Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la celebrarea ecumenică de la Paphos
vineri, 4 iunie 2010

Preaiubiţi Fraţi şi Surori în Hristos,

“Har vouă şi pacea să se înmulţească” (1 Pt. 1,2). Cu mare bucurie vă salut pe voi care reprezentaţi comunităţile creştine prezente în Cipru.

Îi mulţumesc Preafericirii Sale Crisostomos al II-lea pentru frumoasele cuvinte de bun venit, Eminenţei Sale George, Mitropolit de Pafos, care ne găzduieşte, şi tuturor celor care s-au angajat pentru a face posibilă această întâlnire. Îmi este plăcut să-i salut în mod cordial pe creştinii altor confesiuni aici prezenţi, inclusiv pe cei care aparţin comunităţii armeneşti, luterane şi anglicane.

Cu adevărat, este un har deosebit pentru noi să fim adunaţi în rugăciune în această biserică Agia Kiriaki Chrysopolitissa. Tocmai am auzit lectura din Faptele Apostolilor, care ne-a amintit cum Cipru a fost prima etapă a călătoriilor misionare ale Apostolului Pavel (cf. Fapte 13,1-4). Păstraţi pentru sine de către Spiritul Sfânt, Pavel, împreună cu Barnaba, originar din Cipru, şi cu Marcu, viitorul evanghelist, mai întâi au ajuns la Salamina, unde au început să vestească cuvântul lui Dumnezeu în sinagogi. Traversată insula, au ajuns la Pafos, unde, tocmai aproape de acest loc, au predicat în prezenţa proconsulului roman Sergiu Paul. A fost deci din acest loc că mesajul Evangheliei a început să se răspândească în întreg imperiul şi Biserica, întemeiată pe predicarea apostolică, a fost capabilă să îşi sădească rădăcinile în întreaga lume atunci cunoscută.

Biserica din Cipru poate pe bună dreptate să fie mândră de propria legătură directă cu predicarea lui Pavel, Barnaba şi Marcu şi de comuniunea în credinţa apostolică, care leagă toate acele Biserici care păstrează aceeaşi regulă de credinţă. Aceasta este comuniunea, reală, deşi imperfectă, care deja ne uneşte acum, şi care ne împinge să depăşim diviziunile noastre şi să luptăm pentru a reface acea uniune vizibilă, care este voită de Domnul pentru toţi cei care îl urmează. Deoarece, în cuvintele lui Pavel, este “un singur trup şi un Spirit, este un Domn, o credinţă, un botez” (Ef. 4,4-5).

Comuniunea eclezială în credinţa apostolică este şi un dar, şi un apel la misiune. În fragmentul din Fapte pe care l-am ascultat, vedem o imagine a unităţii Bisericii în rugăciune, în deschiderea la stimulii Spiritului spre misiune. Ca şi Pavel şi Barnaba, fiecare creştin, prin intermediul botezului, este “păstrat” pentru ca să aducă mărturie profetică Domnului înviat şi evangheliei sale de împăcare, de milostivire şi de pace. Într-un astfel de context, Adunarea Specială pentru Orientul Apropiat a Sinodului Episcopilor, care se va întruni la Roma în luna octombrie, va reflecta asupra rolului vital al creştinilor în regiune, îi va încuraja în mărturisirea lor faţă de Evanghelie şi îi va ajuta să promoveze un dialog mai mare şi o cooperare între creştinii din întreaga regiune. Semnificativ, lucrările Sinodului vor fi îmbogăţite de prezenţa delegaţilor fraterni ai altor Biserici şi Comunităţi creştine din regiune, ca şi semn al angajamentului comun în slujirea cuvântului lui Dumnezeu şi în deschiderea noastră spre forţa Harului său care reconciliază.

Unitatea tuturor ucenicilor lui Hristos este un dar care trebuie implorat de la Tatăl, în speranţa că el va întări mărturisirea Evangheliei în lumea de astăzi. Domnul s-a rugat pentru sfinţenia şi unitatea ucenicilor săi tocmai pentru ca lumea să creadă (cf. Io. 17,21). Exact acum o sută de ani, la Conferinţa Misionară din Edinburg, conştientizarea acută că diviziunile dintre creştini erau un obstacol în calea răspândirii Evangheliei a dat naştere mişcării ecumenice moderne. Astăzi trebuie să fim recunoscători Domnului, care, prin intermediul Spiritului său, ne-a condus – mai ales în ultimele decenii – să redescoperim bogata moştenire apostolică împărtăşită de Orient şi de Occident, şi, prin intermediul unui dialog răbdător şi sincer, să găsim căile pentru a ne apropia din nou unul de altul, depăşind controversele din trecut şi privind spre un viitor mai bun.

Biserica în Cipru, care se arată ca o punte între Orient şi Occident, a contribuit mult la acest proces de reconciliere. Calea care conduce la obiectivul deplinei comuniuni nu va fi cu siguranţă lipsită de dificultăţi, dar Biserica Catolică şi Biserica Ortodoxă din Cipru sunt angajate să progreseze pe drumul dialogului şi al cooperării frăţeşti. Fie ca Spiritul Sfânt să lumineze minţile noastre şi să întărească determinarea noastră, astfel ca împreună să putem să ducem mesajul de mântuire bărbaţilor şi femeilor din vremurile noastre, care sunt însetaţi de acel adevăr care aduce libertatea şi mântuirea autentică (cf. Io. 8,32), adevăr al cărui nume este Isus Hristos!

Dragi fraţi şi surori, nu pot să închei fără să evoc memoria Sfinţilor care au încununat Biserica din Cipru, în mod particular sfântul Epifaniu, episcop de Salamina. Sfinţenia este semnul plinătăţii vieţii creştine, a unei profunde docilităţi interioare faţă de Spiritul Sfânt care ne cheamă la o convertire şi la o reînnoire constantă, în timp ce ne străduim să fim tot mai mult conformaţi lui Hristos Salvatorul nostru. Conversiune şi sfinţenie sunt şi mijloacele privilegiate prin intermediul cărora deschidem minţile şi inimile voinţei Domnului pentru unitatea Bisericii sale. În timp ce aducem mulţumiri pentru întâlnirea de astăzi şi pentru afecţiunea fraternă care ne uneşte, cerem sfinţilor Barbara şi Epifaniu, sfinţilor Petru şi Pavel, şi tuturor sfinţilor lui Dumnezeu, să binecuvânteze comunităţile noastre, să ne păstreze în credinţa apostolilor, şi să conducă paşii noştri pe calea unităţii, a iubirii şi a păcii.