite motive din propria ţară, unde nu primesc o protecţie adecvată. Statisticile relevă că numărul lor este în creştere. Este vorba deci despre un fenomen care trebuie evaluat cu atenţie şi care trebuie înfruntat cu acţiuni coordonate, cu măsuri de prevenire, de protecţie şi de primire adecvate, aşa cum prevede însăşi Convenţia Drepturilor Copiilor (cf. art. 22).

Mă adresez acum în mod particular parohiilor şi numeroaselor asociaţii catolice care, însufleţite de spiritul de credinţă şi de caritate, înfăptuiesc mari eforturi pentru a veni în întâmpinarea necesităţilor acestor fraţi şi surori ai noştri. În timp ce exprim recunoştiinţa pentru ceea ce se face cu mare generozitate, doresc să îi invit pe toţi creştinii să fie conştienţi de provocarea socială şi pastorală pe care o pune condiţia minorilor migranţi şi refugiaţi. Răsună în inima noastră cuvintele lui Isus: “Eram străin şi m-aţi primit” (Matei 25,35), precum şi porunca centrală pe care El ne-a lăsat-o: să îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul şi cu toată mintea, dar unită de iubirea aproapelui (cf. Matei 22,37-39). Aceasta ne duce la a considera că orice intervenţie concretă a noastră trebuie să se hrănească înainte de toate de credinţa în acţiunea harului şi a Providenţei dumnezeieşti. În acest fel chiar şi primirea şi solidaritatea către străin, în mod special dacă este vorba despre copii, devine atunci vestire a Evangheliei solidarităţii. Biserica o proclamă atunci când deschide braţele sale şi lucrează pentru ca să fie respectate drepturile migranţilor şi ale refugiaţilor, stimulând pe responsabilii naţiunilor, ai organismelor şi ai instituţiilor internaţionale, să promoveze iniţiative oportune în susţinerea lor. Să vegheze asupra tuturor Preasfânta Fecioară Maria şi să ne ajute să înţelegem dificultăţile celor care sunt departe de propria patrie. Pe cei care sunt implicaţi în vasta lume a migranţilor şi a refugiaţilor îi asigur de rugăciunea mea şi le dau din inimă Binecuvântarea Apostolică.