Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat tinerilor croaţi în Piaţa Ban Josip Jelacic
Zagreb, 4 iunie 2011

Iubiţi tineri!

Vă salut pe toţi cu mare afecţiune! Sunt deosebit de bucuros să fiu cu voi, în această piaţă istorică ce reprezintă inima oraşului Zagreb. Un loc de întâlnire şi de comunicare, unde deseori domină zgomotul şi mişcarea vieţii de zi cu zi. Acum, prezenţa voastră o transformă aproape într-un “templu”, a cărui boltă este cerul însuşi, care în această seară pare să se aplece asupra noastră. În linişte dorim să primim Cuvântul lui Dumnezeu care a fost proclamat, pentru ca să lumineze minţile noastre şi să încălzească inimile noastre.

Îi mulţumesc călduros Mons. Srakic, preşedintele Conferinţei Episcopale, pentru cuvintele cu care a deschis întâlnirea noastră; şi în mod particular îi salut şi le mulţumesc celor doi tineri care ne-au oferit mărturiile lor frumoase. Experienţa trăită de Daniel o aminteşte pe cea a Sfântului Augustin: este experienţa căutării iubirii “în afară”, pentru a descoperi apoi că este mai aproape de mine decât eu însumi, mă “atinge” în profunzime şi mă purifică… Mateja în schimb ne-a vorbit despre frumuseţea comunităţii, care deschide inima, mintea şi caracterul… Le mulţumesc la amândoi!

Sfântul Pavel – în lectura care a fost proclamată – ne-a invitat: “Bucuraţi-vă mereu în Domnul!” (Filipeni 4,4). Este un cuvânt care face să vibreze sufletul, dacă ne gândim că Apostolul neamurilor scrie această Scrisoare creştinilor din Filipi în timp ce se găsea în închisoare, aşteptând să fie judecat. El este încătuşat, dar vestirea şi mărturia Evangheliei nu pot să fie întemniţate. Experienţa Sfântului Pavel revelează cum putem, în drumul nostru, să păstrăm bucuria şi în momentele cele mai întunecate. La ce bucurie se referă el? Cu toţii ştim că în inima fiecăruia locuieşte o puternică dorinţă de fericire. Fiecare acţiune, fiecare alegere, fiecare intenţie poartă ascunsă în sine această exigenţă intimă şi naturală. Dar cel mai des ne dăm seama că ne-am pus încrederea în realităţi care nu satisfac această dorinţă, dimpotrivă, dezvăluie întreaga lor precaritate. În aceste momente experimentăm nevoia de ceva care să meargă “dincolo”, care să ne dea sensul trăirii zilnice.

Iubiţi prieteni, tinereţea voastră este un timp pe care Domnul vi-l dăruieşte pentru a descoperi semnificaţia existenţei! Este timpul marilor orizonturi, al sentimentelor trăite cu mare intensitate, dar şi al temerilor pentru alegerile angajante şi de durată, al dificultăţilor în studiu şi în muncă, al întrebărilor în jurul misterului durerii şi al suferinţei. Mai mult, acest timp minunat al vieţii voastre poartă în sine o dorinţă profundă, care nu anulează tot restul, ci îl înalţă pentru a-i da plinătate. În Evanghelia după Ioan, Isus, adresându-se primilor Săi ucenici, îi întreabă: “Ce căutaţi?” (Ioan 1,38).

Iubiţi tineri, aceste cuvinte, această întrebare traversează timpul şi spaţiul, interpelează pe fiecare bărbat şi pe fiecare femeie care se deschide vieţii şi caută drumul cel drept… Şi iată lucrul surprinzător: vocea lui Hristos vă repetă şi vouă: “Ce căutaţi ?” Isus vă vorbeşte astăzi: prin intermediul Evangheliei şi al Spiritului Sfânt, El este contemporanul vostru. El este cel care vă caută, înainte ca voi să îl căutaţi! Respectând pe deplin libertatea voastră, El se apropie de fiecare dintre voi şi se prezintă ca răspunsul autentic şi decisiv la acea dorinţă care locuieşte în fiinţa voastră, dorinţa după o viaţă care să merite din plin să fie trăită. Lăsaţi-l să vă ia de mână! Lăsaţi-l să devină tot mai mult prieten şi tovarăş pe drumul vostru! Acordaţi-i încredere, nu vă va dezamăgi niciodată! Isus vă face să cunoaşteţi de aproape iubirea lui Dumnezeu Tatăl, vă face să înţelegeţi că fericirea voastră se împlineşte în prietenia cu El, în comuniunea cu El, pentru că am fost creaţi şi mântuiţi din iubire, şi numai în iubire, cea care doreşte şi caută binele celuilalt, experimentăm cu adevărat semnificaţia vieţii şi suntem mulţumiţi să o trăim, chiar şi în oboseli, în încercări, în dezamăgiri, chiar mergând împotriva curentului.

Iubiţi tineri, înrădăcinaţi în Hristos, puteţi să trăiţi pe deplin ceea ce sunteţi. Aşa cum ştiţi, această temă am ales-o pentru Mesajul meu pentru viitoarea Zi Mondială a Tineretului, care ne va vedea reuniţi în august la Madrid şi către care ne orientăm. Am plecat de la o expresie incisivă a Sfântului Pavel: “Înrădăcinaţi şi zidiţi în Hristos, întăriţi în credinţă” (Coloseni 2,7). Crescând în prietenia cu Domnul, prin intermediul Cuvântului Său, al Euharistiei şi al apartenenţei la Biserică, cu ajutorul preoţilor voştri, puteţi să mărturisiţi tuturor bucuria de a-l fi întâlnit pe Cel care vă însoţeşte întotdeauna şi vă cheamă să trăiţi în încredere şi în speranţă. Domnul Isus nu este un Învăţător care îi înşeală pe ucenicii săi: El spune în mod clar că drumul cu El cere angajament şi sacrificiu personal, dar merită!

Iubiţi prieteni tineri, nu vă lăsaţi dezorientaţi de promisiunile atractive de succes obţinut uşor, de stiluri de viaţă care privilegiază aparenţa în defavoarea interiorităţii. Nu cedaţi ispitei de a vă pune încrederea absolută în a avea, în lucrurile materiale, refuzând să vedeţi adevărul care este întotdeauna mai mare, care vă conduce precum o stea pe cerul unde doreşte să vă ducă Hristos. Lăsaţi-vă conduşi în înălţimile lui Dumnezeu! În perioada tinereţii voastre, vă susţine mărturia atâtor ucenici ai Domnului care au trăit în vremurile lor purtând în inimă noutatea Evangheliei. Gândiţi-vă la Francisc şi Clara din Assisi, la Rosa din Viterbo, la Tereza a Pruncului Isus, la Dominic Savio.

Câţi tineri sfinţi şi sfinte în marea comunitate a Bisericii! Aici, în Croaţia, însă, ne vom gândi la Fericitul Ivan Merz. Un tânăr strălucitor, integrat pe deplin în viaţa socială, care după moartea tinerei Greta, prima sa iubire, porneşte pe drumul universitar. În timpul primului război mondial se găseşte în faţa distrugerii şi a morţii, dar toate acestea îl modelează şi îl schimbă, făcându-l să depăşească momente de criză şi de luptă spirituală. Credinţa lui Ivan se întăreşte până acolo încât se dedică studiului Liturghiei şi începe un apostolat intens chiar printre tineri. El descoperă frumuseţea credinţei catolice şi înţelege că vocaţia vieţii sale este a trăi şi a-i ajuta pe alţii să trăiască prietenia cu Hristos. De câte gesturi de caritate, de bunătate care uimeşte şi emoţionează este plin drumul său! Moare la 10 mai 1928, la numai treizeci şi doi de ani, după câteva luni de boală, oferind viaţa sa pentru Biserică şi pentru tineri.

Această existenţă tânără, dăruită din iubire, poartă parfumul lui Hristos, şi este pentru toţi o invitaţie la a nu ne teme să ne încredinţăm pe noi înşine Domnului, aşa cum vedem, în mod particular, în Fecioara Maria, Mama Bisericii, iubită şi venerată aici cu titlul de “Majka Boja od Kamenitih vrata” [Maica lui Dumnezeu a Porţii de Piatră]. În această seară, doresc să îi încredinţez ei pe fiecare dintre voi, ca să vă însoţească cu protecţia sa şi mai ales să vă ajute să îl întâlniţi pe Domnul şi în El să găsiţi semnificaţia deplină a existenţei voastre. Maria nu s-a temut să se dăruiască pe sine pe de-a-ntregul proiectului lui Dumnezeu; în ea noi vedem spre ce ţel suntem chemaţi: deplina comuniune cu Domnul.

Întreaga voastră viaţă este un drum către Unitatea şi Treimea Iubirii care este Dumnezeu; putem să trăim cu certitudinea că nu vom fi niciodată abandonaţi. Iubiţi tineri croaţi, vă îmbrăţişez pe toţi ca pe nişte fii! Vă port în inimă şi vă dau binecuvântarea mea. “Bucuraţi-vă mereu în Domnul!” Bucuria Sa, bucuria adevăratei iubiri, să fie forţa voastră. Amin. Lăudat să fie Isus şi Maria!