Meditaţia Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la încheierea lunii mariane
Grădinile Vaticanului, 31 mai 2011

Iubiţi fraţi şi surori,

Sunt bucuros să mă unesc cu voi în rugăciune, la picioarele Fecioarei Sfinte, pe care astăzi o contemplăm în Sărbătoarea Vizitei [la Elisabeta]. Îl salut şi îi mulţumesc Cardinalului Angelo Comastri, arhipreot al Bazilicii San Pietro, Cardinalilor şi Episcopilor prezenţi, şi vouă tuturor care v-aţi adunat aici în această seară. La încheierea lunii mai, vrem să ne unim vocea noastră cu cea a Mariei, în însăşi cântecul său de laudă; cu Ea vrem să îl preamărim pe Domnul pentru minunile pe care continuă să le înfăptuiască în viaţa Bisericii şi a fiecăruia dintre noi. În particular a fost şi rămâne pentru noi toţi un motiv de mare bucurie şi gratitudine faptul de a fi început luna mariană cu extraordinara beatificare a Papei Ioan Paul al II-lea. Ce mare har a fost, pentru Biserica întreagă, viaţa acestui Papă! Mărturia sa continuă să lumineze existenţele noastre şi ne este îndemn ca noi să fim adevăraţi ucenici ai Domnului, să îl urmăm cu curajul credinţei, să îl iubim cu acelaşi entuziasm cu care el i-a dăruit Lui propria sa viaţă.

Meditând astăzi la Vizita Mariei, suntem invitaţi să reflectăm tocmai asupra acestui curaj al credinţei. Cea pe care o primeşte Elisabeta în casa sa este Fecioara care “a crezut” anunţului Îngerului şi a răspuns cu credinţă, acceptând cu curaj proiectul lui Dumnezeu pentru viaţa ei şi primind astfel în sine Cuvântul veşnic al celui Preaînalt. Aşa cum sublinia Fericitul meu predecesor în enciclica Redemptoris Mater, prin intermediul credinţei Maria a pronunţat al său fiat, “s-a abandonat lui Dumnezeu fără rezerve şi ‘s-a consacrat în totalitate pe sine însăşi, ca şi slujitoarea Domnului, persoanei şi lucrării Fiului Său’” (n. 13; cf. Conciliul Ecumenic Vatican II, constituţia dogmatică Lumen gentium, 56). Pentru aceasta Elisabeta, salutându-o, exclamă: “Fericită este cea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul” (Luca 1,45). Cu adevărat Maria a crezut că “nimic nu este cu neputinţă la Dumnezeu” (v. 37), şi întărită de această încredere, s-a lăsat condusă de Spiritul Sfânt în ascultarea zilnică faţă de planurile Sale. Cum să nu dorim, pentru viaţa noastră, aceeaşi abandonare încrezătoare? Cum am putea să ne opunem la acea fericire care se naşte dintr-o familiaritate atât de intimă şi de profundă cu Isus? De aceea, adresându-ne astăzi celei “pline de har”, îi cerem să ne obţină şi nouă, de la Providenţa divină, să putem să pronunţăm în fiecare zi al nostru “da” planurilor lui Dumnezeu cu aceeaşi credinţă umilă şi sinceră cu care ea l-a pronunţat pe al ei. Ea care, primind în sine Cuvântul lui Dumnezeu, s-a abandonat pe sine Lui fără rezerve, să ne conducă la un răspuns tot mai generos şi necondiţionat la proiectele Sale, chiar şi atunci când în ele suntem chemaţi să îmbrăţişăm crucea.

În acest timp pascal, în timp ce invocăm de la cel Înviat darul Spiritului său, încredinţăm intercesiunii materne a Fecioarei Biserica şi lumea întreagă. Preasfânta Maria care în Cenaclu l-a invocat cu Apostolii pe Mângâietorul, să obţină fiecărui botezat harul unei vieţi luminate de misterul lui Dumnezeu răstignit şi înviat, darul de a şti să primim tot mai mult în propria existenţă stăpânirea Celui care cu învierea Sa a învins moartea. Dragi prieteni, asupra fiecăruia dintre voi, asupra celor dragi ai voştri, în mod special asupra celor care suferă, împart din inimă Binecuvântarea Apostolică.