Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
către tinerii brazilieni
Sao Paolo, 10 mai 2007

Dragi tineri! Dragi prieteni şi prietene!

“Dacă vrei să fii desăvârşit, mergi, vinde ceea ce ai şi dă săracilor şi vei avea comoară în cer, apoi vino şi urmează-mă” (Matei 19,21).

1. Am dorit cu ardoare să mă întâlnesc cu voi în această primă călătorie a mea în America Latină. Am venit să deschid a V-a Conferinţă a Episcopatului Latino-American care, la dorinţa mea, se va desfăşura la Aparecida, aici, în Brazilia, în Sanctuarul Preasfintei Fecioare. Ea ne conduce la picioarele lui Isus, ca să învăţăm lecţiile sale despre Împărăţia cerurilor, şi ne îndeamnă să fim misionarii Săi, pentru ca popoarele acestui “continent al speranţei” să aibă în El viaţă deplină.

Episcopii voştri din Brazilia, în Adunarea lor Generală de anul trecut, au reflectat asupra temei evanghelizării tinerilor şi au pus în mâinile voastre un document. V-au cerut să îl primiţi şi să adăugaţi propriile voastre reflecţii de-a lungul întregului an. La ultima lor Adunare au reluat tema, îmbogăţită de colaborarea voastră, şi doresc ca reflecţiile făcute şi orientările propuse să servească drept impuls şi far pentru drumul vostru. Cuvintele Arhiepiscopului de Sao Paulo şi ale responsabilului cu Pastoraţia Tineretului, cărora le mulţumesc, confirmă spiritul care mişcă inimile voastre ale tuturor.

Aseară, survolând teritoriul brazilian, mă gândeam deja la această întâlnire a noastră pe stadionul din Pacaembu, cu dorinţa de a vă cuprinde într-o mare îmbrăţişare foarte braziliană pe voi toţi şi de a vă împărtăşi sentimentele pe care le port în străfundul inimii mele şi pe care Evanghelia de astăzi ni le-a indicat în mod foarte potrivit.

Am simţit întotdeauna o bucurie cu totul specială la aceste întâlniri. Îmi amintesc în particular de a XX-a Zi Mondială a Tineretului, pe care am avut ocazia să o prezidez acum doi ani în Germania. Şi unii dintre voi cei prezenţi aici au fost acolo! Este o amintire emoţionantă, pentru roadele pline de har dăruite de Domnul. Şi nu rămâne nici o îndoială că primul rod, între atâtea, pe care am putut să îl remarc a fost acela al fraternităţii exemplare între toţi, ca dovadă evidentă a vitalităţii perene a Bisericii pentru lumea întreagă.

2. De aceea, dragi prieteni, sunt sigur că astăzi se vor reînnoi aceleaşi impresii ale întâlnirii mele din Germania. În 1991, slujitorul lui Dumnezeu Papa Ioan Paul al II-lea, de venerată memorie, spunea în timpul vizitei sale în Mato Grosso că “tinerii sunt primii protagonişti ai celui de al treilea mileniu, (…) ei sunt cei care vor trasa destinul acestei noi etape a umanităţii” (Discurs, 16 oct 1991). Astăzi, mă simt îndemnat să fac în legătură cu voi aceeaşi observaţie.

Domnul preţuieşte, fără îndoială, viaţa voastră creştină în numeroasele comunităţi parohiale şi în micile comunităţi ecleziale, în universităţi, în colegii şi în şcoli şi, mai ales, în mediile de lucru din oraşe şi din sate. Dar trebuie să mergem mai departe. Nu putem spune niciodată “este suficient”, pentru că iubirea lui Dumnezeu este nemărginită şi Domnul ne cere, sau mai bine spus pretinde, să ne dilatăm inimile, pentru ca în ele să fie tot mai multă iubire, bunătate, înţelegere pentru semenii noştri şi pentru problemele care implică nu numai convieţuirea umană, ci şi eficienta conservare şi protejare a mediului natural, din care facem parte cu toţii. “Pădurile noastre au mai multă viaţă”: nu lăsaţi să se stingă această flacără de speranţă pe care imnul vostru naţional o pune pe buzele voastre. Devastarea mediului din Amazonia şi ameninţările la adresa demnităţii umane a populaţiilor ei cer o mai mare angajare în cele mai diverse domenii de acţiune pe care societatea le solicită.

3. Astăzi doresc să reflectez împreună cu voi asupra textului Sfântului Matei (cfr 19,16-22), pe care tocmai l-am ascultat. Este vorba despre un tânăr, care a alergat să îl întâlnească pe Isus. Merită să fie subliniată nerăbdarea lui. În acest tânăr îl văd pe fiecare dintre voi, tineri din Brazilia şi din America Latină. Aţi venit din diferite regiuni ale acestui continent pentru întâlnirea noastră. Doriţi să ascultaţi, prin glasul Papei, cuvintele lui Isus însuşi.

Aveţi o întrebare crucială, redată în Evanghelie, pe care doriţi să i-o puneţi. Este aceeaşi cu a tânărului care a alergat înaintea lui Isus: Ce să fac ca să am viaţa veşnică? Doresc să aprofundez împreună cu voi această întrebare. Este vorba despre viaţă. Viaţa care, în voi, este exuberantă şi frumoasă. Ce să fac cu ea? Cum să o trăiesc din plin?

Înţelegem imediat, chiar din formularea întrebării, că nu este suficient “aici” şi “acum”. Altfel spus, noi nu putem reduce viaţa noastră în cadrul spaţiului şi al timpului, oricât pretindem să lărgim aceste orizonturi. Viaţa le depăşeşte. Cu alte cuvinte: noi vrem să trăim, nu să murim. Simţim că ceva ne revelează că viaţa este veşnică şi că este necesar să ne angajăm pentru ca să o dobândim. Pe scurt, ea se află în mâinile noastre şi depinde, într-un anumit mod, de decizia noastră.

Întrebarea Evangheliei nu se referă numai la viitor. Nu se referă numai la ce se va întâmpla după moarte. Dimpotrivă, există o angajare faţă de prezent, aici şi acum, care trebuie să garanteze autenticitatea şi, prin urmare, viitorul. Pe scurt, întrebarea pune în discuţie sensul vieţii. De aceea, poate fi formulată astfel: ce trebuie să fac pentru ca viaţa mea să aibă sens? Adică: cum trebuie să trăiesc pentru a culege din plin roadele vieţii? Sau altfel: ce trebuie să fac pentru ca viaţa mea să nu treacă fără rost?

Isus este singurul care ne poate da un răspuns, pentru că este singurul care ne poate garanta viaţa veşnică. De aceea, El este şi singurul care reuşeşte să arate sensul vieţii prezente şi să îi confere un conţinut de plinătate.

4. Înainte de a da însă răspunsul Său, Isus aduce în discuţie un aspect foarte important din întrebarea tânărului: de ce mă întrebi despre ceea ce este bun? În această întrebare se află cheia răspunsului. Acel tânăr simte că Isus este bun şi că este învăţător. Un învăţător care nu înşeală. Noi ne aflăm aici pentru că avem aceeaşi convingere: Isus este bun. Poate că nu ştim să explicăm bine motivul acestei percepţii, dar este sigur că aceasta ne apropie de El şi ne deschide faţă de învăţătura Sa: un învăţător bun. Cine recunoaşte binele înseamnă că iubeşte. Şi cine iubeşte, în fericita expresie a Sf. Ioan, îl cunoaşte pe Dumnezeu (cfr 1In 4,7). Tânărul din Evanghelie l-a perceput pe Dumnezeu în Isus Cristos.

Isus ne asigură că numai Dumnezeu este bun. A fi deschis spre bunătate înseamnă a-l primi pe Dumnezeu. În acest fel, El ne invită să îl vedem pe Dumnezeu în toate lucrurile şi în toate evenimentele, chiar şi acolo unde majoritatea vede numai absenţa lui Dumnezeu. Văzând frumuseţea creaturilor şi constatând bunătatea prezentă toate, este imposibil să nu crezi în Dumnezeu şi să nu experimentezi prezenţa Sa salvifică şi mângâietoare. Dacă am reuşi să vedem tot binele care există în lume şi, mai mult, să experimentăm binele care provine de la Dumnezeu însuşi, nu am înceta niciodată să ne apropiem de El, să îl lăudăm şi să îi mulţumim. El ne umple neîncetat de bucurie şi de bunuri. Bucuria lui este forţa noastră.

Noi nu cunoaştem însă decât în mod parţial. Ca să înţelegem binele avem nevoie de ajutor, pe care Biserica ni-l oferă în multe ocazii, mai ales în cateheză. Isus însuşi arată ceea ce este bun pentru noi, dăruindu-ne prima Sa cateheză. “Dacă vrei să intri în viaţă, păzeşte poruncile” (Matei 19,17). Porneşte de la cunoaşterea pe care tânărul a primit-o cu siguranţă în familia sa şi de la sinagogă: într-adevăr, el cunoaşte poruncile. Ele conduc la viaţă, ceea ce înseamnă că ne garantează autenticitatea. Sunt marile indicatoare care ne arată drumul corect. Cine păzeşte poruncile este pe drumul lui Dumnezeu.

Nu este suficient, însă, să le cunoaştem. Mărturia este mai importantă decât cunoaşterea, sau, mai exact, este ştiinţa pusă în aplicare. Nu sunt impuse din afară, nu diminuează libertatea noastră. Dimpotrivă, constituie stimulente interne puternice, care ne fac să acţionăm într-o anumită direcţie. La baza lor se află harul şi natura, care nu ne lasă să stăm pe loc. Trebuie să mergem. Suntem stimulaţi să facem ceva pentru a ne realiza. A ne împlini prin intermediul acţiunii, în realitate, înseamnă a deveni adevăraţi. Noi suntem, în mare parte, începând din tinereţea noastră, ceea ce dorim să fim. Suntem, să spunem aşa, lucrarea mâinilor noastre.

5. Ajunşi aici, mă adresez vouă din nou, dragi tineri, pentru că doresc să aud şi de la voi răspunsul tânărului din Evanghelie: toate acestea le-am păzit încă din tinereţe. Tânărul din Evanghelie era bun. Respecta poruncile. Păşea pe calea lui Dumnezeu. De aceea, Isus, privindu-l, l-a îndrăgit. Recunoscând că Isus era bun, a dovedit că şi el era bun. Avea experienţa bunătăţii, aşadar a lui Dumnezeu. Şi voi, tineri din Brazilia şi din America Latină, aţi descoperit deja ceea ce este bun? Păziţi poruncile Domnului? Aţi descoperit că aceasta este adevărata şi singura cale spre fericire?

Anii pe care îi trăiţi sunt anii care pregătesc viitorul vostru. Ziua de “mâine” depinde mult de cum trăiţi acest “astăzi” al tinereţii. În faţa ochilor voştri, dragii mei tineri, aveţi o viaţă care dorim să fie lungă. Ea, însă, este una singură, este unică: nu permiteţi să treacă în zadar, nu o irosiţi! Trăiţi cu entuziasm, cu bucurie, dar mai ales cu simţ de responsabilitate!

De multe ori simţim cum ni se tulbură inimile de păstori, în timp ce constatăm situaţia timpului nostru. Auzim vorbindu-se despre temerile tineretului de astăzi. Ele ne dezvăluie un enorm deficit de speranţă: frica de moarte, în momentul în care viaţa îmboboceşte şi caută să îşi afle propria cale de împlinire; frica de eşec, pentru faptul de a nu fi descoperit sensul vieţii; şi frica de a rămâne izolat, în faţa rapidităţii uluitoare a evenimentelor şi a comunicaţiilor. Înregistrăm un mare procentaj de morţi în rândul tinerilor, ameninţarea violenţei, proliferarea deplorabilă a drogurilor care zdruncină până în rădăcinile cele mai profunde tineretul de astăzi. Se vorbeşte, în consecinţă, despre un tineret dezorientat.

Dar în timp ce vă privesc pe voi, tineri prezenţi aici, care iradiaţi bucurie şi entuziasm, îmi însuşesc privirea lui Isus: o privire de iubire şi de încredere, în certitudinea că voi aţi găsit calea adevărată. Voi sunteţi tinerii Bisericii. Vă trimit de aceea spre marea misiune de a evangheliza băieţii şi fetele care rătăcesc în această lume, ca oi fără păstor. Fiţi apostolii tinerilor. Invitaţi-i să păşească împreună cu voi, să trăiască aceeaşi experienţă de credinţă, de speranţă şi de iubire cu a voastră; să îl întâlnească pe Isus pentru a se simţi cu adevărat iubiţi, acceptaţi, capabili să se realizeze pe deplin. Pentru ca şi ei să descopere căile sigure ale Poruncilor şi, parcurgându-le, să ajungă la Dumnezeu.

Puteţi fi protagonişti ai unei societăţi noi, dacă veţi căuta să puneţi în practică o conduită concretă inspirată de valorile morale universale, dar şi un angajament personal de formare umană şi spirituală de importanţă vitală. Un bărbat sau o femeie nepregătiţi pentru provocările reale puse de o interpretare corectă a vieţii creştine din propriul mediu vor fi pradă facilă pentru toate asalturile materialismului şi laicismului, din ce în ce mai active la toate nivelurile.

Fiţi bărbaţi şi femei, liberi şi responsabili; faceţi din familie un centru care iradiază pace şi bucurie; fiţi promotori ai vieţii, de la începutul până la declinul ei natural; protejaţi-i pe cei vârstnici, deoarece ei merită respect şi admiraţie pentru binele pe care vi l-au făcut. Papa se aşteaptă şi ca tinerii să caute să îşi sfinţească munca, îndeplinind-o cu competenţă tehnică şi cu sârguinţă, pentru a contribui la progresul tuturor fraţilor lor şi pentru a lumina cu lumina Cuvântului toate activităţile umane (cfr Lumen gentium, nr. 36). Mai presus de toate, însă, Papa doreşte ca ei să ştie să fie protagonişti ai unei societăţi mai drepte şi mai fraterne, îndeplinindu-şi datoriile faţă de Stat: respectând legile sale; nelăsându-se mânaţi de ură şi de violenţă; căutând să fie model de conduită creştină în mediul profesional şi social, distingându-se prin onestitate în raporturile sociale şi profesionale. Să îşi amintească faptul că pofta nemăsurată de bogăţie şi de putere duce la corupţia personală şi a altora; nu există motive valabile care să justifice încercarea de a impune propriile aspiraţii umane, fie economice fie politice, prin fraudă şi minciună.

Există, în ultima analiză, un imens domeniu de acţiune în care problemele de ordin social, economic şi politic capătă o importanţă deosebită, cu condiţia ca sursa lor de inspiraţie să fie Evanghelia şi doctrina socială a Bisericii. Construirea unei societăţi mai juste şi solidare, reconciliată şi paşnică; angajamentul de a reduce violenţa; iniţiativele de promovare a vieţii depline, a ordinii democratice şi a binelui comun şi, în special, acelea care urmăresc să elimine anumite discriminări ce există în societăţile latino-americane şi nu sunt motiv de excludere, ci de îmbogăţire reciprocă.

Să aveţi mai ales mare respect pentru instituţia Sacramentului Căsătoriei. Nu va putea exista adevărată fericire în căminele domestice dacă, în acelaşi timp, nu va exista fidelitate între soţi. Căsătoria este o instituţie de drept natural, care a fost înălţată de Cristos la demnitatea de Sacrament; este un mare dar pe care Dumnezeu l-a făcut omenirii. Respectaţi-l, veneraţi-l. În acelaşi timp, Dumnezeu vă cheamă să vă respectaţi unii pe alţii şi când vă îndrăgostiţi şi când vă logodiţi, fiindcă viaţa conjugală, care din dispoziţie divină este rezervată cuplurilor căsătorite, va fi izvor de fericire şi de pace doar în măsura în care veţi şti să faceţi din castitate, în interiorul şi în afara căsătoriei, un bastion al speranţelor voastre viitoare. Vă repet aici tuturor că “eros-ul vrea să ne ridice ‘în extaz’ către divin, să ne conducă dincolo de noi înşine, dar tocmai de aceea se cere un drum de urcare, de renunţări, de purificări şi de vindecări”. (Scrisoarea Enciclică Deus caritas est, nr. 5). Pe scurt, cere un spirit de sacrificiu şi de renunţare pentru un bine mai mare, care este tocmai iubirea lui Dumnezeu mai presus de toate lucrurile. Căutaţi să vă împotriviţi cu tărie curselor răului existente în multe medii, care vă împing spre o viaţă dezordonată, paradoxal goală, făcându-vă să pierdeţi darul preţios al libertăţii şi al fericirii voastre adevărate. Adevărata iubire “va căuta mereu mai mult fericirea altuia, se va preocupa din ce în ce mai mult de el, se va dărui şi va dori să ‘fie pentru’ altul” (Ibid., nr. 7), şi de aceea va fi tot mai fidelă, indisolubilă şi fecundă.

Contaţi pentru aceasta pe ajutorul lui Isus Cristos care, cu harul Său, o va face posibilă (cfr Matei 19,26). Viaţa de credinţă şi de rugăciune vă va conduce pe căile intimităţii cu Dumnezeu şi ale înţelegerii măreţiei planurilor pe care El le are pentru fiecare persoană. “Pentru împărăţia cerurilor” (Ibid., v. 12), unii sunt chemaţi la o dăruire totală şi definitivă, pentru a se consacra lui Dumnezeu în viaţa călugărească, “însemnat dar al harului”, cum a fost declarat de Conciliul Vatican II (cfr Decretul Perfectae caritatis, nr. 12). Cei consacraţi care se dăruiesc total lui Dumnezeu, sub impulsul Duhului Sfânt, participă la misiunea Bisericii, dând mărturie înaintea tuturor oamenilor de speranţa în Împărăţia cerească. De aceea, binecuvântez şi invoc ocrotirea divină asupra tuturor călugărilor care în cadrul viei Domnului se dedică lui Cristos şi fraţilor. Persoanele consacrate merită cu adevărat recunoştinţa comunităţii bisericeşti: călugări şi călugăriţe, contemplativi şi contemplative, fraţi şi surori dedicaţi operelor de apostolat, membri ai Institutelor seculare şi ai Societăţilor de viaţă apostolică, eremiţi şi fecioare consacrate. “Existenţa lor dă mărturie despre iubirea lui Cristos atunci când păşesc după El aşa cum este propus în Evanghelie, şi cu bucurie lăuntrică adoptă acelaşi stil de viaţă pe care el l-a ales pentru sine” (Congregaţia pentru Institutele de Viaţă Consacrată şi Societăţile de Viaţă Apostolică, Instrucţiunea ‘A porni din nou de la Cristos’, n. 5). Mă rog ca în acest moment de har şi de profundă comuniune în Cristos, Duhul Sfânt să trezească în inima multor tineri o iubire înflăcărată, pentru a-l urma şi imita pe Isus Cristos cast, sărac şi ascultător, orientat cu totul spre mărirea Tatălui şi spre iubirea fraţilor şi a surorilor.

6. Evanghelia ne asigură că acel tânăr care a alergat la Isus era foarte bogat. Înţelegem această bogăţie nu doar pe plan material. Tinereţea însăşi este o bogăţie deosebită. Trebuie să o descoperim şi să o preţuim. Isus a apreciat-o în aşa măsură încât a sfârşit prin a invita acel tânăr să participe la misiunea Sa de mântuire. El avea în sine toate condiţiile pentru o mare împlinire şi o mare operă.

Evanghelia ne relatează însă că acest tânăr, auzind invitaţia, s-a întristat. A plecat abătut şi trist. Acest episod ne face să reflectăm încă o dată asupra bogăţiei tineretului. Nu este vorba, în primul rând, de bunuri materiale, ci de propria viaţă, cu valorile inerente tinereţii. Provine dintr-o dublă moştenire: viaţa, transmisă din generaţie în generaţie, la a cărei origine primară se află Dumnezeu, plin de înţelepciune şi de iubire: şi educaţia care ne introduce în cultură, până la punctul în care aproape se poate spune că suntem mai mult fii ai culturii şi, de aceea, ai credinţei, decât ai naturii. Din viaţă încolţeşte libertatea care, mai ales în această fază, se manifestă ca responsabilitate. Este marele moment al hotărârii, într-o dublă opţiune: prima, privind starea de viaţă, şi a doua, privind profesia. Răspunde la întrebarea: ce fac cu propria viaţă?

Cu alte cuvinte, tinereţea se prezintă ca o bogăţie deoarece conduce la redescoperirea vieţii ca dar şi ca îndatorire. Tânărul din Evanghelie a înţeles bogăţia propriei tinereţi. S-a dus la Isus, Învăţătorul bun, ca să caute o îndrumare. În momentul marii opţiuni, totuşi, nu a avut curajul să mizeze totul pe Isus Cristos. În consecinţă, a plecat de la El trist şi abătut. Este ceea ce se întâmplă ori de câte ori deciziile noastre oscilează şi devin meschine şi egoiste. A înţeles că îi lipsea generozitatea şi acest lucru nu i-a permis o realizare deplină. S-a aplecat asupra bogăţiei sale, făcând-o să devină egoistă.

Lui Isus i-au displăcut tristeţea şi laşitatea tânărului care venise să îl caute. Apostolii, la fel ca voi toţi şi toate astăzi, au umplut golul lăsat de acel tânăr care a plecat trist şi abătut. Ei şi noi suntem fericiţi, pentru că ştim în cine am crezut (cfr 1Tim 1,12). Ştim şi mărturisim cu viaţa noastră că numai El are cuvintele vieţii veşnice (cfr Ioan 6,68). De aceea, putem exclama cu Sfântul Paul: Bucuraţi-vă mereu în Domnul! (cfr Filipeni 4,4).

7. Apelul meu de astăzi către voi, tineri care aţi venit la această întâlnire, este să nu vă irosiţi tinereţea. Nu căutaţi să fugiţi de ea. Trăiţi-o intens. Dedicaţi-o idealurilor înalte ale credinţei şi solidarităţii umane.

Voi, tinerii, nu sunteţi doar viitorul Bisericii şi al omenirii, ca şi cum ar fi vorba de un fel de fugă de timpul prezent. Dimpotrivă: voi sunteţi prezentul tânăr al Bisericii şi al omenirii. Sunteţi chipul ei tânăr. Biserica are nevoie de voi, ca tineri, pentru a arăta lumii faţa lui Isus Cristos, ce se conturează în comunitatea creştină. Fără acest chip tânăr, Biserica s-ar prezenta desfigurată.

Dragi tineri, curând voi deschide a V-a Conferinţă a Episcopatului Latino-American. Vă cer să urmăriţi cu atenţie lucrările sale; să participaţi la dezbaterile sale; să primiţi roadele sale. Aşa cum s-a întâmplat cu ocazia Conferinţelor precedente, şi actuala va marca în mod semnificativ următorii zece ani de evanghelizare în America Latină şi Caraibe. Nimeni nu trebuie să stea pe margine sau să rămână indiferent în faţa acestui efort al Bisericii, şi cu atât mai puţin tinerii. Voi sunteţi membri deplini ai Bisericii care reprezintă chipul lui Isus Cristos pentru America Latină şi Caraibe.

Salut vorbitorii de limbă franceză care trăiesc pe continentul latino-american şi îi invit să fie martori ai Evangheliei şi protagonişti ai vieţii ecleziale. Rugăciunea mea se îndreaptă în mod particular spre voi tinerii: sunteţi chemaţi să construiţi viaţa voastră pe Cristos şi pe valorile umane fundamentale. Toţi să se simtă invitaţi să colaboreze pentru a construi o lume de dreptate şi de pace.

Dragi tineri prieteni, asemenea tânărului din Evanghelie care l-a întrebat pe Isus “Ce să fac ca să am viaţa veşnică?”, voi toţi căutaţi căile pentru a răspunde generos la chemarea lui Dumnezeu. Mă rog pentru ca să ascultaţi cuvintele Sale mântuitoare şi să deveniţi martori ai Săi pentru populaţiile contemporane. Dumnezeu să reverse peste voi toţi binecuvântările Sale de pace şi de bucurie.

Dragi tineri, Cristos vă cheamă să fiţi sfinţi. El însuşi vă invită şi vrea să păşească împreună cu voi, pentru a însufleţi cu Duhul său paşii pe care îi face Brazilia la acest început al celui de-al treilea mileniu al erei creştine. Îi cer Maicii Domnului să vă călăuzească cu ajutorul său matern şi să vă însoţească de-a lungul vieţii.

Lăudat să fie Domnul nostru Isus Cristos!