Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la ceremonia de primire de la Palatul Elysee
Paris, vineri, 12 septembrie 2008

Domnule preşedinte,
doamnelor şi domnilor,
dragi prieteni,

Stând aici, pe pământ francez, pentru prima oară de când providenţa m-a chemat pe Scaunul lui Petru, sunt impresionat şi onorat de primirea caldă pe care mi-aţi organizat-o. Vă sunt recunoscător în special Dvs, domnule preşedinte, pentru invitaţia cordială de a vizita ţara Dvs şi pentru frumoasele cuvinte de bun venit pe care mi le-aţi adresat. Vizita pe care Excelenţa Dvs mi-a făcut-o în Vatican acum nouă luni este încă proaspătă în memoria mea. Prin Dvs extind salutul meu către toţi bărbaţii şi femeile care trăiesc în această ţară, împodobită de o istorie milenară, de un prezent marcat de o activitate sănătoasă şi un viitor promiţător. Doresc ca ei să ştie că Franţa este adesea în inima rugăciunilor Papei; el nu poate uita toate câte a făcut ea pentru Biserică în decursul celor douăzeci de secole! Principalul motiv al vizitei mele este celebrarea a 150 de ani de la apariţiile Fecioarei Maria la Lourdes. Doresc să mă alături nenumăraţilor pelerini din lumea întreagă care în acest an se îndreaptă spre Sanctuarul marian, plini de credinţă şi iubire. Această credinţă şi această iubire le voi celebra aici, în ţara voastră, în timpul celor patru zile de har care mi-au fost acordate.

Pelerinajul meu la Lourdes trebuia să includă o oprire în Paris. Capitala voastră îmi este familiară şi o cunosc bine. Am stat aici adesea şi de-a lungul anilor, datorită studiilor mele şi fostelor mele funcţii, s-au legat frumoase prietenii personale şi intelectuale. Mă întorc aici cu bucurie, încântat să am ocazia să aduc un tribut impresionantei moşteniri de cultură şi credinţă ce a modelat exemplara istorie a ţării voastre şi care a hrănit atâţia mari slujitori ai naţiunii şi ai Bisericii, a căror învăţătură şi exemplu au mers în mod natural mult dincolo de limitele geografice ale naţiunii voastre, marcând astfel cursul istoriei lumii. În timpul vizitei Dvs la Roma, domnule preşedinte, aţi amintit de faptul că rădăcinile Franţei – ca şi cele ale Europei – sunt creştine. Istoria însăşi oferă suficiente argumente în acest sens: de la începuturile ei, ţara voastră a primit mesajul evanghelic. Chiar dacă dovezile documentare lipsesc uneori, existenţa comunităţilor creştine în Galia este atestată dintr-o perioadă foarte timpurie: este impresionant de amintit faptul că oraşul Lyon avea deja un Episcop la mijlocul celui de-al doilea secol şi că Sf. Irineu, autorul lucrării “Adversus Haereses”, a dat o elocventă mărturie aici despre vigoarea gândirii creştine. Sf. Irineu a venit din Smirna să predice credinţa în Cristos Înviat. Acest Episcop de Lyon avea ca limbă maternă greaca. Poate fi un semn mai frumos al naturii şi destinului universal al mesajului creştin? Biserica, înfiinţată de timpuriu în ţara voastră, a jucat un rol civilizator pe care îl voi onora cu această ocazie. Aţi vorbit despre el chiar Dvs, în timpul discursului de la Lateran din luna decembrie a anului trecut. Transmiterea culturii antice prin călugări, profesori şi copişti, formarea inimilor şi spiritelor în iubirea pentru săraci, asistenţa dată celor mai nefericiţi prin fondarea de numeroase congregaţii religioase, contribuţia creştinilor la înfiinţarea instituţiilor din Galia, şi mai apoi Franţa, toate acestea sunt foarte cunoscute pentru a le aprofunda eu. Miile de capele, biserici, mănăstiri şi catedrale, care au împodobit inima oraşelor sau liniştea satelor voastre, vorbesc cu claritate despre modul în care părinţii voştri în credinţă au dorit să îl cinstească pe Cel care le-a dat viaţa şi care ne susţine existenţa.

Mulţi oameni, aici în Franţa precum şi în alte părţi, au reflectat asupra relaţiei dintre Biserică şi stat. Într-adevăr, Cristos a oferit deja criteriul de bază pe care să se bazeze o soluţie justă la problema relaţiei dintre sfera politică şi sfera religioasă. A făcut aceasta când, într-un răspuns la o întrebare, a spus: “Daţi-i cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ceea ce este al lui Dumnezeu” (Marcu 12,17). Biserica din Franţa beneficiază actualmente de un “regim de libertate”. Suspiciunile trecutului au fost treptat transformate într-un dialog calm şi pozitiv ce continuă să devină tot mai puternic. Un nou instrument de dialog şi-a început existenţa în 2002 şi am mare încredere în eficienţa sa, dată fiind buna intenţie a ambelor părţi. Ştim că rămân încă deschise unele zone de dialog, pe care trebuie să le abordăm şi să analizăm pas cu pas, cu hotărâre şi răbdare. Chiar Dvs, domnule preşedinte, aţi folosit expresia “laicitate pozitivă” pentru a caracteriza această înţelegere mai deschisă. În acest moment al istoriei, când culturile continuă să îşi intersecteze căile tot mai frecvent, sunt ferm convins că este necesară o nouă reflecţie asupra adevăratei semnificaţii şi importanţe a “laicităţii”. De fapt, este fundamental, pe de o parte, să insistăm asupra distincţiei dintre sfera politică şi cea religioasă, pentru a conserva atât libertatea religioasă a cetăţenilor cât şi responsabilitatea statului faţă de ei; şi, pe de altă parte, să devenim mai conştienţi de rolul de neînlocuit al religiei în formarea conştiinţelor şi contribuţia pe care o poate aduce – printre altele – la crearea unui consens etic fundamental în societate.

Papa, ca martor al lui Dumnezeu care iubeşte şi mântuieşte, se străduieşte să planteze seminţele carităţii şi speranţei. Întreaga societate umană are nevoie de speranţă. Această speranţă este cu atât mai necesară în lumea de astăzi, care oferă puţine aspiraţii spirituale şi puţină siguranţă materială. Marea mea grijă se îndreaptă către tineri. Unii dintre ei se luptă să găsească direcţia corectă sau suferă de pierderea legăturii cu viaţa de familie. Alţii testează limitele comunităţii religioase. Uneori marginalizaţi şi adesea lăsaţi de voie, ei sunt vulnerabili şi trebuie să înfrunte singuri o realitate care îi depăşeşte. Este necesar să li se ofere un mediu sănătos de educaţie şi să fie încurajaţi să îi respecte şi să îi ajute pe ceilalţi dacă doresc să se dezvolte armonios în procesul de maturizare. Biserica îşi poate aduce contribuţia ei specifică în acest sens. Sunt de asemenea îngrijorat de situaţia socială din lumea occidentală, marcată din păcate de o adâncire a distanţei dintre bogaţi şi săraci. Sunt sigur că se pot găsi anumite soluţii care să meargă dincolo de asistarea necesităţilor imediate, abordând în profunzime problemele, pentru a-i apăra pe cei săraci şi pentru a le promova demnitatea. Biserica, prin multele ei instituţii şi opere, împreună cu multe alte asociaţii din ţara voastră, încearcă adesea să facă faţă nevoilor imediate, dar este statul cel care trebuie să dea legile ce să ducă la eradicarea structurilor nedrepte. Dintr-o perspectivă mai largă, domnule preşedinte, sunt îngrijorat şi vizavi de starea planetei noastre. Cu mare generozitate, Dumnezeu ne-a încredinţat lumea pe care a creat-o. Trebuie să învăţăm să o respectăm şi să o protejăm mai mult. Mi se pare că a venit timpul pentru propuneri mai constructive pentru a se putea garanta binele generaţiilor viitoare.

Faptul că ţara voastră are acum preşedinţia Uniunii Europene oferă Franţei ocazia de a da mărturie – în conformitate cu nobila ei tradiţie – despre drepturile omului şi despre promovarea lor pentru binele indivizilor şi al societăţii. Când europenii văd şi experimentează personal faptul că drepturile inalienabile ale persoanei umane, de la concepere şi până la moartea naturală – drepturile la educaţia gratuită, la viaţa de familie, la muncă şi cele privind religia -, că aceste drepturi deci, care formează o unitate inseparabilă, sunt promovate şi respectate, vor înţelege pe deplin măreţia proiectului reprezentat de Uniunea Europeană şi vor deveni artizani activi în acelaşi timp. Responsabilitatea încredinţată Dvs, domnule preşedinte, nu este uşoară. Sunt vremuri nesigure şi este o sarcină dificilă găsirea căii corecte între meandrele afacerilor sociale, economice, naţionale şi internaţionale de fiecare zi. În special în faţa pericolului unei reveniri a vechilor suspiciuni, tensiuni şi conflicte între naţiuni – la care asistăm astăzi – Franţa, care în mod istoric a fost sensibilă la reconcilierea între popoare, este chemată să ajute Europa să zidească pacea între graniţele ei şi în lumea întreagă. În acest sens, este important să promovăm o unitate care nu doreşte şi nu devine o uniformitate, ci este capabilă să garanteze respectul pentru diferenţele naţionale şi diferenţele culturale, care împreună îmbogăţesc Europa, amintind în acelaşi timp de faptul că ‘identitatea naţională poate fi obţinută doar prin deschiderea faţă de celelalte popoare şi prin solidaritate cu ele’ (Ecclesia in Europa, nr. 112). Îmi exprim încrederea că ţara voastră va contribui tot mai mult la progresul acestor vremuri spre linişte, armonie şi pace.

Domnule preşedinte, dragi prieteni, doresc să îmi exprim încă o dată recunoştinţa pentru această întâlnire. Fiţi siguri de rugăciunile mele fierbinţi pentru frumoasa voastră ţară, pentru ca Dumnezeu să îi dea pace şi prosperitate, libertate şi unitate, egalitate şi fraternitate. Încredinţez aceste rugăciuni mijlocirii materne a Fecioarei Maria, patroana principală a Franţei. Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze Franţa şi întreg poporul ei!