Discursul Sanctităţii Sale Papa Benedict al XVI-lea
la întâlnirea cu tinerii pe stadionul Dos Coqueiros
Luanda, sâmbătă, 21 martie 2009

Iubiţi prieteni!

Aţi venit în număr mare, reprezentând pe mulţi alţii care sunt în mod spiritual uniţi cu voi, pentru a-l întâlni pe Succesorul lui Petru şi, împreună cu mine, să proclamăm în faţa tuturor bucuria de a crede în Isus Hristos şi să reînnoim angajamentul de a fi ucenici fideli ai Săi în acest timp. O întâlnire identică a avut loc în acest oraş, în data de 7 iunie 1992, cu iubitul Papă Ioan Paul al II-lea. Cu aspecte puţin diferite, dar cu aceeaşi dragoste în inimă, iată-l în faţa voastră pe actualul Succesor al lui Petru, care vă îmbrăţişează pe toţi în Isus Hristos, care “este acelaşi ieri, astăzi şi întotdeauna” (Evrei 13,8).

Mai întâi de toate, doresc să vă mulţumesc pentru această sărbătoare pe care mi-o faceţi, pentru această sărbătoare care sunteţi voi, pentru prezenţa voastră şi bucuria voastră. Adresez un salut afectuos veneraţilor fraţi întru episcopat şi întru preoţie şi pe cei implicaţi în pastoraţia tineretului. Din inimă le mulţumesc şi îi salut pe cei care au pregătit această întâlnire, în mod particular Comisia episcopală pentru Tineret şi Vocaţii cu preşedintele ei, Mons. Kanda Almeida, căruia îi mulţumesc pentru cuvintele cordiale de primire pe care mi le-a adresat. Îi salut pe toţi tinerii, catolici şi ne-catolici, care caută un răspuns la problemele lor, dintre care unele au fost cu siguranţă expuse de către reprezentanţii voştri, ale căror cuvinte le-am ascultat cu recunoştinţă. Îmbrăţişarea pe care le-am dat-o lor este valabilă şi pentru voi.

A-i întâlni pe tineri este de folos tuturor! Ei au câteodată atâtea dificultăţi, dar poartă cu sine atâta speranţă, atâta entuziasm, atâta dorinţă de a o lua de la început. Tineri prieteni, voi păstraţi în voi înşivă dinamica viitorului. Vă invit să priviţi viitorul cu ochii apostolului Ioan: “Şi am văzut cer nou şi pământ nou (…) şi am văzut cetatea sfântă, noul Ierusalim, pogorându-se din cer de la Dumnezeu, gătită ca o mireasă, împodobită pentru mirele ei. Şi am auzit din tron un glas puternic care zicea: ‘Iată, cortul lui Dumnezeu este cu oamenii!‘” (Apocalips 21,1-3). Preaiubiţi prieteni, Dumnezeu face diferenţa. Plecând de la senina intimitate dintre Dumnezeu şi cuplul omenesc în grădina Edenului, trecând la gloria divină care iradia din Cortul Adunării în mijlocul poporului lui Israel în timpul străbaterii deşertului, şi până la întruparea Fiului lui Dumnezeu care s-a unit în mod indisolubil omului în Isus Hristos. Acest Isus reia străbaterea deşertului uman trecând prin intermediul morţii şi ajunge la înviere, trăgând după sine către Dumnezeu întreaga omenire. Acum Isus nu se mai găseşte închis într-un loc şi într-un timp determinat, ci Spiritul Său, Spiritul Sfânt, emană din El şi intră în inimile noastre, unindu-ne astfel cu Isus însuşi, cu El şi cu Tatăl – cu Dumnezeu unul şi întreit.

Da, iubiţii mei! Dumnezeu face diferenţa… Mai mult! Dumnezeu ne face diferiţi, ne face noi. Aceasta este promisiunea pe care El însuşi ne-o face: “Iată, noi le facem pe toate” (Apocalips 21,5). Şi este adevărat! Ne-o spune sfântul apostol Pavel: “Dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut, iată toate s-au făcut noi. Şi toate acestea sunt de la Dumnezeu, Care ne-a împăcat cu Sine prin Hristos” (2Corinteni 5,17-18). Fiind urcat la Cer şi fiind intrat în veşnicie, Isus Hristos a devenit Domnul tuturor timpurilor. De aceea, poate să se facă tovarăşul nostru în prezent, purtând cartea zilelor noastre în mâna Sa: în ea susţine cu fermitate trecutul, cu izvoarele şi fundamentele fiinţei noastre; în ea păstrează cu gelozie viitorul, lăsându-ne să întrevedem răsăritul cel mai frumos al vieţii noastre care iradiază de la el, sau cu alte cuvinte învierea în Dumnezeu. Viitorul omenirii noi este Dumnezeu, o anticipare a acestui fapt este tocmai Biserica. Când aveţi posibilitatea, citiţi cu atenţie istoria: veţi putea să vă daţi seama că Biserica, odată cu trecerea anilor, nu îmbătrâneşte; dimpotrivă devine tot mai tânără, pentru că merge în întâmpinarea Domnului, apropiindu-se în fiecare zi tot mai mult de adevăratul şi unicul izvor de unde izvorăşte tinereţea, regenerarea, forţa vieţii.

Prieteni care mă ascultaţi, viitorul este Dumnezeu. Aşa cum am auzit cu puţin înainte, El “va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi; căci cele dintâi au trecut” (Apocalips 21,4). Între timp, văd prezenţi aici unii dintre miile de tineri angolezi mutilaţi ca şi consecinţă a războiului şi a minelor, mă gândesc la nenumăratele lacrimi pe care fiecare dintre voi le-a vărsat pentru pierderea rudelor, şi nu este dificil să-ţi imaginezi norii negri care acoperă încă cerul viselor voastre cele mai frumoase… Citesc în inima voastră o îndoială, pe care voi mi-o adresaţi mie: “Aceasta este ceea ce avem. Ceea ce ne spui tu nu se vede! Promisiunea are garanţia dumnezeiască – şi noi credem -, dar Dumnezeu când se va ridica pentru a reînnoi toate lucrurile?” Răspunsul lui Isus este acelaşi pe care El l-a dat ucenicilor Săi: “Să nu se tulbure inima voastră; credeţi în Dumnezeu, credeţi şi în Mine. În casa Tatălui Meu multe locaşuri sunt. Iar de nu, v-aş fi spus: Mă duc să vă gătesc loc?” (Ioan 14,1-2). Dar voi, preaiubiţi tineri, insistaţi: “De acord! Dar când se va întâmpla aceasta?” La o întrebare asemănătoare pusă de apostoli, Isus a răspuns: “Nu este al vostru a şti anii sau vremile pe care Tatăl le-a pus în stăpânirea Sa. Ci veţi lua putere, venind Spiritul Sfânt peste voi, şi Îmi veţi fi Mie martori (…) până la marginile pământului” (Fapte 1,7-8). Priviţi la Isus care nu ne lasă fără răspunsuri; ne spune în mod clar un lucru: reînnoirea începe dinlăuntru; veţi primi puterea de Sus. Puterea dinamică a viitorului se găseşte înlăuntrul vostru.

Se găseşte înlăuntru… dar cum? Aşa cum viaţa este înlăuntrul unei seminţe: aşa a explicat Isus într-un ceas critic al ministerului său. Slujirea Sa cu mare entuziasm, deoarece lumea vedea bolnavii vindecaţi, demonii alungaţi, Evanghelia anunţată; dar, pe de altă parte, lumea continua să meargă ca şi înainte: romanii dominau încă; viaţa era dificilă în curgerea zilelor, cu toate că erau aceste semne, acele frumoase cuvinte. Şi entuziasmul se stingea, până acolo că mulţi dintre ucenici îl abandonaseră pe Învăţător (cf. Ioan 6,66), care predica dar nu schimba lumea. Şi toţi se întrebau: în fond, ce valoare are acest mesaj? Ce ne aduce acest Profet al lui Dumnezeu? Atunci Isus a vorbit despre un semănător care semăna pe câmpia lumii, şi a explicat apoi că sămânţa este Cuvântul Său (cf. Marcu 4,3-20), sunt vindecările înfăptuite: cu adevărat puţin lucru comparativ cu enormele carenţe şi dificultăţi din realitatea de fiecare zi. Şi totuşi, în sămânţă este prezent viitorul, pentru că sămânţa poartă înlăuntrul său pâinea de mâine, viaţa de mâine. Sămânţa apare ca un nimic, dar este prezenţa viitorului, este promisiunea prezentă deja astăzi; când cade în pământ bun dă roade de treizeci, şaizeci şi chiar de o sută de ori pe atâta.

Prietenii mei, voi sunteţi o sămânţă aruncată de Dumnezeu în pământ; ea poartă în inimă o forţă de Sus, forţa Spiritului Sfânt. Totuşi, pentru a trece de la promisiunea vieţii la rod, singura cale posibilă este a oferi viaţa pentru dragoste, a muri pentru dragoste. A spus-o însuşi Isus: “Cel ce îşi iubeşte viaţa sa, o va pierde; iar cel ce îşi urăşte viaţa în lumea aceasta o va păstra pentru viaţa veşnică” (cf. Ioan 12,24-25). Astfel a vorbit Isus, şi aşa a făcut: răstignirea Sa pare falimentul total, dar nu este! Isus, însufleţit de forţa “unui Spirit veşnic, s-a adus pe sine însuşi fără prihană lui Dumnezeu” (Evrei 9,14). Şi în acest fel, căzut adică în pământ, El a putut să dea roade în orice timp şi de-a lungul tuturor timpurilor. Şi în mijlocul vostru se găseşte Pâinea cea nouă, Pâinea vieţii viitoare, Preasfânta Euharistie care ne hrăneşte şi face să înmugurească viaţa trinitară în inimile oamenilor.

Tineri prieteni, seminţe dotate cu forţa aceluiaşi Spirit veşnic, înmugurite la căldura Euharistiei, în care se realizează testamentul Domnului: El se dăruieşte pentru noi şi noi îi răspundem dăruindu-ne celorlalţi din dragoste pentru El. Aceasta este calea vieţii; dar va fi posibil să o parcurgem doar cu condiţia unui dialog constant cu Domnul şi a unui dialog adevărat între voi. Cultura socială dominantă nu vă ajută să trăiţi Cuvântul lui Isus şi nici dăruirea de voi înşivă la care El vă invită după planul Tatălui. Preaiubiţi prieteni, forţa se găseşte înlăuntrul vostru, aşa cum era în Isus care spunea: “Tatăl care rămâne întru Mine face lucrările Lui. Şi cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl” (Ioan 14,10.12). De aceea, nu vă fie frică să luaţi decizii definitive. Generozitatea nu vă lipseşte – o ştiu! Dar în faţa riscului de a vă angaja pentru toată viaţa, atât în căsătorie cât şi într-o viaţă specială de consacrare, vă încearcă teama: “Lumea trăieşte într-o continuă mişcare şi viaţa este plină de posibilităţi. Pot să dispun în acest moment de întreaga mea viaţă ignorând lucrurile neprevăzute pe care ea mi le rezervă? Oare nu se va întâmpla ca, printr-o decizie definitivă, să îmi joc libertatea şi mă leg cu propriile mele mâini?” Acestea sunt îndoielile care vă asaltează şi actuala cultură individualistă şi hedonistă le exasperează. Dar când tânărul nu se decide, cade în pericolul de a rămâne un veşnic copil!

Eu vă spun: Curaj! Îndrăzniţi să luaţi decizii definitive, pentru că în realitate acestea sunt singurele care nu distrug libertatea, ci creează direcţia justă, permiţând să se meargă înainte şi să se ajungă la ceva mare în viaţă. Nu există nici o îndoială că viaţa are valoare numai dacă aveţi curajul aventurii, încrederea că Domnul nu vă va lăsa niciodată singuri. Tineret angolez, eliberează înlăuntrul tău Spiritul Sfânt, puterea de Sus! Cu încredere în această putere, ca şi Isus, riscă acest salt, ca să spunem aşa, în definitiv şi, cu acesta, oferă o posibilitate vieţii! Astfel se vor crea între voi insule, apoi oaze şi apoi mari suprafeţe de cultură creştină, în care va deveni vizibil acel “oraş sfânt care coboară din cer, de la Dumnezeu, gata ca şi o mireasă împodobită pentru mirele său”. Aceasta este viaţa care merită să fie trăită şi pe care v-o doresc din inimă. Trăiască tineretul din Angola!