Mesajul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
pentru a XVI-a Zi Mondială a Bolnavului

11 februarie 2008

Euharistia, Lourdes şi îngrijirea pastorală a bolnavilor

Iubiţi fraţi şi surori!

1. La 11 februarie, comemorarea Sfintei Fecioare Maria de la Lourdes, se celebrează Ziua Mondială a Bolnavului, ocazie prielnică pentru a reflecta asupra sensului durerii şi asupra obligaţiei creştinului de a o lua asupra sa în orice situaţie s-ar prezenta. Anul acesta, prilejuirea invocată se leagă de două evenimente importante pentru viaţa Bisericii, lucru ce se observă şi din tema aleasă, “Euharistia, Lourdes şi îngrijirea pastorală a bolnavilor”: celebrarea a 150 de ani de la apariţiile Neprihănitei la Lourdes şi celebrarea Congresului Euharistic Internaţional la Quebec, în Canada. În felul acesta ne este oferită o ocazie deosebită pentru a vorbi despre strânsa conexiune care există între misterul euharistic, rolul Mariei în planul de mântuire şi realitatea durerii şi a suferinţei omului.

Cei 150 de ani de la apariţiile de la Lourdes ne invită să ne îndreptăm privirea spre sfânta Fecioară, a cărei neprihănită zămislire constituie darul sublim şi gratuit al lui Dumnezeu făcut unei femei, ca să poată consimţi pe deplin planurilor divine, cu credinţă puternică şi de neclintit, în pofida încercărilor şi a suferinţelor pe care va trebui să le înfrunte. Pentru aceasta, Maria este model de abandonare totală la voinţa lui Dumnezeu: l-a primit în inimă pe Cuvântul veşnic şi l-a zămislit în sânul ei feciorelnic; s-a încrezut în Dumnezeu şi, cu sufletul străpuns de sabia durerii (cf. Lc 2,35), nu a ezitat să devină părtaşă la pătimirea Fiului său, reînnoind pe Calvar, la picioarele crucii, “da”-ul de la Buna-Vestire. De aceea, a medita asupra neprihănitei zămisliri a Mariei înseamnă să ne lăsăm atraşi de “da”-ul care a unit-o în mod minunat cu misiunea lui Cristos, răscumpărătorul omenirii; înseamnă să ne lăsăm luaţi şi conduşi de mână de către ea, pentru a rosti, la rândul nostru, acel fiat, la adresa voinţei lui Dumnezeu, cu toată existenţa noastră, împletită din bucurii şi tristeţi, din speranţe şi dezamăgiri, având conştiinţa că încercările, durerea şi suferinţa îmbogăţesc pelerinajul nostru pământesc la nivel de sens.

2. Nu poate fi contemplată Maria fără a fi atraşi de Cristos şi nu se poate privi la Cristos fără a simţi imediat prezenţa Mariei. Există o legătură indisolubilă între mamă şi Fiul născut în sânul ei prin lucrarea Duhului Sfânt, şi această legătură o observăm, în mod tainic, în sacramentul Euharistiei, aşa cum au scos în evidenţă, încă din primele secole, părinţii Bisericii şi teologii. “Trupul născut de Maria, venind de la Duhul Sfânt, este pâinea coborâtă din cer”, afirmă sfântul Ilarie din Poitiers, în timp ce, în Sacramentarul Bergomens, din secolul al IX-lea, citim: “Sânul ei a făcut să înflorească un rod, o pâine care ne-a umplut cu dar îngeresc. Maria a redat mântuirii ceea ce Eva a distrus cu păcatul său”. Apoi, sfântul Petru Damian: “Acel trup pe care preafericita Fecioară l-a născut, l-a hrănit la sânul ei cu grijă maternă, acel trup, spun fără îndoială, şi nu un altul, acum îl primim de pe sfântul altar şi îi bem sângele ca sacrament al răscumpărării noastre. Acest lucru îl consideră credinţa catolică, acest lucru îl învaţă cu fidelitate sfânta Biserică”. Legătura sfintei Fecioare cu Fiul, mielul jertfit care ridică păcatele lumii, se extinde la Biserică, trupul mistic al lui Cristos. Maria – notează slujitorul lui Dumnezeu, Ioan Paul al II-lea, – este “femeie euharistică” cu întreaga sa viaţă, motiv pentru care Biserica, privind la ea ca la modelul său, “este chemată s-o imite şi în raportul ei cu acest mister preasfânt” (Enciclica Ecclesia de Eucharistia, 53). În această optică se înţelege şi mai mult pentru ce la Lourdes, alături de cultul sfintei Fecioare Maria se află, în strânsă unire, o referinţă puternică şi constantă la Euharistie, cu celebrări euharistice zilnice, cu adorarea preasfântului sacrament şi binecuvântarea cu el a bolnavilor, cea ce constituie unul dintre momentele cele mai puternice ale rămânerii pelerinilor la grota din Massabielles.

Prezenţa la Lourdes a multor pelerini bolnavi şi a voluntarilor care-i însoţesc ne ajută să reflectăm asupra grijii materne şi iubitoare pe care Fecioara o arată faţă de durerea şi suferinţele omului. Asociată la sacrificiul lui Cristos, Maria, Mater Dolorosa, care la picioarele crucii suferă cu Fiul său divin, este simţită ca fiind deosebit de aproape de comunitatea creştină, care se adună în jurul membrilor săi suferinzi, cei ce poartă semnele pătimirii Domnului. Maria suferă cu aceia care sunt în încercare, cu ei speră şi este pentru ei întărire, susţinându-i cu ajutorul său matern. Şi oare nu este adevărat că experienţa spirituală a atâtor bolnavi ne face să înţelegem tot mai mult că “Răscumpărătorul divin vrea să pătrundă în sufletul oricărui suferind prin inima Mamei sale preasfinte, pârgă şi apogeu al tuturor celor răscumpăraţi?” (Ioan Paul al II-lea, scrisoarea apostolică Salvifici doloris, 26).

3. Dacă Lourdes-ul ne determină să medităm despre iubirea maternă a Fecioarei Neprihănite faţă de fiii săi bolnavi şi suferinzi, apropiatul Congres Euharistic Internaţional va constitui o ocazie să-l adorăm pe Isus Cristos prezent în sacramentul altarului, să ne încredinţăm lui ca speranţei care nu dezamăgeşte, să-l primim ca medicament al nemuririi care vindecă fizicul şi spiritul. Isus Cristos a răscumpărat lumea prin suferinţa, moartea şi învierea sa şi a voit să rămână cu noi ca “pâine a vieţii” în pelerinajul nostru pământesc. “Euharistia dar al lui Dumnezeu pentru viaţa lumii”: aceasta este tema Congresului Euharistic, care subliniază că Euharistia este darul pe care Tatăl îl face lumii, darul Fiului său unic, întrupat şi răstignit. El ne adună în jurul mesei euharistice, trezind în ucenicii săi o atenţie plină de iubire faţă de cei suferinzi şi bolnavi, în care comunitatea creştină recunoaşte chipul Domnului său. Aşa cum am spus în exortaţia apostolică postsinodală Sacramentum caritatis, “comunităţile noastre, atunci când celebrează Euharistia, trebuie să-şi dea seama tot mai mult că sacrificiul lui Cristos este pentru toţi şi de aceea Euharistia îi stimulează pe toţi cei care cred în el să devină «pâine frântă» pentru alţii” (nr. 88). Astfel suntem încurajaţi să ne angajăm în mod personal ca să-i slujim pe fraţi, în special pe cei aflaţi în dificultate, deoarece vocaţia fiecărui creştin este într-adevăr aceea de a fi, împreună cu Isus, pâine frântă pentru viaţa lumii.

4. De aceea, apare clar că pastoraţia sanitară trebuie să-şi tragă tocmai din Euharistie forţa spirituală necesară ca să vină în ajutorul omului în mod eficient şi să-l ajute să înţeleagă valoarea mântuitoare a suferinţei proprii. Aşa cum a scris slujitorul lui Dumnezeu Ioan Paul al II-lea în scrisoarea apostolică deja citată Salvifici doloris, Biserica vede în fraţii şi în surorile care suferă, aproape nişte subiecte multiple ale forţei supranaturale a lui Cristos (cf. nr. 27). Unit în mod misterios cu Cristos, omul care suferă cu iubire şi abandonare docilă la voinţa divină devine ofrandă vie pentru mântuirea lumii. Iubitul meu predecesor mai afirma: “Cu cât omul este mai ameninţat de păcat, cu cât sunt mai apăsătoare structurile păcatului pe care le poartă în sine lumea de astăzi, cu atât este mai mare elocvenţa pe care o posedă în sine suferinţa umană. Şi cu atât mai mult Biserica simte nevoia de a recurge la valoarea suferinţelor umane pentru mântuirea lumii” (ibid.). De aceea, dacă la Quebec se contemplă misterul Euharistiei, dar al lui Dumnezeu pentru viaţa lumii, în Ziua Mondială a Bolnavului, într-un paralelism spiritual ideal, nu numai că se celebrează participarea efectivă a suferinţei umane la opera mântuitoare a lui Dumnezeu, ci ne şi putem bucura, într-un anumit sens, de roadele preţioase promise celor care cred. Astfel, durerea primită cu credinţă devine poartă de intrare în misterul suferinţei răscumpărătoare a lui Isus şi de ajungere împreună cu el la pacea şi la fericirea învierii sale.

5. În timp ce adresez salutul meu cordial tuturor bolnavilor şi celor care se îngrijesc de ei în diferite moduri, invit comunităţile diecezane şi parohiale să celebreze următoarea Zi Mondială a Bolnavului valorizând pe deplin coincidenţa fericită între împlinirea a 150 de ani de la apariţiile Maicii Domnului la Lourdes şi Congresul Euharistic Internaţional. Să fie ocazie pentru a sublinia importanţa sfintei Liturghii, a adoraţiei euharistice şi a cultului Euharistiei, făcând în aşa fel încât capelele din centrele sanitare să devină inimă palpitantă în care Isus se oferă fără încetare Tatălui pentru viaţa omenirii. Şi distribuirea Euharistiei pentru bolnavi, făcută cu demnitate şi spirit de rugăciune, este adevărată alinare pentru cel care suferă, chinuit fiind de o formă sau alta de infirmitate.

În afară de aceasta, apropiata Zi Mondială a Bolnavului să fie împrejurarea prielnică pentru a invoca, în mod special, ocrotirea maternă a Mariei asupra celor care sunt încercaţi de boală, asupra agenţilor sanitari şi asupra lucrătorilor din pastoraţia sanitară. Mă gândesc, îndeosebi, la preoţii angajaţi în acest domeniu, la călugăriţe şi la călugări, la voluntari şi la toţi cei care cu dăruire activă se ocupă să-i slujească, în trup şi în suflet, pe bolnavi şi pe nevoiaşi. Îi încredinţez pe toţi Mariei, mama lui Dumnezeu şi mama noastră, Neprihănita Zămislire. Ea să ajute pe fiecare în a mărturisi că singurul răspuns valid dat durerii şi suferinţei umane este Cristos, care înviind a învins moartea şi ne-a dăruit viaţa care nu are sfârşit. Cu aceste sentimente, împart tuturor, din inimă, o specială binecuvântare apostolică.

Vatican, 11 ianuarie 2008

Benedict al XVI-lea