Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
adresat tinerilor din Plaza de Cibeles din Madrid
joi, 18 august 2011

Dragi prieteni,

Mulţumesc pentru cuvintele afectuoase pe care mi le-au adresat tinerii reprezentanţi ai celor cinci continente. Salut cu iubire pe toţi cei care s-au adunat aici, tineri din Oceania, Africa, America, Asia şi Europa; salut şi pe cei care nu au putut să vină. Vă ţin mereu prezenţi şi mă rog pentru voi. Dumnezeu mi-a dat harul de a vă putea vedea şi auzi mai îndeaproape şi să stăm împreună în ascultarea Cuvântului său.

În lectura care a fost proclamată am ascultat un text din Evanghelie în care se vorbeşte de primirea cuvintelor lui Isus şi punerea lor în practică. Există cuvinte care folosesc numai pentru a întreţine şi trec ca vântul; altele instruiesc mintea în unele aspecte; în schimb, cuvintele lui Isus trebuie să ajungă la inimă, să se înrădăcineze în ea şi să forjeze toată viaţa. Fără aceasta, rămân goale şi devin efemere. Ele nu ne apropie de El. Şi, în felul acesta, Cristos continuă să fie departe, ca un glas între multe altele care ne înconjoară şi cu care ne-am obişnuit deja. În afară de aceasta, Învăţătorul care vorbeşte nu învaţă ceea ce a învăţat de la alţii, ci ceea ce El însuşi este, unicul care cunoaşte cu adevărat drumul omului spre Dumnezeu, pentru că El însuşi l-a deschis pentru noi, l-a creat pentru ca să putem ajunge la viaţa autentică, aceea care merită mereu să fie trăită, în orice împrejurare, şi pe care nici măcar moartea nu poate să o distrugă. Evanghelia continuă explicând aceste lucruri cu imaginea sugestivă a celui care construieşte pe stânca stabilă, rezistentă la atacurile adversităţilor, contrar celui care zideşte pe nisip, probabil într-un loc paradiziac, am putea spune astăzi, dar care se dărâmă la prima suflare a vânturilor şi se transformă în ruină.

Dragi tineri, ascultaţi cu adevărat cuvintele Domnului pentru ca să fie în voi “duh şi viaţă” (In 6,63), rădăcini care alimentează fiinţa voastră, criterii de conduită care ne asimilează persoanei lui Cristos: a fi săraci cu duhul, înfometaţi de dreptate, milostivi, curaţi cu inima, iubitori ai păcii. Faceţi asta în fiecare zi cu statornicie, aşa cum se face cu adevăratul Prieten care nu ne fură şi cu care vrem să împărtăşim drumul vieţii. Ştiţi bine că atunci când nu se merge alături de Cristos, care ne conduce, noi ne rătăcim pe alte cărări, ca aceea a impulsurilor noastre oarbe şi egoiste, aceea a propunerilor care linguşesc, dar care sunt interesate, înşelătoare şi volubile, lasă golul şi frustrarea înlăuntrul nostru.

Profitaţi de aceste zile pentru a-l cunoaşte mai bine pe Cristos şi să aveţi certitudinea că, înrădăcinaţi în El, entuziasmul vostru şi veselia voastră, dorinţele voastre de a merge mai departe, de a ajunge la ceea ce este mai înalt, până la Dumnezeu, au mereu un viitor sigur, pentru că viaţa în plinătate locuieşte deja în fiinţa voastră. Faceţi-o să crească cu harul divin, în mod generos şi fără mediocritate, luând serios în considerare ţinta sfinţeniei. Şi, în faţa slăbiciunilor noastre, care uneori ne oprimă, să ne bazăm şi pe milostivirea Domnului, care este mereu dispus să ne dea din nou mâna şi care ne oferă iertarea prin Sacramentul Pocăinţei.

Zidind pe stânca tare, nu numai că viaţa voastră va fi solidă şi stabilă, dar va contribui şi la proiectarea luminii lui Cristos asupra celor de o vârstă cu voi şi asupra întregii omeniri, arătând o alternativă valabilă pentru mulţi care s-au lăsat duşi de viaţă, pentru că temeliile propriei existenţe erau inconsistente. Multora care se mulţumesc să urmeze curentele la modă, se refugiază în interesul imediat, uitând dreptatea adevărată sau se refugiază în propriile opinii în loc să caute adevărul fără adjective.

Da, există mulţi care, crezându-se nişte dumnezei, consideră că nu au nevoie de rădăcini, nici de temelii care să nu fie ei înşişi. Ar dori să decidă numai de la sine ceea ce este adevăr sau nu, ceea ce este bine sau rău, drept şi nedrept; să decidă cine este vrednic să trăiască sau poate să fie sacrificat pe altarul altor perspective; să facă în orice clipă un pas la întâmplare, fără o rută prefixată, lăsându-se conduşi de impulsul de moment. Aceste tentaţii sunt mereu la pândă. Este important să nu ne lăsăm prinşi de ele pentru că, în realitate, conduc la ceva evanescent, cum ar fi o existenţă fără orizonturi, o libertate fără Dumnezeu. Noi, în schimb, ştim bine că am fost creaţi liberi, după imaginea lui Dumnezeu, exact pentru că suntem protagonişti ai căutării adevărului şi binelui, responsabili de acţiunile noastre şi nu simpli executanţi orbi, colaboratori creativi în misiunea de a cultiva şi a înfrumuseţa opera creaţiei. Dumnezeu doreşte un interlocutor responsabil, cineva care să poată dialoga cu El şi să-l iubească. Prin intermediul lui Cristos putem obţine asta cu adevărat şi, înrădăcinaţi în El, dăm aripi libertăţii noastre. Oare nu acesta este marele motiv al bucuriei noastre? Oare nu este acest un teren solid pentru a zidi civilizaţia iubirii şi a vieţii, capabilă să umanizeze orice om?

Dragi prieteni: fiţi prudenţi şi înţelepţi, zidiţi viaţa voastră pe baza fermă care este Cristos. Această înţelepciune şi prudenţă va conduce paşii voştri, nimic nu vă va face să vă temeţi şi în inima voastră va domni pacea. Atunci veţi fi fericiţi, iar veselia voastră îi va contagia pe ceilalţi. Se vor întreba care este secretul vieţii voastre şi vor descoperi că stânca tare care susţine întregul edificiu şi pe care se sprijină toată existenţa voastră este însăşi persoana lui Cristos, prietenul vostru, fratele şi Domnul, Fiul lui Dumnezeu făcut om, care dă consistenţă întregului univers. El a murit pentru noi şi a înviat pentru ca să avem viaţă şi acum, de la tronul Tatălui, continuă să fie viu şi aproape de toţi oamenii, veghind încontinuu cu iubire asupra fiecăruia dintre noi.

Încredinţez roadele acestei Zile Mondiale a Tineretului Preasfintei Fecioare Maria care a ştiut să spună “da” voinţei lui Dumnezeu şi ne învaţă ca nimeni altul fidelitatea faţă de Fiul ei divin pe care l-a urmat până la moartea sa pe cruce. Vom medita toate acestea mai atent în diferitele staţiuni de la Via Crucis. Să ne rugăm ca, asemenea Ei, “da”-ul nostru de astăzi spus lui Cristos să fie şi un “da” necondiţionat spus prieteniei sale, la sfârşitul acestei zile şi pe tot timpul vieţii noastre. Mulţumesc.