Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Bazilica Memorialului lui Moise, de pe Muntele Nebo,
sâmbătă, 9 mai 2009

Părinte ministru general,
Părinte custode,
Dragi prieteni,

În acest loc sfânt, consacrat de amintirea lui Moise, vă salut pe toţi cu afecţiune în Domnul nostru Isus Cristos. Îi mulţumesc pr. Jose Rodriguez Carballo pentru cuvintele lui calde de bun venit. Profit de asemenea de ocazie pentru a înnoi recunoştinţa mea şi a întregii Biserici faţă de Fraţii Minori ai Custodiei, pentru prezenţa lor de secole în aceste ţinuturi, pentru fidelitatea lor faţă de carisma Sf. Francisc şi pentru grija lor generoasă faţă de binele spiritual şi material al comunităţilor creştine locale şi al nenumăraţilor pelerini care vizează an de an Ţara Sfântă. Aici aş dori să amintesc, cu recunoştinţă specială, de defunctul pr. Michele Piccirillo, care şi-a dedicat viaţa studierii antichităţii creştine şi care este înmormântat în acest sanctuar, atât de drag lui.

Am considerat potrivit ca pelerinajul meu să înceapă de pe acest munte, de unde Moise a contemplat de departe Ţara Promisă. Perspectivele magnifice care se deschid de pe esplanada acestui sanctuar ne invită să reflectăm la modul în care acea viziune profetică a îmbrăţişat în mod misterios marele plan de mântuire pe care Dumnezeu l-a pregătit pentru Poporul Său. Tocmai în valea Iordanului, care se întinde mai jos de noi, a venit Ioan Botezătorul, la plinirea timpurilor, pentru a pregăti calea Domnului. Tocmai în apele râului Iordan Isus, după botezul primit de la Ioan, a fost revelat ca Fiu preaiubit al Tatălui, şi, uns de Duhul Sfânt, şi-a inaugurat slujirea publică. Şi tocmai de la Iordan a pornit Evanghelia prin predicarea şi miracolele lui Isus, iar apoi, după Învierea Sa şi coborârea Duhului Sfânt, a fost dusă de discipolii Săi până la capătul pământului.

Aici, pe înălţimile Muntelui Nebo, amintirea lui Moise ne invită să “ne înălţăm privirea” pentru a îmbrăţişa cu recunoştinţă nu doar lucrările extraordinare ale lui Dumnezeu din trecut, ci şi să privim cu credinţă şi speranţă la viitorul pe care El îl are pentru noi şi pentru lumea noastră. Asemenea lui Moise, şi noi am fost chemaţi pe nume, am fost invitaţi să ne asumăm un exod zilnic din păcat şi sclavie spre viaţă şi libertate, dându-ni-se o promisiune solidă că vom fi călăuziţi în drumul nostru. În apele Botezului, noi am trecut de la sclavia păcatului la o viaţă nou şi la speranţă. În comuniune cu Biserica, Trupul lui Cristos, noi privim spre viziunea cetăţii cereşti, a noului Ierusalim, unde Dumnezeu va fi totul în toate. De pe acest sfânt munte, Moise ne îndreaptă privirea spre înălţimi, spre împlinirea tuturor promisiunilor lui Dumnezeu în Cristos.

Moise a privit din depărtare la Ţara Sfântă, la sfârşitul pelerinajului său pământesc. Exemplul lui ne aminteşte că şi noi suntem parte a unui pelerinaj veşnic al poporului lui Dumnezeu prin istorie. Pe urmele profeţilor, apostolilor şi sfinţilor, şi noi suntem chemaţi să mergem cu Domnul, îndeplinind misiunea Sa, dând mărturie despre Evanghelia iubirii şi a milostivirii universale a lui Dumnezeu. Suntem chemaţi să întâmpinăm venirea Împărăţiei lui Cristos prin caritatea noastră, prin slujirea săracilor şi prin eforturile noastre de a fi plămada reconcilierii, iertării şi păcii în lumea de lângă noi. Ştim că, asemenea lui Moise, s-ar putea să nu vedem împlinirea totală a planului lui Dumnezeu în timpul vieţii noastre. Totuşi suntem încrezători că, făcându-ne partea noastră mică, în fidelitate faţă de vocaţia pe care am primit-o fiecare, vom ajuta la a face drepte căile Domnului şi la întâmpinarea zorilor Împărăţiei Sale. Şi ştim că Dumnezeu, care şi-a revelat lui Moise numele Său, ca promisiune că va fi mereu alături de noi (cf. Ieşire 3,14), ne va da tăria de a persevera în speranţa bucuroasă în mijlocul suferinţelor, încercărilor şi necazurilor.

Încă dintru începuturi, creştinii au venit în pelerinaj la locurile legate de istoria Poporului Ales, de evenimentele vieţii lui Cristos şi ale naşterii Bisericii. Această măreaţă tradiţie, pe care actualul meu pelerinaj doreşte să o continue şi confirme, are la bază dorinţa de a vedea, de a atinge şi de a gusta în rugăciune şi contemplare locurile binecuvântate de prezenţa fizică a Mântuitorului nostru, a Preasfintei Sale Mame, a apostolilor şi a primilor discipoli care l-au văzut ridicându-se din moarte. Aici, pe urmele nenumăraţilor pelerini care ne-au precedat de-a lungul secolelor, noi suntem provocaţi să apreciem mai mult darul credinţei noastre şi să creştem în acea comuniune ce trece dincolo de limitele de limbă, rasă şi cultură.

Tradiţia străveche a pelerinajului la locurile sfinte ne aminteşte de asemenea de legătura inseparabilă dintre Biserică şi poporul evreu. De la început, Biserica din aceste ţinuturi a pomenit în liturgia ei marile figuri de Patriarhi şi de Profeţi, ca semn al profundei ei aprecieri pentru unitatea celor două Testamente. Fie ca întâlnirea noastră de astăzi să inspire o iubire înnoită faţă de canonul Sfintei Scripturi şi dorinţa de depăşire a tuturor obstacolelor care stau în faţa reconcilierii dintre creştini şi evrei, în respect reciproc şi cooperare în slujba acelei păci la care ne cheamă cuvântul lui Dumnezeu!

Dragi prieteni, adunaţi în acest loc sfânt, să ne ridicăm acum privirea şi inimile spre Tatăl. Pregătindu-ne să ne rugăm rugăciunea pe care am învăţat-o de la Isus, să îi cerem să grăbească venirea Împărăţiei Sale, pentru ca noi să putem vedea împlinirea planului Său mântuitor şi să experimentăm, împreună cu Sf. Francisc şi cu toţi acei pelerini care au mers înaintea noastră sub semnul credinţei, darul păcii nespuse – pax et bonum – care ne aşteaptă în Ierusalimul ceresc.