Discursul Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea
la primirea la Casa Albă
Washington, miercuri, 16 aprilie 2008

Domnule preşedinte,

Vă mulţumesc pentru cuvintele amabile de bun venit pe care mi le-aţi formulat în numele poporului Statelor Unite ale Americii. Apreciez profund invitaţia Dumneavoastră de a vizita această mare ţară. Venirea mea coincide cu un moment important al vieţii comunităţii catolice din America, respectiv celebrarea celui de-al doilea centenar al înălţării la rangul de Mitropolie Arhidiecezană a primei Dieceze a ţării, Baltimore, şi fondarea sediilor de New York, Boston, Philadelphia şi Louisville. Sunt apoi fericit să fiu oaspete al tuturor americanilor. Vin ca prieten şi vestitor al Evangheliei, ca unul care respectă mult această vastă societate pluralistă. Catolicii americani au oferit, şi continuă să ofere, o excelentă contribuţie la viaţa ţării lor. Pregătindu-mă să încep vizita, am speranţa că prezenţa mea va fi izvor de reînnoire şi de speranţă pentru Biserica din Statele Unite şi să întărească determinarea catolicilor de a contribui în mod şi mai responsabil la viaţa naţiunii, mândri de a-i fi cetăţeni.

Încă de la începuturile Republicii, căutarea libertăţii a fost călăuzită în America de convingerea că principiile care guvernează viaţa politică şi socială sunt intim legate de o ordine morală, bazată pe stăpânirea lui Dumnezeu Creator. Redactorii documentelor constitutive ale acestei naţiuni s-au bazat pe atare convingere când au proclamat “adevărul evident prin sine însuşi” că toţi oamenii sunt creaţi egali şi dotaţi cu drepturi inalienabile, bazate pe legea de natură şi pe Dumnezeul acestei naturi. Cursul istoriei americane evidenţiază dificultăţile, luptele şi marea determinare intelectuală şi morală care au fost necesare pentru a forma o societate care să încorporeze cu fidelitate asemenea nobile principii. De-a lungul acelui proces, care a plăsmuit sufletul naţiunii, credinţele religioase a fost o inspiraţie constantă şi o forţă de orientare, ca de exemplu în lupta împotriva sclaviei şi în mişcarea pentru drepturile civile. Şi în timpul nostru, în special în momentele de criză, americanii continuă să îşi afle energia în aderarea la acest patrimoniu de idealuri şi aspiraţii împărtăşite.

În următoarele zile aştept cu bucurie să întâlnesc nu numai comunitatea catolică a Americii, dar şi alte comunităţi creştine şi reprezentanţi ai numeroaselor tradiţii religioase prezente în această ţară. Din punct de vedere istoric, nu numai catolicii, ci toţi credincioşii au găsit aici libertatea de a-l adora pe Dumnezeu potrivit preceptelor conştiinţei lor, fiind în acelaşi timp acceptaţi ca parte ai unei confederaţii în care fiecare individ şi fiecare grup îşi poate face auzită proprie voce. Acum, când naţiunea trebuie să înfrunte chestiuni politice şi etice din ce în ce mai complexe, am încrederea că americani vor putea găsi în credinţele lor religioase un izvor preţios de discernământ şi o inspiraţie pentru a continua dialogul rezonabil, responsabil şi respectuos în efortul de a edifica o societate mai umană şi mai liberă.

Libertatea nu este numai un dar, ci şi un apel la responsabilitatea personală. Americanii o ştiu din experienţă – aproape fiecare oraş al acestei ţări posedă monumentele sale care aduc omagiu tuturor celor care şi-au jertfit viaţa în apărarea libertăţii, atât în propria ţară cât şi în altă parte. Apărarea libertăţii cheamă la a cultiva virtutea, autodisciplina, sacrificiul pentru binele comun şi un simţ de responsabilitate faţă de cei mai puţin favorizaţi. În afară de aceasta cere curajul de a se angaja în viaţa civilă, purtând în dezbaterea publică în mod rezonabil propriile credinţe religioase şi valorile proprii cele mai profunde. Într-un cuvânt, libertatea este mereu nouă. Este vorba de o provocare pusă fiecărei generaţii, şi trebuie să fie constant învinsă în favoarea cauzei binelui (cf Spe salvi 24). Puţini au înţeles aceasta atât de lucid ca Papa Ioan Paul al II-lea, de venerată memorie. În reflecţia sa asupra valorii spirituale a libertăţii asupra totalitarismului în Polonia natală şi în Europa orientală, el ne-a amintit cum istoria evidenţiază, în atâtea ocazii, că “într-o lume fără adevăr, libertatea îşi pierde propriul fundament” şi o democraţie fără valori îşi poate pierde însuşi sufletul ei (cf Centesimus annus, 46). Aceste cuvinte profetice, fac ecou într-un anume mod convingerii preşedintelui Washington, exprimată în discursul său de adio, că religia şi moralitatea constituie “factori de sprijin indispensabili” pentru prosperitatea politică.

Biserica, din partea sa, doreşte să contribuie la construirea unei lumi din ce în ce mai demne de persoana umană, creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu (cf Gen 1,26-27). Ea este convinsă că credinţa aruncă o lumină nouă asupra tuturor lucrurilor şi că Evanghelia revelează nobila vocaţie şi sublimul destin al fiecărui bărbat şi al fiecărei femei (cf Gaudium et spes, 10). Pe lângă aceasta, credinţa ne oferă forţa pentru a răspunde vocaţiei noastre înalte şi speranţa care ne inspiră să lucrăm pentru o societate din ce în ce mai justă şi fraternă. Democraţia poate înflori – aşa cum Părinţii voştri fondatori ştiau bine – numai atunci când liderii politici şi cei pe care ei îi reprezintă sunt călăuziţi de adevăr şi poartă înţelepciunea, generată din principiul moral, în deciziile care privesc viaţa şi viitorul naţiunii.

De mai bine de un secol, Statele Unite ale Americii au desfăşurat un rol important în comunitatea internaţională. Vinerea viitoare, cu voia lui Dumnezeu, voi avea onoarea să adresez un cuvânt Organizaţiei Naţiunilor Unite, unde sper să încurajez eforturile pentru a face această instituţie o voce şi mai eficientă pentru aşteptările legitime ale tuturor popoarelor lumii. În această privinţă, la a 60-a aniversare a Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, exigenţa unei solidarităţi globale este mai urgentă decât oricând, dacă se vrea ca toţi să poată trăi în mod adecvat demnităţii lor, ca fraţi şi surori care locuiesc în una şi aceeaşi casă, în jurul mesei pe care bunătatea lui Dumnezeu a pregătit-o pentru toţi fiii săi. America s-a dovedit întotdeauna generoasă în a veni în întâmpinarea nevoilor umane imediate, promovând dezvoltarea şi oferind alinare victimelor catastrofelor naturale. Am încredere că această preocupare pentru ampla familie umană va continua să găsească expresie în a susţine eforturile pline de răbdare ale diplomaţiei internaţionale menite să rezolve conflictele şi să promoveze progresul. Astfel, generaţiile viitoare vor fi în măsură să trăiască într-o lume unde adevărul, libertatea şi justiţia pot înflori – o lume unde demnitatea şi drepturile date de Dumnezeu fiecărui bărbat, femeie şi copil, să fie luate în consideraţie, protejate şi promovate efectiv.

Domnule Preşedinte, dragi prieteni: în timp ce mă pregătesc să încep vizita în Statele Unite, vreau să exprim încă o dată recunoştinţa mea pentru invitaţia pe care mi-aţi adresat-o, bucuria de a fi în mijlocul vostru, şi rugăciunea mea fierbinte ca Dumnezeu cel Atotputernic să întărească această naţiune şi poporul său pe căile dreptăţii, prosperităţii şi păcii. Dumnezeu să binecuvânteze America!