Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea cu tinerii din programul de reabilitare
de la Universitatea Notre Dame din Sydney
vineri, 18 iulie 2008

Dragi prieteni tineri,

Sunt bucuros să fiu astăzi împreună cu voi aici, la Darlinghurst, şi îi salut cu căldură pe toţi cei care iau parte la programul “Alive”, precum şi personalul care îl conduce. Mă rog ca voi să puteţi beneficia cu toţii de asistenţa oferită prin Agenţia de Servicii Sociale a Arhidiecezei de Sydney şi pentru ca lucrarea bună de aici să continue mult timp în viitor.

Numele programului pe care îl urmaţi ne provoacă următoarea întrebare: ce vrea să însemne cu adevărat “viu”, a trăi viaţa din plin? Este ceva ce dorim cu toţii, în special când suntem tineri, şi aceasta o vrea Cristos pentru noi. De fapt, el a spus: “Am venit pentru ca ei să aibă viaţă şi să o aibă din plin” (Ioan 10,10). Instinctul primar al oricărei fiinţe vii este să rămână în viaţă, să crească, să se dezvolte şi să transmită altora darul vieţii. Este deci natural să ne întrebăm cum este mai bine să facem aceasta.

Pentru oamenii Vechiului Testament, această întrebare era la fel de urgentă cum este pentru noi astăzi. Fără îndoială ascultau cu atenţie atunci când Moise le-a spus: “viaţă şi moarte ţi-am pus eu astăzi înainte, şi binecuvântare şi blestem. Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău, să asculţi glasul Lui şi să te lipeşti de El; căci în aceasta este viaţa ta” (Deuteronom 30,19-20). Era clar ceea ce aveau de făcut: trebuiau să se îndepărteze de ceilalţi dumnezei şi să îl adore pe Dumnezeul adevărat care s-a revelat lui Moise – şi trebuiau să asculte poruncile Lui. Aţi putea crede că în lumea de astăzi este puţin probabil ca oamenii să adore alţi dumnezei. Dar uneori oamenii adoră “alţi dumnezei” fără să îşi dea seama. Falşii “dumnezei”, orice nume ar avea sau orice formă le-am atribui, sunt aproape întotdeauna strâns legaţi de adorarea a trei lucruri: bunurile materiale, iubirea posesivă sau puterea. Lăsaţi-mă să vă explic ce vreau să spun.

Bunurile materiale, în sine, sunt lucruri bune. Nu am putea supravieţui mult timp fără bani, haine şi adăpost. Trebuie să mâncăm pentru a rămâne în viaţă. Dar dacă suntem lacomi, dacă refuzăm să împărtăşim ceea ce avem cu cei înfometaţi şi săraci, atunci transformăm posedarea acestor bunuri într-un dumnezeu fals. Câte voci din societatea noastră materialistă nu ne spun că fericirea se găseşte procurându-ne cât mai multe bunuri şi de obiecte de lux! Dar aceasta transformă bunurile într-un dumnezeu fals. În loc să aducă viaţa, ele aduc moartea.

Iubirea autentică este evident ceva bun. Fără ea cu greu ar merita viaţa să fie trăită. Ea împlineşte nevoia noastră cea mai profundă, şi atunci când iubim, devenim mai deplin noi înşine, mai umani. Dar cât de uşor poate fi ea transformată într-un dumnezeu fals! Oamenii cred adesea că iubesc, când de fapt sunt posesivi sau manipulatori. Uneori oamenii îi tratează pe ceilalţi ca pe nişte obiecte pentru a-şi satisface propriile nevoi, şi nu ca persoane care trebuie iubite şi preţuite. Cât de uşor este să fim înşelaţi de numeroasele voci din societatea noastră care susţin o abordare permisivă a sexualităţii, fără a acorda atenţie modestiei, respectului de sine sau valorilor morale care dau calitate relaţiilor umane! Aceasta este o adorare a unui dumnezeu fals. În loc să aducă viaţa, aduce moartea.

Puterea pe care Dumnezeu ne-a dat-o de a modela lumea din jurul nostru este cu siguranţă ceva bun. Folosită în mod corespunzător şi responsabil, ea ne permite să transformăm vieţile oamenilor. Fiecare comunitate are nevoie de conducători buni. Dar cât de tentant este să te agheţi de putere de dragul ei, să cauţi dominarea celorlalţi sau să exploatezi mediul natural pentru interese egoiste! Aceasta înseamnă a transforma puterea într-un dumnezeu fals. În loc să aducă viaţa, aduce moartea.

Cultul bunurilor materiale, cultul iubirii posesive şi cultul puterii îi conduce adesea pe oameni la “a se juca de-a Dumnezeu”: a încerca să preia controlul total, fără să dea nici o atenţie înţelepciunii sau poruncilor pe care Dumnezeu ni le-a făcut cunoscute. Aceasta este calea care conduce la moarte. Dimpotrivă, adorarea unicului Dumnezeu adevărat înseamnă a recunoaşte în El izvorul a toată bunătatea, a ne încredinţa Lui pe noi înşine, a ne deschide forţei vindecătoare a harului Său şi a asculta de poruncile Sale: aceasta este calea pentru a alege viaţa.

O bună ilustrare a ceea ce înseamnă a ne întoarce de pe calea morţii şi a merge pe calea vieţii se găseşte într-o pagină din Evanghelie pe care sunt sigur că toţi o cunoaşteţi bine: parabola fiului risipitor. Când acel tânăr a părăsit casa tatălui său, la începutul povestirii, era în căutarea plăcerilor iluzorii promise de “dumnezeii” falşi. A risipit moştenirea sa într-o viaţă destrăbălată şi a sfârşit în sărăcie abjectă şi mizerie. Când a ajuns cel mai jos posibil, înfometat şi abandonat, a înţeles cât de nebun a fost când şi-a părăsit tatăl iubitor. Cu umilinţă s-a întors şi a cerut iertare. Plin de bucurie, tatăl l-a îmbrăţişat şi a exclamat: “Acest fiu al meu era mort şi a revenit la viaţă, era pierdut şi a fost găsit” (Luca 15,24).

Mulţi dintre voi au experimentat personal prin ce a trecut tânărul acela. Poate că aţi făcut alegeri pe care acum le regretaţi, alegeri care v-au condus pe o cale care, oricât de atrăgătoare părea atunci, v-a adâncit doar într-o mai mare mizerie şi abandonare. Alegerea drogurilor sau a alcoolului, intrarea în activităţi criminale sau autodistrugătoare pot să fi părut la un moment dat o cale de ieşire dintr-o situaţie dificilă sau confuză. Ştiţi însă acum că, în loc să aducă viaţa, au adus moartea. Recunosc curajul vostru de a vă întoarce pe calea vieţii, întocmai ca tânărul din parabolă. Aţi acceptat ajutorul – de la prieteni sau familie, de la personalul programului “Alive”: de la cei cărora le pasă cu adevărat de binele şi fericirea voastră.

Dragi prieteni, vă văd ca ambasadori ai speranţei pentru cei care se află în situaţii similare. Voi puteţi să îi convingeţi de nevoia de a alege calea vieţii şi de a abandona calea morţii, pentru că vorbiţi din experienţă. În toate Evangheliile, cei care au făcut alegeri greşite sunt în mod special iubiţi de Isus, pentru că, atunci când şi-au recunoscut greşelile, au fost mai deschişi mesajului Său vindecător. Într-adevăr, Isus a fost adesea criticat de cei care se considerau pe sine drepţi, pentru că petrecea prea mult timp cu astfel de oameni. “De ce mănâncă Învăţătorul vostru împreună cu vameşii şi păcătoşii?”, întrebau ei. Şi El răspundea: “Nu cei sănătoşi au nevoie de medic, ci bolnavii… Nu am venit să îi chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi” (cf. Matei 9,11-13). Ei erau cei mai dispuşi să îşi refacă vieţile, cei mai dispuşi să îl asculte pe Isus şi să devină discipolii Săi. Voi puteţi merge pe urmele lor, şi voi puteţi să vă apropiaţi în mod deosebit de Isus tocmai pentru că aţi ales să vă întoarceţi la El. Puteţi fi siguri că, întocmai ca tatăl din povestea fiului risipitor, Isus vă primeşte cu braţele larg deschise. El vă oferă iubirea Sa necondiţionată – şi în prietenia profundă cu El veţi găsi plinătatea vieţii.

Am menţionat anterior că atunci când iubim, noi ducem la împlinire nevoia noastră cea mai profundă şi devenim mai deplin noi înşine, mai umani. A iubi este lucrul pentru care am fost programaţi, pentru care am fost proiectaţi de Creatorul nostru. Natural, nu vorbesc de relaţii trecătoare, superficiale, ci vorbesc despre iubirea adevărată, însăşi inima învăţăturii morale a lui Isus: “Să îl iubeşti pe Domnul Dumnezeu tău din toată inima ta, din tot sufletul tău şi din toată puterea ta” şi “Să îl iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi” (cf. Marcu 12,30-31). Acesta este, dacă vreţi, programul înscris în interiorul fiecărei persoane umane, doar dacă avem înţelepciunea şi generozitatea de a trăi după el, doar dacă suntem dispuşi să ne jertfim propriile preferinţe pentru a ne pune în slujba celorlalţi, pentru a ne da viaţa pentru binele altora, şi în primul rând pentru Isus, care ne-a iubit şi şi-a dat viaţa pentru noi. Aceasta sunt oamenii sunt chemaţi să facă, aceasta este ceea ce înseamnă să fii realmente “viu”.

Dragi tineri, mesajul meu pentru voi astăzi este acelaşi pe care Moise l-a propus la vremea lui. “Alege viaţa ca să trăieşti tu şi urmaşii tăi, în iubire pentru Domnul Dumnezeu”. Lăsaţi Duhul Său să vă conducă pe calea vieţii, pentru a asculta de poruncile Sale, pentru a urma învăţăturile Sale, pentru a lăsa în urmă alegerile greşite care conduc doar la moarte şi pentru ca să vă angajaţi într-o prietenie pe viaţă cu Isus Cristos. Cu puterea Duhului Sfânt, alegeţi viaţa şi alegeţi iubirea, şi fiţi martori în faţa lumii ai bucuriei pe care o aduce. Aceasta este rugăciunea mea pentru fiecare dintre voi în această Zi Mondială a Tineretului. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe toţi.