Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea interreligioasă
din Aula Capitlului Catedralei din Sydney
vineri, 18 iulie 2008

Dragi prieteni,

Extind saluturile mele cordiale de pace şi bunăvoinţă asupra voastră, a tuturor celor prezenţi aici, reprezentând diferitele tradiţii religioase din Australia. Recunoscător pentru această întâlnire, le mulţumesc rabinului Jeremy Lawrence şi şeicului Mohamadu Saleem pentru cuvintele de bun venit pe care le-au exprimat în nume propriu şi în numele comunităţilor lor.

Australia este recunoscută pentru curtoazia cetăţenilor ei faţă de semeni şi vizitatori. Este o naţiune care respectă foarte mult libertatea religioasă. Ţara voastră recunoaşte faptul că respectul pentru acest drept fundamental dă oamenilor posibilitatea de a-i aduce cult lui Dumnezeu în conformitate cu conştiinţele lor, de a-şi hrăni spiritul şi de a acţiona conform convingerilor etice care provin din credinţele lor.

O relaţie armonioasă între religie şi viaţa publică este cu atât mai importantă cu cât unii oameni au ajuns să considere religia ca provocatoare de diviziune şi mai puţin ca forţă de unitate. Într-o lume ameninţată de forme sinistre de violenţă, vocea unită a oamenilor religioşi îndeamnă naţiunile şi comunităţile să îşi rezolve conflictele prin mijloace paşnice, în deplin respect pentru demnitatea umană. Religia stă în slujba omenirii şi una dintre modalităţi este aceea de a oferi o viziune despre persoana umană care subliniază aspiraţia noastră profundă de a trăi generos, susţinând relaţiile de prietenie cu semenii noştri. În inima lor, relaţiile umane nu pot fi definite în termeni de putere, dominare şi interes propriu. Ele de fapt reflectă şi perfecţionează înclinaţia naturală a omului spre a trăi în comunitate şi în acord cu ceilalţi.

Simţul religios pus în inimă deschide omul către Dumnezeu şi îl conduce spre descoperirea împlinii personale, care nu constă în gratificarea egoistă a dorinţelor efemere ci ne conduce la împlinirea nevoilor celorlalţi şi la căutarea de modalităţi concrete de contribuire la binele comun. Religiile au un rol special în acest sens, pentru că ele îi învaţă pe oameni că slujirea autentică cere jertfă şi disciplină de sine, care la rândul lor trebuie cultivate prin mortificare, cumpătare şi folosire moderată a bunurilor acestei lumi. În acest fel, oamenii ajung să vadă mediul ca pe o minune ce trebuie preţuită şi respectată şi nu ca pe un bun pentru simplul consum. Ţine de oamenii cu credinţe religioase să demonstreze faptul că este posibil să găseşti bucurie într-o viaţă trăită cu simplitate şi modestie, împărtăşind în mod generos din surplus cu cei aflaţi în lipsuri.

Prieteni, aceste valori, sunt sigur că veţi fi de acord, sunt în mod particular importante pentru formarea adecvată a tinerilor, atât de adesea tentaţi să vadă viaţa însăşi ca pe un bun de consum. Şi ei au o aptitudine de auto-control: într-adevăr, în disciplinele sportive, în artele creative şi în studiile academice sunt gata să îl primească ca pe o provocare. Nu este oare adevărat că atunci când le sunt prezentate idealuri înalte, mulţi tineri sunt atraşi de ascetism şi de practicarea virtuţii morale prin respect faţă de sine şi preocupare pentru ceilalţi? Sunt încântaţi să contemple darul creaţiei şi sunt intrigaţi de misterul transcendentului. În acest sens, atât şcolile religioase cât şi cele de stat pot să facă mai mult pentru a alimenta dimensiunea spirituală a fiecărui tânăr. În Australia, ca pretutindeni, religia a fost un factor motivator în fondarea multor instituţii de educaţie, şi pe bună dreptate continuă să ocupe un loc în programa şcolară de astăzi. Tema educaţiei reiese frecvent din deliberările Cooperări Interreligioase pentru Pace şi Armonie, şi vă încurajez călduros pe participanţii la această iniţiativă să continuaţi dialogul despre valorile care integrează dimensiunile intelectuală, umană şi religioasă într-o educaţie sănătoasă.

Religiile lumii atrag constant atenţia asupra minunii existenţei umane. Cine poate să nu fie uimit de puterea minţii de a surprinde secretele naturii prin descoperiri ştiinţifice? Cine nu este incitat de posibilitatea formării unei viziuni asupra viitorului? Cine nu este impresionat de puterea spiritului uman de a-şi fixa obiective şi de a dezvolta căi de atingere a lor? Oamenii sunt dotaţi cu abilitatea nu doar de a-şi imagina cum ar putea lucrurile să meargă mai bine, ci şi de a-şi investi energiile pentru a le face mai bune. Suntem conştienţi de relaţia noastră unică cu spaţiul natural. Dacă, aşadar, credem că nu suntem subiecţi ai legilor universului material în acelaşi mod ca restul creaţiei, nu ar trebui să facem din bunătate, compasiune, libertate, solidaritate şi respectul pentru fiecare persoană o parte esenţială a viziunii noastre pentru un viitor mai uman?

Totuşi religia, amintind de finitudinea şi slăbiciunea umană, ne impune de asemenea să nu ne punem speranţa ultimă în această lume trecătoare. “Omul cu deşertăciunea se aseamănă; zilele lui ca umbra trec” (Psalmi 144,4). Cu toţii am experimentat dezamăgirea eşecului rapid atunci când încercăm să facem binele şi dificultatea de a face alegerea cea bună în situaţii complexe.

Biserica împărtăşeşte aceste observaţii cu alte religii. Motivată de caritate, ea îşi asumă dialogul crezând că adevăratul izvor al libertăţii se găseşte în persoana lui Isus din Nazaret. Creştinii cred că El este cel care descoperă pe deplin potenţialul uman de virtute şi bunătate şi că El ne eliberează din păcat şi întuneric. Universalitatea experienţei umane, care transcende graniţele geografice şi limitele culturale, face posibil pentru adepţii religiilor să se angajeze în dialog pentru a se putea confrunta cu misterul bucuriilor şi suferinţelor vieţii. În acest sens, Biserica cu nerăbdare caută oportunităţile de a asculta experienţa religioasă a altor religii. Am putea spune că toate religiile urmăresc să pătrundă semnificaţia profundă a existenţei umane, legând-o de o origine sau de un principiu în afara ei. Religiile oferă o încercare de înţelegere a cosmosului ca venind de la şi întorcându-se la această origine sau principiu. Creştinii cred că Dumnezeu a revelat această origine şi principiu în Isus, la care Biblia se referă ca fiind “Alfa şi Omega” (cf. Apocalips 1,8; 22,1).

Dragii mei prieteni, am venit în Australia ca ambasador al păcii. Din acest motiv, mă simt binecuvântat să vă întâlnesc pe voi, care de asemenea aveţi această dorinţă de a ajuta lumea să obţină pacea. Căutarea ei merge mână în mână cu căutarea sensului, pentru că în descoperirea adevărului găsim calea sigură spre pace (cf. Mesajului pentru Ziua Mondială pentru Pace, 2006). Efortul nostru de a aduce reconciliere între oameni izvorăşte din şi este orientat spre acel adevăr care dă scop vieţii. Religia oferă pacea, dar mai important, trezeşte în spiritul uman o sete de adevăr şi o foame de virtute. Să îi încurajăm pe toţi – în special pe tineri – să se minuneze de frumuseţea vieţii, să caute semnificaţia ei ultimă, şi să se străduiască să împlinească sublimul ei potenţial!

Cu aceste sentimente de respect şi de încurajare, vă încredinţez providenţei Dumnezeului Atotputernic şi vă asigur de rugăciunile mele pentru voi şi pentru cei dragi vouă, pentru membrii comunităţilor voastre şi pentru toţi cetăţenii Australiei.