Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat tinerilor sosiţi în Parcul Błonie din Cracovia
27 mai 2006

Dragi prieteni tineri,

Vă spun cu toată căldura: bine aţi venit! Prezenţa voastră mă face fericit. Îi mulţumesc Domnului pentru această cordială întâlnire. Ştim că “unde doi sau trei se adună în numele lui Isus, acolo El este în mijlocul lor” (cf. Matei 18,20). Astăzi voi sunteţi mult mai numeroşi! În consecinţă Isus este aici cu noi. El este prezent în mijlocul tinerilor din Polonia, vorbindu-le despre o casă ce nu se va prăbuşi niciodată deoarece este construită pe stâncă. Aceasta este Evanghelia pe care tocmai am ascultat-o (cf. Matei 7,24-27).

Prietenii mei, în inima fiecărui om se află dorinţa de a avea o casă. Cu atât mai mult în inima tânărului există dorinţa fierbinte de a avea o casă proprie, stabilă, în care nu numai să se poată întoarce cu bucurie, ci şi să primească cu bucurie pe oaspeţii care vin. Este nostalgia după o casă în care pâinea cea de toate zilele să fie iubirea, iertarea şi înţelegerea, în care adevărul să fie izvorul din care se alimentează pacea inimii. Este dorinţa de a avea o casă de care să poţi fi mândru, de care să nu trebuiască să îţi fie ruşine şi pe care să nu te temi că o vei pierde. Aceasta nu este decât dorinţa unei vieţi depline, fericite, reuşite. Nu vă fie teamă de această dorinţă! Nu o îndepărtaţi! Nu vă descurajaţi când vedeţi case dărâmate, dorinţe zădărnicite, nostalgii stinse. Dumnezeu Creatorul, care inspiră în inima tânărului dorinţa imensă de fericire, nu îl abandonează apoi în procesul anevoios de construire a acelei case care se cheamă viaţă.

Prietenii mei, se naşte o întrebare: “Cum trebuie să construim această casă?” Este, fără îndoială, o întrebare care s-a prezentat de multe ori la uşa inimii voastre şi care va mai reveni de multe ori. Este o întrebare care nu trebuie pusă numai o dată. În fiecare zi trebuie să priviţi în inima voastră şi să vă întrebaţi: “Cum să construiesc acea casă numită viaţă?” Isus, ale cărui cuvinte tocmai le-am ascultat în pasajul din Evanghelia după Matei, ne îndeamnă să construim pe stâncă. Numai în acest fel, de fapt, casa nu se va prăbuşi. Dar ce înseamnă să construieşti casa pe stâncă? A construi casa pe stâncă înseamnă, mai întâi de toate, să construieşti pe Cristos şi împreună cu Cristos. Isus spune: “Oricine ascultă aceste cuvinte ale mele şi le împlineşte va fi asemenea cu bărbatul înţelept care şi-a construit casa pe stâncă” (Matei 7,24). Nu sunt cuvinte goale ale unei persoane oarecare, ci sunt cuvintele lui Isus. Nu ascultăm o persoană oarecare: îl ascultăm pe Isus. Nu ni se cere să împlinim un lucru oarecare, ci să împlinim cuvintele lui Isus.

Să construieşti pe Cristos şi cu Cristos înseamnă să construieşti pe temelia care se cheamă “iubire răstignită”. Înseamnă să construieşti cu Cineva care, cunoscându-ne mai bine decât noi înşine, ne spune: “Tu eşti de preţ în ochii Mei şi de cinste şi te iubesc” (Isaia 43,4). Înseamnă să construieşti cu Cineva care rămâne întotdeauna fidel, chiar dacă noi nu suntem fideli, pentru că El nu se poate nega pe sine (cf. 2Timotei 2,13). Înseamnă să construieşti cu Cineva care se apleacă în continuu asupra inimii rănite a omului şi îi spune: “Nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuieşti!” (cf. Ioan 8,11). Înseamnă să construieşti cu Cineva care, din înaltul crucii, îşi întinde braţele şi repetă pentru întreaga veşnicie: “Omule, eu îmi dau viaţa pentru tine, pentru că te iubesc!” Să construieşti cu Cristos înseamnă, în fine, să îţi bazezi pe voinţa Lui toate dorinţele, aşteptările, visele, ambiţiile şi toate planurile proprii. Înseamnă să îţi spui ţie însuţi, familiei tale, prietenilor tăi şi lumii întregi, dar mai ales lui Cristos: “Doamne, nu vreau să fac nimic în viaţă împotriva Ta, pentru că Tu ştii ce este mai bine pentru mine. Numai Tu ai cuvintele vieţii veşnice” (cf. Ioan 6,68). Prietenii mei, nu vă fie teamă să vă bazaţi pe Cristos! Doriţi-l pe Cristos ca temelie a vieţii voastre! Aprindeţi în voi dorinţa de a vă construi viaţa cu El şi pentru El! Pentru că nu poate să piardă cel care mizează totul pe iubirea răstignită a Cuvântului întrupat.

Să construieşti pe stâncă înseamnă să construieşti pe Cristos şi cu Cristos, care este stânca. În prima Scrisoare către Corinteni, vorbind despre călătoria prin deşert a Poporului ales, Sfântul Paul explică: “toţi au băut… din piatra spirituală care îi urma, iar piatra era Cristos” (1Corinteni 10,4). Părinţii Poporului ales nu ştiau, desigur, că acea stâncă era Cristos. Nu cunoşteau faptul că erau însoţiţi de Cel care, la împlinirea timpurilor, avea să se întrupeze, asumându-şi un trup omenesc. Nu aveau nevoie să înţeleagă că setea lor era potolită de însuşi Izvorul vieţii, capabil să dăruiască apa vieţii care să satisfacă fiecare inimă. Au băut, aşadar, din această stâncă spirituală care este Cristos, pentru că tânjeau după apa vieţii, de care aveau nevoie. Mergând pe drumurile vieţii, poate că uneori nu suntem conştienţi de prezenţa lui Isus. Dar tocmai această prezenţă, vie şi adevărată, în opera creaţiei, în Cuvântul lui Dumnezeu şi în Euharistie, în comunitatea de credincioşi şi în orice om răscumpărat de Sângele lui Cristos, este izvorul inepuizabil al forţei umane. Isus din Nazaret, Dumnezeu făcut om, stă alături de noi la bine şi la greu şi îi este sete de această legătură, care este în realitate fundamentul umanităţii autentice. Citim în cartea Apocalipsului aceste cuvinte importante: “Iată, eu stau la uşă şi bat. Dacă cineva ascultă glasul meu şi îmi deschide uşa, voi intra la el şi voi sta la masă cu el şi el cu mine” (Apocalips 3,20).

Prietenii mei, ce înseamnă să construieşti pe stâncă? Să construieşti pe stâncă înseamnă, de asemenea, să construieşti pe Cineva care a fost respins. Sfântul Petru le vorbeşte credincioşilor săi despre Cristos ca despre “piatra cea vie, aruncată de oameni, dar aleasă şi preţuită de Dumnezeu” (1Petru 2,4). Faptul de netăgăduit al alegerii lui Isus de către Dumnezeu nu ascunde misterul răului, din cauza căruia omul este capabil să îl respingă pe Cel care l-a iubit până la sfârşit. Respingerea lui Isus de către oameni, menţionată de Sfântul Petru, continuă în istoria omenirii, ajungând până şi în timpurile noastre. Nu este nevoie să fii foarte ager la minte pentru a descoperi multiplele moduri de respingere a lui Isus, chiar şi la uşa casei noastre. Adesea Isus este ignorat, luat în râs, proclamat rege al trecutului, dar nu al prezentului şi cu atât mai puţin al viitorului. Este pus deoparte, în debaraua de întrebări şi de persoane despre care nu trebuie să se vorbească în public cu voce tare. Dacă în construcţia casei vieţii voastre îi întâlniţi pe cei care dispreţuiesc temelia pe care voi construiţi, nu vă descurajaţi! O credinţă puternică trebuie să treacă prin încercări. O credinţă puternică trebuie să crească mereu. Credinţa noastră în Isus Cristos, pentru a rămâne ca atare, trebuie să se confrunte deseori cu lipsa de credinţă a celorlalţi.

Dragi prieteni, ce înseamnă să construieşti pe stâncă? Să construieşti pe stâncă înseamnă să fii conştient că vor apărea pe drum obstacole. Cristos spune: “A căzut ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile, au năvălit peste casa aceea…” (Matei 7,25). Aceste fenomene naturale nu sunt doar imagini ale multiplelor obstacole pe trebuie să le depăşească destinul uman, ci ne arată în acelaşi timp că este normal ca astfel de obstacole să existe. Cristos nu promite că peste o casă în construcţie nu va veni niciodată vreo furtună; nu promite că nici un val distrugător nu va ruina ceea ce noi avem mai scump; nu promite că vânturi puternice nu vor împrăştia ceea ce noi am construit, uneori, cu sacrificii enorme. Cristos înţelege nu doar aspiraţia omului la o casă trainică, ci este şi pe deplin conştient de tot ceea ce poate nărui fericirea omului. Să nu fiţi surprinşi, aşadar, de obstacole, oricare ar fi acestea! Nu vă descurajaţi din cauza lor! Un edificiu construit pe stâncă nu este totuna cu o construcţie ferită de jocul forţelor naturale înscrise în misterul omului. A fi construit pe stâncă înseamnă a putea conta pe conştiinţa faptului că în momentele grele există o forţă sigură pe care te boţi baza.

Prietenii mei, daţi-mi voie să insist: ce înseamnă să construieşti pe stâncă? Înseamnă să construieşti cu înţelepciune. Nu fără motiv Isus îi compară pe cei care ascultă cuvintele Sale şi le pun în practică cu un om înţelept care şi-a construit casa pe stâncă. Este o nebunie, de fapt, să construieşti pe nisip, de vreme ce o casă care să reziste la orice furtună se poate construi numai pe stâncă. Este o nebunie să construieşti casa pe un teren care nu oferă garanţia că aceasta va rezista în momentele cele mai grele. Poate că este mai uşor să îţi întemeiezi propria viaţă pe nisipurile mişcătoare ale viziunii proprii despre lume, să îţi construieşti viitorul departe de cuvântul lui Isus şi, uneori, chiar împotriva cuvântului Său. Rămâne adevărat, cu toate acestea, că cel care construieşte în acest fel nu este prudent, pentru că vrea să se convingă pe sine şi pe ceilalţi că în viaţa sa nu se va declanşa nici o furtună, că nici un val nu se abate asupra casei sale. Înţelepciunea înseamnă să ştii că trăinicia casei depinde de alegerea temeliei. Nu vă fie teamă să fiţi înţelepţi, nu vă fie teamă, cu alte cuvinte, să construiţi pe stâncă!

Prietenii mei, încă o dată: ce înseamnă să construieşti pe stâncă? Să construieşti pe stâncă înseamnă să construieşti pe Petru şi împreună cu Petru. Lui, de fapt, i-a spus Domnul: “Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui” (Matei 16,18). Dacă Cristos, Stânca, piatra cea vie şi preţioasă, îl numeşte pe apostolul Său “piatră”, înseamnă că El vrea ca Petru, şi împreună cu el Biserica întreagă, să fie semn vizibil al singurului Mântuitor şi Domn. Aici, în Cracovia, oraşul preaiubit al predecesorului meu Papa Ioan Paul al II-lea, cuvintele “a construi cu Petru şi pe Petru” nu uimesc cu siguranţă pe nimeni. De aceea, vă spun: nu vă fie teamă să construiţi vă viaţa în Biserică şi cu Biserica! Fiţi mândri de iubirea faţă de Petru şi faţă de Biserica încredinţată lui. Nu vă lăsaţi amăgiţi de cei care vor să-l contrapună pe Cristos Bisericii! Există o singură stâncă pe care se merită să construim casa. Această stâncă este Cristos. Există o singură piatră pe care merită să întemeiem totul. Această piatră este cel despre care Cristos a spus: “Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea” (Matei 16,18). Voi, tinerii, l-aţi cunoscut bine pe Petru timpurilor noastre. De aceea, nu uitaţi că nici acel Petru care priveşte întâlnirea noastră de la fereastra lui Dumnezeu Tatăl, nici acest Petru care stă acum înaintea voastră, nici un alt Petru care va urma nu va fi vreodată împotriva voastră, nici împotriva construcţiei unei case trainice pe stâncă. Mai mult, îşi va oferi inima şi ambele mâini pentru a vă ajuta să construiţi viaţa pe Cristos şi cu Cristos.

Dragi prieteni, meditând cuvintele lui Cristos ce descriu stânca drept fundament potrivit pentru casă, nu putem să nu observăm că ultimul cuvânt este unul de speranţă. Isus spune că, în ciuda dezlănţuirii elementelor naturii, casa nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia pe stâncă. În acest cuvânt al Său se află o încredere extraordinară în tăria temeliei, o credinţă care nu se teme de obstacole pentru că este confirmată de moartea şi învierea lui Cristos. Aceasta este credinţa care, mai târziu, va fi mărturisită de Petru în scrisoarea sa: “Iată, eu pun în Sion o piatră unghiulară, aleasă şi preţioasă, şi cine crede în ea nu va fi înşelat” (1Petru 2,6). Cu siguranţă “nu va fi înşelat”. Dragi prieteni tineri, teama de nereuşită poate uneori bloca chiar şi visele cele mai frumoase. Poate paraliza voinţa şi să ne facă incapabili să credem că este cu adevărat posibil să se construiască o casă pe stâncă. Poate convinge că năzuinţa pentru o casă este doar o dorinţă copilărească şi nicidecum un proiect de viaţă. Împreună cu Isus, spuneţi acestei temeri: “Nu se poate prăbuşi o casă întemeiată pe stâncă!” Împreună cu Sfântul Petru, spuneţi tentaţiei îndoielii: “Cine crede în Cristos nu va fi înşelat!” Fiţi mărturisitori ai speranţei, ai acelei speranţe care nu se teme să edifice casa propriei vieţi, pentru că ştie bine că se poate baza pe temelia care nu va ceda niciodată: Isus Cristos Domnul nostru.