Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat persoanelor venite în Piaţa Rynek din Wadowice
27 mai 2006

Pe urmele Papei Ioan Paul al II-lea, mărturisitor al credinţei

Preaiubiţi fraţi şi surori,

Sunt plin de emoţie aflându-mă aici, la locul naşterii al marelui meu predecesor, Servul lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea, în oraşul unde şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa. Wadowice nu ar fi putut lipsi din pelerinajul pe care mi l-am propus în Polonia pe urmele sale. Am dorit să mă opresc chiar aici, în Wadowice, în locul în care a început şi s-a maturizat credinţa sa, să mă rog împreună cu voi ca în cel mai scurt timp să fie ridicat la cinstea altarelor. Johann Wolfgang von Goethe, marele poet german, a spus: “Cel care doreşte să înţeleagă un poet, trebuie să îi viziteze ţara natală.” Este adevărat şi pentru cel care doreşte să înţeleagă viaţa şi slujirea Papei Ioan Paul al II-lea; este necesar să mergi în oraşul său natal. El însuşi a mărturisit că aici, în Wadowice, “a început totul: viaţa, studiile, teatrul şi preoţia” (Wadowice, 16 iunie 1999).

Papa Ioan Paul al II-lea, întorcându-se la începuturi, s-a referit adesea la un semn: acela al baptisteriului, căruia i-a acordat o veneraţie specială în biserica din Wadowice. În 1979, în timpul primului său pelerinaj în Polonia, a spus: “În acest baptisteriu, la 20 iunie 1920, mi s-a dat harul să devin fiu al lui Dumnezeu, împreună cu credinţa în Răscumpărătorul meu, şi am fost primit în comunitatea Bisericii. Am sărutat deja solemn acest baptisteriu în anul când s-a împlinit un mileniu de la Botezul Poloniei, pe când eram Arhiepiscop de Cracovia. L-am sărutat din nou, la a 50-a aniversare a botezului meu, pe când eram Cardinal, iar astăzi îl sărut a treia oară, venind din Roma ca Succesor al Sfântului Petru” (Wadowice, 7 iunie 1979). Se pare că în aceste cuvinte ale Papei Ioan Paul al II-lea se găseşte cheia înţelegerii consecvenţei credinţei sale, radicalismul vieţii sale creştine şi dorinţa de sfinţire pe care a manifestat-o mereu. Aici se află conştiinţa profundă a harului divin, iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu faţă de om, care prin intermediul apei şi al Duhului Sfânt îl plasează pe catecumen în mulţimea copiilor Săi, care sunt răscumpăraţi prin Sângele lui Cristos. Dar este şi conştiinţa faptul că Botezul e şi o chemare la a păzi virtutea care derivă din credinţă. Programul cel mai comun al unei vieţi creştine autentice se rezumă prin fidelitatea faţă de promisiunile de la Sfântul Botez. Motoul acestui pelerinaj, “Rămâneţi tari în credinţa voastră”, îşi găseşte aici dimensiunea concretă ce poate fi exprimată prin acest îndemn: “Rămâneţi tari în respectarea promisiunilor voastre baptismale”. O mărturie a unei astfel de credinţe – despre care acest loc vorbeşte în mod special – este Servul lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea.

Marele meu predecesor indica Bazilica din Wadowice, parohia sa de acasă, ca un loc de o importanţă specială pentru dezvoltarea vieţii sale spirituale şi a vocaţiei sale la preoţie care s-a manifestat în el. Spunea odată: “În această biserică am făcut prima mea Spovadă şi am primit Prima Sfântă Împărtăşanie. Aici am fost ministrant. Aici i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru darul preoţiei şi, ca Arhiepiscop de Cracovia, am celebrat a 25-a aniversare a hirotonirii mele întru preoţie. Singur Dumnezeu, dătătorul fiecărui har, ştie cât bine şi ce multitudine de haruri am primit în această biserică şi în această comunitate parohială. Lui, Dumnezeului Treimic, îi dau glorie astăzi la porţile acestei biserici” (Wadowice, 16 iunie 1999). Biserica este un semn al comuniunii credincioşilor uniţi de prezenţa lui Dumnezeu care sălăşluieşte în mijlocul lor. Această comunitate este Biserica pe care Papa Ioan Paul al II-lea a iubit-o. Iubirea sa pentru Biserică s-a născut în parohia din Wadowice. În ea a trăit el viaţa sacramentală, evanghelizarea şi formarea unei credinţe mature. Din acest motiv, ca preot, ca Episcop şi ca Papă, a acordat atâta grijă comunităţilor parohiale. În spiritul aceleiaşi griji, în timpul vizitei “ad limina Apostolorum”, le-am cerut Episcopilor polonezi să facă tot posibilul ca să se asigure că parohia poloneză va fi cu adevărat o “comunitate eclezială” şi o “familie a Bisericii”.

La final, permiteţi-mi să mai amintesc o trăsătură a credinţei şi spiritualităţii Papei Ioan Paul al II-lea, care este legată de acest loc. El însuşi a amintea de mai multe ori de ataşamentul profund al locuitorilor din Wadowice faţă de imaginea locală a Fecioarei Ajutorului Perpetuu şi de obiceiul elevilor de a se ruga zilnic în faţa ei. Această amintire ne ajută să ajungem la sursa convingerii care l-a hrănit pe Papa Ioan Paul al II-lea – convingerea privind locul excepţional pe care Maria l-a ocupat în viaţa sa, o convingere pe care el însuşi, plin de devoţiune, a exprimat-o în motoul “Totus tuus”. Până în ultimele momente ale pelerinajului său pământesc, el a rămas fidel acestei promisiuni.

În spiritul acestei devoţiuni, în faţa acestei imagini, doresc să îi aduc mulţumire lui Dumnezeu pentru pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea şi, asemenea lui, îi cer Fecioarei Maria să vegheze asupra Bisericii care prin voia lui Dumnezeu mi-a fost încredinţată spre călăuzire. Vă cer de asemenea vouă, fraţilor şi surorilor, să vă rugaţi pentru mine aşa cum v-aţi rugat pentru marele vostru conaţional. Din adâncul inimii mele vă binecuvântez pe toţi cei prezenţi astăzi aici şi pe cei care vin la Wadowice pentru a se adăpa de la izvorul spiritului de credinţă al Papei Ioan Paul al II-lea.