Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la Congresul ocazianat de împlinirea a 20 de ani
de la promulgarea Codului Canoanelor
Bisericilor Orientale
Vatican, 9 octombrie 2010

Stimaţi Cardinali,
Veneraţi Patriarhi, Arhiepiscopi Majori,
Iubiţi fraţi întru episcopat şi preoţie,
Iluştri reprezentanţi ai altor Biserici şi comunităţi ecleziale,
Distinşi specialişti în Dreptul Canonic Oriental,

Cu mare bucurie vă primesc la încheierea Congresului de studiu, cu care s-a dorit în mod oportun să se celebreze cel de al 20-lea an de la promulgarea Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium. Vă salut pe toţi cordial începând cu Mons. Francesco Coccopalmerio, căruia îi mulţumesc pentru cuvintele pe care mi le-a adresat în numele celor prezenţi. Un gând de recunoştinţă Congregaţiei pentru Bisericile Orientale, Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor şi Institutului Pontifical Oriental, care au colaborat cu Consiliul Pontifical pentru Textele Legislative la organizarea acestui Congres. Doresc să exprim aprecierea mea cordială relatorilor, pentru contribuţia ştiinţifică competentă la această iniţiativă eclezială.

La douăzeci de ani de la promulgarea Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium, dorim să aducem un omagiu intuiţiei Venerabilului Papă Ioan Paul al II-lea, care, în grija sa pentru ca Bisericile Catolice Orientale “să înflorească şi să-şi împlinească misiunea ce le revine, cu o reînnoită vigoare apostolică” (Conciliul Vatican II, Decretul Orientalium Ecclesiarum, nr. 1), a dorit să dăruiască acestor venerabile Biserici un Cod comun complet, adaptat timpurilor. Astfel s-a împlinit “însăşi voinţa constantă a pontifilor romani de a promulga două Coduri, unul pentru Biserica Latină şi celălalt pentru Bisericile Catolice Orientale” (Constituţia Apostolică Sacri canones). În acelaşi timp, a fost reafirmată “intenţia foarte clară, constantă şi fermă a supremului legislator în Biserică referitor la păstrarea cu fidelitate şi respectarea cu diligenţă a tuturor riturilor” (ibidem).

Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium a fost urmat de alte două documente importante ale magisteriului Papei Ioan Paul al II-lea: Enciclica Ut unum sint (1995) şi Scrisoarea apostolică Orientale lumen (1995). Mai mult, nu putem să uităm Directoriul pentru aplicarea principiilor şi normelor despre ecumenism, publicat de către Consiliul Pontifical pentru Unitatea Creştinilor (1993), şi Instrucţiunile Congregaţiei pentru Bisericile Orientale pentru aplicarea prescrierilor liturgice ale Codului (1996). În aceste documente autoritare ale Magisteriului, diferite canoane din Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium, precum şi din Codex Iuris Canonici, sunt citate textual, comentate şi aplicate la viaţa Bisericii.

Această aniversare de douăzeci de ani nu este numai un eveniment celebrativ pentru a păstra memoria, ci mai degrabă o ocazie providenţială de verificare, la care sunt chemate înainte de toate Bisericile Catolice Orientale sui iuris şi instituţiile lor, în special Ierarhiile. În acest sens, Constituţia Apostolică Sacri canones deja prevedea câmpurile de verificare. Este vorba despre a vedea în ce măsură Codul a avut în mod efectiv forţa de lege pentru toate Bisericile Catolice Orientale sui iuris şi în ce măsură autoritatea legislativă a fiecărei Biserici sui iuris a purces la promulgarea propriului drept particular, ţinând cont de tradiţiile propriului rit, ca şi de dispoziţiile Conciliului Vatican II.

Tematicile Congresului vostru, articulate în trei unităţi – istorie, legislaţie particulară, perspective ecumenice – indică un parcurs foarte important care trebuie urmat în această verificare. El trebuie să plece de la conştientizarea că noul Codex Canonum Ecclesiarum Orientalium a creat pentru credincioşii catolici orientali o situaţie disciplinară în parte nouă, devenind un instrument valid pentru a proteja şi promova propriul rit înţeles ca şi “patrimoniu liturgic, teologic, spiritual şi disciplinar, diferenţiat prin cultura şi împrejurările istorice ale popoarelor, care se exprimă printr-un mod de trăire a credinţei ce este specific fiecărei Biserici sui iuris” (CCEO can. 28, § 1).

În acest fel, sacri canones ale Bisericii străvechi, care inspiră actuala codificare orientală, stimulează toate Bisericile Orientale să păstreze propria identitate, care este în acelaşi timp orientală şi catolică. Prin menţinerea comuniunii catolice, Bisericile Catolice Orientale nu au înţeles deloc să îşi renege propria tradiţie. Aşa cum s-a repetat de multe ori, deja realizata uniune deplină a Bisericilor Catolice Orientale cu Biserica Romei nu trebuie să conducă la o scădere a conştiinţei propriei autenticităţi şi originalităţi a acestor Biserici. De aceea, sarcina tuturor Bisericilor Catolice Orientale este aceea de a păstra patrimoniul disciplinar comun şi a alimenta tradiţiile proprii, bogăţie pentru întreaga Biserică.

Aceleaşi sacri canones din primele secole ale Bisericii constituie în mare măsură patrimoniul fundamental şi identic al disciplinei canonice care reglementează şi Bisericile ortodoxe. Astfel, Bisericile Catolice Orientale pot să ofere o contribuţie specială şi relevantă pe calea ecumenică. Sunt bucuros că în decursul simpozionului vostru aţi ţinut cont de acest aspect particular şi vă încurajez să faceţi din el un obiect al unor studii ulterioare, cooperând astfel, cu partea voastră, la efortul comun de a adera la rugăciunea Domnului: “Ca toţi să fie una… pentru ca lumea să creadă…” (Ioan 17,21).

Dragi prieteni, în contextul actualului efort al Bisericii pentru o nouă evanghelizare, dreptul canonic, ca o rânduire unică şi indispensabilă a fraternităţii eclesiale, nu va eşua în a-şi aduce contribuţia la viaţa şi la misiunea Bisericii în lume, dacă toate componentele poporului lui Dumnezeu vor şti în mod înţelept să îl interpreteze şi să îl aplice cu fidelitate. Îndemn prin urmare, aşa cum a făcut Venerabilul Papă Ioan Paul al II-lea, pe toţi iubiţii fii ai Bisericilor Orientale “să respecte preceptele indicate cu o inimă sinceră şi cu o voinţă smerită, neîndoindu-se câtuşi de puţin că Bisericile Orientale vor contribui în cel mai bun mod posibil la binele sufletelor credincioşilor creştini cu o reînnoită disciplină, şi că întotdeauna vor înflori şi vor îndeplini sarcina încredinţată lor sub protecţia slăvitei şi binecuvântatei pururea Fecioare Maria, care cu adevărat este numită Theotokos şi care străluceşte ca şi mamă preamărită a Bisericii Universale” (Constituţia Apostolică Sacri canones).

Însoţesc această urare cu Binecuvântarea Apostolică, pe care v-o împărtăşesc vouă şi tuturor celor care îşi aduc propria contribuţie în diferitele domenii conexe cu dreptul canonic oriental.