Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea ecumenică de la Palatul Arhiepiscopal din Praga
duminică, 27 septembrie 2009

Dragi Cardinali,
Excelenţele Voastre,
Fraţi şi surori în Cristos,

Sunt recunoscător Atotputernicului Dumnezeu pentru ocazia pe care mi-a dat-o să vă întâlnesc pe voi, cei care reprezentaţi diferitele comunităţi creştine din această ţară. Îi mulţumesc preşedintelui Consiliului Ecumenic al Bisericilor din Republica Cehă pentru amabilele cuvinte de bun venit, pe care mi le-a adresat în numele vostru. Dragii mei prieteni, Europa continuă să treacă prin mari schimbări. Este greu de crezut că au trecut doar două decenii de la căderea fostelor regimuri, moment ce a permis trecerea dificilă, dar productivă, spre structuri politice cu o participare mai largă. În această perioadă, creştinii s-au unit cu alte persoane de bună voinţă pentru a ajuta la reconstruirea unei ordini politice drepte, continuând să se implice în dialog şi astăzi pentru a netezi noi căi de înţelegere reciprocă, de colaborare pentru pace şi de progres pentru binele comun.

Cu toate acestea, încercările de marginalizare a influenţei creştinismului asupra vieţii publice – uneori sub pretextul că învăţăturile ei sunt dăunătoare bunăstării societăţii – apar în forme noi. Acest fenomen ne invită la un moment de reflecţie. După cum sugeram în enciclica mea despre speranţa creştină, separarea artificială a Evangheliei de viaţa intelectuală şi publică trebuie să ne împingă la a ne angaja într-o reciprocă “auto-critică a modernităţii” şi “auto-critică a creştinismului modern”, tocmai cu gândul la speranţa pe care fiecare o poate oferi omenirii (cf. Spe Salvi, nr. 22). Am putea să ne întrebăm: ce are Evanghelia să spună Republicii Cehe şi chiar întregii Europe astăzi, într-o perioadă marcată de proliferarea viziunilor asupra lumii? Creştinismul are multe de oferit, atât la nivel practic cât şi la nivel etic, pentru că Evanghelia nu încetează să inspire oamenii să se dăruiască în slujirea fraţilor şi surorilor. Puţini ar pune la îndoială acest lucru. Şi totuşi, cei care îşi fixează privirea asupra lui Isus din Nazaret, cu ochii credinţei, ştiu că Dumnezeu oferă o realitate mai profundă care nu este totuşi separabilă de “economia” carităţii în acţiune în această lume (cf. Caritas in Veritate, nr. 2): El oferă mântuirea.

Termenul “mântuire” este plin de conotaţii, dar el exprimă ceva fundamental şi universal despre dorinţa umană de bunăstare şi deplinătate. El trimite la dorinţa arzătoare de reconciliere şi comuniune care vine în mod spontan din străfundurile spiritului uman. Este adevărul central al Evangheliei şi ţelul vizat de fiecare efort de evanghelizare şi asistenţă pastorală. În acelaşi timp este criteriul spre care creştinii îşi îndreaptă atenţia în mod constant, în timp ce se străduiesc să vindece rănile diviziunilor trecutului. În acest sens, Sfântul Scaun a fost bucuros să găzduiască un Simpozion Internaţional în 1999 despre Jan Hus, pentru a facilita o discuţie despre complexa şi turbulenta istorie religioasă a acestei ţări şi a Europei în general (cf. Papa Ioan Paul al II-lea, Discurs la Simpozionul Internaţional despre Jan Hus, 1999). Mă rog ca astfel de iniţiative să aducă roade nu doar în căutarea unităţii creştine, dar şi pentru binele întregii societăţi europene.

Suntem încrezători pentru că ştim că proclamarea de către Biserică a mântuirii în Isus Cristos este mereu veche şi mereu nouă, impregnată de înţelepciunea trecutului şi plină de speranţă pentru viitor. Europa, ascultând istoria creştinismului, îşi aude propria istorie. Noţiunile ei de dreptate, libertate şi responsabilitate socială, împreună cu instituţiile culturale şi juridice înfiinţate pentru a conserva aceste idei şi pentru a le transmite generaţiilor viitoare, sunt modelate de moştenirea ei creştină. Cu adevărat, amintirile trecutului ei îi animă aspiraţiile pentru viitor. Tocmai de aceea creştinii sunt inspiraţi de exemplul unor personalităţi precum Sf. Adalbert şi a Sf. Agnes de Boemia. Angajamentul lor pentru răspândirea Evangheliei a fost motivată de convingerea că creştinii nu trebuie să se ascundă de teama lumii ci să împărtăşească cu încredere comoara adevărurilor care le-au fost încredinţate. La fel şi creştinii de astăzi, deschizându-se realităţilor actuale şi susţinând tot ce este bun în societate, trebuie să aibă curajul să îi invite pe oameni la o convertire radicală care să vină ca urmare a întâlnirii cu Cristos şi care să aducă o viaţă nouă de har.

Din această perspectivă, înţelegem mai clar de ce creştinii au obligaţia să se alăture altora în a aminti Europei de rădăcinile ei. Nu pentru că aceste rădăcini s-ar fi veştejit. Dimpotrivă! Este pentru că ele continuă – în moduri subtile dar cu toate acestea rodnice – să ofere continentului susţinere spirituală şi morală, ce îi permite să intre într-un dialog semnificativ cu popoare de alte culturi şi religii. Tocmai pentru că Evanghelia nu este o ideologie, ea nu presupune blocarea evoluţiei realităţilor socio-politice în scheme rigide. În schimb transcende vicisitudinile acestei lumi şi aruncă o lumină nouă asupra demnităţii persoanei umane din orice epocă. Dragi prieteni, să îi cerem Domnului să insufle în noi un spirit de curaj pentru a împărtăşi adevărurile mântuitoare şi perene care au modelat şi continuă să modeleze progresul social şi cultural al acestui continent.

Mântuirea adusă de suferinţa, moartea, învierea şi înălţarea la cer a lui Isus nu doar ne transformă pe cei ce credem în El, ci ne invită să împărtăşim această Veste Bună cu alţii. Luminaţi de darurile cunoaşterii, înţelepciunii şi înţelegerii (cf. Isaia 11,1-2; Ieşirea 35,31), primite de la Duhul Sfânt, fie ca puterea noastră de a înţelege adevărurile primite de la Isus Cristos să ne impulsioneze să lucrăm fără încetare pentru unitatea pe care El o doreşte pentru toţi copiii Săi renăscuţi prin Botez, şi pentru întreaga rasă umană. Cu aceste sentimente, şi cu afecţiune fraternă pentru voi şi pentru membrii comunităţilor voastre, vă transmit cele mai profunde mulţumiri şi vă încredinţez Dumnezeului Atotputernic, care este fortăreaţa, tăria şi eliberarea noastră (cf. Psalmul 144,2). Amin.